Contestație act administrativ fiscal. Decizia 166/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-Secția Comercială, de Contencios

Administrativ și Fiscal-

DOSAR NR.-

DECIZIA NR.166/CA/2009 -

Ședința publică din 26 martie 2009

PREȘEDINTE: Blaga Ovidiu- - -JUDECĂTOR 2: Tătar Ioana

- - - judecător

- -- JUDECĂTOR 3: Vîrtop Florica

- -- grefier

*******

Pe rol fiind soluționarea recursului în contencios administrativ și fiscal de față declarat de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICEA MUNICIPIULUI Ocu sediul în O,-, jud. B, în contradictoriu cu intimata reclamantă-" "SRLcu sediul în O,-, - 33,.1, jud. B împotriva sentinței nr.530/CA din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect - contestație act administrativ fiscal -.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nici o parte a litigiului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxelor de timbru, este la primul termen în această fază procesuală, precum și că se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:

Instanța, consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Deliberând:

Asupra recursului în contencios de față, constată următoarele:

Prin sentința nr.530/CA din 24 noiembrie 2008, Tribunalul Bihora respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis acțiunea formulată de reclamanta - Motor SRL O în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului O - DGFP B și în consecință, a anulat actele administrativ fiscale ordinul de plată nr.43/19.09.2007, ordinul de plată nr.59/15.08.2007 și ordinul de plată nr.102/21.08.2007, obligând pârâta să restituie reclamantei suma de 13.627,54 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare și suma de 43,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, reclamanta a solicitat anularea actelor administrativ fiscale - ordinul de plată nr.43/19.00.2007, ordinul de plată nr. 59/15.08.2007 și ordinul de plată nr.102/21.08.2007.

În conformitate cu art. 7 din Legea 554/2004 republicată, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia, iar în conformitate cu dispozițiile art. 109 alin.2 Cod procedură civilă, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de acea lege, dovada îndeplinirii procedurii prealabile anexându-se la cererea de chemare în judecată.

Din înscrisul aflat la fila 30 din dosar rezultă că reclamanta a întreprins demersuri pentru restituirea sumei achitate cu titlu de taxa de primă înmatriculare, iar pârâta prin adresa nr.29328/08.02.2008 a înștiințat-o cu privire la refuzul restituirii, împrejurări față de care instanța a constatat că procedura prealabilă a fost îndeplinită, astfel că excepția inadmisibilității invocate de pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată.

Cu privire la restituirea sumei de bani achitată cu titlul de taxă specială de primă înmatriculare, instanța a reținut că prin ordinele de plată nr.43/19.00.2007, nr. 59/15.08.2007 și nr.102/21.08.2007 reclamanta a achitat suma de 13.627,54 Ron.

Această taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea 343/2006, sub forma unui impozit iar cuantumul său se calculează după formula prevăzută de art. 214/1 alin.3 Cod fiscal după criteriile și coeficienții de corelare ori de reducere a taxei prevăzute în anexele speciale ale legii. Această taxă nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și importate spre înmatriculare în România, după aducerea acestora în țară.

Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.

Analizând dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta stipulează faptul că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare și prin urmare, prevederile menționate în Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.

În conformitate cu dispozițiile Legii 157/2005 prin care România a ratificat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, dispozițiile tratatelor originale sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.

Ca urmare a efectului direct al art. 90 din Tratatul Comunității Europene, instanța constată că art. 214/1 - 214/3 Cod fiscal sunt reglementări contrare normelor comunitare, iar taxa pentru înmatricularea autoturismului de către reclamantă, în cuantum de 13.627,54 lei a fost încasată în contul bugetului statului cu încălcarea dispozițiilor art. 90 alin.1 din Tratat, considerente față de care a apreciat că cererea formulată este întemeiată și pe cale de consecință a anulat actele administrativ fiscale - ordinul de plată nr.43/19.00.2007, ordinul de plată nr. 59/15.08.2007 și ordinul de plată nr.102/21.08.2007 și a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 13.627,54 RON achitată cu ordinele de plată mai sus arătate reprezentând taxă specială auto prima înmatriculare.

Susținerile pârâtei conform cărora în conformitate cu art.11 din OUG nr.50/21.04.2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule se impune compensarea între taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare nu pot fi reținute întrucât OUG nr.50/2008 a intrat în vigoare ulterior încasării de către pârâtă a taxei de primă înmatriculare a cărei restituire se solicită prin prezenta acțiune. Ori, în conformitate cu art.15 din Constituția României și art.1 din Codul Civil, legea civilă nu retroactivează, ea are putere numai pentru viitor. Prin urmare, instanța a constatat că pârâta a reținut în mod nelegal taxă de primă înmatriculare astfel că a obligat pârâta să restituie această taxă fără a face aplicare dispozițiilor OUG nr.50/2008.

Pentru a se realiza o reparare integrală a prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a achitării nelegale a taxei de primă înmatriculare, instanța a obligat pârâta să restituie reclamantei taxa achitată actualizată cu rata dobânzii legale de la data plății până la restituirea efectivă.

Față de opunerea pârâtei la cererea reclamantei, în baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei și suma de 43,6 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat recurs, în termen, recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului O, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

În dezvoltarea motivelor de recurs se învederează instanței că, prin sentința recurată s-a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunându-se obligarea la restituirea taxei speciale pentru autoturisme achitată.

Consideră că, în mod netemeinic instanța de fond a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Potrivit art.7 din legea nr.554/2004, privind contenciosul administrativ, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept, ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.

În consecință, solicită admiterea excepției și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Pe fondul cauzei, arată că, dispozițiile art.90 din Tratatul CE la care face referire reclamantul, nu sunt incidente în cauză, deoarece nu suntem în prezența unor impozite interne mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naționale similare și nici în prezența unui regim fiscal discriminatoriu.

Obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele, indiferent de țara de proveniență.

Arată că, taxa specială a fost calculată în conformitate cu prevederile art.214/1 și 214/2 din Legea nr.571/2003, dispoziții legale abrogate de OUG nr.50/2008, conform cărora taxa rezultată ca diferență între suma achitată între 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 de contribuabil și cea rezultată, ca urmare a noilor prevederi, se restituie contribuabilului pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței.

Solicită totodată, a fi avute în vedere și prevederile OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.

Intimata reclamantă, deși legal citată în cauză, nu a formulat întâmpinare.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în baza prev.art.304/1 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului O ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii în contencios administrativ pentru neefectuarea plângerii prealabile prevăzută de art.7 din Legea 554/2004 invocată de recurentă constată că, anterior introducerii acțiunii la Tribunalul Bihor (10.03.2008), reclamanta intimată s-a adresat instituției recurente prin adresa înregistrată sub nr. 29328 din 7 februarie 2008 solicitând restituirea sumei reprezentând taxa de primă înmatriculare auto, răspunsul autorității fiind negativ (adresa 34460 din 25.02.2008).

Drept urmare, contrar poziției exprimate de recurentă refuzul instituției recurente fiind evident, cerințele art.7 din Legea 554/2004 au fost îndeplinite în cauză.

Conformart.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene"nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.".

Prin aceste prevederi se limitează libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii, respectiv discriminarea între produsele importate și cele autohtone de natură similară.

În condițiile în care, potrivit reglementărilor naționale cuprinse în art. 2141și 2142din Legea 571/2003 - Codul fiscal, taxa specială se datorează la data importului unui autoturism sau autovehicul comercial, cu ocazia primei înmatriculări a acestuia în România, iar această taxă nu este percepută pentru autoturismele care urmează a fi reînmatriculate, este evident că prin modul de stabilire diferențial al taxei, se instituie un regim juridic discriminatoriu între autoturismele sau autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul înmatriculării lor în România și cele înmatriculate în România și care urmează a fi reînmatriculate.

Ca atare, contrar susținerilor recurentei, în cauză sunt incidente prev.art.90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, legiuitorul național încălcând, prin prevederile naționale adoptate, în mod direct dreptul comunitar. Prin Legea 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Bulgaria și României la Uniunea Europeană, efectele acestei ratificări fiind reglementate de art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, astfel cum aceasta a fost republicată, în conformitate cu care prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și celelalte reglementări comunitare au caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

De asemenea, este nerelevantă împrejurarea că legiuitorul, în reconsiderarea prevederilor art.2141și 2142din Codul fiscal a emis OUG 50/21.04.2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, acest act normativ nefiind incident în speță, neputând retroactiva, intimatul reclamant formulând cererea de înmatriculare a autoturismului anterior intrării în vigoare a OUG nr.50/2008.

În consecință, în baza considerentelor expuse, în temeiul prev.art.312 Cod procedură civilă cu raportare la prevederile art. 90 alin.1 din Tratatul Comunității Europene și art.148 alin.2 și 4 din Constituția României, instanța va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondatrecursul declarat de recurentaADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNCIPIULUIîmpotriva sentinței nr.530/CA din 24 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

REVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 26 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER.

Red.dec. - jud.

Jud. fond

Tehnoredact. -

2 ex./ 07.04.2009

Președinte:Blaga Ovidiu
Judecători:Blaga Ovidiu, Tătar Ioana, Vîrtop Florica

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Decizia 166/2009. Curtea de Apel Oradea