Comunicare informații de interes public (legea nr.544/2001). Decizia 750/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ Nr. 750
Ședința publică de la 07 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vasilică Pintea
JUDECĂTOR 2: Violeta Chiriac
JUDECĂTOR 3: Lăcrămioara Moglan
Grefier șef secție comercială
&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit pe rol judecarea recursului formulat de recurenta-reclamantă - prin procurator, împotriva sentinței civile nr.129/CA/30.04.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru recurentă procurator iar pentru intimatul Inspectoratul Școlar Județean consilier juridic.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:
S-au depus la dosar precizările formulate de procurator. Acesta arată că nu are studii juridice și nici alte completări înafara celor depuse la dosar la termenul de astăzi.
Reprezentantul intimatului arată că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că recurentei i s-a răspuns corect de N, în măsura în care s-au încadrat în prevederile legale. Mai mult, o parte din informații erau cunoscute de recurentă de când deținea funcția de director.
Cu privire la identificarea și datarea unor adrese sau decizii, recurenta nu a precizat ce anume priveau și cine le-a emis. Referitor la statele de plată, comunicarea acestora nu ține de dispozițiile Legii nr.544/2001, nefiind acte de interes public, Inspectoratul Școlar Județean N nefiind ordonator de credite și nici parte la încheierea contractelor individuale de muncă.
În ce privește propunerea de noi probe, conform art.305 Cod procedură civilă, în recurs nu se pot produce probe noi, iar cu privire la daune, acestea nu s-au probat.
În concluzie, având în vedere că recurenta a solicitat aceste acte doar în mod șicanatoriu, apreciază că în limitele legale i s-a răspuns la solicitări astfel că se impune respingerea recursului ca nefondat.
S-au declarat dezbaterile închise, cauza rămânând în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin cererea adresată instanței și formulată în temeiul Legii nr. 544/2001, reclamanta în contradictoriu cu Inspectorul Școlar Județean Nas olicitat obligarea pârâtului să-i comunice următoarele relații și documentele menționate în cererea depusă la 30.10.2008 și anume: - adeverința privind numărul și data la care a fost admisă demisia reclamantei din funcția de director la Școala cu clasele I - VIII, precum numărul și data deciziei de numire în funcție a noului director profesor;
- să se confirme efectuarea orelor de matematică de la Școala cu clasele I-VII în perioada de preaviz, ore din catedra reclamntei: - identificarea și datarea adreselor nr.20307/2007 și nr.32/2007 privind încadrarea profesor pensionar, care au fost identificate adresele nr. 19236/7.01.2008 a Ministerul Educației, Cercetării și T; verificarea modului în care au fost întocmit statele de plată pe lunile septembrie - 2007, la Școala cu clasele I - VII; - să se confirme că execuția bugetară pe data numirii în funcție a noului director a fost executată de profesor în:; de director;
- să se confirme că nu stă în atribuțiile directorului, identificarea resurselor financiare privind decontarea transportului cadrelor didactice, conform art. 104(3) din Legea nr. 128/1997; - copia procesului verbal din 19.09.2007 întocmit în Consiliul Profesoral al Școlii.
Totodată, reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata de daune prin decontarea a două drumuri dus-întors P N - și aducerea la cunoștința opiniei publice printr-un comunicat într-un ziar local și în Tribuna .,din care să reiasă numele vinovaților și scuzele de rigoare, comunicându-i se dovada că acest lucru s-a realizat.
În motivarea acțiunii, reclamanta prin procurator, arată că a funcționat din anul 1994 și până la data de 5.10.2007 ca director la Școala cu clasele I-VIII din loD.tea, apoi din motive întemeiate a renunțat la funcția de director, trecând pe catedra de matematică și înaintând Inspectoratului Școlar Județean N cererea de demisie. Conform susținerilor reclamantei, J N nu ar fi admis cererea de demisie, dar a emis o altă decizie cu numărul 2290/8.10.2007 de numire pe funcția de director a altei persoane. Consideră că era obligatoriu admiterea demisiei și apoi eliberarea altei decizii.
Prin "intervenția" din 04.04.2008, reclamanta, contestând apărările formulate prin întâmpinarea pârâtului, revine asupra daunelor morale solicitate, pe care le cuantifică la suma de 7000 EURO, la cursul zilei în care se face plata.
Reclamanta precizează că pentru relațiile solicitate prin acțiune a depus cerere la N la 30.01.2008, răspunsul comunicat însă nu corespunde realității.
Cererea reclamantei este însoțită de acte în dovedirea susținerilor.
Inspectoratul Școlar Județean Nad epune întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei.
Pârâtul invocă excepția lipsei procedurii prealabile, impusă de Legea nr.544/2001 și fără respectarea termenului prevăzut de art.7 din actul normativ sus-menționat.
Pe fondul cauzei, arată că nu este necesară aprobarea demisiei de către angajator, reclamanta ocupând funcția de director, fiindu-i astfel aplicabile Ed.C nr.3142/25.01.2006, având încheiat un contract de mandat. Prin renunțarea la contractul de management acea obligația respectării termenului de preaviz de 30 de zile, obligația pe care reclamanta nu a respectat- Consideră că datele exacte ale înregistrării cererii de demisie la.J N nu sunt hotărâtoare pentru cauză, demisia putând fi dovedită cu orice mijloc de probă, iar reclamanta afirmă că a fost numit un nou director prin decizia nr. 2290 din 8.10.2007.Asupra relațiilor solicitate de reclamantă, consideră nefondate susținerile acesteia, cererea depusă de aceasta la audiența din 30.01.2008 a fost înregistrată în dosarul special de audiențe cu nr.02/30.01.2008, fiind soluționată, iar răspunsul a fost înregistrat cu nr.A2/30.01. 15.02.2008, anterior datei de 20.02.2008 când JNi -a fost comunicată citația. La cererea nr.603/18.01.2008 prin care solicită comunicarea numărul de înregistrare a demisiei din funcția de director a reclamantei, i-a răspuns prin adresa 603/24.01.2008.Consideră fără relevanță dacă demisia a fost sau nu înregistrată, atâta timp cât J N, recunoscând acest lucru, a numit alt director. Referitor la procesul verbal întocmit de Consiliul profesoral din 19.09.2007 al Școlii, i s-a comunicat că acesta se regăsește în arhiva Școlii.
Cu privire la daunele morale solicitate, susține că reclamanta nu a făcut dovada acestora și nici măsura în care a fost împiedicată să-i exercite meseria.
Prin sentința civilă nr. 129/CA din 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost respinsă excepția neefectuării procedurii prealabile conform art. 7 din Legea 554/2004, invocată de Inspectoratul Școlar Județean
S-a respins acțiunea reclamantei prin procurator în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Școlar Județean ca nefondată.
Instanța a reținut următoarele:
Legea nr.544 din 12.10.2001, cu modificările și completările ulterioare, reglementează accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public. Potrivit legiuitorului, accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informație de interes public, reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice.
Referindu-se la informația de interes public, Legea nr.544/2001 cu modificările și completările ulterioare, prin art.2 lit. bod efinește ca fiind "orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unt autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației".
Prin acțiunea formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr.554/200I reclamanta solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța N să fie obligat să-i comunice unele relații, cerute inițial la data de 30 ianuarie 2008 cu ocazia audienței de la
Asupra excepției neefectuării procedurii prealabile invocată de pârât, instanța a respins-,întrucât din actele depuse la dosar rezultă că antei pronunțării acțiunii, reclamanta s-a adresat Inspectoratului General al Județului N sau Școlii pentru a intra în posesia unora din relațiile solicitate.
Pe fondul cauzei, instanța a constatat că la solicitările reclamantei, N prin adresa 603 din 24.01.2008 - deci anterior promovării acțiunii în instanță, i-a comunicat acesteia relațiile privind cererea sa de demisie precum și asupra deciziei de numire a noului director.
Totodată, prin adresa nr.A2/30.I din 15.02.2008 a Inspectoratului Școlar Județean N, urmare rezoluției conducerii instituției - conform notei de audiență nr.2 din 30.01.2008, a răspuns procuratorului reclamantei punctual, asupra tuturor solicitărilor acesteia. Pentru parte din informațiile cerute i s-a recomandat să se adreseze Scolii din loD.tea, unitatea în care și-a desfășurat activitatea doamna și care este în măsură să comunice relațiile solicitate.
Totodată, instanța a reținut că astfel cum rezultă din actele depuse în apărare, concomitent cu formularea acestei acțiuni pe rolul instanței, reclamanta s-a adresat și Scolii de la care a primit răspunsurile corespunzătoare.
Constatând că Inspectoratul Școlar Județean N a comunicat la 15.02.2008 reclamantei - în termen și cu mult înaintea primului termen de judecată, informațiile pe care le-a solicitat cu prilejul audienței din 30.01.2008 și care se aflau în posesia sa, relații ce se regăsesc și în acțiunea formulată, instanța a respins ca nefondată cererea formulată în temeiul Legii nr.544/2001.
Nefăcându-se dovada culpei pârâtului, dar nici a eventualelor daune morale suferite de către reclamantă, a fost respins și capătul de cerere privind plata de daune în sumă de 7.000 EURO.
Împotriva sentinței 129/30 aprilie 2008 a declarat recurs prin mandatar arătând că instanța de fond a acceptat întâmpinarea pârâtului neluând în calcul prevederile legale de organizare și desfășurare a procesului instructiv educativ din România, nu a admis probele reclamantului, nu a luat în calcul actele depuse, nu a răspuns la solicitările din cererea nr. 603/18 ianuarie 2008.
Dezvoltând motivele recursului (filele 12 - 17) se arată că reclamanta și-a depus demisia la 14 septembrie 2007 datorită intervenției administrației publice locale, că prin adresa 603/24 ianuarie 2008 Inspectoratul Școlar Județean N arată că demisia nu figurează în evidența instituției, afirmație eronată, deoarece la data de 19 septembrie 2007, reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean, s-a prezentat cu demisia reclamantei la Școala, punând-o în discuția Consiliului Profesional, însă procesul - verbal a fost luat în mod nelegal de inspectorul.
Recurenta face trimitere la situația care denotă modul haotic în care își desfășoară activitatea. Invocă recurenta că răspunsurile primite prin adresa A2/30 ianuarie 2008/15.02.2008 nu corespund realității, apreciindu-le ca mincinoase și aducând argumente în susținerea afirmației.
Recurenta solicită a i se comunica: numele persoanei care a semnat și înregistrat demisia reclamantei, pe un document oficial, actul confirmare de primire eliberat de Poșta Română, eliberarea unui act oficial din care să rezulte acceptarea tacită a demisiei și în ce condiții a fost numită ca director pe data de 05 octombrie 2007 doamna fără avizul consultativ al Consiliului Profesoral (care nu se găsește nici la pârâtă, nici la unitatea școlară) conform Codului Muncii și Legii 128/1997, confirmarea printr-un act oficial precum catedra doamnei profesor nu a fost ocupată conform legii și metodologiei de mișcare a personalului didactic în perioada 15.09.2007 - 05.10.2007, identificarea și datarea adresei nr. 30307/2007 și Deciziei nr. 32/2007 privind încadrarea profesor pensionar identificată în adresa nr. 19236/07 ianuarie 2008 a, eliberate de pârâta Inspectoratul Școlar Județean N, copie după încadrarea făcută de N la data de 15 septembrie 2007 la Școala cu clasele I - VIII, un act oficial prin care să explice modul de finanțare a unităților de învățământ preuniversitar de stat din județele pilot cu îndatoririle directorului unității școlare de învățământ preuniversitar și un act oficial din parte pârâtei N din care să rezulte cine a făcut execuția bugetară în te de director ca ordonator terțiar de credite până la data de 05 octombrie 2007.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului arătând că prin adresele 603/18 ianuarie 2008 și A2/30 ianuarie 2008 recurenta a solicitat emiterea unei adeverințe din care să rezulte aprobarea demisiei.
Arată intimata că admiterea cererii de demisie nu figurează în evidențe, inspectoratul luând act de demisie.
Invocă intimata că a răspuns și celorlalte solicitări ale recurentei cu privire la orele de matematică efectuate de, încadrarea profesoarei. În ce privește aprobarea statelor de plată apreciază că nu ține de domeniul de aplicare a Legii 544/2001, neavând competență în a urmări cum sunt întocmite statele de plată, iar confirmarea faptului că nu stă în atribuțiile directorului să identifice resursele financiare privind decontarea transportului cadrelor didactice ar fi avut caracter consultativ și nu obligatoriu.
Recurentul prin concluziile de la fila 65 a solicitat obligarea să elibereze documentul în baza căruia s-a luat decizia 2290/08 octombrie 2007 de numire a directorului, eliberarea și datarea adresei 166/2007, a adresei 20307/2007 și a deciziei 32/2007.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și din oficiu, instanța apreciază că este nefondat, urmând a-l respinge pentru următoarele considerente:
Cererea de chemare în judecată a fost fundamentată pe dispozițiile Legii 544/2001 privind accesul la informații publice, recurenta invocând refuzul N de a comunica informațiile solicitate cu prilejul audienței din data de 30 ianuarie 2008.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată, solicitările reclamantei formulate în cererea de la fila 65 apar ca o modificare acțiunii, reprezentând cereri noi ce nu pot fi formulate în recurs.
Motivele de recurs vizează, în esență, nemulțumirea reclamantei în raport de răspunsurile înaintate de N, recurenta criticând în realitate conținutul informațiilor comunicate. Așadar, nu ne aflăm în prezența unui refuz de a se comunica informații de interes public.
Prin adresa A2/30.01/15.02.2008 pârâta N, a comunicat reclamantei că referitor la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte data înregistrării cererii de demisie i s- răspuns la 24 ianuarie 2008, cu privire la confirmarea efectuării orelor de matematică, intimata a îndrumat-o să se adreseze unității de învățământ unde își desfășoară activitatea, respectiv Școala, aceasta din urmă instituție având competența de a-i răspunde și la solicitările privind modul cum au fost întocmite statele de plată și confirmarea execuției bugetare. Prin aceeași adresă, răspunzând cererii formulate la 30 ianuarie 2008 consemnate în nota de audiență N, intimata arată că nu are cunoștință despre adresele 20307/2007 și 32/2007 privind încadrarea prof., totodată comunicând- punctul de vedere cu privire la atribuțiile directorului cu trimitere la art. 104 al. 3 din Legea 128/1997 și HG 2192/2004, art. 8 lit.
Analizând adresa din 15 februarie 2008 această instanță apreciază că în mod legal instanța de fond a respins acțiunea, nereținându-se un refuz de a comunica informații de interes public. reclamanta - recurentă apreciază că pârâta avea obligația de emite un act prin care să îi aprobe demisia, considerând că prin faptul că nu i s-a emis un astfel de act, s-a încălcat Legea 544/2001. Instanța reține că în situația în care legea ar fi prevăzut în sarcina pârâtei emiterea unui act în forma solicitată de reclamantă (deși demisia reprezintă un act unilateral de voință), refuzul de a emite un astfel de act îndreptățea reclamanta la formularea unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile Legii 554/2004 și nicidecum pe dispozițiile legii privind accesul la informații.
Cât privește comunicarea procesului - verbal al ședinței din 19 septembrie 2007 al Consiliului profesoral al Școlii, se reține că N nu are competența de a comunica acest înscris, având în vedere dispozițiile art. 145 din legea 84/1995 și art. 27 din Ordinul 4925/2005. Astfel, potrivit art. 27 al. 8 din Ordinul 4925/2005 procesele - verbale se scriu în registrul de procese - verbale ale consiliului profesoral care se înregistrează în unitatea de învățământ pentru a deveni document oficial, se leagă și se numerotează. Potrivit art. 27 al. 9 registrul de procese verbale este însoțit de dosarul care conține anexele proceselor - verbale fiind păstrate în fișet securizat, ale cărei chei se găsesc la secretarul și la directorul unității de învățământ. Prin urmare nu se poate reține un refuz al de a comunica acest proces verbal atâta timp cât înscrisul nu era în arhiva pârâtei.
Nici critica ce vizează necomunicarea modului cum au fost întocmite statele de plată, execuția bugetară nu pot fi reținute, având în vedere că potrivit Ordinului 4925/2005 și Legii 84/1995 unitatea de învățământ, în speță Școala are competență în comunicarea informațiilor solicitate, după cum are competență și în comunicarea informațiilor privind predarea orelor de matematică.
Apreciind că nu se poate reține în sarcina pârâtei - intimate un refuz de a comunica informații de interes public, această instanță în baza art. 312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ promovat de recurenta - reclamantă - prin procurator împotriva sentinței civile nr. 129/CA/30 aprilie 20098, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatul - pârât INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,07 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef secție comercială, |
Red. Red. Tehnored. 2 ex. 03/04 dec. 2008
Președinte:Vasilică PinteaJudecători:Vasilică Pintea, Violeta Chiriac, Lăcrămioara Moglan