Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 160/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Dosar nr.-

DECIZIA NR.160/CA/2008 -

Ședința publică din 24 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Ovidiu Blaga JUDECĂTOR 2: Ioana Dina Tătar

JUDECĂTOR 3: Florica

JUDECĂTOR: -

GREFIER:

Pe rol fiind judecarea recursului în contencios administrativ declarat de reclamantul domiciliat în O,-,.5, jud. B în contradictoriu cu intimatul pârâtSpitalul Județean Bcu sediul în O,-, jud. B, împotriva sentinței nr.238/CA din 19 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.3192/CA/2006, având ca obiectLegea nr.544/2001.

La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, precum și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform prevederilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, după care:

CURTEA DE APEL,

DELIBERÂND:

Asupra recursului în comercial d e față, curtea constată următoarele:

Prin sentința nr.238/CA din 19 septembrie 2006, pronunțată, în dosar nr.3192/CA/2006, Tribunalul Bihora respins plângerea formulată de reclamantul -. în contradictoriu cu Spitalul Județean B, pentru comunicarea de informații publice.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Diagnosticul de internare sau de externare a pacientului este exceptat de la liberul acces al cetățenilor la informații de interes public.

Potrivit art.21 din Legea drepturilor pacientului nr.46/2003, toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia.

Conform art.22 din aceeași lege, informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.

În același sens, art.12 lit.d raportat la art.2 lit.c din Legea 544/2001 prevede că se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, informațiile cu privire la date personale potrivit legii; prin informație cu privire la date personale se înțelege orice informație privind o persoană fizică sau identificabilă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate ca nemotivată, netemeinică și nelegală, cu trimiterea spre rejudecare primei instanțe și, implicit, admiterea în tot a acțiunii ca temeinică și legală. Cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea atacată nu conține semnătura judecătorului și a grefierului, motivarea în fapt și în drept a dispozitivului și pronunțarea asupra capătului de cerere privind despăgubirile patrimoniale și nepatrimoniale.

De asemenea, a invocat nerespectarea dispozițiilor art.15 alin.1 și 31 alin.1 din Constituția României, aplicarea cu caracter retroactiv a dispozițiilor prevăzute de art.21 - 22 din Legea 46/2003, raportat la perioada de referință 10.01. - 24.01.2000 și legalizarea prin sentința atacată a unui refuz de furnizare de informații de interes public legal, îngrădindu-se un drept fundamental constituțional, cel "la informații".

În drept au fost invocate disp. art.261 pct.5 și 8, art.299 - 303, 304 pct.6, 7 și 9, 316 Cod procedură civilă, art.1 alin.5, 15 alin.2, 31 alin.1 din Constituția României.

Prin întâmpinare, intimatul Spitalul Clinic Județean O, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev. art.3041Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurentul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește motivul de casare referitor la faptul că hotărârea atacată nu conține semnătura judecătorului și a grefierului, se reține că potrivit art.110 alin.1 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin HG 387/2005, hotărârile se redactează în numărul de exemplare necesar pentru comunicare, primele două exemplare de pe fiecare hotărâre fiind semnate de membrii completului și de grefierul de ședință. Prin urmare, nu sunt semnate și exemplarele care se comunică părților, ci numai exemplarul care se atașează la dosarul cauzei și cel care se depune la mapa de hotărâri (art.266 alin.1 Cod procedură civilă).

Este nefondată și critica potrivit căreia hotărârea atacată nu conține motivarea în fapt și în drept a dispozitivului, deoarece, din cuprinsul sentinței nr.238/CA/2006 a Tribunalului Bihor, reiese că judecătorul a motivat atât în fapt, cât și în drept, soluția pronunțată.

De asemenea, câtă vreme plângerea recurentului a fost respinsă, au devenit aplicabile dispozițiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de fond neacordând suma pretinsă de recurent cu titlu de cheltuieli de judecată. Nu se pune astfel problema nepronunțării asupra capătului de cerere vizând despăgubiri patrimoniale și nepatrimoniale stabilitesub titlu de cheltuieli de judecată.

Referitor la fondul cauzei, se reține că, potrivit art.21 din Legea 46/2003 privind drepturile pacientului "toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor,diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personalesunt confidențiale, chiar și după decesul acestuia", iar conform art.22 din aceeași lege, "informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul își dă consimțământul explicit ".

În același sens, art.12 lit.d din Legea 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public prevede că se exceptează de la accesul liber al cetățenilor "informațiile cu privire la datele personale potrivit legii" iar, pe de altă parte, anual, în contractele cadru privind condițiile asigurărilor asistenței medicale, în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate, spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale este obligat să respecte confidențialitatea tuturor datelor și informațiilor referitoare la asigurați, documentele medicale constatând, potrivit art.22 al Codului d e deontologie medicală, materiale secrete.

Instanța de fond a reținut în mod corect, astfel că refuzul pârâtului de a comunica diagnosticele de internare/externare ale pacientului este justificat, informațiile solicitate de recurent nefiind informații de interes public, iar susținerile recurentului cum că i-ar fi fost încălcate drepturile fundamentale prev. de art.15 alin.1 și 31 alin.1 din Constituție sau că ar fi fost aplicate cu caracter retroactiv dispozițiile prev. de art.21 - 22 din Legea 46/2003 privind drepturile pacientului, sunt neîntemeiate, câtă vreme acesta nu a prezentat vreun document care să exonereze de răspundere spitalul privind divulgarea informațiilor medicale.

În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prev. art.312 Cod procedură civilă raportat la prev. art.21 - 22 din Legea 46/2003 și art.12 lit.d din Legea 544/2001, recursul declarat de recurentul va fi respins ca nefondat.

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurentul reclamant domiciliat în O,-,.5, jud. B în contradictoriu cu intimatul pârâtSpitalul Județean Bcu sediul în O,-, jud. B, împotriva sentinței nr.238 din 19.09.2006, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, azi 24.04.2008.

PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:

- - - - - -

Red.dec.jud. în concept. 5.05.2008

Jud.fond

Dact.

2 exemplare/ 7 mai 2008

Președinte:Ovidiu Blaga
Judecători:Ovidiu Blaga, Ioana Dina Tătar, Florica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 160/2008. Curtea de Apel Oradea