Anulare act administrativ fiscal. Sentința 327/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA Nr. 327

Ședința publică de la 27 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Gabriela Carneluti

Grefier - -

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B, TG. J și DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ G, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul asistat avocat lipsind pârâții AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B, DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ G și TG. J

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se depunerea de către DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ Gar ăspunsului la adresă, după care, apreciindu-se dosarul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra acțiunii.

Avocat pentru reclamantul solicită în principal admiterea acțiunii și a se constata nulitatea absolută a Hotărârii nr.57 din 16 iulie 20007 și în subsidiar, anularea Hotărârii nr.57 din 16 iulie 20007 și repunerea părților în situația anterioară, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Asupra acțiunii de față;

Prin sentința nr.416 din 4 martie 2008, Tribunalul Gorj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal a admis excepția formulată de pârâta Agenția Domeniilor Statului și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B, TG. J și DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ G, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a avut în vedere că potrivit art.10 din Legea 554/2004 coroborat cu art.3 pct.1 Cod pr.civilă, procesele în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale se judecă în primă instanță de curțile de apel.

S-a reținut că Agenția Domeniilor Statului este o instituție centrală, în temeiul art.4 lit.b din Legea 268/2001.

Cauza a fost înregistrată la nr-.

S-au depus la doar: cererea nr.2890/2008, nota nr.41500/2007, emisă de Agenția Domeniilor Statului, Hotărârea nr.57/16.07.2007, emisă de ADS, deconturi justificative, referat nr.2755/2007, proces verbal de constatare nr.-/11.01.2007, notă de relații, notă de constatare, adresa nr.12023/28.08.2007, emisă de V, tabel nominal cu proprietarii de porci, tabele centralizatoare, notă de constatare din 06.11.2008, fișă de evaluare din 06.11.2008.

Examinând actele aflate la dosar, instanța reține că prin acțiunea promovată, reclamantul a solicitat anularea Hotărârii nr.57/16.07.2008, prin care a fost aprobată rezilierea, din vina reclamantului, a contractului de concesionare a activităților sanitar veterinare publice de interes național și a unor bunuri proprietate privată a statului din cadrul A, Județul

La emiterea hotărârii a cărei anulare se solicită s-a avut în vedere și referatul nr.2735/12.03.2007, întocmit de dr., prin care se constată că reclamantul a săvârșit mai multe abateri, în sensul că în deconturi s-au constatat evidențiate porcine ca fiind vaccinate și crotaliate, însă în realitate acestea n-au fost crotaliate, raportarea fiind falsă și cu intenția de a-și însuși sume necuvenite.

Din deconturile justificative depuse la dosar reiese că în luna decembrie reclamantul nu a trecut la decontare nicio sumă de bani pentru crotalierea de porcine, ci doar pentru vaccinare împotriva pestei porcine.

Mai mult, din adresa nr.14872/11.11.2008, emisă de DSVSA G (fila 49) reiese că animalele ce fac obiectul procesului verbal de control -/11.01.2007 (ce a stat la baza referatului 2735/12.03.2007, dar și notei nr.41500/2007, privind aprobarea rezilierii), n-au fost incluse la decontare în luna decembrie 2006.

Potrivit art.9 lit.c din contractul de concesiune nr.2063/01.09.1999, contractul de concesiune încetează în cazul nerespectării obligațiilor contractuale de către concesionat, prin reziliere, cu plata unei despăgubiri în sarcina concesionarului.

Art.9 lit. i din actul adițional la contractul de concesiune prevede că în toate cazurile în care concesionarul nu și-a executat obligațiile contractuale, contractul se consideră reziliat de plin drept.

Rezilierea unui contract intervine atunci când una din părți nu și-a executat obligațiile ce-i revin, iar neexecutarea să-i fi fost imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația.

Susținerea pârâtei A că reclamantul nu a respectat obligațiile prevăzute în contractul de concesiune, în sensul că în deconturi a evidențiat porcine ca fiind vaccinate și crotaliate, deși în realitate aceste operațiuni n-au fost efectuate, raportarea fiind falsă și cu intenția de a-și însuși sume necuvenite pentru manoperă neefectuată, este infirmată de adresa nr.14872/11.11.2008, emisă chiar de această pârâtă (fila 49).

De altfel, prin adresa nr.12023/28.08.2007, DSVSA G i-a comunicat reclamantului că-și poate continua activitatea sanitar-veterinară până în momentul atribuirii unui nou contract de concesiune, iar din nota de constatare și fișa de evaluare din 06.11.2008 reiese că acesta își desfășoară activitatea și în prezent,ori daca acesta ar fi dat dovada de rea credinta in derularea contractului,in mod cert nu i s-ar fi permis continuarea prestarii serviciilor.

Cum reclamantul a respectat obligațiile ce-i reveneau potrivit contractului de concesiune,nefiind dovedita neexecutarea culpabila a obligatiilor contractuale asumate, instanța apreciază că Hotărârea nr.57/2007, prin care a fost aprobată rezilierea din vina reclamantului a contractului de concesiune, este nelegală.

Avand in vedere aceste considerente, instanta va admite cererea și va dispune anularea Hotărârea 57/2007 urmand ca pe cale de consecinta sa respinga cererea reconvențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul, domiciliat în, Sat Pârâul, Județul G, în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA DOMENIILOR STATULUI B, cu sediul în B, sector 1, nr.43, DIRECȚIA SANITAR VETERINARĂ G, cu sediul în Tg J, nr.523, Județul și OCPI TG. J, cu sediul în Tg J, STRADA 8 - nr.3 A, Județul

Respinge cererea reconvențională.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 27 2008

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Red.jud.-

LF/ 6 ex/14.01.2009

Președinte:Gabriela Carneluti
Judecători:Gabriela Carneluti

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Anulare act administrativ fiscal. Sentința 327/2008. Curtea de Apel Craiova