Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 29/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA NR.29
Ședința publică din data de 15 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Teodor Nițu
JUDECĂTORI: Teodor Nițu, Elena Tănăsică Elena Chirica
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul domiciliat în B, str. -, -A,. 17, Cod poștal -, Județ B împotriva sentinței nr.2189 pronunțată la 17 septembrie 2007 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtele OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ cu sediul în B,-, Cod poștal -, Județ B, CONSILIUL JUDEȚEAN cu sediul în B, Bd. -, nr. 48, Cod poștal -, Județ B și MUNICIPIUL B - PRIN PRIMAR cu sediul în B, Cod poștal -, Județ
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-reclamant personal și asistat de avocat din cadrul Baroului B, conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar și intimatul Consiliul Județean B prin consilier juridic -, lipsă fiind intimații Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B și Municipiul B prin Primar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-au depus la dosarul cauzei, prin intermediul Serviciului registratură, o notă privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.00 lei conform ordinului de plată nr.71 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, întâmpinare din partea intimatului Consiliul Județean B și o cerere din partea apărătorului recurentului prin care solicită lăsarea cauzei la a II- a strigare.
Se comunică un exemplar de pe întâmpinare recurentului prin apărător, care depune la dosar xerocopie de pe sentința civilă nr.5863 din 24.11.2006 pronunțată de Judecătoria Buzău, certificat de grefă eliberat de Judecătoria Buzău în dosarul nr- și xerocopie de pe decizia civilă nr.373 din 18 aprilie 2007. Totodată, declară că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea recursului.
Consilier juridic - arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de susținerile reprezentanților părților, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului solicită, în principal, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond conform art.312 alin.5 pr.civilă, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea sentinței recurată, iar pe fond, admiterea acțiunii. Cu cheltuieli de judecată.
În ceea ce privește primul capăt al cererii de recurs, declară că instanța a încălcat prevederile art.261, alin.5 pr.civilă și art. 6 din CEDO. În sentință nu se regăsește motivarea în drept, iar restul motivării este insuficient, fapt pentru care se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.
De asemenea, instanța de fond nu a motivat respingerea cererilor de încuviințare a probatoriilor solicitate de reclamant, respectiv cercetarea la fața locului și expertiză.
Cu privire la reținerea instanței cum că Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu ar avea calitate procesuală pasivă, arată că acesta este un organ al administrației și lucrează în regim de autoritate publică, este o instituție care, potrivit dispozițiilor art.2, alin.1, lit.b și c din Legea 554/2004, are obligația să emită un act administrativ cu caracter individual.
Mai arată apărătorul recurentului că, deși acesta a depus cerere de înscriere pentru intabulare în cartea funciară, această încheiere nu s-a eliberat nici până la această dată, deși termenul prevăzut de lege este de cel mult 30 zile.
Cât privește capătul de cerere prin care solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii cererii, arată că și Consiliul Județean Bar ecunoscut dreptul recurentului asupra terenului, prin adresele nr.2300/2007 și nr.1120/2006.
Consilier juridic - arată că terenul solicitat, aferent monumentului "1907" este proprietatea Consiliului Județean B, potrivit nr.HG1348/2001 și așa cum rezultă din încheierea de carte funciară, Consiliul Local Bac oncesionat recurentului suprafața de 1200. suprafață care se suprapune cu cea aferentă monumentului mai sus menționat.
Nu există practic o hotărâre de Guvern care să ateste faptul că terenul în litigiu a fost în domeniu public al municipiului B, hotărârea Consiliului Local fiind doar o etapă tehnică administrativă în vederea atestării domeniului public și nu una finală, care să se concretizeze printr-o hotărâre de guvern, astfel încât, Consiliul Local să fie îndreptățit să susțină că terenul a urmat o procedură legală de trecere dintr-un domeniu în altul.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței instanței de fond.
CURTEA:
Asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, Consiliul Județean și Primăria B, obligarea acestora la emiterea unei încheieri de înscriere pentru intabulare în Cartea Funciară, în favoarea sa și a pârâtei Primăria B și radierea înscrierii și intabulării dreptului de proprietate al Consiliului Județean Bas uprafeței de 1200 teren situat în municipiul
A mai susținut reclamantul că a solicitat pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B să îi emită o încheiere de înscriere pentru intabulare în Cartea funciară a dreptului său de concesiune și a dreptului de proprietate al
Municipiului B, asupra suprafeței de 1200 situată în pe 2, zona, lucru însă refuzat de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Pârâții au solicitat respingerea acțiunii, iar pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Prin sentința nr. 2189 din data de 17 septembrie 2007, Tribunalul Buzăua admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B și a respins acțiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantului i-a fost refuzată cererea de către pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, sub motivația că suprafața solicitată face obiectul a 2 înscrieri cadastrale diferite, având doi proprietari, respectiv Primăria municipiului B și Consiliul Județean Sub acest aspect, pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bai nvocat și excepția lipsei calității procesuale pasive în cauză, motivat de faptul că, potrivit Legii nr. 7/1996, procedura față de ea, este una necontencioasă, raportat la atribuțiile sale, în sensul că înscrierile în cartea funciară a drepturilor reale, precum și a altor drepturi personale și raporturi juridice se realizează prin actul de voință a titularului dreptului tabular, sau al persoanelor interesate, iar nu prin actul de voință unilaterală a biroului de carte funciară.
S-a mai reținut că reclamantul trebuia să identifice proprietarul de drept al imobiluluiși să solicite rectificarea lucrării de cadastru. Acțiunea reclamantului nu a putut fi dovedită tocmai din cauza dualității actelor de deținere a imobilului în litigiu, respectiv, pârâtele care dețin titluri pe același amplasament, în condițiile în care acestea nu pot dovedi că între ele ar fi existat un schimb de terenuri, care să le confere calitatea de legitimi proprietari.
În situația dedusă judecății, pârâta Primăria B, deși a achiesat la acțiunea reclamantului, trebuia să aibă în vedere faptul că, pe amplasamentul concesionat reclamantului, se află amplasată o altă construcție, căreia i-a emis toate autorizațiile legale, spre a putea funcționa legal, pe de o parte, iar pe de altă parte, exista posibilitatea ca cele 2 pârâte să fi confundat amplasamentele ce le dețin, întrucât, ele afirmă în toate documentele depuse la dosarul cauzei, faptul că sunt deținătoare cu just titlu, a terenului celeilalte.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că nu înțelege dacă întreaga acțiune a fost respinsă prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, sau acțiunea a fost respinsă pe fond, modul de redactare fiind de așa manieră încât nu rezultă care este situația concretă.
A mai susținut recurentul că sentința nu este motivată, încălcându-se prevederile art. 261 alin. 5 Cod pr.civilă și art. 6 din Lipsește în totalitate motivarea în drept, iar motivarea în fapt nu se referă la analizarea modului în care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, iar restul motivării este confuz și străin de natura pricinii, de exemplu nu se înțelege dacă instanța a perceput pe ce parte este terenul în baza căror documente este deținut sau nu de părți, dar nici nu a avut în vedere faptul că acțiunea se referea, în principiu, la o obligație de a face, care revenea în baza Legii nr. 7/196, art.50, Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Mai precizează recurentul că instanța nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, în măsura în care, pe lângă alte confuzii pe care le face, instanța a confundat referatul de respingere cu încheierea de Carte Funciară, fără să țină cont că poziția adoptată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B îi blochează accesul la justiție.
A mai susținut recurentul că i-a fost încălcat liberul acces la justiție, deoarece cererea sa se referea la obligația de a emite un act, în una din cele două variante propuse, respectiv încheiere de admitere sau încheiere de respingere sau, dacă instanța ar fi considerat că acest lucru nu poate fi cenzurat să oblige Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B la emiterea unei încheieri deoarece se refuză emiterea unui act cu un caracter administrativ de necontestat, iar instanța poate să îl oblige pe pârât să emită respectivul act sau poate chiar să se substituie organului administrativ, fiind vorba de un act administrativ unilateral, suplinind, prin hotărârea pronunțată, actul a cărui emitere se refuză.
Se solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare sau modificarea în tot a sentinței, potrivit celor menționate în motivele de recurs.
Intimatul Consiliul Județean Baf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență, că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a temeiurilor prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă, precum și sub toate aspectele potrivit art. 3041Cod pr.civilă, Curtea reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
În mod corect, judecătorul fondului a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, întrucât acesta nu îndeplinește atribuții de autoritate publică în sensul Legii nr. 554/2004, ci atribuții de înregistrare în Cartea Funciară a actelor și faptelor juridice în conformitate cu nr.HG 1280/2004 și a Legii nr. 7/1996.
Cererea reclamantului nu a primit număr de înregistrare în registrul special de publicitate imobiliară, întrucât imobilul a cărui înscriere se solicita este identificat ca fiind în proprietatea Consiliului Județean B, al cărui drept este deja înscris în Cartea Funciară, precum și a Consiliului Local B de la care a concesionat reclamantul.
În această situație, trebuie să se stabilească mai întâi cine este proprietarul terenului, respectiv care titlu este valabil.
Respectarea condițiilor menționate în Legea nr. 7/1996 a determinat imposibilitatea înregistrării cererii reclamantului în registrul special de publicitate imobiliară, fapt comunicat reclamantului, aceasta neputând fi soluționată prin încheiere de carte funciară de admitere sau respingere.
În consecință, în mod corect s-a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Hotărârea instanței de fond este motivată atât pe excepția invocată de pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B, pe care a admis-o, cât și pe fond, față de ceilalți pârâți chemați în judecată, respectiv Consiliul Județean B și Municipiul B, prin primar.
Cum numai pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B are atribuții cu privire la înscrierea imobilelor în evidențele de cadastru și publicitate imobiliară, față de pârâții care dețin titluri de proprietate pentru terenul în litigiu, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B nu are atribuții legale pentru stabilirea existenței sau inexistenței dreptului de proprietate, iar cererea reclamantului nu a putut fi înregistrată în registrul special de publicitate imobiliară, întrucât imobilul nu poate fi înregistrat cu număr cadastral datorită suprapunerii cu imobilul proprietatea Consiliului Județean B, identificat prin număr cadastral 9109.
Chiar dacă are caracter de instituție publică, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară B nu poate fi obligat să îndeplinească alte atribuții decât cele stabilite prin lege în sarcina sa, iar prin răspunsul pe care l-a dat reclamantului nu îi îngrădește acestuia accesul la justiție, ci îi face recomandarea promovării unei acțiuni în rectificarea înregistrării în Cartea Funciară, pentru ca acestea să poată fi supuse controlului instanței de judecată.
Reținând că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul tuturor criticilor formulate, Curtea, în baza art. 312 Cod pr.civilă va respinge recursul ca nefondat, în cauză nefiind incident niciunul din motivele prevăzute de art. 304 Cod pr.civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamantul domiciliat în B, str. -, -A,. 17, Cod poștal -, Județ B împotriva sentinței nr.2189 pronunțată la 17 septembrie 2007 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtele OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ cu sediul în B,-, Cod poștal -, Județ B, CONSILIUL JUDEȚEAN cu sediul în B, Bd. -, nr. 48, Cod poștal -, Județ B și MUNICIPIUL B - PRIN PRIMAR cu sediul în B, Cod poștal -, Județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Teodor Nițu, Elena Tănăsică Elena Chirica
- - - - - -
Grefier
- -
Operator date cu caracter personal
Număr notificare 3120
Red. / - 2ex./04.02.2008
Dosar fond - - Tribunalul Buzău
Jud.fond,
Președinte:Teodor NițuJudecători:Teodor Nițu, Elena Tănăsică Elena Chirica