Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1153/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--25.07.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.1153
Ședința publică din 5 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Rodica Olaru
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.298/30.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, având ca obiect contestație act administrativ fiscal-restituire taxă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamant avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, avocatul reclamantului depune la dosar contractul de leasing.
În raport cu prevederile contractului de leasing, instanța pune în discuția părților excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, ca motiv de recurs
Avocatul reclamantului solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei. Depune concluzii scrise și chitanța seria -, nr.-/23.09.2008, reprezentând onorariu de avocat în sumă de 1190 lei.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad sub nr-,reclamantul a cerut obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule încasate ilegal, în cuantum total de 10.500 lei, sumă care să fie actualizată cu rata dobânzii legale până la data efectuării plății.
A cerut de asemenea, obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că în a achiziționat un autoturism second hand marca BMW din Germania și pentru a-l putea înmatricula în România a fost obligată să achite în contul bugetului de stat suma de 10.500 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme, în temeiul art.2141și 2143Cod fiscal.
Întrucât taxa percepută este ilegală în raport de dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul și de jurisprudența relevanță a Curții de Justiție Europeană a solicitat pârâtei restituirea sumei și plata dobânzilor aferente, prin cererea înregistrată la 28 05 2008, cererea fiind respinsă prin adresa emisă de aceasta nr. 90.875/ 9 06 2008, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art.117 Cod procedură fiscală.
Prin această taxă, afirmă reclamantul, este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta a invocat excepția lipsei calități sale procesuale pasive, cu motivarea că reclamanta nu atacă acte administrative emise de către aceasta ci o taxă care este stabilită prin lege.
A invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii raportat la art.2 pct.1 lit.f din Legea nr.554/2004, întrucât nu sunt atacate prin acțiune acte administrative, dar a motivat inadmisibilitatea acțiunii și prin invocarea art.126 (2) din Constituția României, potrivit căruia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute de lege și ca urmare în lipsa unei prevederi legale instanțele judecătorești nu au competența să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale.
Pârâta a formulat și cerere de suspendare a judecării cauzei în temeiul art.244 (1) Cod procedură civilă, până la soluționarea procedurii de infringement declanșată de Comisia Europeană împotriva României, respectiv procedura privind constatarea încălcării în parte de către România, ca stat membru al, a normelor comunitare în vigoare, în speță ale art.90 din Tratatul, iar interpretarea dispozițiilor tratatului cade în competența exclusivă a Curții de Justiție Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art.234 (1) lit.a din Tratatul
Prin sentința civilă nr.298/30.06.2008, Tribunalul Arad admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice a municipiului A, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 10.500 lei, actualizată cu dobânda legală până la plata efectivă, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule achitată cu chitanța seria - nr. - / 19 02 2007 și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 39,30 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Aa M unicipiului, solicitând, în principal admiterea recursului, casarea cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar și pe fond, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulate.
În motivarea recursului, recurenta critică prima instanță pentru nelegalitate sentinței menționată, devenind astfel incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedura civilă, solicitând să se aibă în vedere următoarele argumente:
S-a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii reclamantului, sub un dublu aspect.
Primul aspect se referă la împrejurarea în care instanța de fond a constatat că însăși obligația de plata a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existenta unui act administrativ de obligare la plată, care nu are suport material, ci doar o baza legală.
Or, în condițiile în care nu exista un "suport material", adică existenta materiala a unui act administrativ, acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă.
Adresele emise de pârâtă nu întrunesc elementele unui act administrativ fiscal, cum de altfel a stabilit și prima instanță sau, astfel cum este definit la art. 41 din Codul d e procedură fiscală, potrivit cu care "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Revenind la natura adreselor emise de subscrisa, subliniem că aceste adrese pot fi cel mult asimilate ca documente (înscrisuri) emise în regim de asistență contribuabili, așa cum este prevăzut în Ordonanța nr. 767/2000 pentru aprobarea instrucțiunilor cuprinzând procedura de asistare a contribuabililor în domeniul fiscal. Natura juridică a acestor adrese este un răspuns de informare, dar fără să producă efecte juridice din partea organului fiscal și care nu îmbracă natura unui act administrativ fiscal (art. 43 alin 3 din Codul d e Procedură Fiscală.
Spre exemplificare și pentru a combate motivarea instanței referitoare la "calculațiile privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în formă electronică, în mod public", arătăm că, și în situația în care un contribuabil solicită organului fiscal, în conformitate cu dispozițiile pct. 1 din Ordonanța nr. 418/2007 privind procedura de calcul a taxei speciale, să i se calculeze cuantumul taxei speciale, documentul emis prin care i se calculează acest cuantum al taxei, este tot un răspuns de informare, emis în regim de asistență contribuabili, așa cum este prevăzut în Ordonanța nr. 767/2000, dar fără să producă efecte juridice din partea organului fiscal și care nu îmbracă natura unui act administrativ fiscal (art. 43 alin 3 din Codul d e Procedură Fiscală. )
Al doilea aspect al inadmisibilității, are în vedere natura litigiului.
Potrivit art. 2 pct. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, "contencios administrativ " reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Articolul de lege are doua teze. Teza 1 se referă la "emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ", iar teza a Il-a se refera la "nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere". Nici una din cele doua condiții ale articolului de lege menționat nu este îndeplinita. Art. 2 pct. 1 lit. f trebuie interpretat prin raportare la art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554, potrivit cu care"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri."
In sinteză, dacă nu există act administrativ în speță, sau daca petentului i s-a răspuns printr-un simplu răspuns la petiție, în termenul legal, nu se poate vorbi de contencios administrativ.
A doua excepție de ordine publica pe care o invocam este cea privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice A, a cărei admitere o solicită, ținând cont de următoarele argumente.
Raportul juridic de drept administrativ se leagă in mod valabil intre autoritatea publica emitenta a actului administrativ si persoana vătămata prin acel act. In speță, nu se contesta nici un act administrativ, ci se contesta legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Practic, taxa contestată a fost instituită de statul român, nu de pârâtă, în speța putând avea calitate procesuală pasivă persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale în legislația națională (codul fiscal, art. 214 ind. 1 si urm), respectiv Statul In materie fiscala, adică de taxe, impozite si alte contribuții la bugetul general consolidat, Statul R este reprezentat în instanță de Agenția Naționala de Administrare Fiscala, potrivit HG nr. 495/2007.
Instanța a reținut că "obligația de plata a taxei are o baza legală", așadar emitentul acelei "baze legale" nu este Administrația Finanțelor Publice A, pentru a putea sta în judecată în nume propriu.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că există incompatibilitate între reglementarea națională și cea comunitară. Prin urmare, reclamantul a considerat că este discriminat prin legislația internă, motivat de faptul ca autoturismele second hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene sunt taxate diferit.
Așadar, instanța de fond a motivat hotărârea raportându-se la nelegalitatea stabilirii prin legea internă a taxei speciale, care ar încălca art. 90 din Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeana, fără să-și exercite rolul activ, în stabilirea calității procesuale a persoanei chemate în judecată ca pârât.
Instanța nu a avut in vedere faptul ca Administrația Finanțelor Publice A nu a elaborat actul normativ prin care s-a stabilit taxa speciala, pentru a putea fi parte in proces.
Instanța a considerat ca încălcarea art. 90 din Tratat a fost demonstrata prin faptul că a fost instituită taxa specială, însă nu a avut în vedere faptul că pârâta doar a încasat respectiva taxă potrivit legislației în vigoare.( cum în mod corect a stabilit Tribunalul Gorj prin sentința nr.2789/01.10.2007 pronunțata in dosarul -).
Prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești (art. 304 punctul 4 din Codul d e Procedură Civilă)
Potrivit art. 126 alin. 2 din Constituția României,"Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. ".Astfel, nicio lege în vigoare NU permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale.
Așa cum am arătat și prin întâmpinarea depusă, această atribuție revine Parlamentului și, eventual, Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
In acest fel, referitor la inițiativa legislativă a autorităților competente, dispozițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, reglementează modul de propunere de modificare si completare a actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu cele ale actelor internaționale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.
De altfel partea finală a art. 148 alin 2 din Constituție prevede expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează"cu respectarea prevederilor actului de aderare ",tratat care instituie obligația statului român - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.
II. In ce privește fondul cauzei,admițând că la data pronunțării,OUG nr. 50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1-17, deși era publicată în Monitorul Oficial, ea nu era în vigoare,hotărârea instanței este netemeinica și nelegală, astfel:
Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3. In această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Față de prevederile constituționale ale art. 148 se precizează următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, al, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul de, Republica Austria, Republica, Republica, Republica Slovenia, Republica, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Totodată, precizăm faptul că alin. 2) al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
In concluzie, instanța de fond a aplicat greșit legea. (art. 304 pct. 9 cod procedura civila)
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene se precizează consideră faptul că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Astfel, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat o perioadă de 8 ani, se va plăti aceeași taxă de înmatriculare ca și în cazul unui produs din oricare alt stat comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 alin. (1) din Tratatul Comunităților Europene are în vedere introducerea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
Față de cele menționate mai sus, consideră că dispozițiile comunitare reținute în hotărârea Tribunalului Arad ca fiind încălcate prin prevederile Codului Fiscal nu sunt incidente în speța prezentată, întrucât legislația noastră prevede plata în cazul în care suntem în prezența acelorași specificații tehnice, a unei taxe de primă înmatriculare în România în același cuantum indiferent dacă se aplică la autoturismele/autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
Totodată, față de cele reținute de Tribunalul Arad, cum că am fi în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, apreciem că argumentele instanței nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România.Argumentele de principiu reținute în motivarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Arad sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, Tribunalul Arad ar fi fost obligat să stabilească prin mijloace procedurale specifice dacă taxa achitată în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
In acest context trebuie menționat și faptul că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizăm că principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizăm de asemenea că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, Danemarca, Spania, Belgia, Olanda Cipru). Mai mult, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directivă în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
De altfel, a institui obligativitatea plății taxei de primă înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/autovehicule ar putea fi considerat la rândul său un regim fiscal discriminatoriu între persoanele care importă bunuri și cele care aduc în țară bunuri din spațiul comunitar.
Față de cele menționate mai sus, arată că obligația generică de armonizare a legislației interne cu cea europeană, instituită prin art. 148 alin. 2) din Constituție, și cea specială, prevăzută de art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești. De altfel, partea finală a art. 148 alin. 2) din Constituție prevede expres ca prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează " cu respectarea prevederilor actului de aderare", tratat care instituie obligația statului român - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.
Totodată, trebuie reținut și faptul că dispozițiile art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor " impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberi circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Tot pe fondul cauzei, solicită să se constate că la momentul promovării prezentului recurs, este în vigoare OUG nr. 50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin HG, OUG nr. 50/2008 fiind publicată chiar anterior pronunțării hotărârii atacate.
Pârâta recurentă consideră că acțiunea reclamantului ca fiind parțial fără obiect.
Astfel, începând cu data de 01.07.2007 a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin HG.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008"Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. "
Conform Normelor Metodologice la care face referire OUG nr. 50/2008, cap. VI lit. A) alin. 1-17
"VI. Restituirea sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite Restituirea sumelor rezultate ca diferență între taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și taxa pe poluare pentru autovehicule
6. (1) Atunci când taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită în perioada 1 ianuarie 2007- 30 iunie 2008, potrivit prevederilor art. 2141- 2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa pe poluare rezultată din aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării autovehiculului în România, contribuabilul poate solicita restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită.
(2)Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie, la cererea contribuabilului, persoană fizică sau juridică, în conformitate cu prevederile art. 117 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, cu modificările și completările ulterioare.
(3)Pentru restituirea sumelor, contribuabilul va depune o cerere de restituire la organul fiscal competent în administrarea acestuia, prevăzut la pct. 3 alin. (1). Modelul cererii este prevăzut în anexa nr. 3.
(4)La cererea de restituire se anexează, în original sau în copie, documentul doveditor al plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, respectiv chitanța fiscală/ordinul de plată și extrasul de cont, după caz, care să ateste efectuarea plății acesteia, precum și copia Cărții de identitate a vehiculului și a Certificatului de înmatriculare, cu prezentarea în original a acestora.
(5)In cazul autovehiculelor care fac obiectul contractelor de leasing, la cererea de restituire se anexează, în copii conforme cu originalul pe baza declarației proprii, documentul doveditor al plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, precum și a Cărții de identitate a vehiculului și a Certificatului de înmatriculare.
(6) Cererea de restituire, însoțită de documentele prevăzute la alin. (4), se soluționează de organul fiscal competent în termenul prevăzut de art. 70 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003.
(7) După primirea cererii de restituire, organul fiscal competent verifică datele din evidența analitică pe plătitori, sub aspectul existenței unor obligații fiscale neachitate înregistrate de către contribuabil, precum și operațiunea de plată a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, în sensul virării sumei în cauză la bugetul de stat, solicitând în scris unității trezoreriei statului confirmarea plății.
(8) în situația în care, urmare verificărilor, se confirmă virarea sumei în cauză la bugetul de stat, iar organul fiscal competent constată existența unor obligații fiscale restante ale contribuabilului, suma solicitată se restituie numai după
efectuarea compensării acestor obligații fiscale restante, în conformitate cu prevederile art. 116 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003. In acest scop se întocmește, în 3 exemplare, Nota privind compensarea obligațiilor fiscale - P - cod 14.13.41.99, în conformitate cu prevederile legale.
(9) In cazul în care suma de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligațiile fiscale restante înregistrate de către contribuabil, organul fiscal competent efectuează compensarea până la concurența celei mai mici sume, iar pentru diferență întocmește, în 3 exemplare, Nota privind restituirea/rambursarea unor sume - - cod 14.13.41.99/
(10)Nota privind restituirea/rambursarea unor sume - - cod 14.13.41.99/a se întocmește și în cazul restituirii integrale a diferenței dintre cele două taxe, atunci când nu se constată în sarcina contribuabilului obligații fiscale restante.
(11)Cele 3 exemplare ale Notei privind compensarea obligațiilor fiscale și/sau ale Notei privind restituirea/rambursarea unor sume, după caz, se transmit la unitatea trezoreriei statului la care este arondat organul fiscal competent, în scopul efectuării operațiunilor de compensare/restituire.
(12)Restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită se face de către organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire.
(13)Pentru contribuabilii persoane fizice care nu au indicat, prin cererea de restituire, contul bancar în care doresc restituirea, aceasta poate fi efectuată, în numerar, la ghișeul unității trezoreriei statului, în baza Notei privind restituirea/rambursarea unor sume.
(14) După efectuarea compensării și/sau a restituirii, după caz, unitatea trezoreriei statului păstrează un exemplar al Notei de compensare și/sau al Notei de restituire și le transmite pe celelalte 2 organului fiscal competent, în termen de 3 zile, în vederea înregistrării în evidența analitică pe plătitori a contribuabililor.
(15)După primirea documentelor, organul fiscal competent va păstra un exemplar al Notei de compensare și/sau al Notei de restituire și îl va transmite pe celălalt contribuabilului, în termen de 7 zile.
(16)Restituirea sumelor reprezentând diferența de taxă plătită se face de la bugetul de stat.
(17)Pentru cererile de restituire depuse la organele fiscale înainte de data intrării în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, termenul legal de soluționare începe să curgă de la data de 1 iulie 2008, cu condiția ca cererea să fie însoțită de documentele prevăzute la pct. 6 alin. (4). "
Rezultă, așadar, faptul că pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire reclamantul trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative,iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile pr.fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între veche taxă reglementată de Fiscal și cea de poluare introdusă de OUG nr. 50/2008.
Din acest punct de vedere și pentru această parte din suma, acțiunea reclamantului este fără obiect, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primii suma ce i se cuvine, drept pentru care, pe fond, solicităm reținerea cauzei pentru judecare si în consecință respingerea ei.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit OUG nr. 50/2008, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Astfel, așa cum se arată în expunerea de motive a OUG 50/2008Jn scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. - "
Chiar din această expunere de motive, rezultă că adoptarea OUG 50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o serie de negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii deinfringement,tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 2141. fiscal.
In urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr. 50/2008.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fii restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicităm ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilind:
"Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție din care am exemplificat mai înainte (în unele, în cuantum cel puțin dublu față de România!) indicând fără dubiu, legalitate și, mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru UE.
Mai mult, precizează că în nr. 5899/26.06.2008 transmisă deReprezentanța Permanentă a României pe lângă UEde la, se arată că expertul a menționat că prevederile proiectului de Norme Metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008 (formă care, de altfel, a și fost aprobată tocmai în acest mod de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
Totodată, în aceiași se menționează faptul că procedura deinfrigementîmpotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr. 50/2008.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de primă înmatriculare plătite cu prilejul înmatriculării în România, conform art. 2141din Codul fiscal, a unui autoturism marca BMW, fabricat în anul 2003 și achiziționat din Germania.
sa a invocat dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și arătând, în esență, că taxa de primă înmatriculare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul comunitar, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Codul fiscal român, care instituie o taxă internă discriminatorie.
Având în vedere că din actele depuse la dosar rezulta că domnul are calitatea de utilizator al autoturismului respectiv, ca urmare a încheierii unui contract de leasing, Curtea a pus în vedere acestuia să depună la dosar copia contractului de leasing, pentru a stabili ce drepturi are reclamantul asupra autoturismului în cauză.
În funcție de acest aspecte, Curtea a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului la termenul din 5.11.2008.
Examinând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, Curtea constată că din actele dosarului rezultă că domnul a achitat taxa de primă înmatriculare a cărei restituire o solicită, taxă aferentă înmatriculării în România a autoturismului marca BMW care formează obiectul contractului de leasing financiar nr. 2436/2007, încheiat între reclamantul - în calitate de utilizator - și "A Leasing" - în calitate de proprietară a autoturismului respectiv.
Conform art. 2.1 din contractul de leasing financiar nr. 2436/2007 (atașat în copie la filele 21-23 din dosarul Curții de Apel Timișoara ), "obiectul contractului îl constituie transmiterea dreptului de folosință" asupra autoturismului respectiv, rezultând din această dispoziție că părțile nu au înțeles să transfere reclamantului intimat dreptul de proprietate asupra acestui autoturism. Acest aspect rezultă și din dispozițiile art. V din contractul de leasing încheiat între reclamantul - în calitate de utilizator - și "A Leasing", art. 5.1 stipulând că (respectiv "A Leasing" ) "este proprietarul bunului în leasingpe toată durata contractului de leasing".
Curtea reține, așadar, că - potrivit voinței părților - domnul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului în cauză.
Pe de altă parte, Curtea constată că reclamantul - deși nu este proprietar al acestui autoturism - a plătit taxa de primă înmatriculare impusă de art. 2141din Codul fiscal, în vederea înmatriculării acestui autovehicul în România, plată efectuată la data de 19.02.2007.
În acest context, Curtea urmează să examineze cărei persoane îi revine obligația plății taxei de primă înmatriculare, conform dispozițiilor legale în materie.
În privința obligației de plată a taxei de primă înmatriculare, Curtea constată că, potrivit art. 17 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, "contribuabilul este orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridicăce datoreazăimpozite,taxe, contribuții și alte sumebugetului general consolidat, în condițiile legii".
În privința calității de plătitor, art. 26 al.1 Cod de Procedură Fiscală dispune că "plătitor al obligației fiscale este debitorul sau persoana careîn numele debitorului, conform legii, are obligația de a plăti sau de a reține și de a plăti, după caz, impozite, taxe, contribuții, amenzi și alte sume datorate bugetului general consolidat".
În privința contribuabilului căruia îi revine obligația de plată a taxei de primă înmatriculare prevăzută de art. 2141din Codul fiscal, Curtea reține, în primul rând că în Codul fiscal nu sunt prevăzute dispoziții referitoare la identitatea persoanei care are obligația plății acestei taxe.
În privința reglementării taxei de primă înmatriculare, Curtea menționează că Legea nr. 343/2006, pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 662 din 1 august 2006), a introdus în Codul fiscal capitolul 21- "Taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule", conținând trei articole, respectiv art. 2141-2143.
Reglementarea taxei de primă înmatriculare a autovehiculelor a fost modificată ulterior prin două acte normative ulteriore, respectiv prin:
- Ordonanța de Urgență nr. 110/2006, pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1028 din 27 decembrie 2006, și
- - prin Legea nr. 372/2007, privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 110/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, lege publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007.
Ulterior, art. 2141-2143din Codul fiscal au fost abrogate, în baza art. 14 alin. 2 din Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 alin. 1 din acest act normativ.
La data de 19.02.2007 - când reclamantul a plătit taxa de primă înmatriculare - această taxă era reglementată de art. 2141din Codul fiscal, care avea următorul conținut:
(1) "Intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut înanexa nr. 4care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează.
(2) Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță și medicină. Nivelul taxei speciale este prevăzut înanexa nr. 4.1care face parte integrantă din prezentul titlu.
(3) Sumele datorate bugetului de stat drept taxe speciale se calculează în lei, după cum urmează:
(100 - D)
Taxa specială = Ax Bx Cx ---------,
100
unde:
A = capacitatea cilindrică;
B = taxa prevăzută în coloana 3 dinanexa nr. 4sau, după caz, în coloana 2 dinanexa nr. 4.1;
C = coeficientul de corelare a taxei prevăzut în coloana 2 dinanexa nr. 5;
D = coeficientul de reducere a taxei în funcție de deprecierea autoturismului/autovehiculului, prevăzut în coloana 3 dinanexa nr. 5.
4) Nivelul coeficienților de corelare și de reducere a taxei speciale este prevăzut înanexa nr. 5care face parte integrantă din prezentul titlu.
(5) Vechimea autoturismului/autovehiculului rulat se calculează în funcție de data fabricării acestuia".
De asemenea, conform art. 2142din Codul fiscal,"taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România".
Din această reglementare, Curtea reține că în Codul fiscal nu sunt indicate persoanele care au obligația plății taxei de primă înmatriculare.
În această privință, Curtea constată că art. 311alin. 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal au fost aprobate prin nr.HG 44 din 22 ianuarie 2004, "taxa specialăse plătește de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, în numerar sau prin virament, pe bază de ordin de plată pentru trezoreria statului (), la unitățile trezoreriei statului din cadrul unităților fiscale în a căror evidență aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe, răspunderea privind suma de plată aferentă taxei speciale revenind plătitorului. În documentul de plată la rubrica "Reprezentând" se va înscrie obligatoriu seria cărții de identitate a autoturismului sau a autovehiculului".
În raport cu această reglementare, Curtea reține că obligația plății taxei de primă înmatriculare revine persoanei care face înmatricularea.
Or, conform art. 11 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulația pe drumurile publice, obligația înmatriculării revine proprietarului autovehiculului, textul respectiv precizând că"proprietarii de vehicule sau deținătorii mandatați ai acestora sunt obligați să le înmatriculeze sau să le înregistreze, după caz, înainte de a le pune în circulație, conform prevederilor legale".
În cazul societăților de leasing, obligația înmatriculării revine acestei societăți și în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 9 din Ordonanța de Urgență nr. 195/2002, dispoziții conform cărora"societățile abilitate să comercializeze vehicule noi și societățile de leasing din România pot solicita, pe cale informatică, înmatricularea sau autorizarea provizorie pentru circulație a vehiculelor, prin intermediul unei aplicații informatice puse la dispoziție, în condițiile stabilite prin protocol, de către autoritatea competentă din subordinea Ministerului Administrației și Internelor cu atribuții de organizare și coordonare a activității de evidență și eliberare a certificatelor de înmatriculare și a plăcuțelor cu numere de înmatriculare".
Din cuprinsul acestor dispoziții legale, Curtea reține că obligația plății taxei de primă înmatriculare revine proprietarului autovehiculului, adică, în speță, societății "A Leasing"
Or, astfel cum s-a arătat anterior, reclamantul nu are calitatea de proprietar al autovehiculului pentru care s-a plătit taxa de primă înmatriculare din litigiu.
Din punct de vedere, Curtea reține că reclamantul nu avea obligația de a plăti taxa de primă înmatriculare, această obligație revenind proprietarului autovehiculului - "A Leasing".
În consecință, Curtea constată că în prezenta cauză, reclamantul nu are calitatea de contribuabil, această concluzie neputând fi înlăturată prin obligarea utilizatorului din contractul de leasing, de a suporta ulterior plății, contravaloarea acestei taxe.
De altfel, din chiar cuprinsul contractului de leasing financiar nr. 2436/2007, încheiat între reclamantul - în calitate de utilizator - și "A Leasing", rezultă că, potrivit art. 4.10, "taxeleși comisioanele care cad în sarcina ui în calitate de proprietar,respectivoperațiuni vamale,înmatriculare, impozite, asigurări obligatorii și facultative (RCA,CASCO)vor fi achitate de acesta(respectiv de Finanțator),urmând ca utilizatorului să i se întocmească o factură aferentă acestor cheltuieli".
Curtea constată, așadar, că în prezenta cauză, obligația de plată a taxei de primă înmatriculare revine proprietarului autovehiculului - respectiv "A Leasing", iar nu reclamantului, care nu are decât calitatea de utilizator, respectiv este titular numai al dreptului de folosință asupra autoturismului în cauză.
Faptul că reclamantul a efectuat această plată - care incumba unui alt contribuabil - îi conferă acestuia dreptul de a cere restituirea taxei astfel plătite numai pe considerentul erorii asupra calității sale de contribuabil, iar nu pe considerentul nelegalității acestei taxe din perspectiva neconformității acesteia cu art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, astfel cum a invocat reclamantul intimat în prezenta cauză.
În aceste condiții, Curtea reține că - neavând calitatea de contribuabil în privința taxei de primă înmatriculare din litigiu - reclamantul nu este debitor în raportul juridic dedus judecății, neputând contesta existența obligației fiscale.
Având în vedere aceste considerente, Curtea eține că reclamantul nu are calitate procesuală activă în prezenta cauză.
În consecință, Curtea consideră că instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat că reclamantul are calitatea de contribuabil în raportul juridic fiscal rezultând din plata taxei de primă înmatriculare ce incumba unei alte persoane, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Luând în considerare cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, apreciind că este întemeiat recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 298/30.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, Curtea îl va admite.
În consecință, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și va respinge acțiunea reclamantului ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A împotriva sentinței civile nr. 298/30.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Modifică sentința civilă recurată.
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului.
Respinge acțiunea reclamantului ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
red. -9.12.2008
tehnored. -12.12.2008; 2 ex.
prima instanță: Tribunalul Arad
Judecător:
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Ionel Barbă, Rodica Olaru
