Contestație act administrativ fiscal. Decizia 131/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2829
SECȚIA contencios ADMINISTRIATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR--4.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR. 131
Ședința publică din 29 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
GREFIER: -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 754/CA/01.10.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat, pârâți intimați Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Ministerul Economiei și Finanțelor B, având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire taxă înmatriculare.
La apelul nominal se prezintă reclamantul intimat personal, lipsă fiind pârâta recurentă și pârâții intimați.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar de către reclamantul intimat, concluzii scrise.
Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reclamantul intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 754/Ca/1 octombrie 2008, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice T, Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Ministerul Economiei și Finanțelor B, având ca obiect restituire taxă înmatriculare.
S-a dispus anularea chitanței pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr. - din 19.10.2007 emisă de Trezoreria T și a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice T să restituie reclamantului suma de 5.728 lei, reprezentând taxă primă înmatriculare.
S-a respins acțiunea reclamantului față de pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Ministerul Economiei și Finanțelor B, fără cheltuieli de judecată nesolicitate.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență următoarele:
Conform art. 137 Cod procedură civilă "instanța s- pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice T, excepție invocată de către această pârâtă, instanța a admis-o ca fiind întemeiată și a respins acțiunea reclamantului față de această instituție ca fiind îndreptată împotriva unei instituții fără calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât chitanța ce se solicită a fi anulată în cauză a fost emisă de pârâta
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a B, instanța a admis-o ca fiind întemeiată și a respins acțiunea reclamantului față de acest minister ca fiind îndreptată împotriva unei instituții fără calitate procesuală pasivă în cauză, pentru aceleași considerente expuse în motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive a
Analizând excepția nemotivării acțiunii reclamantului, excepție invocată de către pârâta T, instanța a respins-o ca nefondată întrucât, acțiunea este motivată conform disp. art. 112 pct. 4. procedură civilă.
Analizând excepțiile prematurității și inadmisibilității acțiunii pentru dată de nefinalizarea procedurii prealabile obligatorii prevăzute de Titlul IX - Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale din nr.OG 92/2003 privind pr. fiscală. coroborat cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/20004, inadmisibilitatea formulării capătului de cerere privind anularea așa-zisului "act administrativ" reprezentat de chitanța emisă de T, raportat la prevederile art. 41 din pr. fiscală coroborat cu art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, excepții invocate de către pârâte, instanța le- respins ca neîntemeiate, întrucât obligativitatea recursului administrativ prealabil este impusă numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul acțiunilor întemeiate pe tăcerea administrației sau instituției publice, deoarece în asemenea cazuri persoana fizică sau juridică nu mai trebuie supusă încă o dată unui refuz, aceasta având posibilitatea de a înainta direct acțiune în instanță.
În speță este vorba de un refuz al autorității pârâte, astfel că nu se impunea efectuarea procedurii administrative prealabile prev. de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Analizând excepția tardivității formulării cererii de restituire a taxei speciale, raportat la prevederile art. 207 alin. 1 din pr. fiscală, excepții invocate de către pârâte, instanța le- respins ca nefondate, întrucât în raport de actele existente la dosar și corespondența purtată de către reclamant cu organul fiscal, acțiunea nu este tardivă, iar reclamantul nu a decăzut din dreptul de a mai solicita anularea actelor administrative de impunere la plata taxei și restituirea acestei taxe în suma de 5.728 lei.
Analizând excepția inadmisibilității capătului de cerere privind restituirea taxei speciale, raportat la prevederile art. 117 din pr. fiscală, excepție invocată de către pârâte, instanța a respins-o ca nefondată, întrucât art. 21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța observă, în primul rând, că în cauză este de necontestat că reclamantul a plătit taxa de primă înmatriculare impusă de art. 2141Codul fiscal și că a solicitat restituirea acestei taxe.
De asemenea, este necontestat că solicitarea reclamantului de restituire a acestei taxe a fost respinsă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T prin adresa nr. 73307/27.02.2008, aflată la fila 6 din dosar.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
Din acest punct de vedere, instanța a reținut că actele atacate de reclamant sunt acte administrative în sensul prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ele exprimând voința Administrației Finanțelor Publice a Municipiului T de a refuza restituirea taxei de primă înmatriculare solicitată de reclamant, refuz explicit, manifestat în regim de putere publică, în calitate de organ competent cu încasarea taxei respective și cu rezolvare a cererilor de restituire a taxelor astfel percepute.
Aceeași concluzie s-au desprins și din examinarea dispozițiilor art. 41 Cod de Procedură Fiscală, care definesc actul administrativ fiscal, dispoziții conform cărora "în înțelesul prezentului cod, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale."
În condițiile în care actele respective au fost emise de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului T potrivit competenței sale, în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, nu se poate reține absența caracterului administrativ al acestor acte, indiferent care ar fi denumirea lor.
Dat fiind caracterul de act administrativ al acestei manifestări de voință a pârâtei Administrației Finanțelor Publice a Municipiului T, instanța reține caracterul nelegal al refuzului acestei instituții de a examina cererea de restituire formulată de reclamantă.
Instanța a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate "produselor altor state membre"și impozitele"interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamant și contestată în prezenta cauză.
În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, instanța amintește principiile emise de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în interpretarea acestui articol.
Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 - dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ndasdi -s .- Regionalis, respectiv Nmeth -s - - Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:
"Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Industries, 2006 I p. -0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).
În ceea ce privesc autoturismele second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01, 2004, I p. -4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
În contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Scopul înmatriculării este acela de protecție a mediului și nu ține cont de valoarea de piață a autoturismului, aplicarea art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, implică luarea în considerare a deprecierii autoturismelor folosite atunci când acestea sunt impozitate, din moment ce această taxă este percepută numai o dată, atunci când autoturismul este pentru prima dată înregistrat în vederea punerii în circulație în statul membru în cauză, fiind încorporată în această valoare.
Art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de Legea privind taxele de înmatriculare, atâta timp cât:
- taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru;
- valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
O comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în acest stat membru înainte de aplicarea a Legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă."
Valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât - atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene - aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate, respectiv în România.
Prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform căroraStatul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În consecință, instanța a constatat nelegalitatea chitanței pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții seria - nr. - din 19.10.2007 emisă de Trezoreria T și a obligat pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T să restituie reclamantului suma de 5.728 lei, reprezentând taxă primă înmatriculare, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art. 2141din Codul fiscal român în prezenta cauză, admițând astfel în parte acțiunea ca fiind întemeiată numai sub această formă, pentru considerentele arătate și văzând, că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice T, considerând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Prin recursul promovat, pârâta Administrația Finanțelor Publice Tas olicitat instanței modificarea sentinței, în principal, rejudecarea cauzei în sensul admiterii excepției formulate privind prematuritatea și inadmisibilitatea acțiunii iar în subsidiar, pe fondul cauzei, se solicită admiterea în parte a acțiunii cu privire la taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, în temeiul prevederilor art. 2141- 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, și cuantumul taxei de poluare pentru autovehicule. Se solicită respingerea în rest a acțiunii ca neîntemeiată pentru suma reprezentând cuantumul taxei de poluare rezultat din aplicarea prevederilor G nr. 50/2008 pentru autoturismul în cauză. De asemenea se solicită respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata de dobânzi legale aferente sumei de restituit, începând cu data plății, ca lipsit de temei legal, având în vedere că taxa achitată în temeiul prevederilor 2141- 2143din Legea nr.571/2003 nu este purtătoare de dobânzi.
Totodată, recurenta mai precizează că potrivit art.11 a nr.OUG50/2008 se instituie temeiul pentru restituirea diferenței între taxa specială pentru autoturisme și taxa de poluare pentru autovehicule, reclamantul având posibilitatea și temeiul legal să se adreseze pe cale administrativă Administrației Finanțelor Publice T pentru restituirea acestei diferențe.
Recursul este neîntemeiat.
Privitor la excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ urmarea neefectuării procedurii prealabile obligatorii reglementată de dispozițiile art.205 și următoarele din nr.OUG92/2003, Curtea urmează să o respingă ca neîntemeiată.
Și aceasta întrucât, chitanța seria - nr.-/12.11.2007 eliberată de Trezoreria T, atestă achitarea de către reclamant, în beneficiul T, a sumei de 1.205 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autoturismul importat, iar ulterior, la data de 10.04.2008, reclamantul a înregistrat sub nr.14590, cererea de restituire a acestei sume, pârâta nerăspunzând la această solicitare.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art.2 alin.1 lit. c) precum și ale alin.2 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații C de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru daunele suferite (a se vedea:, cazul nr.68/79 I/S contre Ministere danois des impots accises precum și cauza conexată nr. 290/05 și 333/05 și parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultim rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea nr.OUG50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
În baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă urmează a obliga pârâta față de reclamant la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul de față, în condițiile dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta T, împotriva sentinței civile nr. 754/CA/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- LIBER - - - - -
GREFIER,
-
Red./2.03.2009
Tehnoidact / 2 ex./10.03.2009
Prima instanță: Tribunalul Timiș - Judecător
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Maria Cornelia
