Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 44/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

SENTINȚA NR.44 CC

Ședința din Camera de Consiliu din data de 14 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Tudose Ana Roxana

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Târgoviște și Tribunalul Dâmbovița, privind acțiunea formulată de reclamanta- SRLcu sediul în Târgoviște,-, județul D, în contradictoriu cu pârâtaPRIMĂRIA, cu sediul în P,-, județul

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu, au lipsit reclamanta - SRL și pârâta Primăria

Procedura îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra conflictului de competență de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.3574 din data de 25 iunie 2009, Judecătoria Târgoviștea admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei către Tribunalul Dâmbovița, Secția de Contencios Administrativ, reținându-se că serviciile contractate în cauză, respectiv servicii de publicitate, se încadrează în domeniul de reglementare al Ordonanței de urgență nr. 34/2006, fiind menționate în Anexa 2 acesteia și nefiind exceptate în mod expres de la aplicarea prevederilor acestui act normativ, astfel că pretențiile reclamantei își au izvorul într-un contract administrativ, de achiziții publice, competența pentru soluționarea cauzei aparținând secției de contencios administrativ a tribunalului, în temeiul disp. art. 2 alin. 1 lit. d din Codul d e procedură civilă.

Primind dosarul, la rândul său, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr.670 din 22 octombrie 2009 a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște; a constatat că există conflict negativ de competență și a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploiești pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâtei Primăria P la plata c/valorii serviciilor de publicitate prestate de reclamantă, care au fost asumate printr-un contract de publicitate nr.14108/22.08.2008, iar din analiza acestui contract rezultă că ar fi fost încheiat în temeiul OUG nr.34/2006, cu modificările ulterioare, însă, deși este invocat acest text de lege, din cuprinsul contractului nu rezultă încheierea contractului cu respectarea acestor prevederi legale; astfel, nu a fost respectat art.58 din OUG nr.34/2006, contractul neavând o valoare de peste 20.000 euro pentru a fi incidente dispozițiile OUG nr.34/2006; contractul încheiat intre părți, nu reprezintă un contract care să fie asimilat actelor administrative conform art.2 alin.1 lit.C din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, neavând ca obiect efectuarea unor achiziții publice.

La Curtea de Apel Ploiești, cauza a fost înregistrată sub nr-.

Având în vedere că există conflict negativ de competență conform art.22 alin. 5 pr. civilă, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 8 alin.2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, instanța de contencios este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ. Art.2 alin.1 lit.c din același act normativ prevede că sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice, care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice, prin legi speciale putând fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative, supuse competenței instanțelor de contencios administrative.

Așa cum a apreciat în mod corect Judecătoria Târgoviște, serviciile contractate în baza contractului ce face obiectul prezentului litigiu, respectiv servicii de publicitate, se încadrează în domeniul de reglementare al OUG nr.34/2006, fiind menționate în anexa 2 a acesteia și nefiind exceptate în mod expres de la aplicarea prevederilor acestui act normativ, care, în art.3 lit.f din OUG 34/2006, definește contractul de achiziție publică ca fiind contractul care include și categoria contractului sectorial, care, astfel cum este definit la art. 229 alin.2, este contractul cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorități contractante, pe de o parte, și unul sau mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii, în sensul dispozițiilor OUG 34/2006.

În consecință, pretențiile reclamantei, avându-și izvorul într-un contract administrativ de achiziții publice, Curtea stabilește competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Dâmbovița, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în lumina disp. art. 1 alin.1 lit.d din Codul d e procedură civilă, astfel că, în baza art.22 alin.4 și 5 din Codul d e procedură civilă, va trimite prezentul dosar acestei din urmă instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a prezentei cauze formulată de reclamanta- SRL,cu sediul în Târgoviște,-, județul D, în contradictoriu cu pârâtaPRIMĂRIA, cu sediul în P,-, județul D, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2009.

Președinte,

- - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.MA

4 ex./21.12.2009

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr-

CĂTRE,

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

- Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal -

Vă înaintăm alăturat, spre competentă soluționare, prezentul dosar, care conține 5 file, întrucât, prin sentința nr.44 CC din 14.12.2009, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-a stabilit competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în Târgoviște,-, județul D, în contradictoriu cu pârâtaPRIMĂRIA, cu sediul în P,-, județul D, în favoarea Tribunalului Dâmbovița.

Dosare anexe: - al Tribunalului Dâmbovița, care conține 10 file și dosarul nr- al Judecătoriei Târgoviște, care conține 25 de file.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

2 ex./21.12.2009

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Președinte:Tudose Ana Roxana
Judecători:Tudose Ana Roxana

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 44/2009. Curtea de Apel Ploiesti