Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1067/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--13.03.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1067
Ședința publică din 22 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 2: Victoria Catargiu
JUDECĂTOR 3: Mircea Ionel
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta recurentă - A împotriva sentinței civile nr. 80/22.01.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice A, având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentă av. și av., iar în reprezentarea intimatei se prezintă consilier juridic.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cererii de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată finalizată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei-, în raport cu prevederile legale consideră că aceste dispoziții nu sunt aplicabile acestei societăți, aceasta era înregistrate la. ca plătitoare de TVA. Solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată. Depune note de ședință.
Avocatul recurentei- consideră că decizia ÎCCJ nr.5/15.01.2007 nu este aplicabilă acestei cauze. Solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr.80 din 22 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr-, s-a respins acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta - împotriva pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice A, pentru anularea Deciziei nr.471/30.10.2006 și a Procesului verbal de control încheiat la data de 27.01.2004 de autoritățile fiscale și exonerarea de la plata sumei de 72.152.669 lei-TVA suplimentar cu dobânzi și penalități aferente.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
În urma controlului efectuat la sediul reclamantei de către organele de control al DGFP A s-a constatat că în perioada 02.02.2003-24.07.2003 Aaî nregistrat în contabilitate un număr de 80 de facturi fiscale, cu suma totală de 3.882.888.622 lei din care 619.957.000 lei TVA.
Din Nota de Constatare întocmită la data de 26.11.2003 organele de control din cadrul DGFP a județului A rezultă că cele 80 de facturi fiscale fie nu aparțin societăților din B, B, C, S, S M, S, D, I, C, B, V, înscrise la rubrica furnizor, fie au fost emise în numele unor societății comerciale care nu există denumite societăți de tip "fantomă".
Raportat la probatoriul administrat în cauză instanța a reținut că cele 80 de facturi fiscale nu întrunesc condițiile de document justificativ conform art.6 din Legea nr.82/1991 cu modificările și completările ulterioare și a punctului 119 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilității aprobat prin HG nr.704/1993 care prevăd în mod expres și imperativ că" și utilizarea de formulare tipizate cu regim special de înscriere și numerotare din alte decât cele prevăzute în prezenta hotărâre sunt interzise. Operațiunile consemnate în aceste formulare nu pot fi înregistrate în contabilitate, iar bunurile care fac obiectul tranzacțiilor respective sunt considerate fără documente legale de proveniență".
Chiar dacă, astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expertul, facturile au fost înregistrate în evidența reclamantei și aceasta este plătitoare de TVA, având Codul d e înregistrare fiscală R--, aceste nu pot fi considerate documente legale de proveniență având în vedere că societățile comerciale de la care acestea provin sunt fictive.
Contrar susținerilor reclamantei, că aceasta nu avea obligația verificării mențiunilor din facturi, pentru că valoarea TVA din acestea era mai mică de 50.000.000 lei și că ea a acționat cu bună credință, absolvită fiind de orice culă, nu poate fi reținută de instanță, atâta timp cât legiuitorul a înțeles să condiționeze deductibilitatea cheltuielilor înregistrate în contabilitate de justificarea acestora prin documente legale.
Reclamanta avea obligația să verifice, chiar prin solicitarea de informații de la ORC, dacă societățile respective existau sau nu și numai atunci să stabilească relații comerciale cu acestea.
Potrivit art.29 lit.b din legea nr.345/2002 privind TVA-în vigoare pentru perioada la care s-a stabilit debitul "persoanele plătitoare de taxă pe valoarea adăugată sunt obligate să solicite de la furnizorii prestatori facturi fiscale ori documente legal aprobate și să verifice întocmirea corectă a acestora, iar pentru operațiunile cu o valoare a taxei pe valoarea adăugată mai M de 50 de milioane lei, sunt obligate să solicite și o copie de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de TVA a furnizorului.
Cum reclamanta nu a făcut această dovadă, lipsa copiei pe de documentul legal care atestă calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adăugată a furnizorului determină pierderea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă.
Neîntemeiată este și critica referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor legii nr.345/1999- prin invocarea rezoluțiilor de scoatere de sub urmărire penală a asociațiilor A deoarece rezoluția de scoatere de sub urmărire penală din 25.05.2006 dată în dosar nr.5061/P/2005 relevă tocmai caracterul fictiv al facturilor fiscale înregistrate în contabilitate de reclamantă, iar lipsa vinovăției sub aspect penal pentru infracțiunile de evaziune fiscală și fals în înscrisuri dispuse prin ordonanța de scoatere de sub urmărire penală nu poate fi invocată cu autoritatea de lucru judecat sub nici un aspect în cauza dedusă judecății, cert este faptul că astfel cum concluzionează și rezoluțiunea de scoatere de sub urmărire penală, documentele fiscale, documentele fiscale în cauză sunt falsificate, având în vedere că pe ele sunt aplicate ștampile aparținând unor furnizori fictivi.
Pe cale de consecință, instanța a reținut că nu pot fi deductibile fiscal cheltuielile înregistrate în contabilitate în temeiul acestor documente care nu îndeplinesc condițiile unui document justificativ astfel că în mod legal organele de control nu au acordat reclamantei drept de deducere pentru TVA aferent achizițiilor, stabilind în mod corect TVA suplimentar datorat bugetului de stat în sumă de 61995,7 lei la care se adaugă dobânzi de întârziere în sumă de 7723,45 lei și penalități în sumă de 2433,51 lei.
În acest sens este relevantă și practica constantă șu unitară a Curții de Apel Timișoara, astfel cum rezultă din Decizia nr.389/R/18.05.2006 pronunțată în dosar nr.2064/CA/2006 și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezultată din Decizia civilă nr.2967/2005 pronunțată în dosar nr.8524/2005.
Prin urmare, în temeiul art.18 din Legea nr.554/2004 acțiunea reclamantei a fost respinsă, actele administrative emise de pârâtă fiind legale și temeinice.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta A și a solicitat modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.
În drept, recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile prevăzute de art.3041și 304 pct.7,8 și 9 din Codul procedură civilă.
În motivarea recursului, recurenta susține că sentința primei instanțe este netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente.
Din expertiza contabilă efectuată în cauză rezultă că, toate cele 80 de facturi aflate în discuție se regăsesc integral la valorile corespunzătoare, fiind introduse în mod corect în cantabilitatea reclamantei, cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că potrivit art.14,16,22,29 lit.b din Legea nr.345/2002, aplicabilă la data respectivă, reclamanta avea dreptul la deducerea TVA pentru sumele avansate drept contravaloare a materialelor neferoase achiziționate, iar solicitarea deducerii de TVA s-a făcut în baza acestor documente justificative. Recurenta mai arată că a făcut dovada că a solicitat și a obținut de la furnizori facturi fiscale, iar potrivit legii consideră că nu avea obligația de a solicita și obține dovada calității de plătitor de TVA a furnizorului având în vedere, că niciuna dintre facturi nu a fost emisă pentru o sumă cu o valoare de TVA mai M de 50 milioane lei Rol.
Or, recurenta susține că obligația de a solicita copia de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor TVA a furnizorilor vizează exclusiv operațiunii cu o valoare TVA mai M de 50 milioane lei ROL- conform art.29 lit.b din Legea nr.345/2002.
Recurenta mai arată că reclamanta a respectat dispozițiile art.6 din Legea nr.82/1991, în sensul că facturile și chitanțele au fost evidențiate în contabilitate și au dobândit calitatea de document justificativ, iar expertiza contabilă evidențiază faptul că, toate facturile se regăsesc integral în contabilitatea reclamantei, iar aceasta este înregistrată ca plătitoare de TVA.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 2 aprilie 2008, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.
Cu ocazia judecării recursului reclamanta a depus la dosar, la termenul de judecată din data de 11 iunie 2008, un set de înscrisuri, pentru a face dovada că societățile comerciale care au facturat facturile fiscale contestate, există în realitate ( filele 20-118 dosar).
Recursul este fondat.
Din examinarea hotărârii instanța de fond, prin prisma criticilor formulate în recurs și din oficiu, conform art.306 alin.2 Cod procedură civilă, rezultă că prima instanță a pronunțat o sentință nelegală prin aplicarea greșită a legii, caz de modificare a hotărârii conform art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
Din actele și probele administrate în cauză, atât în fața primei instanțe, cât și cu ocazia judecării recursului, rezultă că în mod greșit s-a apreciat că facturile fiscale evidențiate în contabilitatea reclamantei nu îndeplinesc condițiile de documente justificative conform art.6 din Legea nr.82/1991. Or, din Raportul de expertiză contabilă judiciară, efectuat în cauză, rezultă că reclamanta este înregistrată ca plătitoare de TVA, și a înregistrat în evidența contabilă toate documentele pentru cumpărările efectuate ( inclusiv cele 80 de facturi), apoi a înregistrat în deconturile de TVA toate sumele rezultate din evidența contabilă și a depus deconturile de TVA la termenele legale și a achitat TVA-ul de plată rezultat din evidența contabilă (filele 25-27 dosar tribunal).
De asemenea, prima instanță în mod eronat a reținut că reclamanta nu a respectat dispozițiile prevăzute de art.29 lit.b din Legea nr.345/2002, privind TVA, în sensul că, nu a făcut dovada că a solicitat și a obținut o copie de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de TVA a furnizorului, ceea ce determină pierderea dreptului de deducere a TVA- aferentă în condițiile în care conform textului suscitat, se prevede că persoanele impozabile plătitoare de TVA, sunt obligate să solicite de la furnizori, facturi fiscale ori documente legal aprobate și să verifice întocmirea corectă a acestora, iar pentru operațiunile cu o valoare a mai M de 50 milioane lei ROL sunt obligate să solicite în copie de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de TVA a furnizorului. Or, în cauza de față, conform înscrisurilor depuse la dosar, rezultă că niciuna dintre facturi nu a fost emisă pentru o sumă mai M de 50 milioane lei ROL, și prin urmare reclamanta nu avea obligația de a solicita și obține dovada calității de plătitor de TVA a furnizorului.
Potrivit procesului verbal de control fiscal ce face obiectul dosarului, cu nr.1/27.2004, organul fiscal a impus-o pe reclamantă cu TVA analizat în cauză, reținând că, așa cum rezultă din Nota de constatare întocmită la data de 26.11.2003, organele de control ale Gărzii Financiare A au constatat faptul că un număr de 80 de facturi fiscale înregistrate în contabilitatea Asociației Familiale "" sunt emise în numele unor societăți de tip "fantomă" sau au fost ridicate și întocmite în fals în numele altor societăți comerciale. Aceste achiziții au fost făcute de la diverse societăți din B, B, C, S, S M, S, D, I, C, B și V în baza unor facturi fiscale care să nu fi aparținut societăților înscrise la rubrica furnizor, fie sunt emise în numele unor societăți comerciale de tip "fantoma".
Cele de mai sus rezultă și din adresele trimise către Garda Financiară A de către organele Gărzii Financiare din județele mai sus menționate.
Pârâta a mai menționat în același act că, prin introducerea în circuitul comercial a acestor facturi fiscale, s-a permis reclamantei "" deducerea nelegală a taxei pe valoarea adăugată, înscrise în aceste documente, întrucât inexistența furnizorului reprezintă dovada certă că acesta nu a achitat către bugetul de stat taxa pe valoarea adăugată aferentă facturilor emise, sumele fiind sustrase de la plată.
S-a mai reținut că toate facturile fiscale prezentate în anexa 2 au fost achitate prin numerar, prin intermediul unor chitanțe care, la rândul lor, sunt emise în numele unor societăți de tip "fantomă" sau au fost ridicate și întocmite în fals în numele altor societăți comerciale.
Ca urmare a deficientelor de mai sus și a faptului că organele de control au constatat că operațiunile înscrise în facturile fiscale pe baza cărora s-a dedus sunt nereale și provin de la firme de tip "fantomă", au reconsiderat evidența stabilind în sarcina agentului economic TVA de plată în sumă totală de 619.957.007 lei având în vedere faptul că pe perioada verificată, agentul economic are numai TVA de plată.
În concluzie, s-a reținut de pârâtă că prin utilizarea și înregistrarea de către Asociația Familială "" în contabilitate a facturilor emise în numele unor societăți de tip "fantoma", precum și de facturi ridicate și întocmite în fals în numele altor societăți comerciale a avut drept consecință deducerea în mod nelegal cu consecința diminuării creanței fiscale cuvenite statului și sustragerea de la plata de către bugetul statului a sumei de 619.957.007 lei reprezentând taxa pe valoarea adăugată (anexa nr.2).
Deci actul de impunere fiscală încheiat de pârâtă nu conține nicio mențiunea concretă privind elementele care lipsesc din conținutul facturilor verificate, dovezi privind caracterul fictiv al firmelor furnizoare, că achitarea acestora în numerar, s-a realizat de asemenea, prin chitanțe emise în numele unor societăți de tip "fantomă" sau că nu au fost ridicate și întocmite în fals în numele altor societăți comerciale.
Așa fiind, procesul verbal atacat ca act de impunere fiscală este lipsit de motivare în fapt, care a atras aplicarea dispozițiilor Legii nr.345/2002 privind TVA și în final impunerea la plată, ceea ce atrage nelegalitatea acestuia, prin punerea reclamantei în imposibilitatea de a se apăra, ceea ce are drept consecință constatarea temeiniciei acțiunii și în final admiterea recursului.
Sunt lipsite de orice relevanță juridică, sunt aspectul conținutului facturilor din litigiu, cercetările penale efectuate în cauză, pentru că prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, din dosarul nr.523/P/2004, din data de 22.12.2005, în care au fost cercetați învinuiții, și, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestora, conform art.10 lit. Cod procedura penală, deci pentru că fapta nu a fost prevăzută de legea penală, respectiv cea cuprinsă în art.11 lit.e din Legea nr.87/1994, reținându-se că din raportul de expertiză criminalistică grafoscopică efectuată în cauză a rezultat că învinuiții, și au completat și semnat la rubricile "delegat" și "semnătura de primire" o parte din facturile menționate, au completat o parte din chitanțele aferente, fără însă a putea stabili că semnăturile de rubrica "casier" de pe cele 80 de chitanțe fiscale de plată au fost executate de învinuiți.
De asemenea, prin aceeași rezoluție s-a disjuns cauza în vederea completării cercetărilor, pentru a se stabili cu certitudine proveniența celor 80 de facturi fiscale false, cât și a chitanțelor fiscale falsificate, falsul constând în aplicarea unor ștampile aparținând unor furnizori fictivi, atestându-se în acest fel o stare de fapt necorespunzătoare realității.
Prin rezoluția de scoatere se sub urmărire penală din 25.2006, din dosar nr.506/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, în care s-au efectuat noi cercetări legat de cele 80 de facturi aflate în litigiu, procurorul a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a acelorași învinuiți pentru infracțiunile prevăzute de art.290 Cod penal, respectiv de fals, cu motivarea că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că, în sarcina învinuitului, și nu se poate reține comiterea infracțiunilor prevăzute de art.290 Cod procedură penală, întrucât acesteia îl lipsește latura obiectivă astfel că, acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare. Învinuiții nu aveau de unde să cunoască faptul că faptul că facturile fiscale conțin date nereale referitoare la firmele înscrise pe acestea, cu cât mai mult cu cât s-au prezentat mai multe persoane care au apreciat că au calitatea de delegat al acestora și în baza art.38 și.45 Cod procedură civilă, s-au dispus cercetările față de autori necunoscuți () sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.290 Cod procedură penală.
Deci, nici prin actele de urmărire penală, invocate în cauză de pârâtă nu a rezultat caracterul fictiv al facturilor ce au determinat impunerea atâta timp cât cercetările penale nu s-au finalizat printr-un act de trimitere în judecată și respectiv de condamnare față de cei care, susține pârâta, au completat în fals facturile în litigiu.
Instanța de recurs mai constată că este nefondată și susținerea pârâtei legată de aplicarea în speță a deciziei nr.V din 15.2007 în interesul legii, pronunțată de ÎCCJ pentru că aceasta a fost dată pentru aplicarea unitară și obligatorie a art.21 alin.4 lit.f și ale art.145/ alin.8 lit.a și b din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal precum și a art.6 alin.2 din Legea nr.82/1991, și nu a Legii nr.345/2002 privind TVA, care a constituit temeiul de drept al impunerii din litigiu, situație în care efectele deciziei în interesul legii nu operează cu privire la temeiul de drept care a stat la baza actelor de impunere fiscală, încheiate sub imperiul legislației anterioare Codului fiscal.
Din punctul de vedere al incidenței art.6 alin.2 din Legea nr.82/1991, republicată, privind contabilitatea, nu se poate pune problema nerespectării acestei dispoziții legale de către reclamantă pentru că acest aspect nici nu a fost contestat de pârâtă și prin expertiza contabilă efectuată s-a demonstrat înregistrarea tuturor facturilor în contabilitatea reclamantei.
Este eronată motivarea instanței privitoare la obligativitatea respectării de către reclamantă a dispozițiilor punctului 119 din regulamentul de aplicare a legii contabilității aprobat prin nr.HG704/1993, care prevede că " și utilizarea de formulare tipizate cu regim special de înscriere și numerotare din alte decât cele prevăzute în prezenta hotărâre sunt interzise. Operațiunile consemnate în aceste formulare nu pot fi înregistrate în contabilitate, iar bunurile care fac obiectul tranzacțiilor respective sunt considerate fără documente legale de proveniență", pentru că încălcarea acestei dispoziții legale nu a fost imputată de pârâtă prin procesul verbal de control, deci nu s-a reținut că formularele tipizate folosite de această au fost obținute din alte surse decât cele legale.
Procesul-verbal de control a reținut cu totul altceva și anume că facturile au conținut elemente privitoare la furnizor care nu au corespuns realității, aspecte însă neprobate de pârâtă, astfel că invocarea de prima instanță a dispoziției legale suscitate este străină constatărilor pârâtei.
Trebuie remarcat, de asemenea, că aceeași prevedere legală a și fost abrogată prin nr.HG22/1.2003, astfel că nu se putea aplica pe perioada în litigiu și anume 2.II.2003-24.VII.2003, după cum se reține prin actul de control, fila 17 din dosar nr- al Tribunalului Arad.
Legat de aceeași prevedere legală, menționată în soluția primei instanțe de respingere a acțiunii, Curtea constată că motivarea instanței este străină temeiurilor juridice menționate de pârâtă prin procesul-verbal atacat pentru că impunerea a fost stabilită pentru încălcarea art.29 pct.B lit.b din Legea nr.345/2002 și a art.59 din nr.HG598/2002, ceea ce impunea obligația de analiză a actului administrativ fiscal în limitele în care acesta a fost întocmit fără dreptul de a se extinde, motivarea acestuia în fapt și în drept, fie de către instanță, fie de către pârâtă prin soluția dată în procedura prealabilă sau prin întâmpinare, pentru că obiectul judecății în contencios administrativ îl constituie actul de autoritatea așa cum acesta s-a emis (a se vedea fila 17 dosar nr- al Tribunalului Arad ).
Problema care se pune în litigiu, legată de mențiunile cuprinse în facturile controlate, impune și constatarea, că începând cu anul 2000, în România au devenit aplicabile prevederile nr.94/2001 emis în temeiul art.3 din nr.HG704/1993, pentru aprobarea unor măsuri de executare a Legii nr.82/1991, privind contabilitatea, prin care s-au aprobat contabile armonizate cu Direcția a IV-a a Comunităților Economice Europene și cu Internaționale de Contabilitate, care se aplică împreună cu Legea nr.82/1991, și cu standardele internaționale de contabilitate, potrivit art.1 alin.1 și 2 din ordin, aplicarea acestor reglementări făcându-se începând cu situațiile financiare ale anului 2000, așa cum se prevede în art.2 alin.1 din același ordin.
Secțiunea a 5-a din nr.94/2001, privind principiile și regulile contabile consacră la pct.5.9, principiul prevalenței economicului asupra juridicului, menționându-se că informațiile prezentate în situațiile financiare trebuie să reflecte realitatea economică a evenimentelor și tranzacțiilor, nu numai forma lor juridică.
La capitolul din ordinul susmenționat, intitulat "Explicarea unor termeni utilizați și colaterali acestora", se menționează la punctul 36, că prevalența economicului asupra juridicului este principiul potrivit căruia, pentru ca informația contabilă să fie credibilă trebuie ca evenimentele și tranzacțiile pe care le reprezintă să fie reflectate în contabilitate în concordanță cu realitatea economică și nu cu forma lor juridică.
Raportat la expertiza contabilă efectuată în cauză, se constată că principiul susmenționat se aplică pe deplin operațiilor comerciale efectuate de reclamantă, astfel că susținerile pârâtelor, legate de forma documentelor justificative aflate în litigiu, sunt lipsite de relevanță, și nu pot duce la înlăturarea caracterului deductibil fiscal al cheltuielilor efectuate de reclamantă.
internaționale de contabilitate susmenționate au fost menținute și prin actele normative în materie, ulterioare nr.94/2001, astfel că acestea au avut aplicabilitate și pe perioada în litigiu.
Trebuie reținut că, cu ocazia judecării recursului, la termenul de judecată din data de 11 iunie 2008, reclamanta a depus la dosar, mai multe înscrisuri eliberate de care conțin date referitoare la existența societăților comerciale cu care reclamanta a desfășurat activități comerciale, societății comerciale care sunt plătitoare de. Având în vedere probatoriul administrat în cauză, atât în fața primei instanțe, cât și cu ocazia judecării recursului, rezultă că reclamanta a făcut dovada că înscrisurile înregistrate în contabilitatea acesteia sunt documente justificative, care îi conferă dreptul la deducerea, conform Legii.345/2002, privind A, aplicabilă la data efectuării operațiunilor comerciale.
Pentru aceste considerente, instanța urmează ca în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art.312 pct.3 din Codul d e procedură civilă să admită recursul, modifică sentința și admite acțiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta A împotriva Sentinței civile nr.80 din 22 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr-.
Modifică Sentința și Admite acțiunea în contencios-administrativ formulată de reclamanta A, împotriva pârâtei A și dispune anularea deciziei nr.471 din 30 octombrie 2006 privind soluționarea contestației reclamantei înregistrată la. A sub nr.5360 din 19 februarie 2004 și procesul-verbal de control încheiat de organele de control din cadrul Direcției Controlului Fiscal A, în data de 27 ianuarie 2004 și exonerează pe reclamantă de la plata sumei de 721.526.699 lei ROL, reprezentând suplimentar cu dobânzi și penalități de întârziere.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 22 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.-10.12.2008
Tehnored. /11.12.2008/ 2 ex.
Prima instanță: Tribunalul Arad
Judecători:G
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru, Victoria Catargiu, Mircea Ionel
