Contestație act administrativ fiscal. Decizia 129/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2829
SECȚIA contencios ADMINISTRIATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--4.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 129
Ședința publică din 29 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 811/CA/20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire taxă înmatriculare.
La apelul nominal se prezintă reclamanta intimată personal, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reclamanta intimată depune la dosar, concluzii scrise.
Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reclamanta intimată solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 811/CA/20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-au respins excepțiile. S-a admis acțiunea formulată de reclamanta, in contradictoriu cu P
S-a dispus anularea actului administrativ nr. 79272/20.03.2008, emisă de pârâtă.
A fost obligată pârâta T la restituirea sumei de 647 lei, cu dobânzi legale începând cu data plății și până la restituirea efectivă, reprezentând taxa specială pentru autoturism încasată cu CH serie - nr.-/16.10.2007.
A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în sumă de 500 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Analizând disp.art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că " nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare ".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii si protecționiste. Astfel, art.90(I) interzice discriminarea fiscală între produsele importate si cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În privința reglementării interne, remarcă prima instanță, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă de la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate ( cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 ind.1 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 si 4 din Constituție, se situează supremația dreptului comunitar, în speță a art.90( I ) din Tratat și conchide că prin modificarea codului fiscal si introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art.90(I) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.214 ind.1-214 ind.3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamanta în cuantum de 647 lei, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90(1) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare . înainte de aderare, sunt obligatorii pentru . România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Apărarea pârâtei formulată în sensul că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unui act administrativ fiscal de plată a taxei este neîntemeiată și speculativă. Intr-adevăr, reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme efectuate de Ministerul Finanțelor și care este afișată, în forma electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second- hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera că reclamanta nu poate invoca încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea si perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție si ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților si intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, sens în care se vor respinge ca neîntemeiate excepțiile tardivității formulării cererii de restituire și prematurității introducerii acțiunii.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90(I) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamantul, persoană fizică română, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a i se restabili drepturile conferite de această reglementare comunitară de bază și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementărilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat din străinătate.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal, vătămător pentru reclamant, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat reclamantul prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamantă la Administrația Finanțelor Publice T, sens în care se va respinge ca neîntemeiată excepția neîndeplinirii procedurii prealabile.
Considerând demonstrată încălcarea art.90(I) din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantei stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pârâta să o restituie.
-o pe reclamantă, în mod nelegal de suma de 647 lei, de la data plătii sumei, pârâta datorează și dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantului numai în acest fel putând fi reparat integral astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil.
Ca urmare a admiterii acțiunii, în temeiul art.274 pr.civ, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecata, în sumă de 500 lei reprezentând onorariu avocat, conform CH nr.-.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice T solicitând modificarea sentinței civile atacate, în principal în sensul admiterii excepțiilor vizând motivarea, inadmisibilitatea și tardivitatea acțiunii și în subsidiar pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiată privind restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 647 lei achitată pentru înmatricularea unui autoturism nou cu chitanța seria - nr. -/16.10.2007 emisă de T iar în mod cu totul subsidiar solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, începând cu data plății și până la restituirea efectivă, ca lipsit de temei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că acțiunea reclamantei nu este motivată corespunzător, nefiind precizate elementele de identificare a autoturismului importat, că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția inadmisibilității precum și excepția tardivității cererii de restituire a taxei, nefiind dovedit că reclamanta ar fi formulat o plângere finalizată prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației și că ar exista un act administrativ care să intre sub incidența Legii nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că în urma apariției nr.OUG 50/2008 care reglementează taxa pe poluare, reclamantei i se cuvine doar diferența dintre taxa achitată și taxa de poluare prevăzută de actul normativ menționat și că obligarea autorității la plata dobânzilor legale este lipsită de temei legal întrucât art.2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu prevăd că taxa de primă înmatriculare ar fi purtătoare de dobânzi.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurenta cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Acțiunea reclamantei este motivată atât în fapt cât și în drept, cuprinzând datele de identificare ale autovehiculului importat, astfel încât excepția nemotivării acțiunii invocată de către recurentă este neîntemeiată.
Sunt neîntemeiate de asemenea și criticile vizând modul de soluționare a excepțiilor inadmisibilității respectiv tardivității acțiunii, prima instanță reținând în mod corect că însăși obligarea la plata unei taxe care nu are un suport material echivalează cu existența unui act administrativ. În plus, Curtea reține că nu se poate susține inadmisibilitatea acțiunii determinată de inexistența plângerii prealabile întrucât reclamanta a solicitat restituirea sumelor achitate, pârâta refuzând să dea curs acestei solicitări, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 7 aliniatul 5 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazurile prevăzute la art. 2 aliniatul 2 din același act normativ. Cum aceste din urmă dispoziții reglementează refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, rezultă că reclamantul nici nu avea obligația de a formula o plângere prealabilă în privința răspunsului dat la solicitarea sa.
Cât privește fondul cauzei, Curtea subscrie argumentației juridice din considerentele hotărârii atacate cu privire la aplicabilitatea directă în ordinea internă de drept a României a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, reținând totodată că articolele 2141-2143din Codul fiscal au fost abrogate.
Este neîntemeiată susținerea recurentei că în cauză ar trebui avută în vedere apariția nr.OUG50/2008 pentru restituirea taxei pe poluare, astfel încât reclamantului i s-ar cuveni doar diferența dintre taxa de primă înmatriculare, achitată în baza dispozițiilor Codului fiscal, și taxa pe poluare ce ar urma să fie achitată în baza nr.OUG 50/2008. Concluzia se impune întrucât cele două acte normative constituie temeiuri de drept diferite și întrucât însăși denumirea taxelor reglementate prin acestea au scopuri diferite.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamantă cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Cât privește dobânzile acordate de prima instanță, Curtea apreciază că sunt nejustificate susținerile recurentei întrucât aceste dobânzi nu au fost acordate în baza art. 2141-2143Cod fiscal ci în considerarea prejudiciului cauzat reclamantului prin lipsirea de folosință a sumei încasate cu încălcarea dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Având în vedere considerentele menționate, constatând neîntemeiat recursul promovat, Curtea, în baza art. 312.pr.civ. urmează a-l respinge ca atare, luând totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T, împotriva Sentinței civile nr. 811 din 20 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- LIBER - - - - -
GREFIER
-
Red./5.03.2009
Tehnodact /2 ex./5.03.2009
Prima instanță: Tribunalul Timiș - Judecător
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Maria Cornelia
