Anulare act administrativ fiscal. Decizia 151/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.151/CA
Ședințapublică de la 10 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Erol Geli
JUDECĂTOR 2: Kamelia Vlad
JUDECĂTOR 3: Adriana Gherasim
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ formulat de recurentul reclamant G, C,- și-,.56,.C,.5, județul C, împotriva sentinței civile nr.140 din 05.02.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PREFECTUL JUDEȚULUI C, C,-, județul C, având ca obiect anulare act administrativ.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 03 martie 2008 și consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.03.2008.
CURTEA:
Asupra recursului contencios administrativ de față:
Prin sentința civilă nr. 140/05.02.2007 a Tribunalului Constanțaa fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului G formulată în contradictoriu cu pârâtul Prefectul Județului
Pentru a pronunța această soluție a reținut instanța de fond că a fost sesizată cu cererea reclamantului prin care acesta a solicitat anularea în totalitate a ordinului nr. 526/12.08.2005 emis de Prefectul Județului C și suspendarea efectelor acestui act până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
Reclamantul a arătat în susținerea cererii sale că prin ordinul contestat s-a dispus eliberarea sa din funcția de consilier județean al Consiliului Județean C, iar în aplicarea dispozițiilor art.7, alin.1 din Legea nr. 54/2004 a urmat procedura prealabilă, solicitând emitentului să dispună revocarea sus menționatului act administrativ.
A învederat reclamantul că ordinul contestat are un caracter nelegal, întrucât Prefectul Județului nu avea și nu are în competența sa eliberarea unei persoane din funcția de consilier județean, aceste atribuții revenind, conform art. 12 din legea nr. 393/2004, Consiliului Local ori, după caz, Consiliului Județean.
Totodată, s-a arătat în motivele de fapt ale cererii de chemare în judecată că funcția deținută de reclamant, aceea de director adjunct la C, nu se încadrează în categoria celor care să determine incompatibilitatea prevăzută de art. 88, lit.d din Legea nr. 161/2003.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1, 8, alin.1, art.14, art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative.
Prin prisma înscrisurilor depuse la dosar a apreciat prima instanță caracterul nefondat al acțiunii reclamantului, reținând, în esență, că actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale, iar funcția de director adjunct este incompatibilă cu cea de consilier județean, conform dispozițiilor art. 88, alin.1, lit.d din Lgea nr. 161/2003.
Au fost înlăturate susținerile reclamantului în sensul că ordinul contestat a rămas fără obiect, în considerarea faptului că aprecierea asupra legalității se face în raport de prevederile legale, nu de hotărârea judecătorească invocată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul G, arătând că prin decizia nr. 82/ca/3.04.2006 a Curții de Apel Iașis -a respins recursul formulat de Consiliul Județean C împotriva sentinței civile nr. 118/ca/2.03.2005 a Tribunalului Constanța, astfel că pentru intervalul 02.03.2005 - 03.04.2006 mandatul său de consilier a încetat, astfel că ordinal nr. 526, emis de Prefectul Județului C la 12.08.2005 a rămas fără obiect.
În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 544/2004.
Examinând recursul în conformitate cu prevederile art. 3041. proc. Civ, instanța reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:
La momentul emiterii ordinului contestat erau în vigoare prevederile Legii nr. 161/2003, în forma sa inițială, în care se arăta, în cuprinsul art. 88, lit.d, că " funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului județean respectiv sau la regiile autonome și societățile comerciale de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Procedura impusă de lege în cazul constatării existenței vreunui caz de incompatibilitate este cea reglementată în art. 91, alin.4 din același act normativ, astfel că, "în situația în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunță la una dintre cele două funcții incompatibile în termenul prevăzut la alin. (3), prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 15 zile sau, după caz, 60 de zile, la propunerea secretarului unității administrativ-teritoriale."
Ceea ce avea de stabilit instanța de fond, pentru a putea aprecia asupra legalității actului contestat, era existența cazului de incompatibilitate în ceea ce privește persoana recurentului reclamant G, și, referitor la această situație, propunerea secretarului unității administrativ teritoriale.
Din interpretarea logică a dispozițiilor art. 88, lit. d din Legea nr. 161/2003 reiese că funcția de director adjunct se circumscrie sferei avută în vedere de legiutor în reglementarea cazurilor de incompatibilitate cu funcția publică de consilier județean, relevant fiind factorul decizional ce se exercită în cadrul ambelor demnități ce nu pot fi cumulate.
Este evident că în aceste condiții ordinul contestat a fost legal emis, iar invocarea de către recurentul G deciziei nr. 82/ca/03.04.2006 a Curții de Apel Iași nu are nicio relevanță în raport de actul administrativ ce a fost analizat de instanța de fond, obiectul acelei cause fiind referitor la hotărâri ale Consiliului Județean C adoptate în considerarea altor incidente decât cele referitoare la incompatibilitățile reglementate de Legea nr. 161/2003.
Pentru aceste considerente instanța va menține ca legală și temeinică sentința civilă nr. 140/5.02.2007 a Tribunalului Constanța, prin respingerea recursului formulat de în contradictoriu cu intimatul Prefectul Județului C ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursului formulat de recurentul reclamant G, C,- și-,.56,.C,.5, județul C, împotriva sentinței civile nr.140 din 05.02.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PREFECTUL JUDEȚULUI C, C,-, județul C, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Martie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond.
Tehnored.jud.-
2 ex./19.03.2008
Președinte:Erol GeliJudecători:Erol Geli, Kamelia Vlad, Adriana Gherasim