Contestație act administrativ fiscal. Decizia 154/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - contestație în anulare -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 154

Ședinta publică din 24 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Ududec Elena

JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina

JUDECĂTOR 3: Grapini Carmen

Grefier - -

Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea SRL S, cu sediul în S, str. -. - nr.2. județul S, împotriva deciziei nr. 1703 din 05 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - sectia comercială, contencios administrativ si fiscal. (dosar nr-)

La apelul nominal a răspuns avocat pentru recurentă, lipsă fiind intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice

Procedura este completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care apărătoarea contestatoarei depune la dosar chitanța nr.3063 din 24.01.2008 în valoare de 10 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar mobil de 0,15 lei cu care face dovada timbrării contestației în anulare.

Instanța constatând contestația în anulare legal timbrată și în stare de judecată a acordat cuvântul la dezbateri

Avocat pentru contestatoare a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA și fixare termen pentru rejudecare recurs. A precizat că taxa pentru judecarea recursului din data de 5 decembrie 2007 a fost achitată cu chitanța nr.- din 19 noiembrie 2007 ( fila 2 dosar ). A mai arătat că pentru termenul din 5 decembrie 2007 se putea dispune amânarea pronunțării întrucât apărătorul de atunci al contestatoarei, avocat -. a depus la dosar o cerere de amânare a judecării cauzei.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra contestației în anulare de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscală sub nr- reclamanta SRL Sac hemat în judecată pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, pentru a se dispune anularea Deciziei nr.168 din 25.10.2006 emisă de pârâtă, invocând faptul că au fost interpretate eronat actele prezentate și ca urmare au fost aplicate greșit textele legale.

Prin sentința nr.2597 din 2 iulie 2007, Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscală, a respins acțiunea ca nefondată, reținându-se că organele de control au procedat corect la determinarea și stabilirea prețului de piață al tranzacției încheiate, așa încât, față de disp. Art.11 al.1 și 2 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, raportat la art.19 al.5 din aceeași lege, decizia atacată apare ca fiind corect emisă.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta.

Prin decizia nr.1703 din 5 decembrie 2007, Curtea de APEL SUCEAVA - secția comercială, de contencios administrativă și fiscală, a anulat ca netimbrat recursul, în temeiul art.20 al.3 din Legea nr.146/1997.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestație în anulare, înregistrată la Curtea de APEL SUCEAVA - secția comercială, de contencios administrativ și fiscală sub nr.1979.1/86 din 3.01.2008.

În motivare, contestatorul arată că hotărârea dată este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât a achitat taxa de timbru datorată precum și timbrul judiciar mobil însă cum apărătorul ales a formulat o cerere de acordare a unui termen de judecată, fiind plecat la o altă instanță de judecată, cerere respinsă, s-a ajuns în situația ca atât chitanța cât și timbrul judiciar mobil să nu poată fi depuse în timp util la dosar.

Examinând contestația în anulare de față, curtea constată că este întemeiată.

Potrivit art.318 al.1 teza I cod proc. civilă, hotărârile instanțelor de recurs " pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. "

În speță rezultă fără echivoc achitarea, de către contestator, a taxei judiciare de timbru de 2 RON cu chitanța emisă de Primăria S seria - nr.- din 19.11.2007 așadar înainte de data pronunțării deciziei atacate.

Față de împrejurarea că apărătorul ales a fost plecat la altă instanță, depunând cerere în acest sens, s-a ajuns în situația de a nu fi depusă la dosar chitanța menționată, fapt ce a atras sancțiunea anulării recursului ca netimbrat.

În acest context, cum contestatorul a făcut dovada achitării anterior pronunțării, a taxei de timbru legal datorată și a timbrului judiciar mobil, curtea apreciază ca fiind întemeiată contestația în anulare de față.

Ca urmare, pentru motivul prevăzut de art.318 al.1 teza I cod proc. civilă, contestația în anulare de față urmează a fi admisă decizia nr.1703 din 5.12.2007 a Curții de APEL SUCEAVA - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal anulată și în consecință, dosarul urmează a fi trimis compartimentului specializat al instanței, pentru distribuirea aleatorie a recursului declarat în cauză, în vederea rejudecării acestuia.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

DECIDE:

Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea SRL S, cu sediul în S, str. -. - nr.2. județul S, împotriva deciziei nr. 1703 din 05 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA - sectia comercială, contencios administrativ si fiscal.

Anulează decizia nr. 1703 din 05 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel în dosar nr- și în vederea rejudecării recursului, trimite dosarul la Compartimentul specializat al instanței pentru stabilirea în mod aleatoriu a completului de recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 24 ianuarie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

Jud.

2 ex./31.01.2008.

Președinte:Ududec Elena
Judecători:Ududec Elena, Nastasi Dorina, Grapini Carmen

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 154/2008. Curtea de Apel Suceava