Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 158/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
DECIZIA NR.158/CA/2008 -
Ședința publică din 24 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Ovidiu Blaga JUDECĂTOR 2: Ioana Dina Tătar
JUDECĂTOR 3: Florica
JUDECĂTOR: -
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursurilor, în contencios administrativ, declarate de reclamantul domiciliat în O, Bulevardul, nr.25, - 5,.11, Județ B și de pârâtaDirecția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelorcu sediul în O,-, Județ B, în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței nr.484 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta recurentului reclamant - lipsă, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.543/28.12.2007 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România - Baroul Bihor - Cabinet Individual și recurenta pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B prin consilier juridic în baza delegației nr.2915/26.03.2008 emisă de recurentă, lipsă fiind intimata Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru, precum și faptul că intimata a depus la dosar în data de 23.04.2008 note de ședință, după care:
Reprezentanta recurentului reclamant nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat și depune la dosar chitanțe justificative a onorariului, respectiv chitanțele nr.-/28.12.2007 și -/26.02.2008.
Reprezentanta recurentei pârâte, de asemenea, nu are alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat.
Instanța, nefiind alte excepții, probleme prealabile sau cereri de formulat, consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului reclamant susține recursul așa cum a fost motivat și solicită admiterea acestuia, modificarea, în subsidiar în sensul obligării pârâtei la plata diferenței de drepturi salariale, obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 lei daune morale și a cheltuielilor de judecată. Art.21 alin.1 din OUG 192/2002 este interpretat greșit de prima instanță. Pârâta își invocă propria culpă. Cu toate că recurentul s-a deplasat cu autoturismul personal, contradictoriu transportului trebuia acordată, reținându-se ori transportul cu autoturismul personal, ori cu transportul în comun. De asemenea, starea de sănătate a recurentului s-a agravat foarte mult după emiterea deciziei, fiind depuse acte medicale în acest sens. Prejudiciul moral este un alt aspect decât cel material. Astfel solicită admiterea recursului declarat de reclamant.
Reprezentanta recurentei pârâte solicită admiterea propriului recurs, precizând că diferențele de drepturi salariale de 5% nu sunt un atribut câștigat de recurent ci unul primit odată cu postul. Art.21 din OUG 192/2002 este clar, mutarea trebuie să fie efectivă pentru a se primi o locuință de serviciu și o indemnizație în acest sens. Recurentul n-a făcut dovada acordului instituției pentru deplasarea cu autoturismul personal. Transportul în comun se decontează în baza legitimațiilor plătite în numerar. Nu-i poate fi imputată instituției starea precară a sănătății recurentului. Daunele morale nu pot fi acordate deoarece nu s-a făcut dovada unei legături de cauzalitate între decizia emisă și acordarea acestora. Solicită respingerea recursului declarat de reclamant, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta recurentului reclamant solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtă. Precizează că sporul de condiții vătămătoare a fost corect acordat, decizia 119 n-a fost contestată. Solicită a se avea în vedere fișa medicală aflată la dosar, de unde reiese clar că recurentul, după emiterea deciziei, a avut probleme medicale.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra recursului în contencios administrativ, de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.484 din 15 noiembrie 2007 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Bihora admis în parte acțiunea introdusă de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B, și în consecință a anulat decizia nr.119/14.04.2006. A obligat pârâta să plătească reclamantului diferența de drepturi bănești dintre cele care le-ar fi primit prin acordarea sporului de 30% și cele efectiv plătite prin acordarea sporului de 25% în perioada 22.05.2005 - 22.11.2006.
A obligat pârâta să plătească reclamantului și suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins ca rămas fără obiect capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior. A respins cererea de constatare că termenul pentru care s-a emis decizia nr.190/19.11.2004 a expirat. A respins ca nefondate capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata indemnizației egală cu salariul de bază net pentru mutarea în altă localitate; rambursarea costului transportului în sumă de 1766,4 lei; plata diferențelor de drepturi bănești dintre cele primite în luna martie 2006 și cele încasate în perioada în care a fost în concediu medical; plata despăgubirilor pentru daune morale în sumă de 20.000 lei.
A respins acțiunea reclamantului față de pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Conf. art.1 al.1 din HG 130/2006 Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor s-a organizat și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică.
Potrivit disp. Anexei 2 pct.4 la HG 130/2006 direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene au personalitate juridică.
Reclamantul, funcționar public este în raporturi de serviciu cu pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor
Decizia nr.119/14.04.06 este un act administrativ unilateral emis de către pârâta DSVSA B prin care s-a modificat unul din elementele esențiale ale raportului de serviciu, locul muncii clauzele care a generat prezentul litigiu.
Cum între pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și reclamant nu există un raport de serviciu și cum nici un act al acestei autorități nu este atacat prin acțiunea de față, instanța a apreciat că excepția ridicată din oficiu a fost întemeiată.
Unul din principiile care stau la baza exercitării funcției publice este cel consacrat de art.3 lit.f) din L 188/1999, respectiv principiul stabilității în exercitarea funcției publice.
De la această regulă art.75 din L 188/1999 prevede cinci excepții între care și cea de la litera d) " mutarea în cadrul altui compartiment al autorității sau instituției publice".
Conform art.79 al.1 din L 188/1999 mutarea în cadrul altui compartiment poate fi definitivă sau temporară. Mutarea definitivă se dispune cu acordul scris al funcționarului public. Mutarea temporară însă se dispune motivat în interesul autorității sau instituției publice, pe o perioadă de maxim 6 luni într-un an, cu respectarea pregătirii profesionale și a salariului pe care îl are funcționarul public.
Prin dec. nr.122/24.08.04 reclamantul a fost numit în funcția de consilier superior (A I 1) la CSVSA O - DSVSA B având drepturile salariale prevăzute în art.1 al deciziei între care și un spor pentru condiții vătămătoare de 30%.
Prin decizia nr.190/19.11.2004 reclamantul a fost mutat temporar, conform art.79 al.3 din L 188/1999 la O 1 ( 10).
În art.2 al acestei decizii s-a prevăzut că pe durata mutării temporare nu se vor diminua drepturile salariale ale reclamantului.
Prin decizia nr.39/10.03.05 pârâta a dispus revenirea reclamantului la locul de muncă deținut anterior, CSVSA 4
Reclamantul a refuzat să primească această decizie (f 28).
Începând cu 22.05.2005 reclamantului i s-a acordat un spor pentru condiții vătămătoare de 25% mai mic cu 5% decât s-a stabilit prin decizia nr.122/24.08.04.
Prin "Nota de serviciu" nr.1021/3.02.06 (31) Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a dispus pârâtei DSVSA B ca până la 8.02.2006, între altele, ca în cadrul fiecărei CSVSA să rămână, în mod obligatoriu, numai un medic veterinar.
În baza HG 130/2006, a " Notei de serviciu" nr.1021/3.02.06 și a procesului verbal al Ședinței Colegiului director al pârâtei DSVSA B s-a emis decizia nr.119/14.04.06 prin care, începând cu aceeași dată reclamantul a fost mutat la Zonală O, urmând a-și desfășura activitatea la SC SRL (fabrica de preparate carne) și SC SRL (unitate de prelucrare a laptelui).
Prin decizia nr.119/2006 s-a dispus mutarea reclamantului la alt compartiment, respectiv s-a modificat unul din elementele esențiale ale raportului de serviciu, locul muncii.
În decizia nr.119/2006 nu s-a prevăzut perioada pentru care s-a dispus mutarea reclamantului.
Pârâta DSVSA Bad ispus mutarea reclamantului pe o perioadă mai mare de 6 luni și fără acordul scris al acestuia.
Au fost încălcare prev. art.3 lit.d) și ale art.79 al.2 din L 188/1999. Decizia nr.119/14.04.06 a fost.
Conform art.21 al.1 lit.b) din OG 192/2002, funcționarul public mutat, în cadrul aceleiași autorități, instituții publice sau unitate, în altă localitate are dreptul la plata unei indemnizații egale cu salariul de bază net din ultima lună.
Din examinarea disp. art.21 din OUG 192/2002 instanța a reținut că drepturile bănești prev. la al.1 lit.a) și b) se cuvin doar funcționarului public care se mută efectiv în localitatea noului loc de muncă, respectiv își schimbă domiciliul sau reședința, atât el cât și familia sa în acea localitate.
Reclamantul a susținut că în perioada 12.08.2006 - 1.10.2006 și 1.11.2006 - 22.11.2006 s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală de la domiciliu la locul de muncă la care a fost mutat prin decizia nr.119/2006.
În această perioadă erau aplicabile prev. HG 543/1995, privind drepturile bănești ale salariaților instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în cadrul localității în interesul serviciului.
Conform pct.13 lit.e) și pct.16 din Anexa I a HG 543/1995, deplasarea salariaților cu autoturismul proprietate personală se poate face numai cu aprobarea prealabilă a conducătorului unității. În acest caz posesorul autoturismului primește C/V a 7,5 litri benzină la 100 KM parcurși.
Reclamantul nu a dovedit că a avut aprobarea prealabilă a conducătorului unității de a se deplasa cu autoturismul proprietate personală la locul de muncă la care a fost mutat.
Diferența de drepturi bănești se solicită cu titlu de despăgubiri. Condițiile generale ale răspunderii pentru prejudicii presupun antrenarea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției.
În lipsa oricăreia dintre aceste condiții răspunderea pentru despăgubiri este exclusă. Însuși reclamantul a arătat în al.1 al motivării cererii de chemare în judecată "la data de 25.04.2006 am fost încunoștiințat despre împrejurarea că prin decizia nr.119/14.04.06. am fost trecut din postul pe care îl ocupam până acum la Zonală O - SC SRL și SC SRL (f 2).
Ori, așa cum rezultă din certificatul medical seria - nr.-/aprilie 2006 acesta a fost eliberat pentru o perioadă de 14 zile, începând cu 14.04.2006.
Ca urmare, starea de boală a reclamantului, care a luat cunoștință de decizia nr.119/14.04.06 numai în data de 25.04.2006 nu putea fi consecința actului ilegal emis de pârâtă.
În lipsa raportului de cauzalitate răspunderea pârâtei pentru diferențele de drepturi salariale pretinse de reclamant este exclusă.
Instanța nu a exclus posibilitatea că reclamantul să fi suferit un prejudiciu moral constând în starea de auxietate și incertitudine creată de actul administrativ emis de pârâta DSVSA B, dar a apreciat că tocmai anularea actului în cauză și obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi bănești dintre sporul pentru condiții vătămătoare de 30% și cel acordat de 25% reprezenta o reparație integrală, inclusiv a prejudiciului moral cauzat reclamantului.
De altfel, martora (f 218) nu a putut preciza dacă imaginea reclamantului la locul de muncă a fost modificată urmare mutării, relatând doar că din discuțiile ce le-a avut cu acesta a înțeles că este supărat și nemulțumit și că nu știe dacă starea de sănătate a reclamantului a fost influențată de emiterea deciziei de către pârâtă. Martora a relatat însă că știa că reclamantul în perioada cât lucra la SC SA a avut o criză cardiacă.
Din fișa de consultații medicale (f 184 -201) și adeverința medicală (f 211) rezulta că reclamantul a fost înregistrat în registrul de boli cronice al Cabinetului medical individual a încă din anul 2002 cu boli pentru care s-au eliberat certificatele de concediu medical.
Ca urmare, eventualul prejudiciu moral a fost suficient compensat în modul mai sus arătat, iar demersul reclamantului nu justifica acordarea unei compensații bănești separate pe care acesta a apreciat-o fără argumente suficiente și pertinente la o sumă nu tocmai modică de 20.000 lei (RON).
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs, în termen, recurentul, solicitând instanței admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul obligării pârâtei la plata indemnizației pentru mutarea în altă localitate, a costului transportului până la în cuantum de 1766,4 RON, a diferenței de drepturi salariale dintre salariul cuvenit și cel plătit pe perioada concediului de boală de 120 zile, precum și plata sumei de 20000 lei daune morale și a cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că hotărârea recurată s-a dat cu aplicarea greșită a legii, respectiv a art.21 alin.1 lit.a, b din OUG nr.192/2002, anexa 1 pct.13 din HG nr.543/1995, art.998 Cod civil. Cu privire la indemnizația de mutare solicitată arată că interpretarea dată de instanță prev. art.21 alin.1 din OUG 192/2002 este greșită deoarece legiuitorul s-a referit la mutarea ca formă de modificare a raportului de serviciu și nu la mutarea fizică practică, efectivă a salariatului la noul loc de muncă. Prima instanță a îngrădit dreptul unui funcționar public mutat de unitate în altă localitate la o indemnizație ce i se cuvine, unitatea pârâtă încălcând și dispozițiile art.21 alin.2 prin nepunerea la dispoziția sa a unei locuințe de serviciu.
În privința contravalorii transportului pe perioada cât s-a prezentat la locul de muncă arată că se impune a i se deconta transportul, chiar și cu contravaloarea mijloacelor de transport în comun în situația în care se reține că era necesară aprobarea prealabilă pentru deplasarea cu autoturismul propriu. Referitor la despăgubirile reprezentând diferența de drepturi salariale între salariul plătit și cel care l-ar fi încasat în perioada concediului de boală, arată că acestea se cuvin datorită măsurilor abuzive luate de pârâtă prin decizia contestată și care au cauzat problemele de sănătate, în cauză fiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale, prima instanță a reținut că i s-a cauzat un prejudiciu moral și a apreciat că reparația acestuia s-a realizat prin constatarea nulității deciziei și acordarea diferenței de 5% din sporul pentru condiții vătămătoare, ori aceste despăgubiri au o altă natură decât cele morale solicitate, ele fiind materiale fără a avea o legătură cu prejudiciul moral cauzat. Instanța este suverană în a aprecia care este compensația bănească cuvenită proporțională cu prejudiciu moral suferit raportat la suma solicitată, în cauză neputându-se omite evidentul abuz săvârșit și starea de disconfort cauzată din toate punctele de vedere, motiv pentru care apreciază că se impune acordarea daunelor morale solicitate.
În drept au fost invocate prev. art.304 pct.9, 312 alin.3 teza I, art.274 Cod procedură civilă.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs, în termen și recurenta B, solicitând admiterea recursului, modificarea ei în sensul respingerii acțiunii formulate.
În dezvoltarea motivelor de recurs arată că acțiunea reclamantului a fost admisă în parte, anulându-se decizia nr.119/2006 cu obligarea la plata diferenței de drepturi bănești între sporul de 25% plătit și cel de 30% cuvenit pentru condiții vătămătoare. Consideră că sporul pentru condiții vătămătoare se acordă în raport de condițiile în care se desfășoară efectiv activitatea proporțional cu timpul lucrat, el nefiind un drept câștigat, cum în mod greșit a reținut prima instanță. Decizia atacată a fost rezultatul unei măsuri cu caracter intern luată în temeiul notei de serviciu nr.1021/3.02.2006 emisă de forul superior și potrivit căreia, în cadrul fiecărei circumscripții veterinare va rămâne numai un medic veterinar. În urma admiterii deciziei contestatorul și-a păstrat funcția și gradul profesional și implicit salariul, fiindu-i oferit un loc de muncă corespunzător. În privința cheltuielilor de judecată la care a fost obligată arată că nu înțelege de ce în cuprinsul considerentelor se reține că va fi obligată la plata sumei de 600 lei dar este obligată la plata sumei de 800 lei.
În drept au fost invocate prev. art.304 Cod procedură civilă, HG 281/1993.
Prin întâmpinarea depusă la filele 14-16 intimata recurentă Bas olicitat respingerea recursului declarat de recurentul, arătând că motivele de recurs invocate de acesta sunt nefondate, în mod corect respingând prima instanță capetele de cerere privitoare la plata indemnizației de mutare, a contravalorii transportului și a despăgubirilor materiale și morale solicitate.
Intimatul recurent prin notele de ședință depuse la filele 21-22 solicitat respingerea recursului declarat de recurenta B, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată, arătând că prin recursul său pârâta contestă propriul său act de acordare a sporului invocat, respectiv decizia nr.122/24.08.2004, precum și prev. art.2 din decizia atacată prin care a arătat că drept urmare a mutării temporare nu se vor diminua în nici un fel drepturile salariale.
Intimata A B, prin notele scrise depuse la filele 32-33 solicitat respingerea recursului declarat de reclamant, arătând că în mod corect a reținut prima instanță că în cauză instituția nu are calitate procesual pasivă.
Instanța de recurs analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, reține următoarele:
Recurenta pârâtă B, prin decizia nr.119/14.04.2006 a decis ca începând cu data de 14.04.2006 reclamantul consilier I superior 1 să își desfășoare activitatea de expertiză, inspecție și control în cadrul Zonală O, la SC SRL și SC SRL. Prin această deciziei pârâta a dispus mutarea reclamantului la un alt compartiment, modificând locul muncii reclamantului care anterior emiterii deciziei își desfășura activitatea la. 4 Decizia emisă nu a cuprins perioada pentru care s-a dispus mutarea și ea a fost luată fără a exista acordul reclamantului.
Într-adevăr la baza luării deciziei a stat nota de serviciu nr.1021/3.02.2006 emisă de intimata B prin care s-a dispus ca în cadrul fiecărei să rămână în mod obligatoriu un medic veterinar, însă pârâta recurentă avea obligația ca la ducerea la îndeplinire a notei de serviciu respective să respecte prevederile legale privitoare la mutarea funcționarilor publici la alte compartimente. Ori, așa cum a reținut și prima instanță, dispozițiile prev. de art.79 din Legea 188/1999 privitoare la condițiile în care are loc mutarea funcționarului public la un alt compartiment nu au fost respectate deoarece pârâta a dispus mutarea reclamantului pe o perioadă mai mare de 6 luni și fără a exista acordul scris al reclamantului.
Prin urmare, se reține că în mod corect a reținut prima instanță nelegalitatea deciziei atacate de reclamant, motivele de recurs invocate de recurenta B sub acest aspect fiind nefondate.
De asemenea, nefondate sunt și motivele, invocate de aceeași recurentă, privitoare la obligarea sa la plata diferenței de 5% drepturi bănești neacordate reclamantului începând cu data de 22.05.2005 deoarece, așa cum a reținut și prima instanță, prin decizia nr.122/24.08.2004 reclamantului i s-a stabilit un procent de 30% spor pentru condiții vătămătoare, iar acestuia, începând cu data de 22.05.2005, i s-a acordat doar 25% spor pentru condiții vătămătoare.
Într-adevăr, sporul pentru condiții vătămătoare se acordă în raport cu condițiile în care își desfășoară activitatea cel îndreptățit la acordarea lui, cum invocă recurenta, însă reclamantului, prin decizia nr.122/24.08.2004, i s-a stabilit acest spor prin raportare la locul de desfășurare a activității sale, pe durata mutării sale temporare prin decizia nr.190/19.11.2004 prevăzându-se expres că își păstrează toate drepturile salariale câștigate anterior, drepturi de care ar fi trebuit să beneficieze și după revenirea sa la locul de desfășurare a muncii anterior mutării. Ori, după revenirea acestuia la locul de muncă inițial, nu i s-a mai acordat de către pârâtă sporul de 30% stabilit anterior și care era un drept câștigat, ci i s-a acordat un spor de 25% condiții vătămătoare, fără ca pentru aplicarea acestei măsuri să se emită vreun act justificativ. De asemenea, fiind un drept câștigat, reclamantul ar fi trebuit să beneficieze de el și pe durata mutării sale prin decizia nr.119/2006 a cărei efecte au încetat la data de 22.11.2006, când a avut loc o nouă modificare a raportului de serviciu a reclamantului prin decizia nr.545 și prin care i s-a recunoscut, de altfel, și dreptul de a beneficia de sporul de 30% invocat.
Prin urmare, se reține că motivele de recurs invocate sub acest aspect sunt nefondate, în mod corect și legal dispunând prima instanță obligarea pârâtei la plata diferenței salariale.
În privința motivului de recurs privitor la cheltuielile de judecată la care a fost obligată pârâta recurentă, se reține că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanță, compuse din onorariul avocațial plătit reprezentantului său legal, cerere considerată întemeiată prin prisma prev. art.274 Cod procedură civilă de prima instanță. Neconcordanța între suma menționată în considerente de 600 lei și cea de 800 lei din dispozitivul hotărârii nu reprezintă decât o eroare materială de dactilografiere a sumei din considerente, atâta vreme cât suma reținută în dispozitivul hotărârii este aceeași cu cea consemnată în minuta sentinței, ea fiind însoțită și de chitanțe justificative a efectuării ei de către reclamant, astfel că și motivul de recurs invocat sub acest aspect este nefondat.
În privința motivului de recurs invocat de recurentul reclamant privitor la respingerea capătului de cerere privitor la indemnizația de mutare în altă localitate egală cu salariul de bază net din luna anterioară se reține că este nefondat, în mod corect dispunând prima instanță respingerea lui. Interpretarea dată de prima instanță a prevederii legale invocate, respectiv art.21 din OUG nr.192/2002 este cea corectă în spiritul și scopul pentru care legiuitorul a edictat-o, ea trebuind a fi interpretată prin prisma tuturor elementelor ce o compun, cuprinse la lit.a-c ale aliniatului, neputându-se interpreta și aplica fragmentat. Or, din cuprinsul acestei prevederi rezultă că indemnizația solicitată pentru mutare se acordă doar acelui funcționar public care se mută efectiv în localitatea în care se află noul său loc de muncă, sens în care s-a prevăzut suportarea cheltuielilor de transport efectuate cu mutarea familiei și bunurile sale, acordarea de zile libere pentru efectuarea mutării și compensarea bănească a disconfortului creat acestuia, sub forma indemnizației. Prin urmare, deoarece reclamantul nu s-a mutat efectiv în localitatea în care a fost mutat, ci s-a deplasat zilnic de la locul său de domiciliu în localitatea în care a fost mutat, nu este îndreptățit a primi indemnizația solicitată. Această indemnizație nu se cuvine prin prisma prev. alin.2 ale art.21 din același act normativ invocat, deoarece nerespectarea acestei prevederi privitoare la asigurarea unei locuințe de serviciu nu dă dreptul la încasarea indemnizației de mutare, ci eventual la daune, în condițiile legii, dacă este cazul.
Nici motivele de recurs invocate de recurent privitoare la neacordarea contravalorii transportului în sumă de 1766,4 lei solicitat nu sunt fondate deoarece, așa cum a reținut prima instanță, reclamantul a efectuat deplasarea cu autoturismul proprietate personală fără a avea aprobare în acest sens, nefiind îndeplinită condiția prev. de pct.13 lit.e și pct.16 din anexa 1 HG 543/1995. Solicitarea reclamantului recurent în fața instanței de recurs, de a i se acorda măcar contravaloarea transportului cu mijloace de transport în comun pentru care nu era necesară aprobarea prealabilă, nu poate fi reținută, atâta vreme cât solicitarea este o modificare a cauzei acestei cereri, față de modul ei de solicitare din primă instanță, cerere inadmisibilă sub acest aspect, prin prisma prev. art.316 raportat la art.294 alin.1 Cod procedură civilă.
De asemenea, o asemenea cerere ar fi neîntemeiată și datorită faptului că decontarea transportului cu mijloacele de transport în comun are loc dacă într-adevăr deplasarea s-a efectuat cu aceste mijloace și pe baza legitimațiilor de călătorie, ori reclamantul nu s-a deplasat în localitatea în care a fost mutat cu mijloacele de transport în comun, ci cu autoturismul propriu.
Prin urmare, deoarece acesta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor legale pentru a beneficia de decontarea transportului, în mod corect a dispus prima instanță respingerea ca neîntemeiat a acestui capăt de cerere.
De asemenea, și capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la despăgubiri bănești constând în diferența de salariu pe care nu a încasat-o reclamantul în perioada celor 120 zile cât a fost în concediu medical, a fost în mod corect respinsă de prima instanță, reclamantul nedovedind îndeplinirea condițiilor răspunderii delictuale pentru acordarea daunelor invocate. Astfel, cum a reținut prima instanță, condiția raportului de cauzalitate între fapta pârâtei de emitere a deciziei și intervenirea stării de boală a reclamantului constatată prin certificatul medical eliberat la 14.04.2006 nu a fost dovedită, atâta vreme cât reclamantul a arătat că a luat cunoștință de actul emis la 25.04.52006, după intervenirea stării de boală, astfel că aceasta nu a intervenit datorită faptei pârâtei intimate, motivele invocate sub acest aspect fiind nefondate.
stării de boală preexistentă a recurentului după emiterea deciziei constatate dovedită prin actele medicale aflate la dosar constituie un element determinant al suferinței psihice și fizice ce i-au fost cauzate prin emiterea actului nelegal, fapt ce dă naștere în favoarea reclamantului la dreptul acestuia de a solicita reparația suferinței cauzate sub forma daunelor morale pe care le-a solicitat prin acțiune.
Conform prev. art.8 alin.1 din Legea 554/2004 persoana vătămată în drepturile ori interesele sale legitime printr-un act administrativ unilateral poate solicita pe lângă daunele materiale ce i-au fost cauzate prin actul nelegal și reparații pentru daune morale, instanța investită cu soluționarea acțiunii urmând a hotărî potrivit art.18 alin.3 din lege și asupra daunelor morale solicitate, temeiul juridic al răspunderii fiind prev. art.998 Cod civil.
Prin aceste prevederi legiuitorul a avut în vedere posibilitatea producerii unor daune morale pe lângă cele materiale, prin emiterea unor acte administrative nelegale, aprecierea prejudiciului moral suferit urmând a avea loc în baza unor criterii orientative stabilite în jurisprudență cum ar fi importanța valorii lezate, personalitatea victimei, durata și menținerea consecințelor vătămării, intensitatea suferinței suportate, repercusiunile asupra situației sociale, precum și prin prisma criteriului echității.
Sub acest aspect se reține că în mod eronat a reținut prima instanță că prejudiciul moral cauzat reclamantului s-a reparat doar prin anularea deciziei nelegale și acordarea diferenței de spor deoarece aceste măsuri nu au înlăturat în totalitate prejudiciul moral suferit de reclamant. Astfel, din actele aflate la dosarul cauzei și a probei testimoniale administrate a rezultat că după emiterea deciziei atacate, problemele de sănătate ale reclamantului de natură cardiacă s-au agravat, impunându-se internarea sa medicală și tratament adecvat, fiind evident că acestea au fost generate pe fondul de stres și supărare cauzate de decizia atacată și de consecințele directe pe care le-a produs aceasta asupra modului de desfășurare în continuare a raportului de serviciu. Prin dispunerea desfășurării activității într-o altă localitate decât cea de domiciliu pe o perioadă nedeterminată cum a fost cea din cauză, a dus la crearea unei stări de disconfort, constând în alocarea unei părți din timpul liber al reclamantului pentru a efectua deplasarea zilnică la și de la locul de muncă nou stabilit, timp pe care, în lipsa deciziei atacate, nu l-ar fi alocat acestui scop, ci altor scopuri, fiindu-i afectată prin această măsură viața familială și socială a acestuia.
În consecință, având în vedere durata și menținerea consecințelor vătămării, a intensității suferinței suportate, repercusiunilor cauzate precum și criteriul echității în sensul ca daunele să nu constituie amenzi excesive pentru autori și nici venituri nejustificate pentru victime, instanța de recurs apreciază că cererea reclamantului de acordare a daunelor morale pentru suferința cauzată prin emiterea deciziei atacate este fondată în parte, urmând a dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 7500 lei daune morale în favoarea reclamantului și modificarea în consecință, sub acest aspect, a sentinței recurate.
Pentru aceste considerente, constatându-se nefondate motivele de recurs invocate de recurenta B, urmează a se dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de aceasta, iar ca urmare a aprecierii ca fondate doar a motivelor de recurs invocate de recurentul reclamant privitoare la neacordarea daunelor morale, recursul declarat de acesta urmează a fi admis cu consecința modificării în parte a sentinței recurate, conform dispozitivului prezentei decizii.
În conformitate cu prev. art.274 Cod procedură civilă instanța de recurs urmează să dispună obligarea intimatei B la plata sumei de 325 lei cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantului recurent reprezentând din onorariul avocațial achitat de către acesta.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
RESPINGEca nefondatrecursul declarat de recurenta pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu sediul în O,-, Județ
ADMITEca fondatrecursul declarat de recurentul reclamant domiciliat în O, Bulevardul, nr.25, - 5,.11, Județ B în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu sediul în O,-, Județ B și intimata Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței nr.484 din 15.11.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o modifică în parte în sensul că:
Obligă pârâta Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B să plătească reclamantului suma de 7.500 lei cu titlu de daune morale.
Menține restul dispozițiilor din sentința atacată.
Obligă intimataDirecția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor la plata sumei de 325 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 24.04.2008.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR: JUDECĂTOR: GREFIER:
- - - - - -
Red.dec.jud. în concept. 5.05.2008
Jud.rec. Gh./ Sidic
Dact.
2 exemplare/ 7 mai 2008
Președinte:Ovidiu BlagaJudecători:Ovidiu Blaga, Ioana Dina Tătar, Florica
