Contestație act administrativ fiscal. Decizia 124/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA COMERCIALĂ și de
CONTENCIOS ADMINISTRATIV și FISCAL
DOSAR NR.- -
DECIZIA nr. 124/CA/2009 -
Ședința publică
din 11 martie 2009
PREȘEDINTE: Marinescu Simona Judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
- - - Președinte secție
- Grefier
S-a luat în examinare recursul în contencios administrativ formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a MUNCIPIULUI, cu sediul în O,- împotrivaSentinței nr.432/CA/2008 din data de 13.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 3213/CA/111/2008în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în O,- - 67.17, având ca obiect CONTESTAȚIE ADMINISTRATIV FISCAL.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul intimatului, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.15/10.03.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat, lipsă fiind recurenta P: O și intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că, recursul se află la primul termen de judecată, este scutit de plata taxelor de timbru, după care:
INSTANȚA, nefiind excepții sau chestiuni prealabile, consideră cauza lămurită, închide dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Bihor, arătând că instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că taxa percepută este contrară reglementărilor comunitare, în consecință fiind admisă acțiunea reclamantului.
Depune la dosar concluzii scrise.
Cu cheltuieli de judecată, conform documentelor justificative depuse la dosar.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Constată că prin Sentința nr.432/CA/13.10.2008 Tribunalul Bihora admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI O și în consecință a anulat actul administrativ fiscal nr. 67558/12.05.2008 emis de pârâtă și a obligat-o să restituie reclamantului taxa specială de primă înmatriculare în cuantum de 3011 lei achitată de el cu chitanța seria - nr. -/26.11.2007, suma ce va fi actualizată cu rata dobânzii legale până la plata efectivă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prevederile de art. 2141- art. 2143Cod fiscal în baza cărora s-a calculat și achitat de către reclamant taxa auto de primă înmatriculare, contravin prevederilor art.90 din TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE care interzice perceperea unor taxe discriminatorii și protecționiste.
S-a mai reținut că prevederile OUG nr.50/2008nu sunt incidente în speță câtă vreme taxa din litigiu a fost achitată anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a Municipiului O, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului său, pârâta arată că prevederile art.90 din TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE nu sunt incidente în speță întrucât nu ne aflăm în prezența unor impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare și nici în prezența unui regim fiscal discriminatoriu, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele / autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind îngrădită libera circulație a mărfurilor.
Mai arată că prevederile art. 214 ind.1 și 214 ind. 2 din Legea nr.571/2003 în baza cărora s-a calculat taxa auto achitată de intimat au fost abrogate de OUG nr.50/2008, care reglementează restituirea parțială a taxei de primă înmatriculare și care este incidentă în speță.
În drept au fost invocate prevederile art.304 pct.9 Cod Procedură Civilă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, dar prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, cu motivarea că există incompatibilitate între reglementarea internă (art. 214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal) și reglementările comunitare (art.90 pgr.1 din Tratatul Comunității Europene), iar prevederile OUG nr.50/2008 nu pot fi aplicate în speță, intrând în vigoare ulterior plății taxei de către el.
Verificând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, conform art.304 raportat la art. 304 ind.1 și 306 Cod Procedură Civilă, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, se constată că aceasta este temeinică și legală.
Potrivit articolului 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, limitând prin aceste prevederi libertatea statelor membre de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
Or, prin perceperea acestei taxe pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și importate spre înmatriculare în România fără a fi percepută și pentru autoturismele deja înmatriculate în România se încalcă prevederile art.90 paragraful 1 din TRATATUL COMUNITĂȚII EUROPENE.
În ce privește incidența în speță a prevederilor OUG nr. 50/2008, în mod corect a reținut instanța de fond că acestea nu pot fi aplicate, câtă vreme nu erau în vigoare la data plății taxei de către recurent.
Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod Procedură Civilă recurenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu împuternicirea avocațială nr.15/10.03.2009 și chitanța nr.60/09.03.2009 depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE a MUNCIPIULUI, cu sediul în O,- împotrivaSentinței nr.432/CA/2008 din data de 13.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bihorîn contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în O,- - 67.17, pe care o menține în totul.
Obligă partea recurentă să plătească părții intimate suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
red.dec. S - 17.03.2009
Jud.fond D -
Tehnored.19.03.2009 - 2 exemplare
Președinte:Marinescu SimonaJudecători:Marinescu Simona, Sotoc Daniela, Băltărete Savina