Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 43/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 43CNC

Camera de Consiliu de la 27 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

Grefier - -

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Filiași și Tribunalul Dolj, în cauza privind reclamanta - SERV SRL-PRIN ADM. și pârâții NR.1 C,

La apelul nominal au lipsit reclamanta - SERV SRL și pârâții NR.1 C,

Procedura legal îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

CURTEA:

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași sub nr- la 18.12.2007, având ca obiect "Contestație la executare și suspendare executare" formulată de contestatoare Serv, inițial în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Comunală nr. 1 C, contestatoarea a solicitat suspendarea executării silite a extrasului privind debitul de 6635 lei și accesorii, în total ajungându-se la suma de 6840 lei reprezentând datorii, arătând că solicită admiterea contestației și anularea titlului executorii privind achitarea debitelor menționate.

În motivarea contestației, contestatoarea a arătat că debitul total menționat i-a fost comunicat de către intimată și nu îl datorează.

Prin sentința civilă nr. 154 pronunțată de Judecătoria Filiași în dosarul nr-, instanța a admis excepția lipsei competenței materiale, declinând competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, cu motivarea că potrivit prevederilor art. 52 din nr.OUG 158/2005, coroborate cu prevederile art. 154 și 155 din Legea nr. 19/2000.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond constatat faptul că, contestatoarea solicită suspendarea executării silite a extrasului privind debitul de 6635 lei aflat în dosarul de executare nr. 1515/2007, motiv pentru care, potrivit Codului Fiscal, art. 218 coroborat cu art. 212, a considerat competentă să soluționeze Secția Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Dolj.

Pe rolul Tribunalului Dolj Secției Contencios Administrativ și Fiscal,dosarul fost înregistrat sub nr-.

Prin sentința nr.2045 din 23 octombrie 2008, Tribunalul Dolja admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj privind acțiunea formulată de contestatoarea - SERV SRL, prin administrator, în contradictoriu cu intimații Administrația Finanțelor Publice Comunală nr.1 C și DGFP

S-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Filiași.

S-a constatat conflict negativ de competență și s-a înaintat dosarul Curții de Apel - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut cu privire la excepția de necompetență teritorială Tribunalului Dolj - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, că este contestat un act de executare, respectiv adresa înaintată reclamantei cu înștiințarea, că figurează în evidențele pârâtei cu un debit în cuantum de 6840 RON. Prin urmare, prezenta cauză este o veritabilă contestație la executare în sensul art. 393 al. 1 Cod. Pr. Civilă, contestație cărei competență materială de soluționare revine instanței de executare, respectiv judecătoria d circumscripție căreia se va face executarea, potrivit art. 373 al. 2 coroborat cu art. 400 al. 1 Cod. Pr. Civilă.

Având în vedere că atât Judecătoria Filiași, cât și Tribunalul Doljs -au declarat necompetente să soluționeze cauza,declinându-și reciproc competența, în temeiul art. 20 pct. 2 Cod. pr. civilă s- constatat conflict negativ de competență și s- înaintat dosarul instanței superioare, respectiv Curtea de Apel Craiova, în vederea soluționării conflictului, potrivit art. 22 al. 2 Cod. Pr. Civilă.

Dosarul a fost înaintat Curții de APEL CRAIOVA și a fost înregistrat sub nr. 2366/-.

Analizând actele și lucrările dosarului Curtea apreciază că în speță competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Filiași.

Potrivit art. 198 Cod pr. fiscală persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat de organele fiscale competente cu încălcarea Codului d e procedură fiscală, iar contestația se introduce la instanța judecătorească competentă.

Obiectul litigiului cu care a fost investită instanța de fond îl constituie o contestație la executare, și nu acțiune în contencios administrativ, întrucât reclamanta a solicitat anularea executării silite începute în baza titlurilor executorii și nu anularea unui act administrativ - fiscal.

Codul d e pr. fiscală nu prevede o competență specială în materia contestației la executare silită efectuată în baza dispozițiilor sale ci face trimitere la dreptul comun în materia contestației la executare respectiv "instanța judecătorească competentă".

Prevederile dreptului comun în materie, art. 400 alin. 1 coroborat cu art. 377 alin. 2 Cod pr. civilă stabilesc competența de soluționare a contestației la executare propriu-zisă la instanța de executare, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În consecință, având în vedere că obiectul litigiului îl constituie contestația la executare, Curtea în baza art. 22 alin. 5 Cod pr. civilă și art. 1 alin. 1 Cod pr. civilă stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Filiași.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Stabilește competența de soluționare a cauzei formulată de reclamanta - SERV SRL-PRIN ADM. și pârâții NR.1 C, D în favoarea Judecătoriei Filiași.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 27 2008.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. G

Ex.5//15.12.2008

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 43/2008. Curtea de Apel Craiova