Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 2/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,

CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2/CA

Ședința din Camera de Consiliu din data de 16 ianuarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Carina Gheorma

JUDECĂTOR 2: Adriana Gherasim

Grefier - - -

Pe rol, soluționareaconflictului negativ de competențăintervenit în acțiunea în contencios administrativ - ordonanță președințială - promovată de reclamanții, - domiciliați în C, str. - din 22 2. nr.27,.1,.2, - domiciliați în C, str. - din 22 2. nr.27,.1,.fn, - toți cu domiciliul în C, str. - din 22 2. nr.27, parter, în contradictoriu cu pârâții - domiciliată în T, str. - nr.1, -.C,.14, județul T și - cu sediul în C,--24, județ C, având ca obiect conflict de competență.

Procedura legal îndeplinit, conf. art. 22 (5) Cod procedură civilă.

Curtea constată dosarul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr- reclamanții, -, și au solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâții și C să dispună, pe calea ordonanței președințiale, obligarea pârâtei de a înceta actele abuzive și de a le permite folosirea liniștită a imobilului, până la soluționarea irevocabilă a dosarelor civile nr-, -, -, obligarea pârâtei să continue furnizarea apei până la soluționarea irevocabilă a dosarelor sus menționate, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Au arătat reclamanții că ocupă imobilul situat în C, strada - din 22 nr.27 în virtutea contractelor de închiriere încheiate cu C, iar în prezent, cu încălcarea dreptului de preemțiune al chiriașilor, acest imobil a intrat în proprietatea pârâtei, contractul de vânzare cumpărare ce constituie titlul său fiind supus controlului judecătoresc într-o acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute a cestui act.

Au mai motivat reclamanții că sistarea serviciilor de utilități este abuzivă, cât timp contractele de prestări servicii sunt încheiate între regie și chiriași iar plata este efectuată fără întârzieri.

În drept au fost indicate prevederile art. 581 și următoarele proc. Civ.

Prin sentința civilă nr. 6630/30.05.2007 Judecătoria Constanțaa admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat cauza spre competentă soluționare la ribunalul Constanța, secția comercială și de contencios administrativ.

A apreciat instanța mai întâi investită că litigiul este unul nepatrimonial, legat de obligarea pârâtei în executarea contractului de furnizare apei, supus prevederilor art. 51, alin. 3 din Legea nr. 51/2006, fiind în competența instanțelor de contencios administrativ.

Prin sentința civilă nr. 1009/CA/1.11.2007 a Tribunalului Constanțaa fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Constanța, astfel constatându-se ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe.

A apreciat Tribunalul Constanța că ceea ce determină competența de soluționare în primă instanță este capătul principal al cererii de chemare în judecată, acesta fiind o obligație de a face între persoane fizice, competența aparținând Judecătoriei Constanța, conform regulilor generale ale codului d e procedură civilă.

Asupra conflictului negativ de competență se rețin următoarele:

Reclamanții au investit Judecătoria Constanța cu soluționarea unei cereri în procedura specială a ordonanței președințiale, având ca și obiect, în principal, instituirea unei obligații de a nu face în sarcina pârâtei și incidental, respectarea unei obligații de a face de către pârâta

Potrivit prevederilor art. 581 alin 2. proc. Civ. "cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe asupra fondului dreptului."

Ori fondul dreptului, în raport de care au solicitat reclamanții intervenția justiției în a respecta anumite obligații de a face ori de a nu face, vizează raportul juridic prin care s-a realizat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în C, strada - din 22 2. nr. 27, actul de vânzare cumpărare fiind contestat de reclamanți în cadrul dosarelor nominalizate în cuprinsul cererii de ordonanță președințială.

Față de această interdependență a cauzelor se apreciază că fondul dreptului pentru care reclamanții au solicitat intervenția justiției este de competența Judecătoriei Constanța, astfel că și cererea formulată pe calea ordonanței președințiale va urma regulile prevăzute de art. 581, alin.2 Cod procedură Civilă, stabilindu-se competența de soluționare în favoarea aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare cauzei- ordonanță președințială - promovată de reclamanții, domiciliați în C, str. - din 22 2. nr.27,.1,.2, domiciliați în C, str. - din 22 2. nr.27,.1,.fn, toți cu domiciliul în C, str. - din 22 2. nr.27, parter, în contradictoriu cu pârâții, domiciliată în T, str. - nr.1, -.C,.14, județul T și, cu sediul în C,--24, județ C -în favoarea Judecătoriei Constanța.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 16 ianuarie 2008.

Președinte,

- - -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.hot.jud. -

12 ex/23.01.2008

Președinte:Elena Carina Gheorma
Judecători:Elena Carina Gheorma, Adriana Gherasim

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 2/2008. Curtea de Apel Constanta