Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1361/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 21.10.2008
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1361
Ședința publică de la 04 2008
PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Rodica
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.519/10.09.2008 a Tribunalului Arad pronunțată în dosar nr- în contradictoriu cu reclamantul intimat HG, având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire taxa auto.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea recurentei pârâte consilier juridic iar în reprezentarea reclamantului intimat avocat în substituirea avocatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii primei instanței în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamant pentru motivele arătate în scris.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică ș ilegală, pentru motivele arătate în concluziile scrise pe carele depune la dosar, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.519/10.09.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea în contencios administrativ exercitată de reclamantul în HG contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A, a dispus anularea actelor administrativ fiscale nr. 68833/ad/24.04.2008, respectiv nr.89526/ad/10.06.2008, reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, emise de pârâtă a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3616 lei ce reprezintă taxa de primă înmatriculare cu dobânda legală aferentă de la data plății sumei și până la restituirea efectivă precum și la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1039,3 lei, constând în taxe de timbru în sumă de 39,3 lei și onorariu de avocat în sumă de 1000 lei.
Pentru a hotărî astfel,prima instanță a constatat că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 23 iulie 2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice A, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea actelor administrativ fiscale emis de pârâtă, cu nr. 68833/ad/24.04.2008, respectiv nr. 89526/ad/10.06.2008, precum și obligarea pârâtei la restituirea taxei de primă înmatriculare, în cuantum de 3616 lei, achitată la Trezoreria A, sumă actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data restituirii.
În motivare, reclamantul arată că în cursul anului 2008 achiziționat un autoturism second-hand din Germani, iar pentru a-l înmatricula a fost obligat să achite în contul bugetului de stat suma de 3616 lei achitată în data de 05.03.2008, cu chitanța nr. nr. -, reprezentând taxă specială pentru autoturisme în temeiul art. 2141și 2143Cod fiscal. Consideră că taxa percepută este nelegală fiind contrară dispozițiilor art.90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene CE întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene.
Prin această taxă, afirmă reclamantul, este încălcat principiul nediscriminării între produsele naționale și produsele similare importate, din analiza aplicării taxei rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în și neînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România, la o nouă înmatriculare, taxa nu mai este percepută.
Reclamantul arată că prin cererea formulată la data de 07.04.2008 a solicitat Administrației Finanțelor Publice restituirea taxei, cererea sa fiind respinsă prin adresa nr. 68833/ad/24.04.2008, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru restituire.
Se susține de către reclamant că în mod greșit organul fiscal a apreciat că adresa emisă nu reprezintă un act administrativ fiscal întrucât conținutul acesteia reprezintă o manifestare de voință a organului fiscal a autorității fiscale care nu s-a pronunțat asupra cererii formulate motiv pentru care devin incidente și dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. h din Legea 554/2004.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii parțial ca netemeinică și nelegală și parțial ca fiind fără obiect.
. În motivare arată că începând cu data de 1.07.2007 a intrat în vigoare nr.OUG 50/2008 cu Norme metodologice de aplicare din 24 06 2008.
Conform dispozițiilor art. 11 din ordonanță, taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioadă 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa de poluare pentru autovehicule, se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare ordonanței de urgență.
Consideră reclamantul că restituirea unei părți din taxa achitată se face doar în baza unei cereri depusă, însoțită de actele prevăzute în norme și organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată. Din acest punct de vedere, apreciază pârâta că acțiunea reclamantului a rămas fără obiect existând o procedură de restituire de care aceasta poate să uzeze.
Mai arată cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG 50/2008, din expunerea de motive a ordonanței, rezultă că în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, a fost adoptată Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel că diferența de taxă achitată de reclamant este legală și în conformitate cu normele comunitare ea neputând fi restituită nici la cerere nici în alt mod.
Instanța reține că reclamantul a achitat în contul trezoreriei municipiului A suma de 3616 lei, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu chitanța nr. nr.-.
Cererea de restituire a taxei a fost respinsă de pârâta A, pe motiv că acestea au fost încasate în temeiul art. 2141- 2143din Codul fiscal.
Referitor la susținerea pârâtei privind incidența în cauză a OUG nr 50/2008 cu începere de la 1 iulie 2008, instanța va înlătura ca neîntemeiată argumentația formulată de pârâtă apreciind că dispozițiile art. 11 din OG nr. 50/2008 nu sunt aplicabile situației juridice din litigiul dedus judecății.
Dispozițiile art. 2141- 2143Cod fiscal au fost abrogate de la data de 1 iulie 2008, iar taxa de primă înmatriculare a fost încasată de către pârâtă în temeiul art 2141- 2143din Codul fiscal, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2007-30 iunie 2008.
Instanța va da astfel eficiență prevederilor constituționale consacrate în art 15 alin. 2 din Constituția României privind principiul neretroactivității legii, reținând astfel că noua ordonanță de urgență nu se poate aplica situațiilor juridice născute anterior.
Prin urmare nici reclamantul care și-a înmatriculat autoturismul în această perioadă, achitând taxa specială corespunzătoare reglementărilor în vigoare nu poate fi obligat să achite o altă taxă în temeiul noii reglementări, care așa cum dispune în art. 14 aceasta va putea fi aplicată autoturismelor introduse în țară ulterior datei de 01. iulie 2008 tocmai pentru că aceasta nu poate retroactiva.
Instanța a reținut și faptul că aplicarea dispozițiilor art. 11 din OUG nr. 50/2008 cade în competența exclusivă a organelor fiscale singurele care pot calcula și restitui diferențele dintre vechea taxă și noua taxă instituită prin OUG nr. 50/2008, achitate de contribuabil.
Întrucât taxa specială ce face obiectul acțiunii a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, instanța reține că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Reclamantul este îndreptățită la restituirea integrală a taxei încasate cu încălcarea dreptului comunitar.
Instanța apreciază că, esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede, că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat.
Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța constată că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Cu privire la faptul că adresa Administrației Finanțelor Publice A nu ar fi act administrativ în sensul Legii 554/2004 sau administrativ fiscal în sensul OG 92/2003, instanța unește această excepție cu fondul cauzei, natura juridică a actului contestat determinând motivul promovării acțiunii și deci, admiterii sau respingerii pe fond a acesteia.
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art. 90 (1) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
Invocând jurisprudența Curții de justiție Europene, instanța reține că prin Decizia în cauza Costa/Enel (1964), a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat - un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială.
Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior, or, în speță, taxa specială auto a fost introdusă în legislația internă prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea, în cauza Simmenthal (1976) a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acesta contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituționale.
Tribunalul constată că acțiunea reclamantului este o acțiune în restituirea unor taxe achitate fără temei legal întemeiată pe art. 214 (3) și art. 117 Cod procedură fiscală, întrucât suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare.
Reclamantul a achitat taxa conformându-se dispozițiilor art. 2141și 2143Cod fiscal și unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme, stabilită de Ministerul Finanțelor și care este afișată în formă electronică, în mod public fiind irelevant aspectul că această plată a fost făcută voluntar în condițiile în care operațiunea de înmatriculare a autoturismului second-hand cumpărat dintr-un stat membru al UE, în România, este condiționată de plata acestei taxe.
În consecință, adresa emisă de Administrația Finanțelor Publice A constituie un act administrativ fiscal în sensul art. 41 din OG 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală întrucât este emis de organele fiscale competente și privesc drepturi și obligații fiscale respectiv obligația de plată a taxei, astfel încât sunt cenzurabile pe calea contenciosului administrativ fiind acte administrative în sensul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit.c din Legea 554/2004.
A considera că reclamantul nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantului de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art. 21 alin. 1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Deoarece în România, stat comunitar de la 1 ianuarie 2007 care și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale comunității, dinainte de aderare, nu se percepe nici un fel de taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate în celelalte state, instanța constată o diferență de tratament, cea ce introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, ceea ce contravine dispozițiilor art. 90(1) din Tratatul CEE. Aceste dispoziții care fac parte de la data de 1 ianuarie 2007 din ordinea interioară a României, se opun taxei speciale pentru primă înmatriculare pentru achizițiile intercomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor.
Dreptul conferit de reglementarea comunitară de bază fiind încălcat prin aplicarea reglementărilor dreptului național instanța constată că suma plătită de reclamant nu a fost datorată, fiind încadrată ilegal în condițiile art. 2141- 2143Cod fiscal, se impune obligarea pârâtei la restituirea aceste taxe.
Cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumelor achitate cu rata dobânzii legale până la data plății efective, instanța constată că, în cazul sumelor restituite de la bugetul statului se datorează dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei putând fi reparat integral numai în acest mod, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1084 cod civil raportat la art. 1082 Cod civil.
Pentru aceste considerente, instanța a admia acțiunea reclamantului, în sensul că a obligat pârâta să dispună anularea actelor administrativ fiscale emise de pârâtă și restituirea sumei de 3616 lei, actualizată, cu dobânda legală aferentă de la data plății sumei, până la data restituirii efective.
În baza disp. art. 274 Cod procedură civilă instanța a obligat pârâta să-i plătească reclamantei suma de 1039,3 lei cheltuieli de judecată, constând în taxe de timbru în sumă de 39,3 lei și onorariu de avocat în sumă de 1000 lei.
Împotriva sentinței a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A solicitând în principal casarea cu trimitere spre rejudecare și în subsidiar modificarea ei și respingerea acțiunii, cu următoarele criticii:
În esență, prima instanță a constatat neconcordanța dintre legislația internă care reglementează taxa auto de primă înmatriculare, pe de o parte, și Constituție și Tratatul Comunității Europene, pe de altă parte.
În primul rând, critică sentința pe soluționarea greșită a excepției de inadmisibilitate a acțiunii reclamantului sub un dublu aspect.
Primul aspect se referă la împrejurarea în care instanța de fond a constatat că însăși obligația de plată a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată, care nu are suport material, ci doar o bază legală.
Or, în condițiile în care nu există un "suport material", adică existența materială a unui act administrativ, acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată, apare ca fiind inadmisibilă.
Al doilea aspect al inadmisibilității, are în vedere natura litigiului: dacă nu există act administrativ în speță, sau dacă reclamantului i s-a răspuns printr-un simplu răspuns la petiție, în termenul legal, nu se poate vorbi de contencios administrativ.
A doua excepție de ordine publică pe care o invocă este cea privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice A, argumentele fiind aceleași ca la fond.
Instanța a considerat că încălcarea art.90 din Tratat a fost demonstrată prin faptul că a fost instituită taxa specială, însă nu a avut în vedere faptul că pârâta doar a încasat respectiva taxa potrivit legislației în vigoare (cum în mod corect a stabilit Tribunalul Gorj prin sentința nr.2789/01.10.2007 pronunțată în dosarul nr-).
Prima instanță a încălcat limitele generale de competență ale unei instanțe de judecată, depășind și atribuțiile puterii judecătorești (art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă).
Potrivit art.126 alin.2 din Constituția României, "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege." Astfel, nicio lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale.
În ce privește fondul cauzei, relevă că, admițând că la data pronunțării, nr.OUG50/2008, cap. VI lit. A) alin.1 - 17, deși era publicată în Monitorul Oficial, ea nu era în vigoare, hotărârea instanței este considerată netemeinică și nelegală, astfel:
Regimul taxei speciale pentru autoturisme, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2007, înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 2006.
Față de prevederile constituționale ale art.148 precizează că, potrivit art. 1-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului, " Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Totodată, alin.2) al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte și că, în concluzie, prima instanță prin admiterea acțiunii a făcut o aplicare greșită a legii.
Cu privire la prevederile art. 90 (1) din Tratatul Comunităților Europene, recurenta consideră că dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente în cauză, întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme sau autovehicule, indiferent de proveniența acestora, la momentul primei înmatriculări în România.
Argumentele de principiu reținute în motivarea hotărârii pronunțate de Tribunalul Arad sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, Tribunalul Arad ar fi fost obligat să stabilească prin mijloace procedurale specifice dacă taxa achitată în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
În acest context, arată că nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. Principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Dispozițiile art. 90 paragraful I din Tratatul Comunității Europene nu sunt incidente întrucât, pe de o parte nu suntem în prezența unor "impozite interne mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", iar pe de altă parte nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
Tot pe fondul cauzei, solicită ca instanța de recurs, să constate că la momentul promovării prezentului recurs, este în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin hotărâre de guvern, nr.OUG50/2008 fiind publicată chiar anterior pronunțării hotărârii atacate.
În aceste condiții, având în vedere aceste modificări legislative, agreate de Uniunea Europeană, solicită instanței să dispună în consecință.
În condițiile legislative prezente, consideră acțiunea reclamantului ca fiind parțial fără obiect.
Astfel, începând cu data de 01.07.2008 a intrat în vigoare nr.OUG50/2008, cu Norme Metodologice de aplicare stabilite prin hotărâre de guvern, din care rezultă că pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire reclamantul trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul fiscal și cea de poluare introdusă de nr.OUG50/2008.
Din acest punct de vedere și pentru această parte din sumă, acțiunea reclamantului este fără obiect, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primi suma ce i se cuvine, drept pentru care, pe fond, solicită reținerea cauzei pentru judecare și în consecință respingerea ei.
Cu privire la partea de taxă a cărei restituire nu se face la cerere potrivit nr.OUG50/2008, solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Așa cum este reglementată de nr.OUG50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Îndeplinind aceste condiții, este evident că diferența de taxă achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și egalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța hotărârea atacată arătă că instanța de fond în mod eronat a respins cererea de suspendare motivând că "soluționarea cauzei nu depinde de finalizarea procedurii de infrigement" în condițiile în care, așa cum a arătat în întâmpinarea de la dosarul instanței de fond, soluția în speță este legată de finalizarea acestei proceduri.
În acest sens, învederează că Uniunea Europeană, prin organele sale abilitate, respectiv Comisia Europeană, a declanșat împotriva României procedura de "infringement", respectiv procedura privind constatarea încălcării în parte de către România, ca stat membru al a normelor comunitare în vigoare, în speță ale art. 90 din Tratatul
În cadrul negocierilor prealabile purtate de către România cu reprezentanții Comisiei Europene, discuțiile au fost axate exclusiv în sensul modificării formulei de calcul a acestei taxe, prin modificarea criteriilor și coeficienților de calcul și ponderii acestora în formula de calcul, în vederea diminuării considerabile a cuantumului final al taxei, și nicidecum în sensul eliminării totale de către România a acestei taxe din Codul Fiscal.
De altfel, în urma acestor discuții s-a negociat modificarea acestei taxe sub aspectul modului de calcul al acesteia potrivit solicitărilor Comisiei europene, situație în care, în momentul ajungerii la un acord agreat de ambele părți, procedura de infringement va fi definitiv închisă, iar cauza nu va mai fi trimisă spre examinare Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg.
Față de aceste negocieri între reprezentanții României și Comisiei Europene, negocieri care s-au concretizat prin acceptul dat de Comisia Europeană asupra unui proiect întocmit de către România cu privire la această taxă, apreciază că pronunțarea în acest moment a unei hotărâri în această speță este inoportună cât și nelegală.
Pronunțarea unei hotărâri înainte de intrarea în vigoare a modificărilor legislative privind taxa de primă înmatriculare, așa cum au fost ele agreate de către Comisia Europeană, este în acest moment neavenită, existând posibilitatea, ulterior, ca soluția instanței să fie adaptată conform normelor aflate în vigoare și agreate de Uniunea Europeană.
De exemplu, în ipoteza în care, instanța, ar admite, pe fond acțiunea reclamantului, fapt care generează o restituire integrală a taxei plătită de reclamant, se poate crea un prejudiciu adus Statului Român, întrucât, după cum a arătat mai sus, negocierile cu Comisia Europeană au fost axate asupra cuantumului acestei taxe, respectiv asupra modului de calcul și în nici un caz asupra eliminării totale a acestei taxe. Deci, această taxă, va exista, așa cum este ea prezentă într-un număr de 16 state europene, agreată fiind de Comunitatea Europeană, însă, ea va fi stabilită într-un alt cuantum.
Astfel, văzând mențiunile făcute mai sus, apreciază că soluționarea echitabilă a prezentei cauze, depinde în tot de soluționarea litigiului dintre România și și în acest fel, solicită suspendarea prezentei cauze, până la soluționarea definitivă a procedurii de infringement, în condițiile art. 244 aliniat 1, pct. 1 din Codul d e Procedură Civilă.
Consideră că în cazul în care nu s-ar dispune suspendarea judecării prezentei cauze până la finalizarea procedurii de infringement,semnalează iminența producerii următoarelor posibile situații:
- pronunțarea unor soluții pe fondul cererilor de restituire a taxei de către instanțele judecătorești naționale, indiferent de soluția adoptată, înainte de pronunțarea unei hotărâri contrare acestor soluții de către de la Luxemburg.
Astfel, în cazul ipotetic amintit și mai sus, în care acțiunile în restituirea taxei auto de prima înmatriculare ar fi admise de către instanțele naționale iar eventuala soluție a hotărârii ar fi de respingere a sesizării Comisiei și de constatare a faptului că România nu a încălcat normele comunitare prin instituirea acestei taxe, se pune întrebarea fireasca ce se întâmplă cu aceste hotărâri ale instanțelor naționale și cum mai pot fi ele infirmate (anulate), conform normelor procedurale interne, precum și cum mai poate fi întoarsă executarea lor, prin încasarea la bugetul statului a taxelor restituite necuvenit către particulari în baza acestora.
- In mod similar, și în ipoteza respingerii pe fond, ca neîntemeiate, a acestor cereri de restituire de către instanța națională, fără a se dispune suspendarea cauzelor până la pronunțarea în speță a sau măcar a punerii în discuție a excepției prematurității cererilor de restituire, iar ar soluționa procedura de infringement în sensul admiterii sesizării Comisiei și constatării faptului că România a încălcat normele comunitare, se pune problema inadmisibilității formulării, ulterior pronunțării hotărârii, a unor noi cereri de restituire formulate de către aceiași particulari, prin invocarea și admiterea excepției puterii de lucru judecat.
- învederează și posibilitatea creării în practică a unei a treia situații, și anume ca hotărârea să promoveze o soluție de "admitere în parte" a sesizării Comisiei, în sensul în care să se statueze ca în principiu, în lipsa unei armonizări a taxei auto la nivel comunitar, România are dreptul să instituie o astfel de taxa auto, însă să constate că modul de determinare a cuantumului taxei auto nu corespunde întru-totul cerințelor și rigorilor comunitare, și că potrivit practicii, această taxa auto este datorată doar în parte de către particularii care au achitat-o statului român, proporțional cu gradul de depreciere reală a autoturismelor și autovehiculelor pentru care s-au achitat aceste taxe.
În această din urma situație, toate hotărârile pronunțate pe fondul cauzei de către instanțele naționale, indiferent că sunt de admitere a acțiunilor și de restituire integrală a taxelor auto achitate sau că aceste soluții sunt de respingere a acțiunilor și de menținere ca datorate integral bugetului de stat, vor fi vădit netemeinice și contrare hotărârii întrucât nimeni nu a calculat eventualele cote (părți) din taxele inițial achitate, care sunt nedatorate și care se impun a fi restituite particularilor, respectiv care sunt datorate și care nu trebuie restituite reclamanților particulari.
În susținerea cererii de suspendare, mai adaugă următoarele argumente:
Un alt motiv în sprijinul admiterii cererii de suspendare al judecării prezentei cauze până la soluționarea procedurii de infringement îl constituie în opinia recurentei, însăși obiectul prezentei cauze, prin prisma motivelor invocate de către reclamant, raportat la competența materială exclusivă în ceea ce privește soluționarea unor aspecte speciale ale cauzei.
Or, soluționarea acestei chestiuni juridice nu se poate face decât printr-o interpretare explicită și directă a acestor dispoziții ale art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, interpretare a dispozițiilor acestui tratat constitutiv european care însă cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a Comunității Europene de la Luxemburg, în conformitate cu dispozițiile art.234 (fost art.177) alin. 1 lit. a) din același Tratat instituind Comunitatea Europeană:
"Art. 234" 1) Curtea de Justiție este competentă să hotărască, cu titlu prejudiciar: a) asupra interpretării prezentului tratat".
Însă, având în vedere faptul că, împotriva României a fost deja declanșata procedura de infringement de către Comisia, în condițiile art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, tocmai cu privire la același obiect, procedura care va fi finalizata printr-o decizie a Curții de Justiție a care va tranșa în mod irevocabil chestiunea stabilirii de către România a taxei de primă înmatriculare prin dispozițiile art. 2141și art.2142din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, consideră că nu se mai impune totuși sesizarea Curții de Justiție a de către Tribunalul Arad cu o cerere de pronunțare a unei hotărâri cu titlu prejudiciar, cea mai judicioasă soluție care se impune în cauză fiind suspendarea judecării prezentei cauze, în condițiile art.244 alin.1 pct.1 din Cod procedură civilă, până la finalizarea procedurii de infringement, soluțiile instanțelor naționale depinzând în tot de soluția pronunțată de către Curtea de Justiție a
De asemenea, dacă instanțelor naționale le-ar reveni competența materială de a se pronunța în chestiunea încălcării tratatelor constitutive ale, învederează că astfel însăși procedura de infringement ar deveni inutilă și fără finalitate.
Astfel, daca s-ar admite această opinie vădit eronată și contrară dispozițiilor tratatelor constitutive ale, s-ar putea ajunge în situația ipotetică în care Comisia, în cazul în care constată că un stat nu și-a îndeplinit obligațiile care îi incumbă potrivit tratatelor, să sesizeze direct instanțele naționale ale acelui stat care să constate acest fapt.
Or, o astfel de opinie este vădit contrară procedurii de infringement, instituită în condițiile art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, care stabilește în mod limpede regula potrivit căreia doar Curtea de justiție a este competentă material să se pronunțe asupra încălcării tratatelor constitutive de către statele membre, iar nu orice instanță națională.
Art. 226 "În cazul în care Comisia consideră că un stat membru nu și-a îndeplinit obligațiile care îi incumbă în virtutea prezentului tratat, emite un aviz motivat cu privire la acest subiect, după ce a dat statului respectiv posibilitatea să-și prezinte observațiile.
Dacă statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiție".
Ne situăm în ipoteza acestei norme a tratatului, întrucât în ceea ce privește sintagma "obligațiile care incumbă statelor membre în virtutea Tratatului privind instituirea " cuprinde inclusiv obligația României, ca stat membru al, de a înlătura orice bariere de natură fiscală sau vamală, sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar, în temeiul art. 90 din Tratatul
Precizează în mod expres faptul că nu invocă o necompetanță totală a instanțelor judecătorești naționale romanești de a soluționa prezenta acțiune în întregul ei, așa cum a fost formulată, ci doar asupra unei necompetențe materiale parțiale în soluționarea cauzei.
Astfel, strict în ceea ce privește capătul de cerere sau chestiunea restituirii de către pârâtă a taxei auto de primă înmatriculare achitată de către reclamant admite că sunt competente material să soluționeze cauza instanțele naționale de contencios administrativ.
Însă pentru a putea soluționa acest capăt de cerere, subsidiar în opinia sa, prin prisma motivației cuprinse în cererea de chemare în judecată, instanțele naționale sunt practic obligate să soluționeze un capăt de cerere principal, chiar dacă el nu este formulat în mod distinct în acțiune, și anume să constate că taxa auto de primă înmatriculare, și respectiv dispozițiile art.2141și art.2142din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul privind instituirea, cu alte cuvinte faptul că România, ca stat membru al E, nu și-a îndeplinit "obligațiile care incumbă statelor membre în virtutea Tratatului privind instituirea ", care includ și obligația de a înlătura orice bariere de natură fiscală sau vamală, sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar, capăt de cerere care, așa cum a arătat mai sus, cade în competența exclusivă a Curții de Justiție a, conform art. 226 alin.2 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
Cât privește efectul direct al dreptului comunitar, care presupune dreptul oricărei persoane de a invoca direct o dispoziție comunitară, inclusiv în fața judecătorului național, susține că în ceea ce privește cazul constatării de către statele membre a obligațiilor care le incumbă acestora în virtutea Tratatului privind instituirea ne situăm într-un caz de excepție de la regulă, respectiv ne găsim în ipoteza lipsei efectului direct, dat de stabilirea în mod expres și obligatoriu a competenței exclusive a Curții de Justiție a de a hotărî în astfel de cazuri, conform art.226 și 227 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În acest sens, relevanta este Hotărârea Francovich (6/90) prin care Curtea de Justiție aac onsacrat principiul că statul este răspunzător pentru prejudiciul provocat particularilor în urma încălcării dreptului comunitar de către stat (state liability).
Astfel, s-a statuat că particularii pot acționa statul în fața instanțelor naționale, numai atunci când s-a stabilit deja de către Curtea de Justiție a că statul este autorul unei încălcări a dreptului comunitar.
Or, având în vedere că până la această dată Curtea de Justiție a nu a stabilit printr-o decizie pronunțată în cadrul procedurii de infringement,în baza art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, că România, prin instituirea în Codul Fiscal a taxei auto de primă înmatriculare, și-ar fi încălcat "obligațiile care-i incumba ca stat membru în virtutea Tratatului privind instituirea ", care includ și obligația de a înlătura orice bariere de natură fiscală sau vamală, sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulații a bunurilor în spațiul comunitar, și că în consecința s-ar fi încălcat art. 90 din Tratatul, rezultă că se poate vorbi de o excepție de prematuritate a formulării de către reclamant a prezentei acțiuni "în compensare" sau în răspunderea statului român.
Pentru toate aceste motive, în subsidiar, solicită suspendarea prezentei cauze, până la soluționarea definitivă a procedurii de infringement, în condițiile art.244 alin.1, pct.1 din Codul d e procedură civilă.
Cu atât mai mult cu cât, această procedură este în prag de finalizare deoarece există deja un proiect de lege.
Reclamantul intimat a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Recursul este neîntemeiat.
În privința cererii de suspendare a proceduri de soluționare a cauzei în primă instanță ori în prezent în recurs nu mai prezintă relevanță nefiind în prezent o problemă actuală, deoarece procedura de infringement inițiată de Comisia Europeană împotriva României în aplicarea dispozițiilor art. 226 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană (Tratatul) a fost finalizată prin adoptarea nr.OUG50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, act normativ prin care s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 2141- 2143din Codul d e procedură fiscală, dispoziții inițial introduse prin Legea nr.343/2006, lege ulterior modificată prin nr.OUG110/2006.
Guvernul a motivat necesitatea adoptării pe calea ordonanței de urgență a instituirii taxei pe poluare pentru autovehicule și implicit abrogarea dispozițiilor din Codul d e procedură fiscală prin care s-a instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prin aceea că trebuie să se țină cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv jurisprudenței Curții de Justiție Comunităților Europene, și că se are în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor nr.OUG50/2008 antamate de recurentă prin recursul de față, Curtea constată că noua taxă instituită de este OUG stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de nr.OUG50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea OUG nr.50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Cu privire la excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii pe considerentul că actul emis de pârâtă nu are caracterul de act administrativ, că nu există suportul material al unui act administrativ și că pârâta Administrația Finanțelor Publice A nu are legitimare procesuală activă în acest litigiu, Curtea reține următoarele:
Conform chitanței depuse în cauză, Trezoreria Municipiului A, entitate care funcționează în cadrul pârâtei Administrația Finanțelor Publice A, a încasat de la reclamant taxa specială pentru autoturisme și autovehicule.
Or, un astfel de act întrunește toate condițiile specifice ale actului administrativ în înțelesul dat de dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum și ale alin. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urmă asimilând actelor administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Pe de altă parte, actul întrunește și trăsăturile actului administrativ fiscal în înțelesul dat acestei noțiuni de prevederile art. 41 Cod procedură fiscală. Actul a fost emis de către organul fiscal competent în aplicarea legislației privind restituirea unei taxe speciale instituite de legea fiscală.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, Curtea are în vedere că Administrația Finanțelor Publice Aaî ncasat taxa specială prin entitatea sa, Trezoreria Municipiului A, care este Trezoreria Statului și în consecință beneficiarul acestei taxe este Statul Român, care conform Legii nr.495/2007 este reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală B și unitățile teritoriale subordonate, în speță Administrația Finanțelor Publice A, ceea ce justifică calitatea procesuală pasivă a acesteia.
Recurenta susține și că prima instanță a încălcat limitele generale ale unei instanțe de judecată, depășindu-și atribuțiile puterii judecătorești, în raport de dispozițiile art.126 alin.2 din Constituție, nefiindu-i permis să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale interne cu Constituția și tratatele internaționale.
În cauza de față tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90 din Tratat, pentru considerentele următoare:
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag.1 din Tratat s-a decis în cauza conexată și unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul ca instanță de fond nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale iar recursul pârâtei se vădește a fi neîntemeiat sub toate aspectele, așa încât conform art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, și art.312 aliniat 1 Cod procedură civilă, urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul pârâtei Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr.519/10.09.2008 a Tribunalului Arad.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.DD 12.12.2008
Tehnored LM-15.12.2008
2 expl/SM
Prima instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Mircea Ionel ChiuJudecători:Mircea Ionel Chiu, Diana Duma, Rodica
