Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 131/2010. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ DE contencios ADMINISTRATIV FISCAL

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 131

Ședința publică din data de 27 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Chirica Elena

JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul (fiul lui și al lui, născut la 28 Iulie 1976) - Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimați - reclamanți (fiul lui și al lui, născut la 20 1983) - Penitenciarul Mărgineni, (fiul lui și al lui, născut la 17 1985) - Penitenciarul Mărgineni, (fiul lui și al lui, născut la 01 Iunie 1986) - Penitenciarul Giurgiu, (fiul lui și al lui, născut la 10 Iunie 1970) - Penitenciarul Mărgineni, (fiul lui și al lui, născut la 15 Mai 1979) - Penitenciarul Mărgineni, intimata - pârâtă PRIMĂRIA MUN cu sediul în Târgoviște,--3, Cod poștal -, Județ

Cererea de recurs este scutit de plata taxei de timbru.

La prima strigare a cauzei făcută în ședința publică au lipsit părțile: recurentul reclamant, intimați reclamanți, și intimata pârâtă Primăria Mun. Târgoviște.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că recursul se află la primul termen de judecată, scutit de plata taxei de timbru, nemotivat.

De asemenea, prin intermediul Compartimentului Registratură s-a depus la dosar de intimații reclamanți și de cereri vizate și înregistrate la instanțe sub nr. 164/07.01.2010 și respectiv sub nr.740/19.01.2010, prin care învederează faptul că nu au formulat cerere la instanța de fond cu referire la comunicarea unor informații de interes public.

Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitate recurentului reclamant, intimaților reclamanți, să se prezinte în instanță având în vedere că aceștia se află în stare de arest.

Cauza fiind reluată, la a doua strigare a cauzei au răspuns recurentul reclamant personal, în stare de arest, intimați reclamanți personal, personal, personal, personal, toți în stare de arest, lipsă fiind intimatul reclamant și intimata pârâtă Primăria Mun. Târgoviște.

Curtea din oficiu pune în discuția părților excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Recurentul reclamant personal având cuvântul învederează instanței faptul că a declarat recurs împotriva încheierii din 12.11.2009 ca să se plimbe la instanță.

Curtea, față de excepția invocată rămâne în deliberare pronunțând următoarea decizie.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr- reclamanții, și au chemat în judecată pârâta Primăria Târgoviște solicitând obligarea acesteia din urmă să-i comunice în scris un răspuns la plângerea ce i-a fost formulată în luna martie 2009 în baza Legii nr.544/2001 și Legii nr. 554/2004.

Prin încheierea de ședință din 12 noiembrie 2009 Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ a dispus suspendarea cauzei în baza art. 1551Cod procedură civilă, până la o nouă stăruință a părții interesate.

Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut că reclamanții nu s-au conformat dispozițiilor date la termenul anterior, respectiv 17 septembrie 2009, în sensul de a depune la dosar copia cererii adresate pârâtei Primăria Târgoviște sau numărul de înregistrare al acesteia și constatat că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina acestora prin neîndeplinirea obligațiilor ce le revin.

Împotriva încheierii de ședință din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițaa declarat recurs reclamantul pe care nu l-a motivat.

La termenul de judecată din data de 27 ianuarie 2010, Curtea din oficiu a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare în termen.

Analizând excepția nulității recursului pentru nemotivare în termen, prin prisma actelor dosarului și a dispozițiilor legale ce au incidență în cauză, Curtea reține următoarele:

Încheierea de suspendare din 12.11.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovițaa fost comunicată recurentului - reclamant la data de 23.11.2009 astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare existent la fila 5 din dosarul de recurs.

Calea de atac împotriva încheierii de suspendare este recursul pe tot parcursul acestei măsuri, astfel cum se menționează și în încheiere.

Conform art. 303 alin.1 pr.civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Din aceste dispoziții rezultă că termenul de depunere a motivelor de recurs are întotdeauna aceeași durată cu termenul pentru exercitarea recursului. Dacă recursul este motivat separat, motivarea trebuie făcută în același termen în care poate fi exercitată calea de atac în cauza respectivă.

Potrivit dispozițiilor art. 2441.pr. civ. asupra suspendării judecării procesului, instanța se va pronunța prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepția celor pronunțate în recurs. Recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului.

Cum recursul poate fi declarat oricând, motivarea acestuia trebuie să se facă în cel mult 15 zile de la data declarării, însă nu mai târziu de primul termen de judecată a recursului.

Recurentul declară calea de atac la data de 25.11.2009, însă în conținutul cererii de recurs nu se formulează motivele pentru care a fost declarată această cale de atac, menționându-se că vor fi depuse ulterior. Însă până la primul termen de judecată recurentul nu a înțeles să motiveze calea de atac pe care a declarat-

Așa fiind, potrivit dispozițiilor art. 3021lit. c pr.civ., cererea de recurs este nulă dacă nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar potrivit art. 306.pr. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin.2 (motive de ordine publică).

Termenul de motivare a recursului este un termen legal imperativ, astfel încât sancțiunea nerespectării lui, conform art. 103.pr.civ., este decăderea.

Totuși, ca efect al decăderii, recursul nu va fi respins ca nemotivat, ci se va aplica sancțiunea specifică pentru această etapă procesuală, constatându-se nulitatea căii de atac.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă motive de ordine publică și nici recurentul nu a invocat, în temeiul art. 3041și 312.pr.civ. Curtea va admite excepția și va constata nulitatea recursului pentru nemotivare în termen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul (fiul lui și al lui, născut la 28 Iulie 1976) - Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii din 12 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția Comercială și de Contencios Administrativ, în contradictoriu cu intimați - reclamanți (fiul lui și al lui, născut la 20 1983) - Penitenciarul Mărgineni, (fiul lui și al lui, născut la 17 1985) - Penitenciarul Mărgineni, (fiul lui și al lui, născut la 01 Iunie 1986) - Penitenciarul Giurgiu, (fiul lui și al lui, născut la 10 Iunie 1970) - Penitenciarul Mărgineni, (fiul lui și al lui, născut la 15 Mai 1979) - Penitenciarul Mărgineni, intimata - pârâtă PRIMĂRIA MUN cu sediul în Târgoviște,--3, Cod poștal -, Județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 27 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Red. DF/CMF

9 ex./ 4.02.2010

dos.fond - - - Tribunal D

jud.fond -

Președinte:Chirica Elena
Judecători:Chirica Elena, Preda Popescu Florentina Dinu

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 131/2010. Curtea de Apel Ploiesti