Autoritati publice locale - anulare acte. Decizia 912/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 912
Ședința publică de la 08 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Bănescu
JUDECĂTOR 2: Doina Ungureanu
JUDECĂTOR 3: Magdalena Fănuță
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI-JUDEȚUL O, împotriva sentinței numărul 16 din 09 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns, pentru intimatul pârât Primarul comunei, lipsind recurenta reclamantă INSTITUȚIA PREFECTULUI-JUDEȚUL
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
consilier juridic, pentru intimatul pârât depune întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul părții prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.
Consilier juridic, pentru intimatul pârât solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea înregistrată sub nr-, Instituția Prefectului - județul Oac hemat în judecată Primarul comunei, județul O, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută Dispoziției Primarului nr. 830 din 25.10.2007.
În motivarea cererii, reclamanta arată că prin Hotărârea nr. 830 din 25.10.2007, Primarul comunei județul Oaa probat acordarea indemnizației lunare de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Primăriei, județul O începând cu data de 1.10.2007.
Această dispoziție a fost restituită spre revocare în cadrul procedurii administrative de către reclamantă prin adresa nr. 20916 din 15.11.2007 dar, primarul a refuzat să revoce dispoziția și, mai mult decât atât, a emis Dispoziția cu nr. 861 din 29.11.2007 prin care s-a menținut Dispoziția nr. 830/2007, ca legală și temeinică.
Reclamanta susține că acordarea indemnizației de dispozitiv, nu este prevăzută în actele normative care reglementează acordarea drepturilor salariale precum și a celorlalte drepturi ale funcționarilor publici și personalului bugetar pentru anul 2007.
Singurele acte normative în care este reglementată acordarea acestei indemnizații sunt Legea 138/1999, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții și Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 496 /28.07.2003, care nu acordă acest spor personalului din aparatul de specialitate al primarului.
De asemenea, în preambulul Dispoziției nr.830/2007 sunt invocate acte normative (Legea nr.481/2004, OUG nr.21/2004 ) care nu justifică din punct de vedere legal acordarea acestei indemnizații, neavând nici o legătură cu sporul de dispozitiv.
Mai mult, aceste acte normative privesc apărarea civilă, sistemul național de management al situațiilor de urgență care instituie obligații legale în sarcina autorităților administrației publice locale, a căror executare nu este remunerată dar este obligatorie, susceptibilă de sancțiuni în caz de neexecutare.
Au fost depuse la dosar în copie, dispoziția contestată, adresa Instituției Prefectului - Județul O nr. 20916 din 15.11.2007, adresa 5445 din 29.11.2007 a Primăriei Comunei și Dispoziția Primarului comunei nr.861 din 29.11.2007.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că prin acordarea sporului de dispozitiv salariaților din aparatul de specialitate al primarului, nu se încalcă nici o prevedere legală ci, dimpotrivă se asigură egalitatea de tratament pentru personalul din cadrul administrației publice locale, cu atât mai mult cu cât salariații Instituției Prefectului - județul O și ai Consiliului Județean O au același statut reglementat de aceleași acte normative și beneficiază de acest spor de dispozitiv.
S-a precizat, totodată, că autoritatea publică locală are asigurate fondurile necesare acordării indemnizației de dispozitiv pentru salariații săi.
Prin sentința nr. 16/9.01.2008 Tribunalul Olta respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei Instituția Prefectului Județului O în contradictoriu cu pârâtul Primarul com., jud.
În considerentele sentinței s-a reținut că prin Dispoziția Primarului comunei județul O nr. 830 din 25.10.2007, s-a aprobat acordarea indemnizației lunare de dispozitiv în procent de 25% din salariul de bază începând cu data de 1.10.2007 pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Primăriei județul.
Această dispoziție a fost restituită spre revocare în cadrul procedurii administrative de către Instituția Prefectului - județul O, iar prin Dispoziția Primarului nr. 861 /29.11.2007 s-a aprobat menținea Dispoziției nr. 830/25.10.2007.
Examinând dispozițiile emise de Primarul comunei în raport cu dispozițiile Legii nr. 138/1999, OUG nr. 63/2003, Ordinului MAI nr. 496/2003, Legii nr. 137/2000 și OUG nr. 192/2002 s-a constat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Personalul din cadrul autorităților publice locale poate beneficia de prevederile Ordinului MAI nr. 496/2003, în sensul acordării sporului de dispozitiv, în măsura în care autoritatea dispune de fonduri financiare, de natură să satisfacă plata sporului respectiv.
Ordinul MAI nr. 496/2003 care reglementează sporul de dispozitiv a fost emis în aplicarea prevederilor OUG nr.63/2003 și Legii nr. 138/1999.
În conformitate cu prevederile art.1 alin.1din OUG nr.63/2003 MAI are competențe, între altele, în domeniul funcției și funcționarului public, al evidenței informatizate a persoanei, așa cum rezultă din prevederile art. 5 al. 2 din OUG nr.63/2003, în cadrul MAI funcționează Ministrul delegat pentru administrația publică.
În conformitate cu prevederile art. 9 al. 4 din OUG nr.63/2003, în aplicarea prevederilor legale, MAI emite ordine și instrucțiuni, iar pentru domeniul administrației publice acestea se contrasemnează de Ministrul delegat pentru administrația publică.
Din enunțarea și analiza textelor de mai sus, rezultă expres și fără echivoc, competența de reglementare a Ministerului Administrației și Internelor, în cazul administrației publice, fără a se face vreo distincție între autoritățile centrale și cele locale.
legală a MAI de a reglementa în domeniul administrației publice este și rezultanta atribuțiilor legale ale ministerului respectiv.
Astfel, conform art. 14 lit. a, pct. 1,4 și 8 din OUG nr. 63/2003, Ministerul Administrației și Internelor monitorizează programele de restructurare și reformă în administrația publică locală și centrală, îndrumă autoritățile locale și aparatul propriu al acestora în aplicarea corectă și unitară a prevederilor legale după cum, împreună cu autoritatea publică locală, colaborează la realizarea unor programe.
Așadar, dreptul de reglementare și pentru autoritatea publică locală derivă din lege și nu poate fi tăgăduit sau înlăturat pe calea unei interpretări excesive a autonomiei locale, prin ignorarea chiar a prevederilor constituționale.
Astfel, Constituția României tratează în Capitolul V - administrația publică, atât administrația publică centrală cât și administrația publică locală și Instituția Prefectului, ceea ce creează premiza unui regim unitar de reglementare.
Din analiza pct.9. 2 din Ordinul nr. 496/2003 rezultă că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Soluția rezultă și din prevederile art. 47 din Legea 138/1999 coroborate cu prevederile art. 13 din aceeași lege în sensul că sporul de dispozitiv se primește și de personalul din domeniul administrației publice.
Activitatea de evidență a populației prevăzută prin OUG nr. 63/2003 ca aparținând MAI a fost preluată în cadrul autorităților publice (în aparatul consiliilor locale și al consiliilor județene) personalul care exercită atribuțiunile de evidență a populației, având spor de dispozitiv.
În situația în care s-ar aprecia ca fiind întemeiat punctul de vedere al reclamantei s-ar ajunge la încălcarea principiului constituțional și legal al egalității între cetățeni.
În art. l alin. 2 din Legea 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, este consacrat principiul egalității între cetățeni, excluderea privilegiilor și discriminărilor fiind garantate și în exercitarea drepturilor economice (lit. e ).
În transpunerea în practică a acestui principiu, orice autoritate publică are obligația legală de a reglementa în sensul asigurării și realizării efective a egalității de tratament și de șanse.
În acest context, trebuie analizat Ordinul MAI nr. 496/2003 care creează un sistem unitar de salarizare și în domeniul administrației publice locale.
Prin acordarea sporului de dispozitiv tuturor categoriilor de personal și nu numai celor care își desfășoară activitatea la evidența populației, se realizează principiul constituțional al egalității cetățenilor, ținând seama că toți desfășoară activitate în domeniul administrației publice.
Din prevederile art. 14 din OUG 192/2002 rezultă elementele sistemului de salarizare general, aplicabil funcționarilor publici, sistemul de salarizare cuprinde salariile de bază, premiile, stimulentele și alte drepturi.
Sporul de dispozitiv face parte din categoria altor drepturi pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului.
Din prevederile art.2 și 3 din OUG nr.92/2004 rezultă necesitatea creării premiselor pentru implementarea sistemului unitar de salarizare și că, gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite.
Prin acordarea sporului de dispozitiv nu se încalcă nici o prevedere legală ci, dimpotrivă se asigură egalitatea de tratament economic, salarial a personalului din cadrul aceleiași autorități, sporul fiind întemeiat pe prevederile Ordinului nr. 496/2003 care se aplică și în cazul autorității publice locale, în cauza de față Primarul comunei având asigurate resursele financiare pentru finanțarea acestor drepturi de personal.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI-JUDEȚUL O, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că funcționarii publici și personalul contractual ai consiliului local nu fac parte din structurile MAI în conformitate cu prevederile Legii 215/2001, astfel că nu pot beneficia de indemnizația de dispozitiv prevăzută de art.13 din Legea 138/1999.
A mai susținut că prin personalul civil la care fac referire dispozițiile pct.9.2 din Ordinul MAI nr.496/2003 se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din cadrul MAI, astfel că instanța de fond, acordând acest spor, a interpretat greșit aceste dispoziții.
Recursul este nefondat.
Instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale aplicabile în cauză, respectarea OUG 63/2003, Legea nr.138/1999, Legea 137/2000, OG nr.139/2000.
Astfel, în mod corect s-a reținut de către Tribunalul că dispozițiile Ordinului MAI nr.496/2003, pct.9.2 referitoare la indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului autorității publice locale.
Aceasta întrucât, pe de o parte, din dispozițiile pct.9.2 al Ordinului MAI nr.496/2003 se reține că indemnizația de dispozitiv se acordă personalului care-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice, reglementare ce se regăsește și în dispozițiile art.13 coroborat cu art.47 din Legea nr.138/1999, iar pe de altă parte, conform OUG 63/2003, activitatea de evidență a populației ce aparținea MAI a fost preluată în cadrul autorităților publice (în aparatul consiliilor locale și județene), MAI având în continuare atribuții și în domeniul administrației publice locale.
Ori, pentru a se da eficiență principiului constituțional și legal al egalității între cetățeni și principiului creării unui sistem unitar de salarizare în domeniul administrației publice locale se face aplicarea dispozițiilor Ordinului MAI nr.406/2003 tuturor categoriilor de personal din cadrul autorităților publice locale, în măsura în care sunt acordate de către ordonatorul principal de credite.
S-a reținut totodată corect de către instanța de fond faptul că acordarea indemnizației de dispozitiv nu încalcă principiile prevăzute de art.2 alin.1 din Legea 215/2001, în condițiile în care autoritatea locală, în baza autonomiei locale, este cea care are competența să hotărască acordarea sau nu a indemnizației de dispozitiv pentru personal.
Acordarea acestui spor se face astfel în măsura în care sunt asigurate resursele financiare, ori în speță pârâtul a apreciat că dispune de aceste resurse, în condițiile în care prin hotărârea nr.32/29.09.2006 a aprobat acordarea acestei indemnizații lunare de dispozitiv pentru funcționarii publici și personalul contractual din aparatul propriu.
În raport de cele arătate anterior, în temeiul art.312 Cod pr. civilă, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta INSTITUȚIA PREFECTULUI-JUDEȚUL O, împotriva sentinței numărul 16 din 09 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
red. Jud. D
Ex.2//02.06.2008
Jud. fond FON.
G
Președinte:Teodora BănescuJudecători:Teodora Bănescu, Doina Ungureanu, Magdalena Fănuță