Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 1/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - conflict de comp. -
ROMA NI
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL.
SENTINȚA NR. 1
Ședința camerei de consiliu din 7 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Ududec Elena
JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta
Grefier - -
Pe rol, judecarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Suceava și Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în soluționarea cauzei ce are drept obiect acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârât Asociația județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi S pentru anularea deciziei prin care au fost excluși din asociație.
În lipsa părților a căror citare nu a fost dispusă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând cauza în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra conflictului de competență de față, constată:
Prin acțiunea introdusă la Judecătoria Suceava și înregistrată sub nr. 1814/314 din 15.03.2007, reclamanții din comuna Mănăstirea H și din comuna de, jud. S, în contradictoriu cu pârâta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi cu sediul în S, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se anuleze decizia nr. 175 din 01.02.2007, prin care au fost excluși din asociație.
Judecătoria Suceava, prin sentința nr. 2284 din 01.06.2007, a declinat competența de soluționare a acțiunii la Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Suceavaa reținut că Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din S este autoritatea publică în înțelesul art. 2 al. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, situație în care acțiunea promovată de reclamanți este o acțiune de contencios administrativ, iar competența de soluționare în fond, revine Tribunalului Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Investit cu soluționarea în fond a cauzei, Tribunalul Suceava - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 2774 din 24.09.2007 a declinat competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Suceava și în vederea soluționării conflictului negativ de competență, a dispus înaintarea cauzei la Curtea de APEL SUCEAVA - Secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România a fost recunoscută ca fiind persoană de utilitate publică prin HG nr. 259/2001, dar Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din S, deși este afiliată din România este o persoană juridică de drept privat, apolitică, fără scop lucrativ, cu patrimoniu propriu, distinct și indivizibil, constituită pe principiul liberei asocieri a vânătorilor și pescarilor care este supusă reglementărilor nr.OG 20/2004, motiv pentru care competența de soluționare a contestațiilor celor doi contestatori revine Judecătoriei Suceava.
Din lucrările dosarului, rezultă următoarele:
Prin HG nr. 259/2001, Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România a fost recunoscută ca fiind persoană de utilitate publică.
Prin dispozițiile art. 2 al. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004 modificată, autorităților publice, în sensul acestei legi, au fost asimilate și persoanele juridice de drept privat care potrivit legii au obținut statut de utilitate publică.
Dar, Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi potrivit dispozițiilor art. 1 al. 1 și 2 din Statutul cadru al organizațiilor afiliate AGVPS din România este persoana de drept privat, apolitică, fără scop lucrativ, cu patrimoniu propriu, distinct și indivizibil, fiind constituită pe principiul liberei asocieri a vânătorilor și pescarilor.
- S la. din România, nu conferă acesteia statut de autoritate publică conform Legii nr. 554/2004, atâta vreme cât - S este persoană juridică de drept privat, apolitică, fără scop lucrativ, cu patrimoniu propriu, fiind supusă reglementărilor Legii nr. 407/2006.
În acest context, deciziile emise de AJVPS S nu sunt acte administrative și potrivit Cap. 3 din OG nr. 26/2000 modificată și aprobată prin Legea nr. 246/2005 "litigiile dintre asociații și membrii asociați sunt de competența judecătoriei în circumscripția căreia asociația își are sediul" - art. 23 din Ordonanță.
Având în vedere și dispozițiile art. 1 pct. 1 cod pr. civilă și în fine și dispozițiile art. 22(5)2Cod pr. civilă, Curtea constată că în cauză competentă să soluționeze contestația reclamanților este Judecătoria Suceava, căreia i se va înainta de îndată dosarul.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTAR AȘ T E
Stabilește competența de soluționare a contestației formulată de reclamanții domiciliat în comuna Mănăstirea H, str. - nr. 28 jud. S și domiciliat în com. de, str. - -, jud. S, în contradictoriu cu pârâta Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi S cu sediul în S,-. 4 jud. S, pentru anularea deciziei de excludere din asociație, la Judecătoria Suceava, căreia i se va înainta de îndată dosarul.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 7 ianuarie 2008.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex. 5/8.01.2008
Președinte:Ududec ElenaJudecători:Ududec Elena, Nechifor Veta