Contestație act administrativ fiscal. Decizia 247/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 07.12.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.247
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.02.2010
PREȘEDINTE: Adina Pokker
JUDECĂTOR 2: Rodica Olaru
JUDECĂTOR 3: Răzvan Pătru
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, împotriva sentinței civile nr.745/29.09.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanta - intimată "", având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta - intimată avocat, lipsă fiind pârâta - recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei - intimate depune la dosar împuternicire avocațială, dovada achitării onorariului de avocat și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei - intimate pune concluzii de respingere a recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin sentința civilă nr.745/29.IX.2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Timișa admis acțiunea "" și a obligat pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 6.615 lei reprezentând taxa de prima înmatriculare. Totodată a obligat pârâta să plătească reclamantei 904,3 lei cheltuieli de judecată.
În motivare s-a reținut că reclamanta la data de 30.05.2007, cu chitanța - nr.- a achitat pentru autoturismul marca BMW cu nr. de identificare, suma de 6615 lei reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare, taxă ce nu era datorată prin raportare la prevederile art. 90 paragraf I din Tratatul, text care are preeminență în raport cu dispozițiile Codului fiscal român, întrucât este o normă de drept comunitar, iar România este țară membră a Uniunii Europene, deci suma mai sus arătată a fost plătită ca urmare a aplicării eronate a legii.
În sprijinul rezolvării problemelor de drept deduse judecății în prezenta speță, vin prevederile art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Alineatul 4 al aceluiași articol, prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste. Astfel, art.90 (I) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În privința reglementării interne, se remarcă, că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343 prin nr.OUG110/2006, a fost restrânsă de la toate autoturismele si autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice, etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 ind.1 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului si unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 și 4 din Constituție, se situează supremația dreptului comunitar, în speță a art.90 (I) din Tratat si conchidem că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art.90 (I) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.214 ind.1 - 214 ind. 3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă în cuantum de 6615 lei RON, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90 (I) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Apărarea pârâtei formulată în sensul că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei este neîntemeiată și speculativă. Într-adevăr, reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme efectuate de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în forma electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second - hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emit un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul si o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera ca reclamanta nu poate invoca încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție si ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, sens în care au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile tardivității formulării cererii de restituire și prematurității introducerii acțiunii.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90 (I) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, persoană juridică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a i se restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat din străinătate.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal, vătămător pentru reclamantă, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ si ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamantă la Administrația Finanțelor Publice T, sens în care a fost respinsă ca neîntemeiată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.
Considerând demonstrată încălcarea art.90 (I) din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantului stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pârâta să o restituie.
În cauză a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice T solicitând modificarea sentinței și respingerea acțiunii.
În principal recurenta invocă excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ dată de nefinalizarea procedurii prealabile prevăzute de Titlul IX - Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din nr.OG92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, coroborat cu prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Cum nu s-a atacat o decizie emisă în condițiile art.218 Cod procedură fiscală, acțiunea este prematură.
Pe fondul cauzei, recurenta solicită admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și solicită respingerea în rest a acțiunii, ca neîntemeiată, pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru autoturismul în cauză.
Învederează instanței că, la data de 1.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial nr.327 din 25 aprilie 2008, prin care s-au abrogat dispozițiile art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind codul fiscal, care au instituit aplicarea taxei speciale pentru înmatricularea autoturismelor și autovehiculelor, potrivit dispozițiilor art.14 din această ordonanță:
"Art.14 1)Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 iulie 2008.
2) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art.2141-2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare".
Se învederează instanței și faptul că, dispozițiile nr.OUG50/2008 au efect retroactiv asupra tuturor sumelor achitate de către contribuabili în perioada 01.01.2007 - 30.06.2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în conformitate cu prevederile exprese ale art.11 din acest act normativ.
"Art.11 Taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Având în vedere faptul că taxa care face obiectul prezentei cauze, în sumă de 6615 lei a fost achitată de către reclamantă la data de 30.05.2007, cu chitanța seria - nr.-/30.05.2007, rezultă că și aceasta intră sub incidența dispozițiilor retroactive ale art.11 din nr.OUG50/2008.
Se mai solicită și admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma de 6615 lei achitată de contribuabil la data de 30.05.2007, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art.2141- 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule; mai solicită în rest a acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei pe poluare rezultat din aplicarea prevederilor nr.OUG50/2008 pentru autoturismul în cauză.
Se mai solicită respingerea cererii privind suma de 200 lei cheltuieli de judecată pentru că onorariul de avocat este nepotrivit de mare față de valoarea pricinii dar și față de munca îndeplinită de către avocat, în condițiile în care cauza a fost soluționată la al doilea termen de judecată, situație în care munca avocatului a fost minimă, rezumându-se la redactarea cererii de chemare în judecată și la prezența fizică în instanță.
Examinând cererea de recurs în raport cu motivele invocate și cu cele din oficiu prevăzute de art.304 Cod procedură civilă se constată că este nefondată și se respinge pentru că:
Acțiunea nu este inadmisibilă, cum eronat se susține, atâta timp cât taxa s-a încasat prin chitanță fiscală, chiar dacă nu îmbracă forma cerută de art.43 al.3 Cod procedură civilă, pentru că pot face obiectul contestației în procedura prealabilă instituită de Codul d e procedură fiscală și apoi al acțiunii în contencios administrativ fiscal, orice acte administrativ fiscale, așa cum prevede art.205 al.1 din cod.
Este neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de recurentă și sub cel de-al doilea aspect, pentru că așa cum s-a arătat mai sus, chitanța de plată a taxei constituie un act administrativ fiscal, astfel că este îndeplinită cerința art.1 al.1 raportat la art.2 pct.1 lit. f) din Legea nr.554/2004.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituție prevederile tratatelor comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin art.214 ind.1 alin.1 și art.214 ind.2 Cod fiscal s-a instituit obligația de a se plăti taxă specială pentru prima înmatriculare a unor autoturisme și autovehicule în România, cu excepțiile expres prevăzute în conținutul acestor texte de lege.
Potrivit reglementărilor cuprinse în Codul fiscal, cuantumul taxei speciale se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii și aceasta este percepută, conform legii, cu începere de la data de 1.2007, deci cu aplicabilitate pentru autovehicule introduse în România după această dată.
Din conținutul dispozițiilor legale suscitate rezultă neîndoielnic că taxa specială de primă înmatriculare nu se percepe pentru autoturismele deja înmatriculate în România anterior datei de 1.2007, ci numai pentru cele înmatriculate în alte state membre din Uniunea Europeană și reînmatriculate în România, după introducerea lor în țară.
Art.90 din Tratatul prevede la alin.1, că nici nu stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare, iar la al.2 că nici un stat membru nu poate aplica în cazul produselor provenind din alte state membre măsuri de impozitare internă de natură să asigure protecția indirectă a produselor naționale.
Dispozițiile legale suscitate, din codul fiscal român, introduc un regim juridic discriminatoriu din punct de vedere legal pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării în România, în ipoteza în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de origine, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor deja înmatriculate în România taxa nu se datorează.
Având în vedere prioritatea dreptului comunitar în raport cu legislația română, potrivit art.148 alin.2 și 4 din Constituție și incidența art.90 din Tratatul, bine a fost admisă acțiunea de prima instanță, constatându-se încălcarea normei din Tratat, motiv pentru care criticile recurentelor sub acest aspect sunt nefondate.
Susținerea din recurs legată de inexistența unei discriminări, motivat de faptul că, potrivit art.214 ind.1 și următoarele Cod fiscal taxa se aplică tuturor autovehiculelor, indiferent de proveniența geografică, inclusiv și celor fabricate în România, este irelevantă în cauză pentru că discriminarea s-a creat prin raportare la autovehicule înmatriculate deja în România anterior datei de 1.2007, data intrării în vigoare a normelor suscitate.
Concluzia se impune și privitor la invocarea, împrejurării că taxa în litigiu se aplică numai o singură dată și anume pentru prima înmatriculare în România, excluzându-se pentru situația reînmatriculării aceluiași autovehicul.
Susținerile recurentelor cu privire la nelegalitatea sentinței, pentru motivul că dispozițiile art.214 ind.1 și următoarele Cod fiscal nu încalcă normele art.90 din Tratatul, invocându-se inexistența unor norme comunitare care să interzică "apriori" stabilirea de taxe în țările membre potrivit libertății de a stabili taxe chiar și sub aspectul nivelului acestora, este irelevantă în soluționarea acțiunii, atâta timp cât s-a demonstrat existența discriminării anterior expuse, și o admitere în parte a acțiunii, sugerată prin recursuri, în sensul de a se admite cererea exclusiv pentru partea din taxă care a depășit valoarea taxei reziduale, inclusă în valoarea autovehiculelor similare înmatriculate ca fiind noi, și de respingere în rest a acțiunii, este o soluție nesusținută juridic din punct de vedere al dreptului administrativ.
Este nefondată și susținerea legată de dreptul statelor membre de a alege forma și mijloacele pentru obținerea rezultatului, în sensul art.1 - 33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificare a Tratatului, pentru că în speță nu se pune această problemă, ci cea a rezultatului pe care Statul Român a înțeles să-l atingă prin instituirea taxei, și care este unul discriminatoriu.
Este irelevantă în soluționarea cauzei invocarea existenței unei taxe similare în alte state ale atâta timp cât s-a demonstrat că legislația în litigiu este discriminatorie în raport cu deținătorii de autoturisme, înmatriculate în România anterior datei de 1.2007, concluzie care se impune și raportat la invocarea existenței acestei obligații pentru toate autoturismele, indiferent de proveniența lor geografică.
Acțiunea nu este parțial fără obiect, cum eronat se susține prin recurs, întrucât nr.OUG50/2008 nu este aplicabil în litigiu, atâta timp cât este un act normativ ulterior încasării taxei în cauză, fiind de principiul dreptului administrativ că legalitatea unui act administrativ se verifică prin raportare exclusivă la temeiurile legale în baza cărora s-a emis, deci în speță, în funcție de art.214 ind.1 și ind.2 Cod fiscal.
În consecință recursul este nefondat și se respinge.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă pârâta recurentă va fi obligată la 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs față de intimată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr.745/29-IX-2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș.
Obliga recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată în recurs față de intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică 23.II.2010
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/02.03.10
TEHNORED:/02.03.10
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș /Judecător -
Președinte:Adina PokkerJudecători:Adina Pokker, Rodica Olaru, Răzvan Pătru
