Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 58/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 58/F-CC
Ședința Camerei de consiliu din 04 iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător
Grefier: - --
S-a luat în examinare, pentru soluționare, conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Pitești și Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal în cauza privind pe reclamanta - SRL, cu sediul în Pitești,-, jud.A, și pârâta ANAF - Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii A, cu sediul în Pitești,-, jud.
La apelul nominal, făcut în ședința camerei de consiliu, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită, fără citarea părților.
Curtea ia în discuție actele de la dosar și constatând cauza în stare de judecată, se retrage pentru deliberare.
CURTEA
Prin cererea nr- reclamanta - SRL Pitești a solicitat Tribunalului Argeș să suspende executarea silită a titlurilor executorii nr. 454 și nr. 455/18.01.2008 reprezentate de Decizia de impunere nr. 590/05.12.2007 emisă de ANAF - Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că atât împotriva Notei de constatare nr. 3509/10.08.2007 întocmită de Garda Financiară A, cât și împotriva Deciziei de impunere nr. 590/05.12.2007 emisă de ANAF - A în baza notei de constatare anterior precizată, a formulat contestație administrativă înregistrată la A sub nr. -/28.12.2007.
Deși până în prezent contestația administrativă nu a fost soluționată, iar reclamanta nu a primit un răspuns, fiind deci în imposibilitate să formuleze în justiție o eventuală acțiune de anulare pe fond a actelor administrative contestate la organele fiscale, reclamanta a primit somație de executare silită însoțită de Titlurile executorii nr. 454 și 455 reprezentate de Decizia de impunere nr. 590/2007.
Reclamanta a mai arătat că, prin executarea silită a deciziei de impunere, încearcă o pagubă iminentă, întrucât suma de executat este foarte mare, ceea ce ar afecta grav și iremediabil activitatea și viața societății.
În final, reclamanta a precizat că sunt respectate cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că a sesizat autoritatea emitentă conform art. 7 din aceeași lege și că există un caz bine justificat, pentru prevenirea unei pagube iminente.
Prin sentința nr. 71/CF/15.02.2008, Tribunalul Argeș - Secția Civilă - Complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, ca instanță în circumscripția căreia are loc executarea silită.
Tribunalul a reținut că, potrivit art. 205 și următoarele proc.civ. contestațiile la executare silită și contestațiile la titlu, se soluționează de instanța în circumscripția căreia urmează a se face executarea. Pe cale de consecință, competența de a soluționa cererea de suspendare a executării silite revine aceleiași instanțe.
Prin sentința nr. 2538/29.04.2008, Judecătoria Pitești și-a declinat la rândul său competența în favoarea Tribunalului Argeș și, constatând existenta conflictului negativ de competență, a sesizat Curtea de apel pentru pronunțarea regulatorului.
Judecătoria a reținut că atât prin cererea de chemare în judecată, cât și în declarațiile verbale date de reprezentantul reclamantei în fața Tribunalului și Judecătoriei, s-a arătat în mod expres că temeiul juridic al acțiunii în justiție îl constituie art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar a califica cererea ca fiind o cerere de suspendare a executării silite pe calea dreptului comun "înseamnă a încălca principiul disponibilității părții". Reclamanta a solicitat suspendarea titlurilor executorii ca și acte administrative, acte care se înscriu în dispoz. art. 10 din Legea nr. 554/2004 și sunt de competența Tribunalului.
Curtea, examinând acțiunea reclamantei, constată că soluționarea acesteia revine în mod competent Tribunalului Argeș - Secția Civilă - Complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal.
Este adevărat că în acțiunea sa reclamanta se referă la titluri executorii împotriva cărora, potrivit art. 172 alin. 3 și 4.proc.fisc. și art. 373 alin. 2.proc.civ. se poate formula contestație la executare, iar în cadrul contestației se poate solicita suspendarea executării.
Însă, din argumentele de fapt și de drept invocate de reclamantă rezultă că aceasta solicită suspendarea executării deciziei de impunere nr. 590/2007 - împotriva căreia a formulat contestație administrativă - pentru cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, deci în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, iar nu în condițiile dreptului comun în materia executării silite.
Este adevărat că reclamanta nu a depus la dosar dovada îndeplinirii procedurii prealabile, dar este tot atât de adevărat că nu a indicat nici existența pe rolul instanței de executare a unei contestații la executare silită în cadrul căreia să formuleze cererea de suspendare.
Reclamanta a solicitat suspendarea executării silite a deciziei de impunere împotriva căreia a formulat contestație administrativă.
În conformitate cu art. 205 și 215.proc.civ. și art. 14 din Legea nr. 554/2004, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale, se poate formula contestație. Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. Contribuabilul poate cere suspendarea executării actului administrativ fiscal în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, deci pentru cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.
Pentru cele arătate, în baza art. 20 și art. 22.proc.civ. Curtea va stabili competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș - Secția Civilă - Complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența materială de soluționare a cauzei privind pe reclamanta - SRL, cu sediul în Pitești,-, jud. A, și pârâta ANAF - Administrația Financiară pentru Contribuabili Mijlocii A, cu sediul în Pitești,-, jud. A, în favoareaTribunalului Argeș - Secția Civilă - Complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte,
-
Grefier,
Red.
6ex/06.06.2008
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță