Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 6/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA NR. 6CNC
ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DE - 2008
COMPLETUL DIN:
PREȘEDINTE: Alina Răescu JUDECĂTOR
- - - - JUDECĂTOR
GREFIER - - -
XXX
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Craiova și Tribunalul Dolj, privind pe petenta și intimații, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C și PRIMARUL MUNICIPIULUI
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, Curtea constatând cauza în stare de judecată a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra cauzei de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr-, reclamanta a solicitat anularea parțială a dispoziției nr.16571/10.11.2006 emisă de Primarul Municipiului C prin care s-a dispus restituirea parțială în natură a suprafeței de teren de 13102situat în C,-.
Prin sentința nr. 371/05.04.2007 Tribunalul Dolj a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, reținând că reclamanta, terț care justifică un interes în legătură cu imobilul restituit pârâtei, nu are calea procedurii speciale în justiție reglementată de art.26 alin.3 din 10/2001, ci calea unei acțiuni de drept comun.
Judecătoria Craiova, investită cu soluționarea cauzei, a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Dolj - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal.
Pe rolul Tribunalului Dolj - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal cauza a fost înregistrată sub nr-, instanța invocând din oficiu excepția de necompetență materială a Tribunalului Dolj în soluționarea litigiului.
Prin sentința nr.4071/01.11.2007, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, s-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență fiind trimisă cauza Curții de Apel Craiova pentru soluționarea conflictului.
S-a reținut că reclamanta are calitate de terț în raport de imobilul restituit pârâtei prin dispoziția nr.16571/10.11.2006, motiv pentru care nu are deschisă calea unei proceduri speciale în justiție reglementată de art.26 alin.3 din 10/2004, ci calea procedurii de drept comun reglementată de disp.art.1,13 cod proc.civilă, competentă material să soluționeze cauza fiind Judecătoria Craiova. S-a menționat că în cauză nu sunt incidente disp.554/2004, întrucât actul contestat nu are caracter administrativ, ci caracter civil, fiind un veritabil titlu de proprietate.
Pe rolul Curții de Apel Craiova, Secția Contencios Administrativ și Fiscal cauza a fost înregistrată la nr-.
Curtea analizând cauza dedusă judecății constată ca fiind existent conflictul negativ de competență întrucât sunt întrunite cumulativ, potrivit art. 20 pct. 2 cod procedură civilă, următoarele condiții:
- două sau mai multe instanțe să fie sesizate simultan sau succesiv cu aceeași pricină;
- cauza să fie pendinte în fața instanțelor sesizate în sensul că părțile să nu se fi desesizat de la judecata vreuneia din aceste instanțe;
- părțile să fi invocat în fața instanțelor sesizate, fie excepția de litispendență, fie excepția de necompetență;
- instanțele, soluționând excepțiile, să se fi declarat necompetente să judece cauza respectivă;
- hotărârea de declinare a competenței să fi rămas definitivă.
Cu privire la competența materială de soluționare a cauzei, se apreciază că aceasta aparține Judecătoriei Craiova întrucât obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea parțială a dispoziției nr.16571/10.11.2006 emisă de Primarul Municipiului C pe numele unei terțe persoane, respectiv, iar acest act nu are caracter administrativ, potrivit definiției acordate actului administrativ de art.2 alin.1 lit.c din 554/2004 constituind un titlu de proprietate pentru persoana în favoarea căreia a fost emis în raport de dispozițiile Legii 10/2001.
Dispoziția a cărei anulare se solicită este emisă pe numele altei persoane decât reclamanta, iar în raport de această dispoziție, reclamanta are calitatea de terț, motiv pentru care nu are deschisă calea unei proceduri speciale în justiție reglementată de art.26 alin.3 din 10/2001, ci calea unei proceduri de drept comun.
Competența de soluționare a cauzei aparține astfel Judecătoriei Craiova conform art.1 coroborat cu art.13 cod proc.civilă întrucât în cauză trebuie făcută o analiză a titlurilor invocate de părți cu privire la imobilul în litigiu situat în C,-.
Avându-se în vedere considerentele expuse anterior, cât și dispozițiile art.22 alin.5 cod proc.civilă, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta, domiciliată în C,-, jud.D, în contradictoriu cu pârâții, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C și PRIMARUL MUNICIPIULUI C, în favoarea Judecătoriei Craiova, competentă material cu soluționarea acesteia.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Alina Răescu | JUDECĂTOR 2: Iuliana Rîciu |
Grefier, |
Red.
Tehnored. SI 12 Februarie 2008
Președinte:Alina RăescuJudecători:Alina Răescu, Iuliana Rîciu