Contestație act administrativ fiscal. Decizia 147/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

R O M Â N I

CURTEA DE APEL BACĂU

- SECȚIA COMERCIALĂ, de contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -

Decizia nr. 147/2009

Ședința publică de la 19 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Morina Napa judecător

JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor

JUDECĂTOR 3: Mona Gabriela

Grefier: -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi a fost pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PNî mpotriva sentinței civile nr. 85/CF din 03 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare, s-a constatat lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța constată că în cauză s-a promovat recurs de pârâta Administrația Finanțelor Publice P N, declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997.

S-au verificat actele și lucrările dosarului și, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a reținut în pronunțare.

- deliberând -

Asupra recursului în materia contenciosului administrativ de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 85/CF din 3.10.2008 Tribunalul Neamța hotărât următoarele:

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice P N;

- a anulat decizia nr. 41818 din 15.05.2008 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice P N;

- a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 615,48 lei reprezentând taxă specială pentru autoturisme la prima înmatriculare, actualizată în raport de indicele de inflație până la data efectivă a plății;

- a respins capătul de cerere privind anularea adresei nr. 41653 din 12.05.2008.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul a achitat in contul Trezoreriei N suma de 615,48 lei, iar cererea înregistrată la. PNs ub nr. 41653 din 9.05.2008 a solicitat restituirea acestei taxe ca fiind contrară reglementărilor comunitare. Prin adresa din 12.05.2008 PNa respins cererea de restituire a taxei pe motiv că a fost încasată în temeiul art.2141- 2143din Codul fiscal.

În cauză, sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar - art. 90 alin 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene - care au prioritate față de dreptul național.

Conform jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Comunităților Europene, dispozițiile art. 90 au în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană () un caracter complementar raportat la prevederile privind interzicerea taxelor vamale la import și export și a taxelor cu efect echivalent cuprinse în art. 25. Finalitatea acestor dispoziții este de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență prin eliminarea oricărei forme de protecție ce ar putea rezulta din aplicarea de impozite interne discriminatorii în privința produselor provenind din alte state membre (hotărârile pronunțate de EJ. în cauzele Air Industries, C-393/04 și C-41/05, C-313/05).

Noțiunea de impozit intern are accepțiune diferită de cea din dreptul intern, desemnând în jurisprudența EJ. (hotărârea Haar, C-90/94, C-387/01), un sistem general de taxe interne aplicabil în mod sistematic diferitelor categorii de produse, cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor. Este evident că taxa specială ce se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România în temeiul art. 2141Cod fiscal se circumscrie acestor definiții.

În jurisprudența comunitară se recunoaște libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiată pentru anumite produse, chiar similare în sensul art. 90 al. 1, în funcție de criterii obiective. Asemenea diferențieri nu sunt însă compatibile cu dreptul comunitar decât dacă urmăresc obiective compatibile cu exigențele tratatului și ale dreptului derivat și dacă evită orice formă de discriminare, directă sau indirectă, în privința importurilor provenind din state membre, sau de protecție în favoarea produselor naționale concurente (hot Outokumpu, C-213/96, hot. Nadasdi și C-290/05).

Un sistem de impozite este compatibil cu art.90 dacă este conceput de manieră a exclude în orice ipoteză ca produsele importate să fie taxate la un nivel superior față de produsele naționale și dacă nu are, în nici-o situație, efecte discriminatorii (hot Comisia/Luxemburg, C-152/89, Comisia/, C-375/1995).

Așadar, este încălcat art. 90 al. 1 atunci când impozitul aplicat produsului importat și cel aplicat produsului național similar sunt calculate în mod diferit, ducând, chiar dacă numai în anumite cazuri, la o impozitare superioară a produsului importat.

În cauză, taxa specială se aplică în cazul autoturismelor noi, autohtone și importate, precum și autoturismelor second-hand importate, fiind excluse din sfera de aplicare a acestei taxe autoturismele second-hand înmatriculate deja in România. Se realizează astfel, în mod indirect, o discriminare între autoturismele second-hand importate din statele comunitare și cele deja înmatriculate în România, împrejurare față de care instanța apreciază că există incompatibilitate între normele interne incidente în speță și dispozițiile art. 90. Or, în această situație este aplicabil principiul supremației dreptului comunitar enunțat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în Cauza Costa/Enel, C-6/64 și confirmat în mod constant în jurisprudența ulterioară a instanței comunitare.

Principiul supremației dreptului comunitar își găsește consacrarea la nivel constituțional, în dispozițiile art. 148 alin. 2. și alin. 4.

Adresa nr. 41653 din 12.05.2008 emisă de pârâtă nu constituie act administrativ în accepțiunea art. 2 alin 1 lit. c din Legea nr.554/2004 și art. 41 din OG nr. 92/2003.

Pentru repararea integrală a prejudiciului se va face aplicarea art. 1084 raportat la art. 1082 din Codul civil, impunându-se obligarea pârâtei la plata dobânzii legale conform art. 3 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 9/2000.

În termen legal, împotriva acestei sentințe pârâta Administrația Finanțelor Publice PNa formulat prezentul recurs în motivarea căruia a arătat următoarele:

1. Apreciind pretențiile reclamantului ca întemeiate, instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art. 1 alin. 5 din Constituție.

Actul normativ care reglementează taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 2141- 2143, introduse prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006.

În cauză este vorba despre cumpărarea unui autoturism de către o persoană fizică care este obligată la plata taxei reglementată de art. 214 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, neîncadrându-se în cele două situații expres prevăzute de lege de scutire de la plata acestei taxe.

Textul de lege în discuție nu a fost declarat neconstituțional și nici nu încalcă Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, în cauză neputându-se invoca încălcarea prevederilor art. 90 din Tratatul Uniunea Europeană. Această taxă specială se aplică tuturor autoturismelor, produse în România sau în alte state, la prima înmatriculare a acestora în România, astfel încât nu poate fi vorba de un regim fiscal discriminatoriu.

Dacă constată încălcarea Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană autoritățile competente au dreptul și obligația, potrivit art. 21 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, să aibă inițiative legislative, respectiv să facă propuneri de modificare și de completare a actelor normative interne ale căror dispoziții nu sunt concordante cu cele ale actelor internaționale la care România este parte sau nu asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar.

Restituirea de sume de la buget se face în condițiile prevăzute de art. 117 din Codul d e procedură fiscală, condiții care nu erau îndeplinite la data cererii.

2. Se impun a fi avute în vedere dispozițiile din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/20, în vigoare de la data de 1.07.2008.

Recursul este fondat.

1. Taxa specială pentru autoturisme și autovehicule este, din punctul de vedere al naturii juridice, un impozit indirect, fiind reglementată în Codul fiscal în titlul VII -Accize.

Problema ridicată de această taxă nu este aceea a existenței ei. În repetate hotărâri Curtea Europeană de Justiție a reținut că statele membre pot impune taxe de înmatriculare asupra autovehiculelor second-hand importate, cu condiția respectării dispozițiilor art. 90 (fostul art. 95) din Tratatul de instituire a Comunității Europene, text care are menirea de a asigura completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele importate și produsele care se află deja pe piața națională (cauza C-387/01, ).

De asemenea, Curtea Europeană de Justiție a hotărât că taxa de înmatriculare plătită pentru un autovehicul nou face parte din valoarea de piață a acestuia, statele membre având obligația de a ține seama de deprecierea reală a autovehiculului atunci când stabilesc respectiva taxă (cauzele C-345/93 -, C-47/88 - Comisia/Danemarca și C-375/95 - Comisia/Republica ). Curtea a mai hotărât că taxele care se aplică autoturismelor dintr-un stat membru, atât celor noi, cât și celor de ocazie și indiferent de originea lor, nu sunt conforme cu art. 90 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene dacă și în măsura în care nivelul accizei aplicate autoturismelor de ocazie importate din alte state membre depășește proporția accizei reziduale în valoarea autoturismelor de ocazie similare cărora li s-a aplicat aceeași acciză în statul membru în cauză înainte de prima lor înmatriculare în acel stat (cauza C-313/05 - ); în același sens a hotărât că art. 90 par. 1 trebuie interpretat ca interzicând o taxă atâta timp cât valoarea sa, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tipul motorului, capacitatea cilindrică) și clasificarea din punct de vedere al poluării, este stabilită fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate (cauzele reunite C-290/05 și c-333/05, Ndasdi și ).

Așadar, incompatibilitatea dintre prevederile Codului fiscal și dispozițiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este vădită în cazul autovehiculelor second-hand. În cauză, autoturismul achiziționat de reclamant este nou, aflându-se la prima înmatriculare; ori, jurisprudența comunitară relevantă sub acest aspect constată încălcarea dispozițiilor Tratatului doar în privința autovehiculelor second-hand. Astfel, în cauzele reunite C-290/05 și c-333/05, Ndasdi și, Curtea Europeană de Justiție a statuat că art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene trebuie interpretat ca interzicând o taxă de înmatriculareatâta timp cât taxa este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul statului respectiv.

Față de cele ce preced, curtea de apel constată că, în cazul autoturismelor noi, aflate la prima înmatriculare, nu se poate reține încălcarea prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene. În cauza C-112/84, - similară cazului taxei speciale din Codul fiscal român - Curtea Europeană de Justiție a reținut că statele au libertatea să taxeze cum doresc autovehiculele ce circulă pe drumurile lor publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, adică să nu fie discriminatoriu; ori, pentru autovehiculele noi se percepe aceeași taxă indiferent dacă acestea sunt produse naționale ori importate dintr-un alt stat membru.

Pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, recursul va fi admis, iar hotărârea va fi modificată în tot.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI P,cu sediul în P N,- bis. județul N, împotriva sentinței civile nr. 85/CF din 03 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant,cu domiciliul în P N,-,. 2, județul

Modifică în tot sentința recurată în sensul că:

Respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red. Red. 2 ex. 27 febr. 2009

Președinte:Morina Napa
Judecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Mona Gabriela

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 147/2009. Curtea de Apel Bacau