Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1086/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 24.06.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1086
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.10.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S, împotriva sentinței civile nr.218/06.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului C-S, în contradictoriu cu reclamanta - intimată "", având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta - intimată avocat, lipsă fiind pârâta - recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 22.09.2009, întâmpinare din partea reclamantei - intimate.
Reprezentanta reclamantei - intimate depune la dosar împuternicire avocațială și dovada achitării onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei - intimate pune concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S, la data de 20.02.2008, sub nr-, reclamanta," în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, a contestat Decizia nr.9 din data de 07.02.2008 emisă de pârâtă, prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 209/30.11.2007.
În motivare, s-a arătat că, în fapt, la sediul societății s-a desfășurat inspecția fiscală, în perioada 20.11 - 30.11.2007, obiectul acesteia constituindu-l verificarea modului de constituire, evidențiere și virare a obligațiilor fiscale la bugetul de stat, inspecție de tip general; totodată, s-a arătat că la finalul controlului s-a întocmit Raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 30.11.2007, în care s-a menționat că au fost încălcate prevederile art.21 alin.3 lit. i) și art.24 din Legea nr.571/2003.
De asemenea, reclamanta a arătat că, în urma controlului s-a emis Decizia de impunere nr.209/30.11.2007, prin care a fost obligată la plata diferenței impozitului pe profit și la majorări de întârziere, în cuantum de 86.037 lei.
Reclamanta a mai arătat că, în conformitate cu dispozițiile codului d e procedură fiscală, a atacat Decizia de impunere nr.209/30.11.2007, respinsă prin Decizia nr.9/07.02.2008 emisă de către Direcția Generală a Finanțelor Publice - Serviciul Soluționare Contestații, pe aceleași considerente menționate în raportul de inspecție fiscală.
Tribunalul C-S, prin Sentința civilă nr.1191 din 12.09.2008, a admis contestația formulată de reclamantă, a anulat Decizia nr.9/7.02.2008 și a obligat pârâta la plata sumei de 3.518,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța, astfel, Tribunalul a reținut că din examinarea raportului și a suplimentului de expertiză contabilă, prin care s-a reanalizat și recalculat impozitul pe profit datorat de reclamantă, pentru perioada 2004 - 2007, rezultat că aceasta nu datorează impozitul pe profitul suplimentar și nici majorările de întârziere aferente acestuia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părți, cererile de recurs fiind admise de instanța de control judiciar, Curtea de Apel Timișoara.
Prin Decizia civilă nr.1415 din 17 decembrie 2008, fost casată sentința atacatăși trimisă cauza spre rejudecare, la aceeași instanță.
Instanța de control judiciar a reținut că, prima instanță nu a motivat considerentele pentru care reclamanta nu datorează impunerea, ceea ce echivalează cu pronunțarea unei soluții, fără a intra în cercetarea fondului.
În acest sens, instanța de control judiciar a îndrumat instanța de rejudecare de a analiza motivele de recurs invocate de cele două părți.
Cauza a fost reînregistrată sub nr-.
La instanța de rejudecare nu au fost administrate noi probe.
Prin sentința civilă nr. 218/06.03.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a admis contestația formulată de reclamanta," Reșița în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S, a anulat decizia nr.9/07.02.2008, emisă de pârâtă, obligând totodată pârâta, față de reclamantă, la plata sumei de 10.018,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, față de îndrumarea instanței de control judiciar, tribunalul a reținut următoarele:
În ce privește motivele de recurs invocate de pârâtă se observă că aceasta a criticat hotărârea primei instanțe, pe fond, susținând considerentele cuprinse în Raportul de inspecție în discuție, respectiv constatările organelor de inspecție fiscală.
În acest sens, s-a susținut că în urma verificărilor, organele de inspecție au constatat că în anul 2004, reclamanta a dedus, eronat, o cheltuială cu amortizarea, în sumă de 182.981 lei, pentru mijloacele fixe achiziționate, în perioada 01.06.2004 - 30.11.2004. De asemenea, susținerea apărătoarei contestatoarei că, atât mijloacele de transport cumpărate cât și imobilul sunt folosite strict în scopul realizării producției, nu poate fi reținută întrucât organele de inspecție fiscală nu au imputat reclamantei acest lucru ci faptul că regimul de amortizare accelerată folosit de societate, nu este cel corect, respectiv cel aplicabil pentru aceste categorii de mijloace fixe.
În drept, au fost invocate prevederile art.21 alin.3, art.24 alin.6, lit. a) și c) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și prevederile art.11 din Legea nr.15/2004 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, republicată și actualizată.
Referitor la motivele de recurs invocate de reclamantă rezultă că aceasta a criticat hotărârea în discuție, în parte, respectiv cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată.
Pârâta a arătat că, deși, cheltuielile de judecată ocazionate de proces au fost în cuantum 10.018,60 lei, instanța a obligat pârâta la plata unor cheltuieli de judecată, în cuantum 3.518,60 lei.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 274 și 304 Cod procedură civilă.
Prin Raportul de inspecție fiscală nr.6247/30.11.2007, pârâta a stabilit în sarcina reclamantei, pentru perioada 01.01.2004 - 31.12.2006, o diferență suplimentară de plată, pentru impozitul pe profit aferent anului 2004, în sumă totală de 86.037 lei, din care suma de 45.745 lei, cu titlu de diferență impozit pe profit iar suma de 40.292 lei, cu titlu de majorări de întârziere aferente.
În temeiul raportului de inspecție mai sus menționat, pârâta a emis Decizia de impunere 209/30.11.2007, decizie contestată de reclamantă.
Prin Decizia nr.9/7.02.2008, Serviciul soluționare contestații din cadrul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor C-S, a respins contestația introdusă de reclamantă.
Cum contestatoarea, în cadrul procedurii de soluționarea contestației pe cale administrativă, nu a solicitat administrarea unor noi probe, conform dispozițiilor art.64 și 65 Cod procedură fiscală, organul de soluționare competent a avut în vedere la pronunțarea soluției de respingere a contestației, aceleași argumente de fapt și de drept cuprinse în raportul de inspecție fiscală.
Astfel, s-a reținut că în anul 2004, reclamanta a dedus eronat o cheltuială cu amortizarea în sumă de 182.981 lei, pentru mijloacele fixe achiziționate, în perioada 01.06.2004 - 30.11.2004. În acest sens, a reținut că autovehiculele achiziționate în regim de leasing precum și imobilul cumpărat, prin contract de vânzare-cumpărare, fac parte din grupa mijloacelor de transport, respectiv din grupa construcții, fiind aplicabile pentru calcularea amortizării, prevederile art.21 alin.3, lit. i) și art.24, alin.6, lit. a) și lit. c) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Reclamanta, la instanța de contencios administrativ, a solicitat administrarea expertizei judiciare contabile.
Potrivit constatării de fapt a expertului contabil, rezultată din raportul de expertiză, a reieșit că în luna iunie 2004, reclamanta a achiziționat 3 mijloace de transport auto, pentru transport marfă, conform Contractelor de leasing financiar nr.11068/15.06.2004, nr.11069/15.06.2004 și nr.11070/15.06.2004, în valoarea totală de 256.323,00 lei. A reieșit, totodată, că în luna octombrie 2004, reclamanta a cumpărat un imobil, cu prețul de 94.147 lei, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4551 din 27 octombrie 2004, de Biroul Notarului Public " ".
În ce privește calcularea cheltuielii cu amortizarea s-a reținut de către expert că aceasta s-a făcut de către reclamantă, prin aplicarea procentului de 50% din valoarea de achiziție a mijloacelor de transport, respectiv a imobilului.
Expertul contabil a apreciat, în urma verificării înregistrărilor contabile efectuate de către reclamantă că acestea sunt corecte din punctul de vedere al formulei contabile, dar sunt incorecte din punct de vedere al cuantumului sumei înregistrate ca și cheltuială cu amortizarea. S-au considerat ca fiind incorecte, întrucât reclamanta la achizițiile efectuate în luna iunie 2004, în sumă totală de 265.323 lei, nu a aplicat facilitățile acordate de prevederile art.3 din Legea nr.415/2001 privind aplicarea nr.OUG297/2000 pentru completarea Legii nr.133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii. De asemenea expertul contabil a făcut aprecieri și cu privire la dispozițiile legale aplicabile, în speță, aprecieri de care instanța nu este legată.
Potrivit prevederilor art.3 din Legea nr.415/2001 privind aplicarea nr.OUG297/2000 pentru completarea Legii nr.133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii "profitul brut utilizat în anul fiscal curent de către întreprinderile mici și mijlocii pentru investiții în active corporale și necorporabile amortizabile, definite potrivit Legii nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, cu modificările ulterioare destinate activităților pentru care contribuabilul este autorizat, nu se impozitează".
Legea mai sus menționată a fost abrogată, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 346/2004 publicată în Monitorul Oficial nr.681/29.07.2004.
În atare situație, rezultă că pentru mijloacele de transport achiziționate de contestatoare în luna iunie 2004, aceasta nu datorează impozit pe profit.
După intrarea în vigoare a Legii nr.346/2004, contestatoarea nu a mai beneficiat de facilități privind neimpozitarea profitului brut reinvestit în achizițiile de active corporabile și necorporabile amortizabile destinate activității pentru care a fost autorizată.
Din starea de fapt reținută anterior a rezultat că în luna octombrie 2004, contestatoarea a cumpărat un imobil iar în luna noiembrie un mijloc de transport auto.
Conform nr.HG964/1998 privind aprobarea catalogului privind clasificarea și stabilirea duratelor normale de funcționare a mijloacelor fixe, construcțiile au o durată normală de funcționare de 40 ani. În urma intrării în vigoare a nr.HG2139/2004 durata normală de funcționare a construcției în discuției este de 16 - 24 ani.
Referitor la mijlocul de transport în litigiu conform nr.HG964/1998 privind aprobarea catalogului privind clasificarea și stabilirea duratelor normale de funcționare a mijloacelor fixe, durata normală de funcționare a acestuia este de 4 ani.
În același timp, art.12 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal stipulează că în situația contribuabililor care învestesc în mijloace fixe amortizabile și care nu folosesc regimul de amortizare accelerat aceștia pot deduce cheltuielile cu amortizarea reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora, la data punerii în funcțiune a mijlocului fix.
Tribunalul a constatat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile legale mai sus menționate și și-a însușit, în funcție de aceste prevederi, modul de calcul al profitului cuprins în raportul de expertiză. De altfel, intimata nu critică acest mod de calcul, ci, dispozițiile legale avute în vedere, la calculul impozitului.
În atare situație, tribunalul a considerat că pentru perioada 2004 - 2007, reclamanta nu datorează impozit pe profitul suplimentar și nici majorările de întârziere aferente.
La termenul de judecată din data de 20.03.2008, în fața primei instanțe, contestatoarea și-a completat acțiunea în sensul că a solicitat suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea contestației.
Prima instanță, prin încheierea din ședința publică din data de 09.05.2008, a respins cererea de suspendare apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.15 alin.1 raportat la art.14 alin.1 din Legea contenciosului administrativ.
Împotriva încheierii a declarat recurs contestatoarea, recurs admis de Curtea de Apel Timișoara, care prin decizia civilă nr.777/3.08.2008 a admis cererea de suspendare a executării deciziei nr.209/2007 și a nr.6247/2007, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a contestației.
În ce privește cheltuielile de judecată, instanța, ținând și de continuitatea procesului civil, în baza art.274 Cod procedură civilă, a obligat intimata să plătească contestatoarei, suma de 10.018,60 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu expert și onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că prin Raportul de Inspecție Fiscală nr.6247/30.11.2007 organele de inspecție fiscală ale Direcției Generale a Finanțelor Publice C-S au constatat că în perioada 20.11.2007 - 30.11.2007 s-a efectuat inspecția fiscală întocmindu-se Raportul de Inspecție Fiscală anterior menționat iar controlul a vizat actele și documentele contabile aferente perioadei 01.01.2004 - 30.06.2007, recurenta reluând considerentele cuprinse în raportul de inspecție în discuție.
S-a mai arătat, că urmare a acestui fapt, organele de inspecție fiscală au constatat că au fost încălcate prevederile art.21 alin.3 lit. i), coroborat cu art.24 alin.6 lit. c) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, societatea calculând și înregistrând până la 31.12.2004, suma de 20.686 lei, reprezentând cheltuiala cu amortizarea pentru mijlocul de transport arătat.
Pentru perioada supusă verificării, respectiv 01.01.2004 - 31.12.2004, organele de inspecție fiscală au stabilit o diferență suplimentară de plată pentru impozitul pe profit pentru anul 2004 în sumă de 45.745 lei, rezultată din recalcularea amortizării mijloacelor fixe, pentru care s-au calculat conform art.119 și art.120 din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, majorări de întârziere până la data de 28.11.2007, în sumă de 40.292 lei.
În concluzie, luând în considerare constatările organelor de inspecție fiscale, în urma verificării efectuate s-a constatat că în anul 2004, reclamanta a dedus eronat o cheltuială cu amortizarea în sumă de182.981 lei, pentru mijloacele fixe achiziționate în perioada 01.06.2004 - 30.11.2004.
Drept urmare, organele de inspecție fiscală au procedat la recalcularea amortizării pentru anul 2004, rezultând o cheltuială cu amortizarea deductibilă fiscal în sumă de 26.708 lei, diferența de amortizare în sumă de 182.981 lei, fiind tratată ca și o cheltuială nedeductibilă fiscal. În consecință, organele de inspecție fiscală au stabilit o diferență suplimentară de plată privind impozitul pe profit aferent anului 2004 în sumă de 45.745 lei, pentru care au fost calculate majorări de întârziere până la data de 28.11.2007, în sumă de 40.292 lei.
Se mai arată că în conformitate cu prevederile legale menționate,organele de inspecție fiscală au procedat corect la reînregistrarea profitului impozabil al reclamantei "" Reșița cu suma de 182.981 lei pentru anul 2004, reprezentând diferență de amortizare înregistrată eronat de contestatoare pe cheltuieli deductibile, considerând că beneficiază de regimul de amortizare accelerată pentru mijloacele fixe de natura mijloacelor de transport și a clădirilor.
În același context, s-a reținut faptul că în mod eronat în luna iunie 2004 contestatoarea a calculat și înregistrat în contabilitate cheltuiala cu amortizarea în sumă de 141.145 lei aferentă celor trei mijloace de transport achiziționate de societate în aceeași lună, încălcând astfel prevederile legale, unde se precizează că amortizarea se calculează începând cu luna următoare punerii în funcțiune.
Astfel, organele de inspecție fiscală, în mod legal au stabilit o diferență suplimentară de impozit pe profit aferent anului 2004 în sumă de 45.745 lei, fapt pentru care, pentru acest capăt de cerere contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.
În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
Reclamanta - intimată "" Reșița a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
În considerentele întâmpinării se arată că nu au fost încălcate prevederile invocate, ba mai mult, societatea îndeplinind condițiile esențiale ale art.24 alin.2 lit. a) din Legea nr.571/2003, deoarece atât mijloacele de transport achiziționate cât și imobilul respectiv, sunt folosite strict în scopul realizării producției, respectiv fabricarea pâinii.
Se mai arată că, în cauză a fost efectuată expertiză contabilă din care rezultă în urma verificărilor că societatea intimată a făcut înregistrări contabile corecte din punct de vedere al formulei contabile și mai mult faptul că nu au aplicat toate facilitățile acordate privind stimularea întreprinzătorilor privați prin Legea nr.415/2001, duce la calculul în acre a achitat chiar impozit pe profit în plus. Ba mai mult, art.12 din Legea nr.571/2003 stipulează că în situația contribuabililor ce investesc în mijloace fixe amortizabile pot deduce cheltuieli cu amortizarea reprezentând 20 % din valoarea de intrare a acestora, la data punerii în funcțiune a mijlocului fix.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art.304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art.3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de cererea reclamantei ," de anulare a Deciziei nr.9 din data de 07.02.2008 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, decizie prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 209/30.11.2007.
Prin sentința civilă recurată, Tribunalul C-S a admis contestația formulată de reclamanta,", a anulat decizia nr. 9/07.02.2008 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și a obligat-o pe aceasta din urmă la plata sumei de 10.018,60 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea observă, în primul rând, că prin cererea de recurs sunt reiterate apărările expuse în fața instanței de fond, fără nici o critică adusă hotărârii acestei instanțe, indicându-se numai motivul de recurs prevăzut de art.304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
În aceste condiții, Curtea va examina cauza prin prisma dispozițiilor art. 3041Cod de Procedură Civilă, reținând că prin Raportul de inspecție fiscală nr.6247/ 30.11.2007, Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S a stabilit în sarcina reclamantei," - pentru perioada 1.01.2004 - 31.12.2006 - o diferență suplimentară de plată, pentru impozitul pe profit aferent anului 2004, în sumă totală de 86.037 lei, (din care suma de 45.745 lei, cu titlul de diferență impozit pe profit, iar suma de 40.292 lei, cu titlul de majorări de întârziere aferente).
În temeiul raportului de inspecție mai sus menționat, pârâta a emis Decizia de impunere 209/ 30.11.2007, prin care Serviciul soluționare contestații din cadrul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor C-S a respins contestația introdusă de reclamantă.
Organele fiscale pârâte au reținut că în anul 2004, reclamanta a dedus eronat o cheltuială cu amortizarea în sumă de 182.981 lei pentru mijloacele fixe achiziționate în perioada 01.06.2004 - 30.11.2004. În acest sens, a reținut că autovehiculele achiziționate în regim de leasing, precum și imobilul cumpărat, fac parte din grupa mijloacelor de transport, respectiv din grupa construcții, fiind aplicabile pentru calcularea amortizării, prevederile art.21 alin 3, lit. i) și art.24, alin.6, lit. a) și lit. c) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal.
Din situația de fapt, necontestată de părți și expusă în raportul de expertiză contabilă, rezultă că reclamanta," a achiziționat în luna iunie 2004 trei mijloace de transport auto pentru transport marfă, conform Contractelor de leasing financiar nr.11068/ 15.06.2004, nr.11069/15.06.2004 și nr.11070/15.06.2004, în valoare totală de 256.323,00 lei.
Totodată, în luna octombrie 2004, reclamanta a cumpărat un imobil cu prețul de 94.147 lei, conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4551 din 27 octombrie 2004, de Biroul Notarului Public " ".
În ce privește calcularea cheltuielii cu amortizarea, s-a reținut de către expert că aceasta s-a făcut de către reclamantă prin aplicarea procentului de 50% din valoarea de achiziție a mijloacelor de transport, respectiv a imobilului.
Expertul contabil a apreciat, în urma verificării înregistrărilor contabile efectuate de către reclamantă, că acestea sunt corecte din punctul de vedere al formulei contabile, dar sunt incorecte din punct de vedere al cuantumului sumei înregistrate ca și cheltuială cu amortizarea. Astfel, expertul a considerat ca fiind incorecte aceste calcule, întrucât reclamanta nu a aplicat - în cazul achizițiilor efectuate în luna iunie 2004, în sumă totală de 265.323 lei - facilitățile acordate de prevederile art. 3 din Legea nr.415/2001 privind aplicarea Ordonanței de Urgență nr. nr.297/2000 pentru completarea Legii nr.133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.
Curtea reține că, potrivit prevederilor art.3 din Legea nr.415/2001 privind aplicarea Ordonanței de Urgență nr.297/2000 pentru completarea Legii nr.133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privați pentru înființarea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii,profitul brut utilizat în anul fiscal curent de către întreprinderile mici și mijlocii pentru investiții în active corporale și necorporabile amortizabile, definite potrivit Legii nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale, cu modificările ulterioare destinate activităților pentru care contribuabilul este autorizat, nu se impozitează".
Legea mai sus menționată a fost abrogată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 346/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 681/29.07.2004.
În atare situație, Curtea reține, ca și expertul contabil, că reclamanta nu datorează impozit pe profit pentru mijloacele de transport achiziționate în luna iunie 2004.
După intrarea în vigoare a Legii nr.346/2004, contestatoarea nu a mai beneficiat de facilități privind neimpozitarea profitului brut reinvestit în achizițiile de active corporabile și necorporabile amortizabile destinate activității pentru care a fost autorizată.
Din starea de fapt reținută anterior a rezultat că în luna octombrie 2004, reclamanta a cumpărat un imobil, iar în luna noiembrie a cumpărat și un mijloc de transport auto.
Conform Hotărârii de Guvern nr.964/1998 privind aprobarea catalogului privind clasificarea și stabilirea duratelor normale de funcționare a mijloacelor fixe, construcțiile au o durată normală de funcționare de 40 ani. În urma intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. nr. 2139/2004, durata normală de funcționare a construcției în discuției este de 16-24 ani.
Referitor la mijlocul de transport în litigiu conform Hotărârii de Guvern nr. 964/1998 privind aprobarea catalogului privind clasificarea și stabilirea duratelor normale de funcționare a mijloacelor fixe, durata normală de funcționare a acestuia este de 4 ani.
În același timp, art.12 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal stipulează că în situația contribuabililor care investesc în mijloace fixe amortizabile și care nu folosesc regimul de amortizare accelerat, aceștia pot deduce cheltuielile cu amortizarea reprezentând 20% din valoarea de intrare a acestora, la data punerii în funcțiune a mijlocului fix.
În raport cu aceste constatări, Curtea consideră că reclamanta nu datorează nici impozit pe profitul suplimentar și nici majorările de întârziere aferente pentru perioada 2004 - 2007.
Prin urmare, Curtea apreciază că soluția Tribunalului C-S este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței civile nr.218/6.03.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr- urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art.312 al.1 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere dispozițiile art.274 alin.1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora " partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga pârâta recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamanta," în recurs, respectiv la plata sumei de 1000 lei (RON), reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței civile nr. 218/6.03.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Obligă recurenta la plata sumei de 1000 lei către reclamanta,", cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, Pentru JUDECĂTOR,
- - - - - -
aflată în semnează
vicepreședinte
-
GREFIER,
- -
RED:/28.10.09
TEHNORED:/28.10.09
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul C-
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu
