Contestație act administrativ fiscal. Decizia 150/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.150/CA
Ședințapublică de la 10 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Erol Geli
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ formulat de recurentul contestator, domiciliat în C, b-dul -.-, nr.73, -V3,.A,.13, județul C, împotriva sentinței civile nr.761 din 18.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL - PRIN P C, cu sediul în C, str.-.- nr.18, județul C, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 03 martie 2008 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.03.2008.
CURTEA:
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin sentința civilă nr.761/2007 Tribunalul Constanța - Secția contencios administrativ a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta Direcția generală a Finanțelor Publice - Activitatea de Control Fiscal C și a respins în consecință acțiunea.
Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță că prin Codul d e procedură fiscală a fost determinată limitativ și expres o anumită categorie de acte administrativ- fiscale, prin care se stabilesc obligații bugetare. În acest context s-a statuat că actele contestate în speță nu au natura juridică a unor acte administrativ fiscal încheiate între contribuabilul controlat și bugetul de stat, procesul verbal fiind doar un act premergător,ce poate sta la baza emiterii deciziei de impunere, iar decizia nu reprezintă titlu de creanță ce poate fi contestat la organele fiscale.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs contestatorul criticând-o sub aspectele:
1. - față de capătul de cerere privind anularea deciziei nu s- invocat inadmisibilitatea motiv pentru care instanța s- pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art.129 alin.6 și art.17 Cod procedură civilă;
2. - instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile art.179 - 180, încălcat art.188 alin.2 Cod pr.fiscală și art.10 din Legea nr.554/2004 întrucât deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă;
3. - greșit a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de anulare a procesului verbal întrucât acesta a stabilit răspunderea recurentului reclamant iar actul juridic este un act administrativ fiscal;
4. - incidentul invocat nu poate limita în vreun fel accesul liber la justiție prevăzut de art.21 din Constituție; chiar dacă s-ar reține incidența dispozițiilor speciale ale contenciosului fiscal, cauza rămâne guvernată de dispozițiile generale ale contenciosului administrativ, judecata urmând a continua potrivit dispozițiilor generale ale contenciosului administrativ.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Verificând hotărârea pronunțată în raport de criticile formulate Curtea va reține că acestea sunt nefondate pentru considerentele:
Contestatorul a investit prima instanță cu o acțiune formulată împotriva deciziei nr.171/23.01.2007, prin care i s-a respins contestația formulată și anularea procesului verbal de control nr.16/20.2006, prin care s-a stabilit ca în perioada 1.VI - 8.VIII.2006 răspunderea pentru administrarea societății revine d-ului ce avea obligația de a înregistra în evidența financiar - contabilă a societății suma de 179.215 lei, reprezentând venituri din totalizarea bonurilor de marcaj fiscale; a fost calculat totodată și prejudiciul adus bugetului de stat în sumă de 57.528 lei, reprezentând impozit pe profit și taxă pe valoare adăugată cu majorările de întârziere aferente.
Fiind vorba de obligații fiscale, respectiv impozit pe profit și taxa pe valoarea adăugată, contestația cade sub incidența Codului d e procedură fiscală aprobat prin OG nr.92/2003 care, potrivit art.1, reglementează drepturile și obligațiile părților din raporturile juridice fiscale privind administrarea impozitelor și taxelor datorate bugetului de stat și bugetelor locale, prevăzute de Codul fiscal.
Potrivit art.2 din Codul d e procedură fiscală, prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. Rezultă că procedura de contestare la organul fiscal este obligatorie în situația dată, fiind urmată de procedura în fața instanței de judecată, procedură ce se desfășoară în baza Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin urmare, nu se poate susține că dacă nu ar fi incidente dispozițiile speciale ale contenciosului fiscal, cauza rămâne guvernată de dispozițiile generale ale contenciosului administrativ indicate expres în cerere. Partea nu este în măsură să aleagă calea contestării unui act juridic prin care se stabilesc obligații fiscale, ea fiind ținută să urmeze procedura imperativă prevăzută de Codul d e procedură fiscală, ca lege specială în această materie.
În acest context, susținerea recurentului potrivit cu care hotărârea primei instanțe îi limitează liberul acces la justiție este nefondată. Impunerea unei proceduri prealabile cum este cea în fața organului fiscal nu reprezintă o încălcare a dreptului la acțiune al recurentului. Însăși Curtea Constituțională, prinDecizia nr. 670 din 15 decembrie 2005, statuat că instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional, nu este contrară principiului liberului acces la justiție cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești.
În ceea ce privește admisibilitatea contestației, Curtea apreciază că în mod corect a stabilit instanța de fond că procesul verbal de control nu reprezintă act administrativ fiscal ce poate fi contestat la instanța de contencios administrativ.
Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, iar ctul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale.
Actul de control în discuție nu poate fi asimilat unui act administrativ fiscal deoarece nu dă naștere unui raport juridic de drept fiscal, ci doar cuprinde anumite constatări ale organelor de control, constatări în baza cărora s-a emis ulterior actul fiscal propriu-zis, respectiv decizia de impunere.
Faptul că instanța de fond a extins inadmisibilitatea și cu privire la decizia prin care organul fiscal a respins contestația formulată împotriva procesului verbal de control nu poate să atragă nelegalitatea soluției pronunțate. Instanța de fond a tratat contestația în mod unitar, considerând că reclamantul nu are deschisă împotriva procesului verbal de control nici procedura contestației fiscale și, implicit, nici procedura judiciară în fața instanței de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul contestator, domiciliat în C, b-dul -.-, nr.73, -V3,.A,.13, județul C, împotriva sentinței civile nr.761 din 18.09.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL - PRIN P C, cu sediul în C, str.-.- nr.18, județul C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond:,
Red.dec.jud.-/27.03.2008
Tehnored.2 ex.
Președinte:Erol GeliJudecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim
