Conflict de competență - contencios administrativ. Sentința 9/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIE ȘTI
Secția comercial și de contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR-
SENTINȚA NR. 9 CC
Ședința din camera de consiliu din data de 12 februarie 2009
PREȘEDINTE: Maria Pohoață
Grefier - - -
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competenț ivit între Tribunalul Prahova și Judec toria Ploie ști privind judecarea acțiunii în pretenții formulat de reclamanta- -, cu sediul în P--7 județul P și pârâtul, domiciliat în Sceieni,- județul
La apelul nominal, fcut în camera de consiliu, au lipsit reclamanta - - P și pârâtul.
Procedura îndeplinit, fr citarea prților.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care,
Curtea constat cauza în stare de judecat și rmâne în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrat la data de 19.10.2007 pe rolul Judec toriei Ploie ști sub nr-, reclamanta CAa chemat în judecat pe pârâtul, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, s se dispun obligarea pârâtului la plata sumei de 236,92 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de salubritate, penalitți de întârziere, majorri restante și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecat.
În motivarea acțiunii, reclamanta a artat c la data de 01.08.2002 a fost încheiat contractul de prestri servicii nr.- și c deși și-a achitat obligațiile contractuale, respectiv servicii de salubritate, iar facturile emise ctre pârât au fost acceptate de ctre aceasta neexistând nici un refuz, pârâtul nu s-a achitat de obligația sa contractual și nu a achitat contravaloarea serviciilor prestate, acest lucru ducând la calcularea de penalitți și majorri de întârziere conform art.9 din contract.
Judec toria Ploie ști prin sentința 10598/21.11.2007 a admis excepția de necompetenț material invocat din oficiu și a declinat competența în favoarea tribunalului Prahova, reținând c serviciile prestate sunt servicii de salubrizare, în cauz fiind incidente dispozițiile art. 1 al. 2 lit. din legea 51/2006 și art. 51 al. 3 teza final din aceeași lege.
Tribunalul Prahova pe rolul cruia s-a înregistrat cauza a invocat, la rândul su, din oficiu excepția de necompetenț material prin sentința 2/12.01.2008 a declinat cauza în favoarea Judec toriei Ploie ști reținând c raporturile dintre operatori și utilizatori au natur contractual, aspect menționat expres de disp.art.42 alin.2 din Legea nr.51/2006, conform crora "contractul de furnizare sau de prestare a serviciului constituie act juridic prin care se reglementeaz raporturile dintre operator și utilizator cu privire la furnizarea/prestarea, utilizarea, facturarea și plata unui serviciu de utilitți publice".
Ca urmare, aceste din urm contracte sunt supuse regulilor de drept comun (drept civil), soluționarea litigiilor nscute din executarea acestora aparținând în prim instanț judectoriilor, aspect precizat de disp.art.51 alin.4 din Legea nr.51/2006.
Prin aceeași sentinț Tribunalul, sesizând conflictul negativ de competenț a înaintat cauza spre soluționare Curții de Apel Ploie ști.
Examinând actele și lucrrile dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauz, Curtea reține urmtoarele:
Așa cum a reținut în mod corect Tribunalul Prahova în raporturile juridice dintre operatori și utilizatori se aplic dis part. 42 al. 2 din legea 51/2006, conform crora contractul de furnizare sau de prestare servicii constituie act juridic prin care se reglementeaz raporturile dintre operator și utilizator cu privire la furnizarea/ prestarea, utilizarea, facturarea și plata unui serviciu de utilitți publice.
Rezult din interpretarea acestei dispoziții legale, c aceste contracte sunt contracte civile, crora li se aplic dreptul comun și pe cale de consecinț soluționarea litigiilor aparține, în prim instanț judectoriilor, în conformitate cu dispozițiile art. 51 al. 4 din legea 51/2006.
Într-adevr, în conținutul legii sunt reglementate dou categorii de raporturi juridice, cu regimuri juridice distincte.
Una dintre categorii o reprezint raporturile juridice încheiate între autoritțile administrației publice locale și operatorii crora li se aplic dispozițiile art. 51 al. 3 din Legea 51/2006 și cele dintre operatori și utilizatori crora li se aplic dispozițiile art. 51 al. 4 prin prisma faptului c aceste contracte sunt contracte civile.
În concordanț cu aceast argumentație este și opinia Consiliului Superior al Magistraturii - care a dispus sesizarea Direcției de legislație în vederea reformulrii, modificrii sau excluderii din text a alin.3 al art.51 din Legea nr.51/2006, precum și emiterea unei note cu recomandarea ca, pân la definitivarea acestei situații, litigiile menționate anterior s fie soluționate de ctre judectorii, precum și de ctre Curtea de Apel Ploie ști care prin adresa nr.6708/A/30.11.2007 a recomandat completelor de contencios administrativ s procedeze la declinarea competenței de soluționare a unor astfel de litigii în favoarea judectoriilor.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 22 al. 2 și 5 Cod proc. civ. se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judec toriei Ploie ști, ținând cont și de sediul/ domiciliul prților.
Pentru aceste motive
În numele legii
HOTRȘTE
Stabilește competența privind soluționarea cererii având ca obiect acțiunea în pretenții formulat de reclamanta- -, cu sediul în P--7 județul P în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în Sceieni,- județul P, în favoarea Judec toriei Ploie ști.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțat în ședința public, astzi, 12 februarie 2009.
Președinte,
- -
Grefier,
- -
Red.
Dact. /4 ex./ 12.02.2009
Dosar fond - - Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006
Președinte:Maria PohoațăJudecători:Maria Pohoață