Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1366/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA OPERATOR 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr- - 20.10.2008

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1366

Ședința publică de la 04 2008

PREȘEDINTE: Mircea Ionel Chiu

JUDECĂTOR 2: Diana Duma

JUDECĂTOR 3: Rodica

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S în contradictoriu cu reclamantul intimat împotriva sentinței civile nr.1200/12.09.2008 a Tribunalului C-S, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea recurentei pârâte consilier juridic iar în reprezentarea reclamantului intimat se prezintă avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței la data de 20.11.2008 întâmpinare din partea reclamantului intimat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de Tribunalul C-S și rejudecând cauza în fond,respingerea acțiunii formulate de reclamant împotriva Autorității de Sănătate Publică C-

Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, pentru motivele arătate în întâmpinare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1200/12.09.08 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ C - S și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, pentru perioada 01.04.2004 - 12.09.2008.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului C-S și înregistrată sub nr. 2068/115/20.08.2008, reclamantul a chemat în judecată pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la acordarea drepturilor salariale reprezentând suplimentul postului, în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, în procent de 25% din salariul de bază, drepturi prevăzute de art.29 alin.1 lit. c și d din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată în 22 martie 2004, cu modificările și completările ulterioare, actualizate în raport cu rata inflației până la data plății, începând cu data de 01 aprilie 2004.

S-a reținut de către prima instanță că reclamantul are calitatea de funcționar public în cadrul Autorității de Sănătate Publică C-S, după cum rezultă din adeverința depusă la dosar (fila 47 dosar).Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, dispoziții aplicabile și în situația de față, conform prevederilor art. 117 din Legea nr. 188/1999, revine angajatorului, respectiv pârâtei, obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege.

Se învederează că reclamantul, fiind încadrat ca funcționar public, este salarizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 și are dreptul să primească, pe lângă celelalte drepturi, cele două sporuri, respectiv suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare, așa cum au fost reglementate prin art. 31 alin. 1 lit. c și d din actul normativ citat. Reclamantul, nu a primit până în prezent sporurile respective, deși s-a adresat cu cerere în acest sens conducerii instituției pârâte (filele 38-40). Cele două suplimente au fost introduse prin Legea nr. 161/19.04.2003, publicată în în data de 21.04.2003, fără a se indica, însă, în ce cuantum vor fi acordate, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare a funcționarilor publici.

Se menționează în motivarea sentinței că nici unul din actele normative referitoare la modul de salarizare a funcționarilor publici nu stabilește cuantumul celor două suplimente, respectiv Nr.OUG 192/2002, nr.OUG 92/2004, nr.OG 2/2006, nr.OG 6/2007, nr.OG 9/2008.În considerentele sentinței se arată că aplicarea dispozițiilor referitoare la acordarea suplimentelor a fost suspendată pe perioada 2004-2006, mai întâi prin pct. 7 al articolului unic al Legii nr. 164/16.05.2004, apoi prin art. 44 din nr.OUG 92/2004 și prin prevederile nr.OG 2/2006.În aceste condiții, suspendându-se exercițiul dreptului la a cere suplimentele, a fost suspendat, pe aceeași perioadă, și cursul prescripției, întrucât dreptul la acțiune nu era născut, conform dispozițiilor art. 7 din Decretul Lege nr. 167/1958. Suspendarea exercițiului dreptului la suplimente nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.

Prin art. 38 din Codul muncii se prevede, în mod imperativ, că drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu. Se arata ca fiind un drept câștigat, derivat dintr-un raport de muncă, suplimentele nu puteau fi anulate prin actele normative de suspendare, acte ce nu conțin vreo referire la desființarea dreptului la suplimente.

Totuși, instanța precizează în sentința pronunțată că nu poate suplini voința legiuitorului și acorda tuturor funcționarilor, indiferent de grad, clasă, treaptă de salarizare, suplimente în cuantum de 25% fiecare, aceasta însemnând să adauge la lege și să încalce principiul separației puterilor în stat, consfințit de art. 1 alin. 4 din Constituție. Se învederează ca revine autorității administrative competența de a pune în aplicare dispozițiile actului normativ care îl îndrituiește pe reclamant la suplimente, prin stabilirea cuantumului lor, funcție de gradul, clasa, treapta de salarizare etc. a funcționarilor publici.

Relativ la cererea privind acordarea sporurilor pe viitor, instanța a respins acest petit întrucât creanța nu este născută și poate fi influențată ulterior de modificări legislative sau ale raporturilor de muncă dintre părți.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C-S solicitând admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de Tribunalul C-S și rejudecând cauza în fond,respingerea acțiunii formulate de reclamant împotriva Autorității de Sănătate Publică C-

Se învederează în motivarea recursului că actul normativ care trebuie aplicat în astfel de situații este acela care reglementează drepturile salariale. Totodată se menționează că instituția recurentă se află în subordinea Ministerului Sănătății Publice, organ ierarhic superior ce aproba bugetul instituției pe capitolul de cheltuieli de personal iar acesta nu are prevăzute sume pentru acordarea drepturilor salariale solicitate de către reclamantul-intimat.

În drept au fost invocate prev art. 299-316 Cod procedură civilă, OG nr. 6 din 2007, OUG nr. 92 din 2004 Legea nr. 188 din 1999.

Legal citata intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, în acord cu prevederile art. 308 Cod procedură civilă, solicitând respingerea recursului declarat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței primei instanțe, față de dispozițiile art. 31 alin 1 din Legea nr. 188 din 1999. Se menționează ca Ministerului Sănătății Publice în calitate de organ ierarhic superior are obligația să suplimenteze bugetul instituției în vederea achitării drepturilor salariale prevăzute de lege în favoarea funcționarilor publici.

Examinând recursul de față, prin raportare la prevederile art. 304 și urm. Cod procedură civilă, față de înscrisurile existente la dosarul cauzei Curtea va admite recursul și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea reclamantului-intimat pentru următoarele considerente:

Pentru a analiza cererea de chemare în judecata se impune să analizam dispozițiile legale incidente în prezent în speță.

Astfel fiind, Curtea reține că prevederile Legii nr. 188/1999, în articolul 31 alin 1, prevede ca pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

În acord cu art. 31 alin 3 din Legea nr. 188 din 1999 salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

OG nr. 6 din 2007 prevede în art. 3 ca gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii.

In prezent nu există bază legală pentru cuantificarea și acordarea suplimentului postului și a suplimentului treptei de salarizare.

Pentru a fi posibilă cuantificarea suplimentului postului și suplimentului gradului, ca părți componente ale salariului funcționarilor publici este necesară existența unor dispoziții date în aplicarea art. 29 alin 1 lit. c si d din Legea nr. 188 din 1999. Or, trebuie să observam că este inadmisibilă în condițiile art. 1 din Legea nr. 554 din 2004 cererea de chemare în judecata prin care se solicită obligarea Guvernului să emită un act normativ cu conținut special.

vreme nu este reglementată modalitatea de calculare a suplimentului postului și a treptei de salarizare, acordarea acestor drepturi presupune pe de o pare obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte eventuala cuantificare de către instanță în raport de diferite criterii, ceea ce ar veni în contradicție cu decizia Curții Constituționale nr. 820 din 2008, instanțele judecătorești neavând competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă. Totodată trebuie să reținem dispoziția legiuitorului, expres menționata în art. 31 alin 3 din Legea nr. 188 din 1999, conform căreia salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

Reținând considerentele mai sus expuse, față de prevederile mai sus menționate Curtea va admite recursul declarat de către recurenta pârâtă Autoritatea de Sănătate Publică C-S în contradictoriu cu reclamantul intimat împotriva sentinței civile nr.1200/12.09.2008 a Tribunalului C-S și pe cale de consecința va modifica sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul pârâtei Autoritatea de Sănătate Publică C-S în contradictoriu cu reclamantul intimat împotriva sentinței civile nr.1200/12.09.2008 a Tribunalului C-

Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea reclamantului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 04 2008

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red.DD-12.12.2008

Tehnored LM-15-12-2008

2 expl/SM

Prima instanță - Tribunalul C-

Judecător -

Președinte:Mircea Ionel Chiu
Judecători:Mircea Ionel Chiu, Diana Duma, Rodica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 1366/2008. Curtea de Apel Timisoara