Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 61/2008. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 61/CA

CAMERA DE CONSILIU

Ședința publică din 03 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Eufrosina Chirica

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ formulată de reclamanta - REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI - cu sediul în C,-, jud.C, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE proprietari NR.116, cu sediul în C,-, - jud.C, având ca obiect alte cereri- conflict de competență.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu, se prezintă pentru reclamantă consilier juridic în baza delegației nr.20/03.07.2008 pe care o depune la dosar, iar din partea pârâtei Asociația de Proprietari nr.116 reprezentant fără delegație la dosar.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință prin care s-au evidențiat părțile și obiectul litigiului.

Reprezentantul legal al reclamantei învederează instanței că, litigiul izvorăște din neplata serviciilor prestate și Legea nr.51/2006 stabilește competența în materie.

Curtea, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

CURTEA

Asupra regulatorului de competență de față:

Creditoarea C în contradictoriu cu debitoarea Asociația de Proprietari 116 Cas olicitat instanței să dispună obligarea acesteia în procedura somației de plată la achitarea sumei de 13928,75 lei reprezentând 276,16 lei contravaloarea energiei furnizate în perioada 30.09.2007, 13652,60 lei penalități de întârziere aferente perioadei 31.12.2004- 30.10.2007 și a cheltuielilor de judecată.

În fapt, a arătat creditoarea că între părți s-a încheiat un contract de furnizare a energiei sub formă de apă caldă menajeră și căldură.

Învederează că deși unitatea a executat furnizarea energiei, pentru care a emis facturile aferente, debitoarea nu a achitat contravaloarea acestor servicii.

În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 5/2001 modificată și completată, iar în susținerea cererii creditoarea a depus la dosar înscrisuri: contractul încheiat între părți, facturi, notificări.

Prin Sentința civilă nr.133/18 ianuarie 2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Constanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța - Secția Contencios Administrativ și Fiscal, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de creditoarea C în contradictoriu cu debitoarea Asociația de Proprietari 116 C, în favoarea Judecătoriei Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Furnizarea unor astfel de servicii către diferite persoane fizice sau juridice nu se circumscrie dispozițiilor art. 1 alin. 2 și 3 din Legea nr. 51/2006, deoarece nu se află în prezența unei utilități ori a uni interes general, în scopul satisfacerii comunității.

Toate dispozițiile privind operatorii și utilizatorii din Legea nr. 51/2006 se referă la serviciile de utilitate publică și deci nu sunt incidente consumatorilor rezidenți, deoarece aceștia nu pot fi beneficiarii unor servicii de utilitate publică.

În consecință, legiuitorul a considerat ca în competența instanțelor de contencios administrativ să cadă litigiile ivite între operatorii și utilizatorii de servicii de utilitate publică, în caz de neplată a contravalorii serviciilor de utilitate publică furnizate, deoarece aceste contracte se încheie de regulă cu unitățile administrativ teritoriale.

Având în vedere că astfel de contracte se încheie de regulă, în baza unor achiziții publice, legiuitorul, pentru a asigura același tratament juridic, a înțeles să stabilească competența de soluționare în primă instanță a unor astfel de litigii în favoarea instanțelor de contencios administrativ.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 cauzele în contencios administrativ se soluționează în complet format din doi judecători, în timp ce somațiile de plată se soluționează în complet format dintr-un judecător, potrivit art. 2 alin. 2 din OG nr. 5/2001.

Față de aceste considerente instanța constată că raporturile contractuale existente între părți sunt de natură civilă și nu de contencios administrativ.

Potrivit art. 51 alin. 4 din Legea nr. 51/2006 "soluționarea litigiilor civile și de muncă izvorâte din aplicarea prevederilor prezentei legi se face de instanțele de judecată competente, în condițiile legii".

Întrucât litigiul ivit între părți, deși vizează furnizarea unor servicii, nu se încadrează în categoria serviciilor de utilitate publică ci se circumscrie unui litigiu civil, soluționarea acestuia este de competența instanței civile, respectiv judecătoria.

Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței materiale și a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Prin Sentința civilă nr.5390 din 26.03.2008, Judecătoria Constanța a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, a declinat în favoarea

Tribunalului Constanța competența de soluționare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Constanța și Tribunalul Constanța și, pe cale de consecință suspendat din oficiu orice altă procedură. A dispus înaintarea dosarului spre competentă soluționare a conflictului negativ de competență Curții de APEL CONSTANȚA.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:

Potrivit art.1 alin 2 din Legea nr.51/2006 "serviciile comunitare de utilități publice, denumite în continuare servicii de utilități publice, sunt definite ca totalitatea activităților de utilitate și interes public general, desfășurate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor sau județelor sub conducerea, coordonarea și responsabilitatea autorităților administrației publice locale, în scopul satisfacerii cerințelor comunităților locale, prin care se asigură următoarele utilități: a) alimentarea cu apă, b) canalizarea și epurarea apelor uzate, c) colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale, d)producția, transportul, distribuția și furnizare de energie termică în sistem centralizat, e) salubrizarea localităților, f) iluminatul public, g) administrarea domeniului public și privat al unităților administrativ teritoriale, h) transportul public local."

Conform art.9 alin.1 din Legea 51/2006 "Raporturile juridice dintre autoritățile administrației publice locale și utilizatori, stabilite pe baza prevederilor prezentei legi, sunt raporturi juridice de natura administrativă, supuse normelor juridice de drept public", iar prin art.51 alin.3 din aceeași lege se arată că " soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, aste de competența instanțelor de contencios-administrativ și se face, cu precădere, în procedură de urgență.

În conformitate cu art.2 alin 1 din OG 5/2001 "cererile privind somația de plată se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță", iar potrivit art.2 pct.1 lit d Cod procedură civilă

"Tribunalul judecă procesele și cererile în materie de contencios administrativ."

Analizând prezenta cerere în raport de cerințele legale mai sus enumerate, instanța constată că în cauza de față raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi de natură administrativă, privind servicii comunitare de utilități publice, definite astfel printr-o lege specială, Legea nr 51/2006, care stabilește și competența absolută după materie.

Potrivit art. 51 alin 3 din legea 51/2006 "Soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea, executarea contractelor reglementate de prezenta lege, precum și a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ și se face, cu precădere, în procedură de urgență."

Chiar daca prin OUG 13/2008 textul art. 51 alin 3 s-a modificat ( "(3)Soluționarea litigiilor contractuale dintre operator și utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor furnizate/prestate, se realizează de instanțele competente potrivit legii și se judecă în procedură de urgență. Cererea se introduce la instanțele de judecată în a căror competență teritorială se află domiciliul/sediul utilizatorului.), aceasta modificare nu are nici o relevanta in cauza atita timp cit la data sesizarii instantei de contencios administrativ aceasta era competenta, norma de procedura fiind de imediata aplicare si neretroactivind.

Astfel, art 725 pr.civ arata "Procesele in curs de judecata la data schimbarii competentei instantelor legal investite vor continua sa fie judecate de acele instante"

Față de aceste considerente, instanța a admis excepția invocată și, pe cale de consecință, a declinat judecarea cauzei conform art.158 proc.civ. spre competența soluționare Tribunalului Constanța -secția contencios-administrativ.

A constatat ivit conflict negativ de competență conform art.20 pct.2 proc.civ. și, în baza art.21 proc.civ. a înaintat dosarul Curții de APEL CONSTANȚA, instanța în drept să hotărască asupra conflictului.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în baza art.22 Cod procedură stabilește că, este competent să judece cauza tribunalul pentru următoarele considerente:

1) Temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl constituie dispozițiile Legii nr.51/2006.

2) Potrivit art.10 din Legea nr.554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții datorii vamale precum și accesdorii ale acestora până la 500.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal al Curților de Apel dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

3) Conform art.9 alin.1 din Legea nr.51/2006 raporturile juridice dintre autoritățile administrației publice și utilizatori stabilite pe baza prevederilor prezentei legi sunt raporturi de natură administrativă supuse normelor juridice de drept public.

4) Pe de altă parte în art.51 alin.3 din Legea nr.51/2006 se prevede că, soluționarea litigiilor patrimoniale și nepatrimoniale legate de încheierea executarea contractelor reglementate de prezenta lege precum și celor izvorâte din neplate contravalorii serviciilor furnizate/prestate este de competența instanțelor de contencios administrativ.

5) Legea nr.51/2006 a fost modificată prin OUG nr.13/2008 publicată în Monitorul Oficial la 26 februarie 2008.

Prin ea s-a stabilit că, instanța de contencios administrativ este competentă să judece numai în cazul în care raporturile juridice au ca parte autoritatea publică. Celelalte raporturi cad în competența instanței de drept comun.

6) În fine potrivit art.725 Cod procedură civilă, procesele în curs de
judecată la data schimbării competenței instanțelor legal
investite vor continua să fie judecate de aceeași instanță.

În speță,

1.Obiectul cererii de chemare în judecată este un litigiu patrimonial

izvorât din neplata contravalorii serviciilor furnizate pârâtului în baua unui contract de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și canalizare în temeiul Legii nr.51/2006.

2.Competența este determinată prin lege și Legea nr.51/2006 este o lege specială, prin ea s-a stabilit expres competența de soluționare a cauzelor întemeiate pe dispozițiile ei art.51 alin.3 -în sarcina instanței de conntencios administrativ.

3. Legea nr.51/2006 nu face distincție între utilizatorii care deservesc comunitatea și utilizatorii privați persoane fizice sau juridice stabilind competența materială a instanței de contencios administrativ.

4.Legea nr.51/2006 a fost modificată prin OUG nr.13/2008 publicată în Monitorul Oficial din 26 februarie 2008.

Acțiunea de față este introdusă anterior acestei modificări respectiv la data de 17.04.2007.

5.Acțiunea fiind introdusă anterior modificării legii prin OUG nr.13/2008 - în condițiile art. 725 Cod procedură civilă sunt incidenta dispozițiile art.51 alin.3 din Legea nr.51/2006 privind competența de soluționarea cauzei de instanța de contencios administrativ pentru că, procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite vor continua să fie judecate de aceleași instanțe.

La 26 februarie 2008 când a intrat în vigoare OUG nr.13/2008 prin care s-a modificat Legea nr.51/2006 - cu privire la competență - cauza era în curs de judecată.

Așa fiind, în baza art.22 Cod procedură civilă, cu referire la art.725 Cod procedură civilă, se va admite sesizarea și Curtea va stabili că este competent să judece cauza Tribunalul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.22 Cod procedură civilă stabilește că este competent să judece acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta - REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI - cu sediul în C,-, jud.C, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.116, cu sediul în C,-, - jud.C, Tribunalul Constanța.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 Iulie 2008.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

- -

red.jud.hot.-/04.07.2008

dact.gref.Sz./4 exemplare

09 Iulie 2008

Emis 2 com/

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

CĂTRE,

TRIBUNALUL CONSTANȚA

Vă înaintăm alăturat spre competentă soluționare dosarul nr- privind pe reclamanta - REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI - cu sediul în C,-, jud.C, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.116, cu sediul în C,-, - jud.C, având ca obiect alte cereri- conflict de competență, întrucât prin Sentința civilă nr.61/CA din 03 iulie 2008 s-a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

La dosarul Curții de APEL CONSTANȚA cu numărul sus-menționat, care conține _____ file, se află atașate dosarele:

- nr- al Judecătoriei Constanța (8 file);

- nr- al Tribunalului Constanța (27 file).

PREȘEDINTE COMPLET,

Grefier,

- -

Președinte:Eufrosina Chirica
Judecători:Eufrosina Chirica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 61/2008. Curtea de Apel Constanta