Contestație act administrativ fiscal. Decizia 100/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 100/R-
Ședința publică din 25 Ianuarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Elena Diana Ungureanu
JUDECĂTOR 3: Gina
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul formulat de intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm V, str G-ral, nr 17, județul V, împotriva sentinței nr. 748 din 02 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, intimată fiind contestatoarea, cu sediul în Rm V,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 23 ianuarie 2008, note scrise formulate de intimata-contestatoare, însoțite de chitanța nr. -/21.01.2008 reprezentând onorariu avocat.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 18 ianuarie 2008 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pentru a da posibilitatea părților de a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi, când a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA
Constată că prin acțiunea înregistrată la 14 mai 2007, reclamanta Rm.V a solicitat, în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice V, anularea deciziei nr.4, emisă de pârâtă la 14 ianuarie 2007, prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr.325/15 noiembrie 2006.
În motivare s-a arătat că soluția pronunțată de pârâtă nu are suport în lege, ea bazându-se numai pe supoziții și pe ignorarea susținerilor agentului economic.
Nu se poate reține reaua-credință a reclamantei în deducerea TVA-ului, motivat de faptul că societățile comerciale de la care a achiziționat marfă nu îndepliniseră anumite cerințe legale.
De altfel, și cu ocazia cercetării penale s-a confirmat propunerea de neîncepere a urmăririi, reținându-se că reprezentantul reclamantei nu putea să cunoască situația firmelor cu care a încheiat raporturile contractuale.
Prin sentința nr.748/2007, Tribunalul Vâlceaa admis acțiunea, a anulat decizia contestată și decizia de imputare, obligând pe pârâtă la 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că reclamanta s-a aprovizionat în anul 2005 cu produse pentru care a făcut plata în numerar, că facturile cuprind elementele prevăzute de art.155 alin.8 din Legea nr.571/2003, că facturile au fost înregistrate în evidențele contabile și s-au plătit taxele și impozitele aferente acestor operațiuni.
S-a mai arătat și că nu poate fi imputată reclamantei necunoașterea situației firmelor cu care a contractat, de vreme ce nu erau îndeplinite cerințele de publicitate, iar operațiunile comerciale corespund realității, părțile prestându-și integral obligațiile.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru motivele prevăzute de art.304 pct.9 și art.3041Cod pr.civilă,în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:
- motivarea instanței este în contradicție cu dispozițiile Ordinului nr.586/2006 al Președintelui ANAF și art.11 din Codul fiscal, potrivit cărora autoritățile fiscale nu i-au în considerare o tranzacție efectuată cu contribuabil declarat inactiv. Această cerință nu poate fi înlăturată chiar dacă operațiunile corespund realității, deoarece aceste convenții trebuie să respecte și legea;
- societatea care facturează TVA acționează practic în contul statului, căruia trebuie să-i plătească diferența dintre această taxă colectată și cea plătită, astfel încât nu se beneficiază de deductibilitate, decât dacă sunt îndeplinite toate cerințele legale;
- dispozițiile art.155 alin.8 din Codul fiscal cuprind mențiunile obligatorii ale unei facturi, mențiuni ce se regăsesc și în art.6 alin.2 din Regulamentul de aplicare a legii contabilității și inserarea lor în aceste documente de plată este obligatorie și față de decizia nr.V/2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii.
Examinând criticile formulate se constată că ele sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta mai jos.
La nivel de principiu, susținerile din recurs sunt valabile, numai că, aplicându-se în speță, se constată că ele ignoră realități ale cauzei.
Este adevărat că, prin Ordinul nr.586/2006 al Președintelui ANAF, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.11 din Codul fiscal, în vigoare la data emiterii acestui ordin și s-a luat măsura declarării și publicării în Monitorul Oficial a unor contribuabili, ca inactivi.
Rațiunea actualului art.11 din Codul fiscal este aceea de a aduce la cunoștința tuturor agenților economici starea de inactivitate a unora dintre contribuabili și posibilitatea ca autoritățile fiscale să nu ia în considerare o tranzacție efectuată cu aceștia.
În aceeași ordine de idei, o astfel de măsură este justificată tocmai de susținerea reclamantului potrivit căreia, nu avea posibilitatea să cunoască dacă fiecare dintre contribuabilii cu care a contractat au depus sau nu declarații fiscale, au declarat sau nu conduri fiscale și sedii false sau la care nu mai funcționează și, aceasta, în lumina unor raporturi comerciale de mică valoare, care se supun unor reguli de urgență.
Recurenta nu arată când contribuabilii, ale căror facturi nu au fost avute în vedere la deducerea TVA au fost declarați ca inactivi.
Acest lucru rezultă, însă, chiar din decizia emisă de pârâtă (10-15) potrivit căreia, din cei 12 furnizori menționați, doar 3 dintre aceștia sunt declarați inactivi și, urmează a se observa că declarațiile sunt din lunile iunie, iulie și august 2006, în timp ce toate facturile în litigiu sunt din anul 2005.
Nici nu era posibilă declararea inactivității anterior datei încheierii facturilor, de vreme ce și ordinul ANAF este din 2006.
Așadar, toate facturile în litigiu au fost emise de furnizori, care, la acel moment, nu fuseseră declarați în inactivitate, nu fusese făcută publică o astfel de stare, așa încât această pretinsă încălcare a dispozițiilor legale nu poate fi reținută în sarcina reclamantei.
În ceea ce privește susținerea privind acționarea în contul statului, atunci când se facturează TVA, aceasta trebuie avută în vedere, în raport cu dispozițiile legale în materie, inclusiv sub aspectul atribuțiilor pe care le au organele fiscale, care trebuie să realizeze colectarea tuturor taxelor și impozitelor, și să asigure un climat de siguranță fiscală, inclusiv prin cunoașterea statutului fiscal al fiecărui contribuabil (art.7 și urm.din OG nr.92/2003).
Este adevărat că prin decizia nr.V pronunțată de J la 15 ianuarie 2005, într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că nu există drept de deducere pentru TVA în măsura în care documentele justificative "nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA".
Instanța de fond nu a nesocotit cu nimic această decizie, iar pentru verificarea susținerilor din calea de atac, s-a cerut recurentei să precizeze ce elemente lipsesc din fiecare factură pentru care nu se acordă dreptul de deducere.
O astfel de precizare nu s-a făcut și nici nu s-au depus copii ale documentelor justificative.
Se poate reține însă, din decizia ce se contestă, că o parte din facturile emise de SC SRL nu conțin semnătura de primire a mărfurilor "în conformitate cu prevederile nr.831/1997 " (10).
În ceea ce privește dispozițiile legale aplicabile în cauză, ele sunt, așa cum de altfel se susține prin decizia instanței supreme pronunțată în aplicarea principiuluitempus regit actum, cele cuprinse în art.155 alin.8 din Codul fiscal în forma sa în vigoare la data emiterii facturilor.
Trimiterea ce se face de către recurentă la HG nr.704/1993, ce cuprinde Regulamentul de aplicare al Legii contabilității, nu poate fi primită. Aprecierea este susținută de faptul că regimul deducerilor după 1 ianuarie 2004 este reglementat numai prin Codul fiscal (care în art.298 abrogă orice dispoziții contrare) și acest act normativ cuprinde dispoziții exprese referitoare la conținutul elementelor obligatorii pe care trebuie să le cuprindă factura fiscală.
Acest text din Codul fiscal este cel avut în vedere de instanță, respectiv art.155 alin.8, iar printre elementele obligatorii nu se numără semnătura pentru primirea mărfii, observându-se și că nu au fost indicate în recurs alte mențiuni ce ar lipsi și a căror absență este sancționabilă.
Mai trebuie reținut că, în forma sa în vigoare la data emiterii facturilor, art.155 alin.8 nu cuprindea mențiunea care se regăsește în art.155 alin.5 "p) orice altă mențiune cerută de acest titlu.". Dar chiar și în aceste condiții și dacă s-ar trece peste aplicarea legii de la data actului, ar trebui să se observe și alin.6 potrivit căruia "semnarea și ștampilarea facturilor nu sunt obligatorii".
În concluzie, nu s-a demonstrat că din facturile în raport de care se solicita deducerea de TVA lipsesc elemente obligatorii, așa cum ele sunt definite art.155 în forma sa în vigoare în lunile iunie-august 2005.
Pentru toate aceste considerente se apreciază că judecătorii fondului au reținut în mod corect situația de fapt la care au aplicat dispozițiile legale în materie, în litera și spiritul lor, iar criticile din recurs sunt nefondate urmând a fi respinse în condițiile art.312 alin.1 Cod pr.civilă.
Văzând și dispozițiile art.274 din același act normativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Rm. V, str. G-ral nr. 17, județul V, împotriva sentinței nr. 748 din 2 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr-, intimată fiind contestatoarea, cu sediul în Rm. V,-, județul
Obligă intimată să plătească contestatoarei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător,
-
Grefier,
04.02.2008
Red.GC
EM/2 ex.
Jud.fond.Gh.
G
OPINIE SEPARATĂ:
Apreciez că recursul ar fi trebuit admis, iar sentința modificată, în sensul respingerii acțiunii.
În sprijinul acestei soluții stau considerentele deciziei pronunțate în recursul în interesul legii nr. V din 15 ianuarie 2007, obligatorie, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, prin care, admițându-se recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. f) și ale art. 145 alin. (8) lit. a) și b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și ale art. 6 alin. (2) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, s-a stabilit că axa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA.
În acest sens, Înalta Curtea apreciat că în practică au procedat corect instanțele care au apreciat că este interzisă emiterea și utilizarea unor facturi care nu îndeplinesc cerințele unor documente justificative, în accepțiunea prevederilor art. 6 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 831/1997, considerând că nu se poate deduce taxa pe valoarea adăugată și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificative nu conțin toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA.
Din cele de mai sus, se reține că pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, reclamanta avea obligația de a solicita furnizorului documente justificative legal aprobate pentru toate bunurile și serviciile achiziționate precum și de a verifica întocmirea corectă a acestora, în sensul de a cuprinde toate informațiile precizate de prevederile art.155, alin.8 din Legea nr.571/2003 și art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 831/1997.
Având în vedere că aceste prevederi legale cu privire la documentele justificative nu au fost respectate în înțelesul prevederilor din Regulamentul de aplicare a Legii contabilității nr.82/1991, aprobat prin nr.704/1993 șinr.831/1997pentru aprobarea formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora, taxa pe valoarea adăugată înscrisă în aceste facturi nu era deductibilă așa cum legal au constatat și organele de control prin raportul de inspecție fiscală încheiat la 06.11.2006 și decizia de impunere nr.352 din 15.11.2006.
SC SRL a achiziționat aceste produse, în baza unor facturi fiscale necompletate cu toate datele prevăzute de formular respectiv: data și ora expedierii, semnătura cumpărătorului, iar ca delegați figurează diverse persoane fizice care au codurile numerice personale eronate.
Taxa pe valoarea adăugată este rezultatul aplicării, la nivelul fiecărui stadiu al producției sau comercializării, la valoarea adăugată, adică la plusul de valoare conferit produsului sau serviciului considerat. TVA se bazează pe principiul sau mecanismul deductibilității pentru aplicarea căruia fiecare subiect calculează taxa asupra prețurilor bunurilor vândute sau serviciilor prestate și deduce taxa care a grevat costul elementelor constitutive ale acestui preț.
Or, față de acest mecanism de principiu, instanța reține că SC SRL a înregistrat în anul 2005 în evidența contabilă TVA deductibilă în sumă totală de 30.555 lei RON, din care suma de 28.337, 94 lei Ron TVA deductibilă înscrisă pe facturi emise de societăți care fie nu au mai desfășurat activitate, fie și-au schimbat sediul social și nu mai există înregistrate în baza de date a Ministerului d e Finanțe, fie sunt inactive.
Astfel, urmare verificării încrucișate a firmelor furnizoare de bare de cositor ale SC SRL, precum și din informațiile existente în baza de date a MFP au rezultat următoarele:
-Prin scrisoarea nr.-/IS/02.12.2005, Garda Financiară - comisariatul regional B, Secția județeană Iaf ăcut cunoscut că administratorul SC SRL I, a declarat în scris că nu desfășoară activități pe această societate, toate facturile fiscale au fost pierdute iar în urma celor constatate se va întocmi sesizare penală.
-Prin aceeași scrisoare Garda Financiară, a comunicat că nu a putut fi verificate societățile SRL și SC SRL jud. I, aceasta din urmă schimbându-și sediul în-, I, iar din baza de date a MFP rezultă că ultimele declarații privind obligațiile de plată datorate bugetului de stat și deconturi de TVA sunt aferente lunilor iunie 2005, respectiv noiembrie 2004.
-Prin adresa nr.-/23.09.2005, GF - Comisariatul Regional P - Secția județeană P, a comunicat că SC SRL, cu sediul în P,-, jud. P, figurează ca firmă tip "fantomă", întrucât nu funcționează la sediul declarat, nu a depus nicio declarație privind obligațiile de plată și deconturi de TVA în perioada 01.12.2003 - 29.02.2006, iar administratorul nu a putut fi contactat.
-Prin scrisoarea nr.-/07.10.2005 a GF - Comisariatul regional B, a comunicat că SC 2002 SRL, SC SRL, SC Consult House SRl B nu funcționează la sediul declarat, iar din baza de date a rezultă că acestea nu au depus nici o declarație privind obligațiile de plată și deconturi de TVA în perioada 1 decembrie 2003 - 29 februarie 2006.
- Totodată din accesarea bazei de date a MFP, SC SRL având Cod fiscal nr.- nu a putut fi identificată ca societate cu acest cod fiscal, iar numărul de înregistrare J- a fost identificat la societatea comercială SRL B,-, care nu a depus nici o declarație privind obligațiile de plată în perioada 1 decembrie 2003 - 29 februarie 2006.
-Prin scrisoarea nr.-/CT/03.10.2005, GF - Comisariatul Regional C, a comunicat că SC - SRL C, înregistrată sub nr.j- și SC 2004 SRL Cța, înregistrată sub nr.J- nu funcționează la sediul declarat, fiind demarate procedurile pentru declararea acestora ca firme fantomă.
-Prin adresa nr.-/OT/13.10.2005, GF - Comisariatul regional C, a comunicat că SC SRL, cu sediul social declarat în S,-, jud. O nu funcționează la acest sediu, iar în baza de date a MFP, data ultimei declarații privind obligațiile de plată ce figurează depusă de agentul economic, a fost august 2004.
-Prin scrisoarea nr.-/BV/11.10.2005, GF - Comisariatul Rehional B, a transmis că SC SRL B, prin administratorul nu a răspuns la solicitările organelor fiscale, fapt pentru care nu a fost efectuată verificarea documentelor de evidență contabilă, iar societatea nu funcționează la sediul declarat. Din baza de date a MFP a rezultat că ultimele declarații privind obligațiile de plată și deconturi de TVA depuse de agentul economic sunt pentru luna septembrie 2004.
Este adevărat că acești agenți economici au fost declarați inactivi ulterior perioadei controlate, însă, față de principiile care guvernează mecanismul deductibilității TVA, redate mai sus, nu se poate reține ca TVA deductibilă, taxa înscrisă pe facturi emise de societăți care fie nu au mai desfășurat activitate, fie și-au schimbat sediul social și nu mai există înregistrate în baza de date a Ministerului d e Finanțe.
Astfel, în raport de situația de fapt prezentată anterior, întrucât furnizorii societății SRL nu au depus declarații și deconturi de TVA la organele fiscale teritoriale, nu se poate porni de la premisa că acestea au colectat TVA și și-au achitat obligația la bugetul general consolidat al statului, astfel încât potrivit principiului general descris mai sus, reclamanta să aibă dreptul să își deducă TVA aferentă.
În consecință, apreciez că organele de control au apreciat în mod corect că aceste facturi nu reprezintă documente justificative de înregistrare în contabilitate și pe cale de consecință în mod corect au constatat că TVA - ul înregistrat în baza acestora nu este deductibil.
Judecător,
-
Red.
/2ex/07.02.2008
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Elena Diana Ungureanu, Gina
