Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1213/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 08.07.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1213
Ședința publică din data de 27 Octombrie 2009
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Ionel Barbă
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta DGFP C-S împotriva sentinței civile nr.302/01.04.2009 pronunțată în dosar nr- de către Tribunalul C-S în contradictoriu cu reclamantul intimat și pârâta intimată ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE REȘIȚA, având ca obiect contestație act administrativ fiscal
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantului intimat avocat, lipsă fiind celelalte părți
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, pentru motivele arătate în concluziile scrise pe care le depune la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr- din 4.02.2009, reclamantul a chemat în judecată, în calitate de pârâtă, Administrația Finanțelor Publice Reșița, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să dispună anularea actului administrativ fiscal seria -, nr. -/04.04.2008 și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autovehicule în cuantum de 5971,91 lei, precum și la plata dobânzii conform codului d e procedură fiscală, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în data de 04.04.2008 a achitat taxa specială pentru autovehicule către pârâtă, aceasta fiind o condițiesine qua non, pentru a putea înmatricula mașina pe care a achiziționat-o din spațiul comunitar.
S-a arătat că taxa este nelegală fiind interzisă de art. 90 și 25 din Tratatul CE și condamnată în jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene.
Totodată, reclamantul a precizat că prevederile art. 148 din Constituția României instituie supremația dreptului european asupra dreptului național și statuează că prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. al. 4 al aceluiași articol prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din al 2 al art. 148.
De asemenea, reclamantul a arătat că prin perceperea taxei s-a aplicat un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autovehiculele înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare.
Or, a susținut reclamantul acquis-ul comunitar a devenit direct aplicabil ca efect al aderării României la UE, acesta cuprinzând atât Tratatul CE, cât și Jurisprudența CJCE, care condamnă instituirea unei taxe de asemenea natură.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 90, 25 din Tratatul CE, art. 148 din Constituția României.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că acțiunea este parțial inadmisibilă deoarece începând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare din 24.06.2008, iar potrivit dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 01.01.2007-30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor prezentei, privind taxa de poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în Normele Metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență; de asemenea a susținut că în ce privește restituirea sumelor plătite în baza OUG nr. 50/2008, cererea este neîntemeiată.
Existând o procedură prevăzută de lege, de care contribuabilul poate uza, acțiunea este inadmisibilă.
Pentru restituirea sumelor plătite în baza OUG nr. 50/2008, cererea este neîntemeiată.
În acest sens, a arătat că din expunerea motivelor care au stat la baza adoptării OUG. nr. 50/2008, rezultă că adoptarea acesteia a fost necesară, în vederea respectării legislației europene. Astfel,cum este reglementată în prezent, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele dreptului comunitar, nefiind contestată de Comisia Europeană sau de un alt organism comunitar.
Pârâta a mai susținut că a decide, altfel, ar însemna că tocmai prin hotărâre judecătorească instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal, în alte 16 state comunitare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 11 din OUG nr. 50/2008, Normele metodologice de aplicare a acesteia, art. 1 al 2 din Protocolul 1 la CEDO.
Prin sentința civilă nr. 302/01.04.2009 pronunțat în dosar nr- Tribunalul C-S a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Reșița și Direcția Generală a Finanțelor C-S, a obligat pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 5971,91 lei, reprezentând taxă primă înmatriculare, la care se va calcula dobânzi, potrivit codului d e procedură fiscală și la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în esență următoarele:
În aplicarea dispozițiilor art. 214 ind.1 - 214 ind.3 din Codul Fiscal, Administrația Finanțelor Publice Reșița a emis actul de calculare a taxei speciale pentru autoturisme, stabilind că reclamantul are o obligație fiscală în cuantum de 5971,91 lei, pentru a înmatricula autoturismul marca, capacitate cilindrică 1896 cmc, norma de poluare euro 3, an de fabricație 2005.
Reclamantul a achitat contravaloarea taxei stabilite de Reșița, eliberându-i-se, în acest sens, chitanța seria -, nr. -/04.04.2008, înmatricularea în circulație autovehiculului fiind condiționată de achitarea acestei taxe.
Ulterior înmatriculării, prin cererea înregistrată sub nr. 1669/19.01.2009 la DGFP C-S- Administrația Finanțelor Publice Reșița, reclamantul a solicitat restituirea taxei, solicitare respinsă prin adresa de răspuns nr. 2055/21.01.2009 a DGFP C-
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că la 01.07.2008 a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care în preambul expune motivele acestei ordonanțe, respectiv necesitatea asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu și necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
Acest act normativ a urmărit suspendarea procedurii de "infringement", respectiv procedura privind constatarea încălcării de către România, ca stat membru al UE, a normelor comunitare în vigoare, în speță ale art. 90 din Tratatul CE, prin reglementarea taxei de primă înmatriculare.
În cadrul procedurii de " infringement", Comisia Europeană a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, invocând necesitatea respectării prevederilor art.90 din Tratat, potrivit cărora nici un stat membru nu trebuie să supună în mod direct sau indirect produsele din alte state membre unor impozite interne de orice natură ar fi acestea, superioare celor care se aplică în mod direct sau indirect produselor naționale similare.
Făcând aplicarea principiilor supremației dreptului comunitar și celui privind efectul direct al dreptului comunitar în ordinea juridică internă, instanța a considerat că art. 214 ind.1-214 ind.3 din Codul fiscal sunt contrare dispozițiilor art. 90 (1) din Tratat și a îndepărtat aplicarea acestora în cauza de față.
Pe cale de consecință, instanța a concluzionat că taxa achitată de reclamant pentru înmatricularea autovehiculului în țară a fost încasată cu încălcarea dispozițiilor art. 90(1) din Tratat și urmează a dispune admiterea acțiunii, anularea actului administrativ emis și restituirea taxei încasate.
În baza dispozițiilor art. 124.pr.fiscală, a obligat pârâtele la restituirea sumei de 5971,91 lei, reprezentând taxă primă înmatriculare, la care se aplică dobânzi, potrivit codului d e procedură fiscală, iar în baza dispozițiilor art. 274.pr.civ. a obligat pârâtele la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta DGFP C- solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea Sentinței civile nr.300/01.04.2009 ca fiind neîntemeiată și pe cale de consecință respingerea acțiunii formulată de reclamant, cu toate efectele care decurg din aceasta.
În motivarea recursului se invocă în principal că acțiunea este inadmisibilă sub mai multe aspecte.
Primul aspect se referă la împrejurarea că adresa emisă de Reșița este un simplu răspuns emis în regim de asistentă contribuabili, așa cum este prevăzut în Ordonanța nr.767/2000 pentru aprobarea instrucțiunilor cuprinzând procedura de asistare a contribuabililor în domeniul fiscal și nu un act administrativ fiscal.
In condițiile în care nu există un "suport material", adică existența materială a unui act administrativ, acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă.
Mai mult, adresa emisă nu întrunește elementele unui act administrativ fiscal, astfel cum este definit la art. 41 din Cod procedura fiscală, potrivit cu care "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
Astfel, consideră că este lipsă de procedură prealabilă, pentru a putea fi soluționată acțiunea reclamantului ca și o acțiune în contencios administrativ.
Al doilea aspect al inadmisibilității, are in vedere natura litigiului.
Potrivit art. 2 pct. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, "contencios administrativ" reprezintă activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Articolul de lege are două teze. Teza1 se referă la "emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ", iar teza a ll-a se referă la "nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere". Nici una din cele doua condiții ale articolului de lege menționat nu este îndeplinită. însuși reclamantul își întemeiază acțiunea pe dispozițiilor art. 1092, și art. 992-997 din Codul civil.
În sinteză, dacă nu există act administrativ în speță, sau dacă petentului i s-a răspuns printr-un simplu răspuns la cerere, în termenul legal, nu se poate vorbi de contencios administrativ.
De asemenea prin cererea în contencios administrativ formulată, nu se solicită anularea deciziei de impunere sau a actului administrativ fiscal de stabilire a cuantumului taxei "
A doua excepție de ordine publică pe care o invocă este cea privind lipsa calității procesuale pasive a - a municipiului Reșița, rugându-vă să o admiteți, ținând cont de următoarele argumente:
Raportul juridic de drept administrativ se leagă în mod valabil între autoritatea publică emitentă a actului administrativ și persoana vătămată prin acel act. In speță nu se contestă nici un act administrativ, ci se contestă legalitatea stabilirii unei taxe printr-un act normativ. Practic, taxa contestată a fost instituită de Statul Român, nu de pârâta (Administrația Finanțelor Publice a mun. Reșița), in speță putând avea calitate procesuală pasivă, persoana care a fundamentat implementarea taxei speciale in legislația națională (codul fiscal, art. 214 ind. 1 si urm), respectiv Statul Român.
Subliniază că Administrația Finanțelor Publice Reșița nu a elaborat actul normativ prin care s-a stabilit taxa speciala, pentru a putea fi parte in proces.
În cererea de recurs se mai arătă că prin pronunțarea unei hotărâri în sensul celor solicitate de către pârât se depășesc și atribuțiile puterii judecătorești (art. 304 punctul 4din Codul d e Procedură Civilă).
Potrivit art.126 alin. 2 din Constituția României, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.". Astfel, nici o lege în vigoare NU permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale. Această atribuție revine Parlamentului și, eventual, Curții Constituționale, singurele instituții în măsură să aprecieze dacă legislația referitoare la taxa de primă înmatriculare contravine Constituției sau reglementărilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecință.
În acest fel, referitor la inițiativa legislativă a autorităților competente, dispozițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, reglementează modul de propunere de modificare si completare a actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu cele ale actelor internaționale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.
De altfel partea finală a art. 148 alin 2 din Constituție prevede expres că prioritatea reglementărilor comunitare asupra dreptului intern se realizează "cu respectarea prevederilor actului de aderare", tratat care instituie obligația Statului Român - deci a organului competent, Parlamentul - de armonizare a legislației interne cu cea europeană.
In subsidiar, în ceea ce privește fondul cauzei, acțiunea reclamantului este, în opinia pârâtei, netemeinica și nelegala, astfel:
Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3. în această situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Față de prevederile constituționale ale art. 148 se precizează următoarele:
Potrivit art. I-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Totodată, precizează faptul că alin. 2) al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene se precizează că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
În acest context menționează că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei, Comisia Europeană aflându-se în prezent în negocieri cu Guvernul României cu privire la modalitatea de stabilire a taxei.
Totodată, susține faptul că dispozițiile art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberi circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Având în vedere prevederile OUG nr.50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare din 24.06.2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, considerăm că, pe fond, această cauză este parțial lipsită de obiect.
Pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire, reclamantul trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Corului de procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles dacă există diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul Fiscal și cea de poluare introdusă de OUG nr.50/2008.
Din acest punct de vedere și pentru această parte din sumă, acțiunea reclamantului este fără obiect, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primii suma ce i se cuvine, drept pentru care solicităm respingerea acțiunii.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit OUG nr.50/2008, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Reclamantul intimat a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului recurentei ca netemeinic și nelegal, menținerea întru totul a sentinței civile atacate ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041Cod procedură civilă care impun analizarea cauzei sub toate aspectele, Curtea apreciază că acestea este întemeiat în parte, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Cu privire la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ și că nu ar fi incidente în cauză dispozițiile art.2 pct. 1 lit. f din Legea nr. 554/2004, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței anexate la dosar de fond,Trezoreria Municipiului Reșița, entitate care funcționează în cadrul pârâtei Administrația Finanțelor Publice Reșița, a încasat de la reclamant suma de 5971,91 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, iar ulterior, în urma cererii de restituire a acestei sume, pârâta a răspuns negativ la această solicitare.
Curtea observă că adresa de răspuns materializează manifestarea de voință a autorității fiscale de a respinge (refuza) cererea de restituire a taxei speciale plătită de reclamant
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41.pr.fisc. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP - Reșița, invocată de recurentă, Curtea are în vedere că Administrația Finanțelor Publice Reșița a încasat taxa specială prin entitatea sa, Trezoreria Municipiului Reșița și în consecință beneficiarul acestei taxe este Statul Român, care conform Legii nr.495/2007 este reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală B și unitățile teritoriale subordonate, în speță Administrația Finanțelor Publice Reșița, ceea ce justifică calitatea procesuală pasivă a acesteia. Prin urmare, excepția este neîntemeiată în ceea ce privește Reșița.
Excepția apare însă întemeiată în ceea ce o privește pe pârâta DGFP C-S, astfel încât aceasta urmează a fi admisă, cu consecința admiterii recursului declarat de către recurentă, în sensul modificării sentinței civile recurate și respingerea acțiunii reclamantului față de pârâta DGFP C-S, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Concluzia se impune având în vedere că reclamantul nu atacă vreun act emis de această pârâtă, care nici nu a fost învestită cu soluționarea vreunei contestații împotriva unui act fiscal, pentru a putea avea calitate procesuală pasivă. Mai mult decât atât, taxa specială a cărei restituire se solicită prin acțiune a fost încasată de către pârâta T, căreia îi revine și eventuala obligație de restituire.
Pe fondul raporturilor juridice dintre părți, Curtea reține că sentința tribunalului este temeinică și legală.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a CJCE că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și executivului însuși și organelor componente ale acestuia. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge dispozițiile constituționale menționate astfel încât revine jurisdicțiilor sarcina de a elimina această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului, în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că este neîntemeiată susținerea potrivit căreia în cauză ar trebui avută în vedere apariția OUG nr. 50/2008 întrucât restituirea doar a diferenței dintre taxa specială, încasată anterior pe baza unei norme juridice abrogate la 1 iulie 2008, și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată, pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamant cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Pe cale de consecință, Curtea constată că în ce privește fondul acțiunii instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale, astfel încât vor fi menținute dispozițiile din sentința civilă recurată cu privire la obligarea Reșița la restituirea taxei de primă înmatriculare și la plata cheltuielilor de judecată din primă instanță.
Totodată, Curtea, față de soluția de admitere a recursului DGFP C-S, în baza art. 274 Cod procedură civilă nu va mai acorda cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta DGFP C-S împotriva sentinței civile nr.302/01.04.2009 pronunțată în dosar nr- de către Tribunalul C-
Modifică sentința civilă recurată în sensul că respinge acțiunea reclamantului împotriva pârâtei DGFP C-S, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Prima instanță - Tribunalul C-
Judecător -
Red. - 17.11.2009
Tehnored ML - 17.11.2009
2 expl/SM
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Ionel Barbă, Rodica
