Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1106/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BACĂU
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Decizia nr. 1106/2009
Ședința publică de la 19 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Morina Napa judecător
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 3: Maria Violeta
Grefier: -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a fost pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-reclamantă B, împotriva sentinței civile nr. 579 din 17 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare s-a constatat lipsa părților, cauza reluându-se la a doua strigare, când a răspuns avocat pentru recurenta-reclamantă B, lipsă fiind reprezentanții intimatelor-pârâte Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se înmânează apărătorului recurentei-reclamante un exemplar de pe întâmpinarea depusă pentru acest termen de intimata-pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale
Avocat pentru recurenta-reclamantă B solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de întâmpinarea înmânată la acest termen, respectiv a fi adusă și la cunoștința reprezentanților societății reclamante.
Instanța constată că întâmpinarea depusă pentru acest termen de intimata-pârâtă Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I, a fost depusă cu depășirea termenului de 5 zile prevăzut de lege, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 308 Cod procedură civilă, sancțiunea fiind aceea de a nu fi luată în seamă, respinge cererea apărătorului recurentei-reclamante de acordare a unui nou termen pentru a se lua cunoștință de aceasta.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat pentru recurenta-reclamantă B, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
În continuare, arată că prin motivele de recurs s-a invocat o decizie a directorului general al Direcției Generale a Vămilor, decizie care reprezenta directiva în vigoare la data respectivă, conform căreia erau evaluate suporturile informative și se achita o anumită taxă în vamă.
De asemenea, referitor la apărările făcute de intimate în cauză, care sunt în sensul că această decizie nu are valoare, întâietate având Codul d e procedură fiscală, această interpretare este eronată. Astfel, arată că, pe plan practic, s-a precizat în declarația vamală atât valoarea suportului informatic, cât și a programului și faptul că lucrătorii vamali nu au taxat cum trebuie aceste produse, nu i se poate imputa reclamantei.
Totodată, referitor la controlul efectuat, care a avut loc în anul 2008 și care privește fapte de comerț, respectiv importuri din anul 2004, solicită a se constata că referitor la acestea a intervenit prescripția de 3 ani, reclamantei neputându-i-se prelungi termenul de prescripție la 5 ani, potrivit art. 98 din Codul d e procedură fiscală, termen care se aplică marilor contribuabili.
De asemenea, referitor la acest de plată, stabilit în sarcina reclamantei, solicită a se avea în vedere că, în situația în care instanța va reține totuși obligativitatea reclamantei de a plăti acest, ar fi de acord cu plata acestuia, dar nu și cu plata majorărilor și penalităților de întârziere, care nu pot fi imputate acesteia, culpa neputând a fi reținută reclamantei. Deci, atât timp cât s-a făcut declarația vamală și i s-a dat OK-ul reclamantei în vamă, aceasta nu poate fi obligată la plata majorărilor și penalităților de întârziere, greșeala fiind a angajaților vamali.
În concluzie, față de acestea, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, în sensul anulării dispoziției de plată, parțial sau total, fără cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise.
A:
- deliberând -
Asupra recursului contencios administrativ-fiscal de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 579/17.11.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea pronunțată la data de 23.06.2009 a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de reclamanta B în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I și Direcția Generală a Finanțelor Publice B, având ca obiect anularea procesului-verbal de control nr. 685//14.02.2008, precum și a deciziei nr. 196/22.04.2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a fost obligată la plata către bugetul de stat a sumei de 110.688 lei reprezentând: 52.411 lei taxa pe valoarea adăugată (TVA); 13.601 lei dobânzi aferente TVA; 4.057 lei penalități întârziere aferente TVA și 40.619 lei majorări de întârziere aferente TVA.
Stabilirea și individualizarea acestor obligații fiscale a fost dispusă urmare a controlului ulterior documentar efectuat asupra operațiunilor derulate de în perioada 20.04.2004-15.02.2005.
Astfel, autoritatea vamală a constatat că la operațiunile de import de programe înregistrate pe CD-uri, realizate în baza declarațiilor vamale de import () nr. I 10139/20.04.2004; nr. 30108/ 25.10.2004; nr. I 35583/ 13.12.2004; nr. I 35591/ 13.12.2004 și nr. 14231/15.02.2005, în declarațiile pentru valoarea în vamă nu a fost inclusă și declarată contravaloarea programelor (soft-urile), care constituia baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată.
Astfel, potrivit facturilor emise de partenerii externi, respectiv din Cipru și din Israel, care au însoțit declarațiile pentru valoarea în vamă și declarațiile vamale de import, care au fost enumerate anterior în ordine cronologică, valoarea bunurilor importate este de 26.500 $; 20.021 S; 5.018 $; 7.000 S și 29.879 $, iar aceste bunuri reprezintă programe (soft-uri) pentru mașini unelte și de prelucrare piese metalice, tip "" și "".
Reclamanta nu se poate prevala de prevederile Deciziei directorului general al Direcției Generale a Vămilor nr. 368/1998 privind evaluarea suporturilor informatice pentru echipamente de tratare a datelor, conținând date sau instrucțiuni întrucât obligațiile stabilite în sarcina sa sunt reglementate prin Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal care conține norme speciale derogatorii de la dreptul comun.
Potrivit prevederilor cuprinse în capitolul I - Scopul și sfera de cuprindere a Codului fiscal, în materie fiscală, dispozițiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispozițiile Codului fiscal.
Baza de impozitare pentru bunurile importate, așa cum dispune art. 139 din actul normativ indicat anterior, este constituită din valoarea în vamă, determinată potrivit legii la care se adaugă taxele vamale, comisionul vamal, accizele și alte taxe datorate potrivit legii.
Or procedura de determinare a valorii în vamă este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife și comerț()5încheiat la Geneva la 1 1979, 1a care România este parte, act normativ la care face trimitere în mod expres art. 77 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din acest act normativ, valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacție, adică prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri când acestea sunt vândute pentru export cu destinația țării de import.
Mai mult, pentru lămurirea înțelesului art. 131 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, fost emisă Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 7/2006, aprobată prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2189/2006, care precizează că importul de software pe suporturi informatice se consideră import de bunuri, din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată.
Instanța nu a reținut criticile reclamantei în sensul că referirile din această decizie nu au nici o aplicabilitate, sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, având în vedere faptul că decizia Comisiei Fiscale Centrale fiind emisă în explicitatea unui text de lege, face corp comun cu legea în baza căreia a fost dată, neavând caracter de sine stătător se aplica de la data intrării în vigoare a legii fără a se putea presupune că retroactivează. Edificatoare în acest sens sunt dispozițiile art. 10 alin. 1 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 877/2005 privind constituirea și atribuțiile Comisiei fiscale centrale, în vigoare la data emiterii deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 7/2006.
Potrivit acestor dispoziții, soluțiile unitare adoptate prin decizii ale comisiei și aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a actului normativ în baza căruia au fost date.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta B, legal timbrat cu timbru judiciar de 0,30 lei și taxă judiciară de timbru de 10 lei, anulate la dosar.
În motivarea recursului a fost criticată hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, nefiind analizate motivele invocate în susținerea cererii, respectiv probele care au dus la formarea convingerii instanței. Cu privire la situația de fapt s-a susținut că stabilirea valorii în vamă pentru importurile de programe înregistrate pe cd s-a realizat pe baza deciziei directorului general al Direcției Generale a Vămilor nr. 368/1998 privind evaluarea suporturilor informatice pentru echipamente de tratare a datelor. Interpretarea instanței cu privire la incidența dispozițiilor Codului fiscal este eronată, decizia menționată fiind publicată în Monitorul Oficial, în vigoare și obligatorie.
Dintre intimatele, legal citate, a formulat întâmpinare în cauză Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I, solicitând respingerea recursului, întâmpinare formulată cu încălcarea termenului prevăzut de art. 308 alin. 2 Cod procedură civilă.
Prin concluziile orale formulate de reprezentantul recurentei s-a invocat excepția prescripției, conform dispozițiilor art. 98 Cod procedură fiscală, precum și împrejurarea că majorările și penalitățile nu pot fi imputate reclamantei, culpa aparținând funcționarilor vamali cu ocazia înregistrării declarației vamale.
Examinând recursul promovat pentru motivele arătate, în condițiile art. 304, 3041Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Apărarea reclamantei se fundamentează pe art. 2 din Decizia nr. 368/1998 sau, mai precis, pe art. 2 al Deciziei nr. 4.1 Comitetului tehnic de evaluare în vamă, constituit pe baza Acordului privind aplicarea art. VII din Acordul General pentru și Comerț, ratificat de România prin Legea nr. 133/1994. Decizia nr. 4.1 fost aprobată, în temeiul art. 112 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 626/1997, de Directorul general al Direcției Generale a Vămilor prin Decizia nr. 368/1998 privind evaluarea suporturilor informatice pentru echipamentele de tratare a datelor, conținând date sau instrucțiuni. La pct. 2 al Deciziei 4.1, Comitetul tehnic de evaluare în vamă - după ce la pct. 1 reafirmat că,valoarea tranzacțională este prima bază pentru determinarea valorii în vamă, potrivit Acordului privind aplicarea art. VII din Acordul General pentru și Comerț, și că aplicarea sa în cazul datelor și instrucțiunilor înregistrate pe suporturile informatice destinate echipamentelor de tratare a datelor este pe deplin compatibilă cu prevederile Acordului" - a considerat, ținând seama de faptul că tratamentul datelor și instrucțiunilor înregistrate pe suporturile informatice destinate echipamentelor de tratare a datelor reprezintă un caz particular, că adoptarea de către părți a practicii următoare este, de asemenea, compatibilă cu prevederile Acordului: "pentru determinarea valorii în vamă a suporturilor informatice importate, conținând date sau instrucțiuni, se va ține seama numai de costul sau de valoarea suportului informatic propriu-zis. Valoarea în vamă nu va cuprinde costul ori valoarea datelor sau a instrucțiunilor pe care le conține, în condițiile în care acest cost ori această valoare este distinctă de costul ori de valoarea suportului informatic ". La pct. 3 s-a prevăzut că "părțile care adoptă practica descrisă la pct. 2 vor comunica Comitetului tehnic de evaluare în vamă data de la care aceasta se aplică".
O primă constatare este aceea că Decizia 4.1 se fundamentează pe reafirmarea principiului potrivit căruia valoarea tranzacțională este prima bază pentru determinarea valorii în vamă, pct. 2 al deciziei reglementând pe cale de excepție (prin considerarea ca un caz particular) cazul datelor și instrucțiunilor înregistrate pe suporturile informatice destinate echipamentelor de tratare a datelor. În cauză, nu există nicio dovadă din care să rezultă cu certitudine că utilajul importat de reclamantă - centrul vertical de mare viteză 2416 - ar constitui un asemenea caz particular, în sensul că este un echipament de tratare a datelor.
O altă constatare este aceea că pentru a fi compatibilă cu Acordul General pentru și Comerț, adoptarea de către părți a practicii descrise la pct. 2, acestea trebuie să comunice Comitetului tehnic de evaluare în vamă data de la care aceasta se aplică, astfel cum se prevede la pct. 3. În cauză, reclamanta nu a făcut nici dovada că ar fi efectuat o astfel de comunicare, în condițiile în care apărarea sa s-a fundamentat exclusiv pe aplicabilitatea pct. 2 din Decizia 4.1 aprobată prin Decizia nr. 368/1998.
În altă ordine de idei, chiar dacă s-ar reține că reclamanta ar fi făcut dovada că utilajul importat este de natura celor prevăzute la pct. 2 al Deciziei nr. 4.1 aprobate prin Decizia nr. 368/1998, este de constatat că nu se poate deroga prin dispoziții cuprinse în acte normative emise de conducătorul unui organ al administrației publice centrale (la acea dată, conducătorul Direcției Generale a Vămilor) de la dispozițiile consacrate prin lege. Există o ierarhie a actelor normative care impune ca cele date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului să fie emise în limitele și potrivit normelor care le ordonă.
Astfel, Codul vamal al României aprobat prin Legea nr. 141/1997 - în vigoare la data înregistrării declarației vamale de import (avându-se în vedere și dispozițiile art. 67 alin. 1 care prevede că taxele vamale aplicabile sunt cele prevăzute la data înregistrării declarației vamale de import) - reglementează, prin art.77, procedura de determinare a valorii în vamă, dispunând că aceasta este cea prevăzută în Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife și comerț () încheiat la Geneva la 1.11.1979. Acest acord a fost acceptat de România prin Decretul nr. 183/1980; prin art. 1 al acordului se prevede că "valoarea în vamă a mărfurilor importate va fi valoarea de tranzacție, adică prețul efectiv plătit sau de plătit pentru mărfuri când acestea sunt vândute pentru export cu destinația țării de import, după o ajustare conform dispozițiilor art. 8".
Același cod prevede, prin art. 68 alin. 1, posibilitatea ca unele categorii de mărfuri să beneficieze de un tratament tarifar favorabil (o reducere sau o exceptare de drepturi vamale, care poate fi aplicată și în cadrul unui contingent tarifar, potrivit alin. 2 al textului), în funcție de felul mărfii sau de destinația lor specifică, potrivit reglementărilor vamale sau acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte. Însă, potrivit art. 69, cazurile în care, din motive și împrejurări speciale, se acordă scutiri de drepturi la importul de mărfuri se stabilesc prin lege. Ori, în cauză, prevederea legală invocată de reclamantă ca temei al scutirii de plata drepturilor vamale pentru software este o decizie (act administrativ dat în aplicarea legii) emisă de conducătorul unui organ al administrației publice centrale și nicidecum o lege. La data importului, legea care reglementa scutirea de taxe vamale era Ordonanța Guvernului nr. 26/1993 privind tariful vamal de import al României (art. 5), în care nu se regăsește scutirea pentru software (ordonanța a fost abrogată prin Legea nr. 241/2007).
În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată, este de reținut și Ordinul nr. 2189/2006 al ministrului finanțelor publice prin care a fost aprobată Decizia Comisiei fiscale centrale nr. 7/2006. Potrivit acestei decizii - cu precizarea că soluțiile unitare adoptate prin decizii ale comisiei și aprobate prin ordin al ministrului finanțelor publice sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a actului normativ în baza căruia au fost date, astfel cum se dispune prin ordinele succesive privind constituirea și organizarea comisiei: art. 8 din Ordinul nr. 289/2004, art. 8 din Ordinul 1033/2004, art. 10 alin. 1 din Ordinul nr. 39/2005 (în vigoare la data importului), art. 10 din Ordinul nr. 877/2005 și art. 12 alin. 2 din Ordinul nr.1318/2008 - "în înțelesul art. 128 alin. (1), art. 129 alin. (1) și art. 131 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere Decizia directorului general al Direcției Generale a Vămilor nr. 368/1998 privind evaluarea suporturilor informatice pentru echipamentele de tratare a datelor, conținând date sau instrucțiuni, și Ordinul Autorității Naționale a Vămilor nr. 5.720/2006 pentru abrogarea Deciziei directorului general al Direcției Generale a Vămilor nr. 368/1998 privind evaluarea suporturilor informatice pentru echipamentele de tratare a datelor, conținând date sau instrucțiuni,importul de software pe suporturi informatice se consideră import de bunuri, din punctul de vedere al taxei pe valoarea adăugată".
Referitor la aspectele privind prescripția dreptului de a stabili obligații fiscale, reglementată de dispozițiile art. 98 Cod procedură fiscală, și majorările și penalitățile de întârziere neimputabile reclamantei, instanța constată că acestea au fost invocate pentru prima dată prin concluziile orale asupra recursului și reprezintă o modificare a cauzei acțiunii nepermisă de dispozițiile art. 316 raportat la art. 294 Cod procedură civilă, iar examinarea acestora ar constitui o încălcare a principiului contradictorialității procesului civil și a dreptului la apărare a intimatei.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi respins recursul promovat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul, ca nefondat, declarat de recurenta-reclamantă B, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 579 din 17 2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți: AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale I, cu sediul în I,- C, județul I și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B,--3, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.
Red. -
Tehnored. - ex. 5
18 decembrie 2009
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Maria Violeta
