Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 2158/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR- ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.2158
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 2.11.2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Cosma Carmen Valeria
JUDECĂTOR 2: Duican Doina
JUDECĂTOR 3: Păun
GREFIER
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DTS împotriva sentinței civile nr.741/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX -a de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă ASOCIAȚIA INSTITUTUL PENTRU POLITICI PUBLICE.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 19.10.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 26.10.2009 și apoi la 2.11.2009.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, reclamanta Asociația Institutul pentru Politici Publice a solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului DTS, obligarea pârâtei la furnizarea informațiilor solicitate conform cererii nr.1680/10.11.2008 și la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.741/23.02.2009 pronunțată în cauză, Tribunalul București -Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să comunice informațiile solicitate, în termen de 30 de zile de la devenirea irevocabilă a sentinței, respingând capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru daunele morale, ca neîntemeiat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că informațiile solicitate sunt informații care privesc sau rezultă din activitatea pârâtei, fiind informații de interes public, în sensul art.2 lit.b din Lg.544/2001, obligația de comunicare fiind prevăzută și de disp.art.8 și 11 din OUG 34/2006.
A mai reținut instanța că necomunicarea datelor solicitate după expirarea termenului de 30 de zile este nejustificată și totodată vătămarea pentru dreptul prev.de disp.art.1 din lege, astfel că se impune admiterea capătului de cerere privind obligarea la comunicarea informațiilor solicitate.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect despăgubiri civile solicitate de către reclamantă, instanța a reținut că prin necomunicarea informațiilor solicitate nu s-ar fi produs reclamantei daune morale, având în vedere statutul de persoană juridică a acesteia.
Împotriva acestei sentințe,în termen legal a formulat recurs pârâta Primăria Municipiului DTS, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului formulat, recurenta pârâtă a susținut în esneță că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu și-ar fi îndeplinit obligația de a comunica intimatei-reclamante informațiile solicitate, având în vedere că acestea fiind informații de interes public sunt postate pe site-ul instituției, persoanele interesate având acces instantaneu la informația solicitată.
Totodată recurenta a arătat că prin adresa nr.2418/6.02.2009 i-au fost comunicate reclamantei cu confirmare de primire înscrisurile solicitate.
În drept au fost invocate disp.art.304 pct.9 cod pr.civ.
Intimata-pârâtă Asociația Institutul pentru Politici Publice a depus concluzii scrise la dosarul cauzei.
Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul disp.rt.3041cod pr.civ. Curtea constată că recursul formulat în cauză este fondat.
În fapt prin cererea nr.1680/10.11.2008, intimata reclamantă a solicitat în temeiul disp.art.111din Lg.544/2001 informații și copii de pe documentele privind planul anual a achizițiilor publice, contractele de achiziții publice și contestațiile formulate, pretinzând faptul că recurenta pârâtă nu i-a răspuns în termenul legal prevăzut de disp.art.7 din Lg.544/2001.
Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză ca și din înscrisurile depuse de către recurenta pârâtă în temeiul disp.rt.305 cod pr.civ. Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată cererea reclamantei, întrucât aceasta și-a îndeplinit obligația de a-i comunica informațiile de interes public solicitate prin adresa nr.2418/06.02.2009, anterior pronunțării hotărârii atacate.
Pe de altă parte Curtea reține că intimata pârâtă avea posibilitatea de a accesa site-ul special creat al recurentei pârâte (www.licitație.ro) și de a-și obține astfel informațiile solicitate.
Astfel fiind, Curtea în temeiul disp.art.312 al 1,2,3 cod pr.civ. la admite recursul formulat și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va respinge, ca rămas fără obiect, capătul de acțiune privind comunicarea informațiilor solicitate prin cererea nr.1680/10.11.2008, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DTS împotriva sentinței civile nr.741/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX -a de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă ASOCIAȚIA INSTITUTUL PENTRU POLITICI PUBLICE.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge ca rămas fără obiect capătul de acțiune privind comunicarea informațiilor solicitate prin cererea din 10.11.2008.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 2.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Red.DD GREFIER
EF/2ex.
25.11.2009
Tr.-09
Jud.CA
Președinte:Cosma Carmen ValeriaJudecători:Cosma Carmen Valeria, Duican Doina, Păun