Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1497/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 21.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR.1497
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03.12.2009
PREȘEDINTE: Răzvan Pătru
JUDECĂTOR 2: Diana Duma
JUDECĂTOR 3: Maria Belicariu
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE L, împotriva sentinței civile nr.911/03.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Arad, în contradictoriu cu reclamantul - intimat G, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru pârâta - recurentă consilier juridic, lipsă fiind reclamantul - intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei - recurente depune la dosar delegație de reprezentare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta pârâtei - recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 10.07.2008 sub nr-, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice L și a cerut anularea actelor administrativ fiscale nr.11821 din 22.05.2008 și cu nr.14815 din 07.07.2008 emise de pârâtă și obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și vehicule în sumă de 5.296 lei actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății.
În motivarea acțiunii s-a arătat că a achiziționat în cursul lunii iulie 2007 din Germania un autoturism second-hand, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească în contul bugetului de stat suma de 5.296 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule percepută în temeiul art.2141-2143Cod fiscal, reglementare care contravine Tratatului Comunității Europene, care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiului tratatului.
Prin aceste reglementări reclamantul a considerat că este încălcat principiul discriminării produselor importate față de produsele interne, din analiza aplicării taxelor rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
A mai arătat reclamantul că a formulat către pârâtă cerere de restituire a sumei achitate și la plata dobânzilor legale, dar pârâta i-a respins atât cererea de restituire cât și contestația formulată împotriva refuzului de restituire.
Alături de restituirea taxei speciale achitate, pârâta trebuia să suporte și prejudiciul cauzat prin imposibilitatea folosirii sumei respective pentru perioada cuprinsă între data efectuării plății și data restituirii acesteia și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice Aac erut respingerea acțiunii, parțial ca neîntemeiată și parțial ca fiind fără obiect.
Pârâta a considerat că acțiunea reclamantului este fără obiect în ceea ce privește restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule așa cum prevede art.11 din nr.OUG50/2008 care a intrat în vigoare la 01.07.2008, care stabilește că se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență aprobate prin nr.HG686/2008 și care face trimitere la art.117 din nr.OG92/2003.
Pentru suma care nu se restituie și care reprezintă taxa pe poluare, pârâta a considerat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, taxa pe poluare fiind instituită prin nr.OUG50/2008, tocmai ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
A mai susținut pârâta că nr.OUG50/2008 este rezultatul discuțiilor și analizelor dintre Guvernul României și Comisia Europeană.
Prin sentința civilă nr.911/03.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 5.296 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule cu dobânzi conform art.124 din nr.OG92/2003 și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 739 lei.
A respins acțiunea pentru anularea actelor administrative nr.11821/22.05.2008 și nr.14815/07.07.2008.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamantul a importat în luna iulie 2007 un autoturism marca Ford Focus, an de fabricație 2001 și pentru înmatricularea acestuia în România în temeiul art.2141- 2143Cod fiscal a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 5.296 lei (fila 10).
În privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art.2141Cod fiscal.
Întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.
Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin nr.OUG50/2008, prevederile art.2141- 2143Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.
Ca modalitate de restituire, art.11 din nr.OUG50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Normele metodologice au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.11 din nr.OUG50/2008 raportat la art.15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 ar datora taxa pe poluare.
Prin Decizia nr.499/07.04.2009 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art.11 din nr.OUG50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.
Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamant în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Acțiunea reclamantului este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit. d) din nr.OG92/2003.
În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului nr.1899/2004, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că la data formulării cererii prevederile art.2141din Legea nr.571/2003 sunt în vigoare și nu sunt îndeplinite condițiile cerute de pentru restituirea taxei (fila 9).
Ori, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia instituit nelegal taxa specială.
În condițiile în care reclamantul nu datorează taxa pe poluare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art.116 (1) din nr.OG92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei speciale.
În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea actelor administrative nr.11821/22.05.2008 și nr.14815/07.07.2008 emise de pârâtă, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea, întrucât actele nu sunt acte administrativ fiscale în înțelesul art.41 din nr.OG92/2003 și nici acte administrative în înțelesul art.2 (1) lit. c) din Legea nr.554/2004, ci sunt doar adrese de răspuns la cererile formulate de reclamant și așa cum a reținut instanța, acțiunea nu are ca temei juridic art.2 (1) lit. h) din Legea nr.554/2004 ci art.21 (4) și 117 Cod procedură fiscală, restituire taxe nedatorate.
Pentru aceste considerente a fost admisă acțiunea și în temeiul art.117 (1) din nr.OG92/2003 și a fost obligată pârâta la restituirea reclamantului a sumei de 5.296 lei taxă specială pentru autoturisme și autovehicule cu dobânzi calculate conform art.124 (1) și (2) din nr.OG92/2003.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă a obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 739 lei, reprezentând onorariul de avocat și taxa judiciară de timbru.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că sentința recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în speță (art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă).
Astfel, prima instanță în mod eronat a reținut în considerentele sentinței, nesocotind în totalitate apărările din întâmpinare, că "esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecății, este acceptarea aplicării în cauză a dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne".
Prin urmare, nu mai suntem în prezența unui regim discreționar instituit prin acte normative interne față de cele ale Uniunii Europene, rezultând că adoptarea nr.OUG50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene.
De asemenea, se arată că instanța a omis a se pronunța asupra apărărilor din întâmpinare cu privire la dreptul reclamantului de a solicita restituirea unei părți a taxei, motiv pentru care a considerat acțiunea ca lipsită de obiect potrivit dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008.
Astfel, pentru a obține restituirea unei părți din taxa plătită pentru prima înmatriculare a autoturismului la care face referire, reclamantul trebuie doar să depună o cerere însoțită de actele dispuse de prevederile normative, iar organul fiscal va proceda la restituire în termenul indicat de dispozițiile Codului d e procedură fiscală, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată, aceasta, bineînțeles, dacă există diferențe de restituit între vechea taxă reglementată de Codul fiscal și cea de poluare introdusă prin nr.OUG50/2008.
Din acest punct de vedere pentru această parte din sumă, acțiunea reclamantului este fără obiect, existând o procedură de restituire de care acesta poate să uzeze și în urma căreia va primii suma ce i se cuvine,drept pentru care consideră sentința lipsită de temei legal.
Referitor la acordarea dobânzilor se arată că acestea putea fi acordate cel mult de la data înregistrării acțiunii.
Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată consideră că și suma de 739 lei acordată cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat și taxe de timbru, este nepotrivit de mare având în vedere practica, complexitatea și obiectul cauzei și în consecință a solicitat exonerarea de la plata acestor cheltuieli.
Reclamantul - intimat a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din Codul d e procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041din Codul d e procedură civilă,Curtea de Apel constată următoarele:
Prezenta cauză are ca obiect cererea reclamantului de restituire a sumei plătite la Administrația Finanțelor Publice L cu titlul de taxă de primă înmatriculare impusă de art. 2141Codul fiscal.
Cu privire la cererea de recurs, Curtea observă că recurenta a invocat lipsa parțială de obiect a cererii de restituire a taxei de primă înmatriculare, precum și netemeinicia restituirii sumei ce depășește valoarea taxei de poluare stabilite conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008.
În consecință, se impune analizarea efectelor pe care le produce intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra regimului juridic al taxei de primă înmatriculare plătite de reclamant.
În privința efectelor intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 asupra prezentei cauze,Curtea reține următoarele:
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008,"taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență".
Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 au fost aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 686 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare.
Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamantul intimat are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Curtea amintește că în cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 și, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză, și că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite.
În consecință, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în acest context, că noua taxă instituită de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, dar, pe de altă parte, nici nu se poate admite recursul, cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în prezentele considerente.
Curtea observă, totodată, că Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 a intrat în vigoare în cursul soluționării cauzei iar dispozițiile art. 11 din acest act normativ sunt de natură să influențeze soluționarea acesteia prin limitarea restituirii taxei de primă înmatriculare doar la eventuala diferența dintre taxa de poluare prevăzută de OUG50/2008 și taxa achitată în baza dispozițiilor în vigoare la data efectuării plății.
Această reglementare intervenită în cursul soluționării cauzei este contrară dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Stan și Andreatis vs. a reținut ingerința puterii legislative prin intervenția legiuitorului într-un moment în care procedura judiciară în care statul era parte se afla pe rolul instanței ceea ce a violat dreptul la un proces echitabil punând cealaltă parte într-o poziție dezavantajoasă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, de asemenea, că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției. În același sens s-a pronunțat O și cauza Papageorgiou vs..
Pentru identitate de rațiune, soluția este identică și în situația în care puterea executivă, urmare a delegării legislative, este abilitată să emită reglementări cu putere de lege.
Astfel, în materie fiscală, potrivit art. 17 alin. 1 din Codul d e procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum și alte persoane care dobândesc drepturi și obligații în cadrul acestui raport, iar potrivit alin. 3, statul este reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile sale subordonate cu personalitate juridică.
În al doilea rând, taxa la care face referire Ordonanța de Urgență nr. 50/2000 și a cărei eventuală diferență ar urma să fie restituită este contrară, așa cum s-a reținut, art. 90 din Tratat. Așadar, nu poate fi reținut ca fiind supusă restituirii doar o parte din taxa de primă înmatriculare, atât timp cât întreaga taxă contravine dreptului comunitar.
În consecință, Curtea constată legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate, fiind justificată concluzia privind incompatibilitatea taxei speciale de primă înmatriculare a autoturismelor prevăzută de art. 2141din Codul fiscal român cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, precum și soluția înlăturării de la aplicare a art. 2141din Codul fiscal român în prezenta cauză, cu obligarea pârâtei la restituirea acestei taxe.
Cu privire la critica privind acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de primă înmatriculare, Curtea observă că instanța de fond a dispus obligarea autorităților fiscale atât la plata taxei de primă înmatriculare, cât și la plata dobânzilor legale.
În această privință, Curtea subliniază că acordarea dobânzilor legale este guvernată, în materia raporturilor fiscale, de dispozițiile speciale din Codul d e Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile dreptului comun în materie, astfel cum impune art. 1 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, conform căruia " prezentul cod reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal", precum și dispozițiile art. 2 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, potrivit cărora "prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat".
Așadar, Curtea reține că materia privind dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este reglementată de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil.
Potrivit art. 124 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală,"pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Potrivit art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, "cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare".
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, "prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere".
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de primă înmatriculare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, Curtea constată că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, Curtea consideră ca nefiind întemeiată critica formulată în recurs, în sensul că nu este purtătoare de dobânzi suma datorată de pârâtă cu titlul de taxă de primă înmatriculare
Cu privire la critica adusă obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea subliniază că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamantă, iar nu faptului că pârâta a încasat inițial taxa în litigiu.
Or, instanțele au constatat în prezenta cauză temeinicia acțiunii formulate de reclamant.
În aceste condiții, nu se poate reține legalitatea refuzului de restituire a sumei manifestat de pârâtă, iar obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de Procedură Civilă, a faptului că a căzut în pretenții și că îi incumbă inclusiv plata tuturor cheltuielilor ocazionate de declanșarea litigiului judiciar.
Cât privește caracterul exagerat al onorariului de avocat, Curtea reține că recurenta nu a învederat nici un indiciu privind caracterul excesiv sau disproporționat al acestui onorariu, astfel încât această critică apare ca nefondată.
Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea apreciază că soluția Tribunalului Arad este temeinică și legală, recursul formulat de Administrația Finanțelor Publice L urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
Acordarea cheltuielilor de judecată:
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora " partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată", ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice L la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamant, respectiv la plata sumei de 500 lei (RON), reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice L împotriva sentinței civile nr.911/3.06.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Obligă recurenta la plata sumei de 500 lei către reclamantul intimat, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
RED:/05.01.2010
TEHNORED:/05.01.2010
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Răzvan PătruJudecători:Răzvan Pătru, Diana Duma, Maria Belicariu