Contestație act administrativ fiscal. Sentința 124/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 25.01.2010
SENTINȚA CIVILĂ NR.124
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.02.2010
PREȘEDINTE: Rodica Olaru
GREFIER:- -
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanta "- " în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D, având ca obiect suspendare act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantă avocat, în reprezentarea pârâtei C-S se prezintă consilier juridic, lipsă fiind pârâta
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S depune la dosar delegație de reprezentare.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar dovada achitării cauțiunii în sumă de 6.682 lei, respectiv chitanța seria - nr.- din 22.02.2010.
Nemaifiind alte cererii de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra cererii.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S pune concluzii de respingere a cererii conform întâmpinării.
CURTEA
Asupra cererii de față, constată:
Prin cerere reclamantă "- " a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Direcția Generală a Finanțelor Publice D, solicitând, în temeiul art.15 din Legea nr.554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr.41/29.02.2008 și a Raportului de inspecție fiscală nr.852/29.02.2008, întocmit de către organele de control ale Direcției Generale a Finanțelor Publice D - Structura de Administrare Fiscală - Activitatea de Inspecție Fiscală, a deciziei nr.23/26.05.2008 emisă de C-S - Serviciul Soluționare Contestații, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr-, aflat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA, inițiată în baza Legii nr.554/2004, modificată, având ca obiect anulare act administrativ.
În motivare reclamanta arată că a formulat acțiune în contencios administrativ ce formează obiectul dosarului nr-, aflat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA, având ca obiect anulare act administrativ, împotriva Deciziei nr.23/26.05.2008.
Reclamanta susține că este aplicabil art.15 din Legea nr.554/2004, pentru că există cazul bine justificat întrucât prin Decizia nr.23/26.05.2008 C-S - Serviciul Soluționare Contestații a respins contestația sa invocând dispozițiile art.19 aliniatul 1 Cod fiscal, punctul 12 din nr.HG44/2004, art.6 aliniatul 1 din Legea contabilității nr.82/1991 republicată, punctul 41 și 45 din secțiunea 6 ("Principii contabile generale") din nr.1752/2005 pentru aprobarea contabile conforme cu Directivele Europene - Reglementări contabile conforme cu Directiva a -IV -a a
Astfel, s-a reținut faptul că "orice operațiune economico - financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate" și că "elementele prezentate în situațiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu principiile contabile generale, principiul independenței exercițiului prevăzând luarea în considerare a tuturor veniturilor și cheltuielilor corespunzătoare exercițiului financiar pentru care se face raportare, indiferent de data încasării sau plății acestor venituri și cheltuieli.
După cum se observă, în ciuda textelor invocate, emitentul Deciziei nr. 23/26.05.2008 face o gravă confuzie atunci când vorbește despre principiul independenței exercițiului financiar, între data încasării/plății și data emiterii facturii care poate constitui, prin înregistrarea ei în contabilitate document justificativ.
Dacă facturile în cauză ar fi fost emise în cursul anului 2005 și achitate ulterior, în 2006, susținerile organelor fiscale ar fi avut, poate mai multă coerență. Prin Raportul de inspecție fiscală nr.852/29.02.2008 s-a constatat că în cursul anului 2006 fost înregistrată, cu titlu de "Alte cheltuieli cu protecția socială",suma de 42.655,56 lei, reprezentând contravaloarea alimentelor care au fost acordate salariaților societății.
Inspectorii fiscali au apreciat că hrana asigurată salariaților reprezintă un avantaj acordat acestora, în sensul dispozițiilor art.55 aliniatul 3 litera b) Cod fiscal și, ca atare, contravaloare acesteia trebuia impozitată prin reținere la sursă de către societatea reclamantă. Pe cale de consecință, inspecția fiscală a stabilit că profitul impozabil a fost diminuat cu suma de 42.655,56 lei, acestei sume corespunzându-i un impozit de 6825 lei.
Mai mult, după cum s-a arătat și în contestația administrativă, există dispoziții normative exprese care demonstrează legalitatea înregistrărilor contabile pe care le-a efectuat, în speță punctul 22 din nr.HG44/2004 cu modificările și completările ulterioare: "Cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile sau cheltuielile înregistrate cu realizarea și comercializarea bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor".
De asemenea, prin art.156 din Capitolul VII punctul 4 din nr. 1752/2005 pentru probarea contabile conforme cu Directivele Europene - Anexa "Reglementări conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene" se arată că "În contabilitate se înregistrează distinct și alte drepturi și avantaje care, potrivit legii, nu se suportă din fondul de salarii (masă caldă, alimente etc.)".
Privitor la paguba iminentă, reclamanta arată că societatea are în derulare mai multe contracte comerciale, contracte de credit și ale obligații derivând din circuitul economico - financiar - în care este implicată, punerea de îndată în executare a actelor administrative atacate ar păgubi-o în mod inevitabil determinând consecințe grave pentru societate, constând în imposibilitatea desfășurării obiectului principal de activitate, fiind vorba de un prejudiciu material viitor și previzibil și perturbarea previzibilă gravă a funcționării societății comerciale constând din beneficiul material nerealizat de societate, câștigul mediu zilnic ce s-ar putea realiza, cheltuieli efectuate cu disponibilizarea personalului, creșterea ratei șomajului într-o localitate defavorizată ( ).
Consideră că executarea propriu - zisă și efectivă a actelor administrative atacate trebuie să se realizeze numai după ce justiția s-a pronunțat și a stabilit că sumele reținute în actele fiscale sunt datorate de societatea sa.
Alături de argumentele expuse mai sus, solicită să se aibă în vedere și recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștrii din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă,
Având în vedere și practica relevantă a referitoare la aplicarea prezumției de nevinovăție, în acest sens fiind cauza Jenosevici contra Suediei, în care s-a reținut încălcarea dreptului de acces la instanță în situația în care autoritățile fiscale au impus plata de taxe stabilite retroactiv, puse în executare înainte ca o instanță competentă să se pronunțe asupra legalității actului administrativ, eventuala întoarcere a executării, în situația anulării actelor fiscale de către o instanță competentă ar fi dificilă, aceasta neputându-se produce prompt.
Prin probele administrate în cauză a dovedit că, pârâta a început executarea silită împotriva societății sale, fără a justifica urmărirea silită a creanței, creanță care nu a devenit titlu executoriu deoarece actele administrative fiscale au fost contestate și nu permit punerea în executare a creanței, atâta vreme cât acestea au fost contestate pe motive procedurale și pe fond și nu au fost soluționate definitiv și irevocabil, pentru a putea fi vorba de un titlu executoriu, în baza căruia poate fi pornită o executare silită, respectiv titlul de creanță nu este susceptibil de a fi adus la îndeplinire prin executare silită.
Prin întâmpinare pârâta C-S a cerut respingerea cererii ca nefondată întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, pentru că suspendarea actelor juridice reprezintă operația juridică de întrerupere a efectelor acestora. Actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și prezumția de veridicitate. De aici, principiul executării din oficiu - executio - ex oficio, deci actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative echivalează cu a nu respecta legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine de drept și o democrație constituțională. Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative apare ca o excepție.
Din modul în care este formulat textul art.14 aliniatul 1 din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că suspendarea nu se poate acorda decât în cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unor pagube iminente, două condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.
Așadar, prima condiție care trebuie îndeplinită este aceea că motivele suspendării să fie bine justificate. Ceea ce înseamnă că ele trebuie să apară de la prima vedere ca fiind temeinice și să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ contestat.
O altă, condiție, care se cere îndeplinită în directă legătură cu prima, este aceea că prin măsura suspendării să se evite producerea unei pagube iminente. Este necesar ca reclamanta să fie amenințată, prin executarea actului administrativ, cu o vătămare iminentă și deci ireparabilă.
Reclamanta trebuie să justifice îndeplinirea condiției mai precizată prin prezentarea de dovezi legate de starea de fapt, de diligențele depuse, efecte asupra altor persoane, aspecte referitoare la situația sa socială.
Examinând cererea reclamantei "- " în raport cu prevederile art.14 și 15 din Legea nr.554/2004, se admite în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Direcția Generală a Finanțelor Publice D, se dispune suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr.41/29.II.2008 și a Raportului de inspecție fiscală nr.852/29.II.2008 emise de pârâta II și a deciziei nr.23/26.II.2008 emisă de pârâta I până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA pentru că:
Potrivit art.14 aliniatul 1 din Legea nr.554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art.7, autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.
Art.15 aliniatul 1 din aceeași lege prevede dreptul persoanei vătămate de a cere suspendarea executării actului administrativ pentru motivele prevăzute de art.14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Examinând prin prisma dispozițiilor legale suscitate cererea reclamantei, Curtea constată că aceasta a formulat acțiune în contencios administrativ împotriva actelor din prezenta cauză, în dosarul nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA, cazul bine justificat este demonstrat prin invocarea unor motive de nelegalitate ale actelor de impunere fiscală, cerință prevăzută de art.2 aliniatul 1 litera t) din Legea nr.554/2004 iar iminența producerii prejudiciului rezultă din caracterul executoriu al actelor de impunere fiscală, și prin demararea procedurii de executare silită împotriva reclamantei, așa cum denotă adresa nr. 590/17.XII.2009 emisă de pentru contribuabili mijlocii C-S, depusă la fila 28 din dosar, în temeiul art.149 din Codul d e procedură fiscală.
Cum reclamanta este societate comercială cu număr substanțial de angajați, așa cum rezultă din consemnările cuprinse în Raportul de inspecție fiscală atacat, că are o activitate comercială în baza unor raporturi contractuale, că reclamanta a achitat cauțiunea stabilită de instanță, conform de consemnare CEC nr.-/1/22.II.2010 în temeiul art.214 Cod procedură fiscală, cererea de față este întemeiată și se admite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta - împotriva pârâtelor Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Dispune suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr.41/29.II.2008 și a Raportului de inspecție fiscală nr.852/29.II.2008 emise de pârâta II și a deciziei nr.23/26-II-2008 emisă de pârâta I până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr- al Curții de APEL TIMIȘOARA.
Executorie de drept.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică 23.II.2010
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
RED:/03.03.10/
TEHNORED://03.03.10
5.ex./SM/emis 3 com./
Se comunică:
- reclamanta - -, -,- A, jud. C-S
- pârâta 1 - Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, - Reșița,-, jud. C-
- pârâta 2 - Direcția Generală a Finanțelor Publice D, - C,-, jud.
Președinte:Rodica OlaruJudecători:Rodica Olaru
