Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 8/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR NR.-

SENTINȚA NR.8/CA/2010

Camera de consiliu din 3 februarie 2010

PREȘEDINTE: Marinescu Simona JUDECĂTOR 2: Dobai Florica

- - - grefier

&&&&&&&&&

Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Oradea șiJudecătoria Satu Mare, privind pe reclamanta- " " SRL,cu sediul în S M, str. -, nr.41, jud.S M și pârâtulINSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B,cu sediul în O, str. -, nr.3, jud..

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nici o parte a litigiului.

Procedura de citare este legal îndeplinită prin necitarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

CURTEA D APEL

deliberând:

Constată următoarele:

Prin adresa înregistrată la această instanță la data de 1 februarie 2010, Curtea de a APEL ORADEAa fost investită cu soluționarea conflictului de competență ivit între Judecătorie O și Judecătoria Satu Mare.

Din actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr.7512 din 26 noiembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr-, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea invocată de instanță din oficiu.

A declinat către Judecătoria Satu -M competența judecării plângerii contravenționale formulate de petenta - SRL cu sediul în S-M,- împotriva intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B, privind procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria - nr. -/07.04.2009.

Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Oradeaa reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria - nr. -/07.04.2009 petenta - SRL a fost sancționată în baza art. 98 al 5 rap. la art. 39 și art. 105 al 1 pct. 10 din OUG 195/2002 cu amendă în cuantum de 1134 lei. În fapt s-a reținut că în conformitate cu art. 39 din OUG 195/2002 s-a solicitat petentei comunicarea datelor de identificare ale persoanei căreia i s-a încredințat pentru a fi condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare -, surprins în localitatea cu viteza de 74 Km/ pe un sector de drum cu limita de viteză de 60 km/. comunicarea trebuia făcută în termen de 5 zile de la data primirii solicitării seria - nr. -/12.01.2009 iar datele nu au fost comunicate.

Instanța a constatat că fapta contravențională prevăzută de art. 39 din OUG 195/2002, de necomunicare date este o faptă omisivă, astfel încât locul săvârșirii acesteia este sediul persoanei obligate la comunicare și nu sediul destinatarului comunicării. În speță, sediul persoanei obligate la comunicare se află în localitatea S-M, acesta fiind locul săvârșirii faptei prevăzute de art. 39 OUG 195/2002.

În condițiile în care contravenția a fost săvârșită de petentă în S-M, respectiv în circumscripția teritorială a Judecătoriei Satu -M, rezultă că această instanță este competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Prin sentința nr.49 din 5 ianuarie 2010, pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, a admis excepția de necompetență teritorială pentru plângerea formulată de petenta invocată din oficiu de către instanță.

A declinat competența de soluționare pentru plângerea formulată de petenta în contradictoriu cu intimatul IPJ B în favoarea Judecătoriei Satu M.

Față de conflictul de competență negativ dintre Judecătoria Satu Mare și Judecătoria Oradea intervenit în speță s-a dispus sesizarea Curții de APEL ORADEA în vederea soluționării acestui incident prin regulator de competență, fără cheltuieli de judecată.

Instanța a găsit excepția întemeiată în raport de prevederile art.39 din OUG nr.195/2002 coroborate cu dispozițiile art.32 al.2 din OG nr.2/2001, astfel potrivit dispozițiilor menționate din codul rutier în speță petenta avea obligația de a comunica intimatului IPJ B în termen de 5 zile de la data primirii adresei depuse la fila 5 din dosarul inițial, cine este conducătorul auto care a condus vehiculul marca Renault cu nr.de înmatriculare - la data de 14.12.2008 orele 20.05 în localitatea, contravenția presupunând îndeplinirea unei obligații de informare a intimatului, care nu a fost respectată și care nu se putea constata decât la expirarea termenului de 5 zile arătat și doar la sediul intimatului, și nu se putea constata la sediul petentei chiar dacă elementul material al contravenției presupune atragerea răspunderii contravenționale ca efect al unei fapte omisive din partea petentei, așa încât prin faptul că petenta nu a comunicat intimatului la sediul acestuia din O cine a condus respectivul vehicul locul săvârșirii contravenției este cel de la sediul intimatului unde s-a putut de altfel constata lipsa comunicării, așa încât în speță este evident că plângerea trebuie soluționată de Judecătoria Oradea, întrucât în raza ei de competență s-a constatat contravenția de care s-a făcut vorbire în context și față de care s-a declinat competența de soluționare a plângerii.

Soluționând conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe, sub aspectul competenței lor teritoriale, Curtea de APEL ORADEA reține că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă plângerea formulată de petenta - " " SRL împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției seria -, nr.- din data de 7 aprilie 2009, emis de pârâtul

Conform dispozițiilor art.118 alin.1 nr.OUG195/2002, împotriva procesului verbal de constatare a contravențiilor se poate formula plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fostconstatată fapta.

În speță, săvârșirea contravenției a fostconstatatăde către pârâtul B, prin Serviciul Poliției Rutiere, iar prin aplicarea dispozițiilor art.118 alin.1 din nr.OUG195/2002, competența materială și teritorială de soluționare a plângerii formulată de petenta - " " SRL, revine astfel Judecătoriei Oradea, aceasta fiind instanța în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.

În consecință, în baza dispozițiilor art.22 Cod procedură civilă, Curtea de APEL ORADEA urmează a stabili competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petenta - " " SRL, în contradictoriu cu pârâtul B, în favoarea Judecătoriei Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Stabilește competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petenta - " " SRL, în contradictoriu cuINSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B,împotriva procesului verbal de constatare a contravenției, seria -, nr.-, în favoareaJudecătoriei Oradea.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică din 3 februarie 2010.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. sent. -

- tehnoredact. - - 4 ex.

- 08.02.2010

2 com. 09.02.2010 cu:

-- " " SRL,

-INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal -

DOSAR NR.-

din _____________

Către,

JUDECĂTORIA ORADEA

Vă trimitem, alăturat prezentei, dosarul cu nr. de mai sus, întrucât prin sentința nr.8/CA din 3 februarie 2010 acestei instanțe, s-a stabilit competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petenta- " " SRL,cu sediul în S M, str. -, nr.41, jud.S M în contradictoriu cuINSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE B,cu sediul în O, str. -, nr.3, jud., în favoarea dumneavoastră.

Menționăm că dosarul cuprinde un număr de 4 file.

Anexă: - dosarul nr- al Judecătoriei Satu M, care conține un număr de 9 file;

- dosarul nr- al Judecătoriei Oradea, care

conține un număr de 30 file.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Președinte:Marinescu Simona
Judecători:Marinescu Simona, Dobai Florica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 8/2010. Curtea de Apel Oradea