Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1759/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1759/2008
Ședința publică din data de 10 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Floarea Tămaș
JUDECĂTOR 2: Mirela Budiu
JUDECĂTOR 3: Simona Szabo
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - - D, împotriva sentinței civile nr. 705/18.04.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 6 lei și timbru judiciar în valoare de 0,45 lei.
S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că dosarul se află la primul termen de judecată și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. La data de 09.09.2008 pârâta a depus întâmpinare, în 2 exemplare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea în totalitate a sentinței atacate.
Curtea de apel, după deliberare, apreciind că la dosar există suficiente probe, cauza se află în stare de judecată, declară închise dezbaterile în temeiul art. 150 Cod procedură civilă și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1.889 din 21.09.2007, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Cluj - Secția de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta D, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI C, având ca obiect contencios fiscal.
Făcând aplicarea dispozițiilor art. 145 alin. 8. fiscal, prima instanță a constatat că exercitarea dreptului de deducere a se face pe baza facturilor fiscale, care cuprind informațiile obligatorii prevăzute la art. 155 alin. 8. fiscal, iar aceste informații se referă la toate elementele necesare pentru înscrierea în factura fiscală, respectiv seria, nr. facturii, data emiterii, numele, adresa, codul d e identificare fiscală al celui care a emis factura, denumirea și cantitatea mărfurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, cota și suma de plată pentru operațiunile taxabile.
Având în vedere aceste dispoziții legale, instanța de fond a constatat că facturile fiscale emise de reclamantă în perioada supusă controlului, enumerate în raportul de inspecție fiscală nu au cuprins toate datele prevăzute de art. 2 alin. 1 din nr. 693/2005, astfel că, deși operațiunile s-au derulat în realitate, fiind înregistrate în contabilitate și au fost plătite, dreptul de deducere a -ului pentru suma de 18.835 lei nu poate fi efectuat, întrucât facturile fiscale identificate de organul de control fiscal cuprind date de identificare eronate.
Pe de altă parte, a mai reținut instanța de fond, era necesară și completarea elementelor privind codul IBAN și banca, deoarece facturile menționate în actele de control au fost plătite prin bancă.
Având în vedere aceste aspecte și considerând că facturile nu au fost întocmite în modul prevăzut de lege pentru a putea exercita dreptul de deducere a -ului deductibil, în conformitate cu prevederile art. 188.pr.fisc. și art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a respins acțiunea și a menținut actele administrativ-fiscale atacate.
Prin decizia civilă nr. 2351/2007 s-a admis recursul declarat de reclamanta - - D, împotriva sentinței civile nr. 1889/21.12.2007, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, care a fost casată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a dispune în acest sens, Curtea a relevat următoarele:
Menționarea denumirii societății, alături de localitatea de sediu social, precum și a celorlalte elemente de identificare, permit stabilirea fără echivoc a identității cumpărătorului, adică a reclamantei. S-a relevat că pe raza unui județ nu pot exista mai multe societăți cu aceleași date de identificare, acesta fiind și rolul verificării disponibilității de firmă realizată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj, în cazul unei înmatriculări a unei societăți comerciale noi.
Concluzia s-a întemeiat pe prevederile art. 30 și urm. din Legea nr. 26/1990, conform cărora pentru identificarea ei în activitatea comercială, societatea trebuie să aibă un nume, care poartă denumirea de firmă.
Firma trebuie precizată în mod obligatoriu în contractul de societate și trebuie să se conformeze dispozițiilor Legii nr. 26/1990, care reglementează conținutul acesteia, diferențiat după forma juridică a societății.
Fiind un element de identificare al societății, firma stabilită de către asociați trebuie să se deosebească de cele existente, precum și de cele folosite în sectorul public, iar verificarea îndeplinirii tuturor acestor condiții se realizează de către Oficiul Registrului Comerțului. Când acest organ constată că o firmă nouă este asemănătoare cu o alta, trebuie să ceară să se adauge o mențiune care să o deosebească de aceasta, iar dacă există posibilitatea de confuzie cu alte firme înregistrate, trebuie să refuze înscrierea firmei stabilite de asociați.
Prin coroborarea denumirii societății cu localitatea în care aceasta își are sediu și, mai mult, cu codul d e identificare fiscală, se poate realiza, fără nici un impediment, identificarea corectă a beneficiarului facturii, fiind suficiente, în opinia Curții, indicarea acestor 3 elemente, chiar dacă sediul social este identificat numai prin localitate, fără a fi indicată strada și numărul unde s-a stabilit desfășurarea activității societății.
Nu a fost apreciat drept lipsit de importanță faptul că la rândul său, codul d e identificare fiscală este unic pentru orice subiect de drept care devine titular de drepturi și obligații într-un raport juridic de drept fiscal, pentru fiecare persoană juridică el fiind diferit, așa cum rezultă din conținutul art. 69 și urm. din nr.OG 92/2003, în forma în vigoare la momentul derulării operațiunilor comerciale ale reclamantei, el acordându-se după și pe baza numărului de înregistrare în registrul comerțului, un alt atribut care are un caracter individual și unic pentru fiecare societate comercială.
Coroborând toate aceste elemente, Curtea a apreciat că, în măsura în care în facturile emise și care au făcut obiectul controlului sunt menționate corect denumirea, codul d e identificare fiscală și sediul, chiar dacă, pentru acest din urmă atribut se menționează doar localitatea, ele sunt susceptibile de a servi drept temei al rambursării de, așa cum a arătat și reclamanta.
Pentru a dispune astfel, s-a luat în considerare și faptul că toate aceste elemente sunt impuse, în opinia Curții, pentru a oferi posibilitatea verificării realității operațiunilor consemnate în facturile fiscale, punctul de pornire în acest sens fiind verificarea identității beneficiarului, această identificare putând fi făcută, fără nici un impediment, pe baza elementelor mai sus arătate.
Or, așa cum rezultă și din poziția exprimată pe parcursul judecării cauzei de către pârâtă, aceasta nu a contestat în nici un moment realitatea operațiunilor comerciale consemnate în documentele analizate, iar în condițiile în care unele dintre acestea îndeplinesc cerințele art. 155 alin. 8 din Legea nr. 571/2003, nu există nici un temei legal pentru a i se refuza reclamantei rambursarea de
De asemenea, s-a relevat că instanța de fond greșit a reținut că pentru exercitarea dreptului de deducere a A-ului este necesară menționarea contului bancar și a băncii, elementele mai sus menționate fiind prevăzute în nr. 1.714/2005, dar nefiind enumerate în art. 155 alin. 8 Cod fiscal ca și condiție pentru exercitarea dreptului de deducere a -ului.
Pentru a aprecia astfel, Curtea a luat în calcul dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 5 alin. 1 și 4 din Legea nr. 571/2003, precum și cele ale art. 1 - 3, art. 196 din nr.OG 92/2003, în condițiile în care sediul materiei pentru rambursarea este art. 145 alin. 8 și art. 155 alin. 8 din Legea nr. 571/2003, care nu prevăd ca o condiție obligatorie inserarea contului bancar și a băncii.
Pe de altă parte, nr. 1.714/2005, care a fost emis pentru aplicarea disp. HG831/1997, respectiv un act normativ anterior Legii nr. 571/2003 și nr.OG 92/2003, nu poate fi considerat ca relevant pentru a aprecia posibilitatea rambursării, întrucât nu a fost dat pentru a detalia modul de punere în practică al disp. art. 155 alin. 8 din Legea nr. 571/2003.
În consecință, s-a considerat că elementele referitoare la contul bancar și banca beneficiarului nu sunt obligatorii din perspectiva art. 155 alin. 8 din Legea nr. 571/2003, organele de control fiscal acordând prevalență principiului formalismului și ignorând dispozițiile mai sus arătate.
Din textul mai sus enunțat rezultă clar că exercitarea dreptului de deducere se face cu factura fiscală care cuprinde informațiile prevăzute la art. 155 alin. 8 Cod fiscal, respectiv numele, adresa și codul d e identificare fiscală, după caz, al cumpărătorului de bunuri și servicii, informații ce sunt obligatorii.
Pentru toate aceste considerente recursul a fost admis cu consecința casării sentinței pronunțate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în condițiile în care instanța de fond a reținut greșit că nu sunt îndeplinite condițiile de exercitare a dreptului deducere a, pentru toate facturile depuse la dosarul de fond la filele 50 - 114. S-a relevat că verificările ce se impun a fi făcute nu pot fi realizate în această etapă procesuală.
Curtea, s-a pronunțat așadar în recurs, rezolvând problema de drept din speță și pronunțându-se totodată asupra necesității de a se administra anumite probe, relevând că va fi obligatorie întocmirea unui raport de expertiză contabilă care să aprecieze prin prisma dezlegării în drept date asupra temeiniciei dispozițiilor de respingere a rambursării TVA pentru toate facturile fiscale deduse judecății.
Curtea a constatat că unele dintre acestea cuprind toate mențiunile la care s-a făcut trimitere mai sus, cu corectivele susținute de reclamantă și însușite de către această instanță, fiind necesară recalcularea sumelor a căror rambursare s-a solicitat, pe baza unor documente care îndeplinesc cerințele art. 155 alin. 8 din Legea nr. 571/2003, urmând a fi refăcută, în mod corespunzător, și situația accesoriilor.
Cauza a fost înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului Cluj.
Prin sentința civilă nr. 705/2008 s-a respins acțiunea formulată de - - în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice C, având ca obiect contencios fiscal.
Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond, în rejudecare, după casarea cu trimitere, a reținut că exercitarea dreptului de deducere a TVA se face cu facturile fiscale care cuprind elementele obligatorii prevăzute de art. 155 alin. 8.pr.fiscală.
S-a arătat că în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care în soluționarea unui recurs în interesul legii a stabilit că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă în situația în care documentele justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării pentru care se solicită deducerea de TVA.
Tribunalul, în rejudecare, a arătat că prin decizia de casare Curtea de Apel a împărtășit o altă opinie, susținând că elementele găsite lipsă de organele fiscale ar fi suficiente pentru identificarea operațiunilor derulate și a părților implicate.
Față de caracterul obligatoriu al deciziei prevăzut de art. 329 alin. 3.pr.civ. tribunalul a adoptat punctul de vedere al Înalta Curte de Casație și Justiție și a respins ca nefondată acțiunea introductivă de instanță.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs reclamanta, solicitând reformarea hotărârii atacate, în sensul admiterii recursului, modificării în totalitate a sentinței civile nr. 705/2008, cu consecința anulării actelor atacate și obligarea Direcției Generale a Finanțelor Publice C la plata sumelor neacceptate la rambursarea de TVA, precum și a penalităților calculate pentru neplata obligațiilor la termen față de bugetul de stat.
Recurenta a relevat că instanța de fond a rejudecat cauza interpretând și aplicând greșit decizia nr. 5/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, rezumându-se să ia act de conținutul acestei hotărâri judecătorești pe care a considerat-o obligatorie, fără a intra într-o analiză atentă a acesteia și a raportului juridic litigios, ignorând dezlegările date în decizia nr. 2351/2007, pronunțată de instanța de recurs.
Prin întâmpinarea formulată, intimata s-a opus admiterii recursului.
Deliberând asupra cererii de recurs, Curtea reține următoarele:
În recursul exercitat cu privire la hotărârea pronunțată în rejudecare după casarea cu trimitere, în cel de-al doilea ciclu procesual Curtea a fost chemată să analizeze critica de nelegalitate referitoare la încălcarea de către judecătorii fondului a prevederilor art. 315.pr.civ.
Principala critică adusă hotărârii a fost aceea că, cu prilejul rejudecării judecătorul fondului a ignorat modul în care instanța de recurs a rezolvat problema de drept din speță, precum și necesitatea administrării unor probe.
S-a susținut de asemenea că decizia nr. 5/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost interpretată și aplicată în mod greșit de către judecătorul fondului, care nu a intrat într-o analiză atentă a acesteia, stabilind totodată că hotărârea dată de instanța de recurs pare că nu respectă dezlegarea obligatorie dată în recursul în interesul legii.
Instanța de recurs a fost chemată să examineze cauza în aceste limite și să statueze dacă a existat o încălcare a normelor de procedură în rejudecarea fondului după casarea cu trimitere, din perspectiva prevederilor art. 315.pr.civ.
În raport de limitele investirii Curtea a apreciat că își poate spune părerea cu privire la pricina ce se judecă, nefiind incidente dispozițiile art. 27 pct. 7.pr.civ. raportat la art. 25.pr.civ. deși în aceeași compunere s-a pronunțat în decizia nr. 2351/2007.
Asupra chestiunii litigioase, Curtea a statuat următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 315.pr.civ. în caz de casare hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorul fondului.
Aceste îndrumări sunt date în cadrul activității cu caracter jurisdicțional al instanțelor de apel sau de recurs, pe cale de hotărâri pronunțate în urma dezbaterilor contradictorii și nu au nimic comun cu situația când, pe cale administrativă un judecător ar primi indicații asupra modului în care trebuie să judece un anumit proces.
În acest sens s-a statuat și prin decizia nr. 332/2001 pronunțată de curtea Constituțională.
În rejudecarea cauzei judecătorul fondului trebuie să adopte rezolvarea de drept stabilită de instanța de recurs, deoarece prin aceasta se conformează îndrumărilor obligatorii date de instanța de control judiciar în aceeași cauză și în limitele competenței stabilite de lege.
Controlul judiciar își găsește reazemul constituțional în dispozițiile art. 128 din legea fundamentală.
Prin dispozițiile art. 315 alin. 1.pr.civ. se dă eficiență textului constituțional citat, dat fiind că fără obligativitatea îndrumărilor date de către instanța de control judiciar judecătorilor fondului nu s-ar putea realiza finalitatea controlului, de asigurare a soluționării temeinice și legale a cauzelor.
Dacă judecătorii de la instanța de fond nu ar fi obligați să se supună îndrumărilor instanțelor de recurs, putând reitera erorile comise prin soluția ce a fost desființată, s-ar ajunge la exercitarea repetată a căilor de atac, la prelungirea duratei soluționării cauzelor în mod nepermis și s-ar încălca cerința soluționării proceselor într-un termen rezonabil, prevăzută la art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Curtea apreciază că instanța de fond, în rejudecare, după casarea cu trimite, a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 315.pr.civ. aducând o atingere gravă principiului imutabilității verificării jurisdicționale.
Așadar, în cadrul unei proceduri contradictorii s-a verificat și tranșat o situație litigioasă, Curtea, prin decizia civilă nr. 2351/2007, rezolvând problema de drept din speță.
Această modalitate de rezolvare a problemei de drept referitoare la îndeplinirea condițiilor de exercitare a dreptului de deducere a TVA pentru facturile fiscale în care sunt menționate denumirea societății, codul d e identificare fiscală și adresa însemnând localitatea de sediu social, nu ignoră dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 5/2007, întrucât mențiunea referitoare la adresă a fost clar definită în cuprinsul deciziei de recurs, fiind evocate pe larg considerentele de fapt și de drept pe care instanța de recurs și-a bazat raționamentul, atunci când a concluzionat că noțiunea de adresă înseamnă menționarea denumirii societății alături de localitatea de sediu social.
Curtea a arătat că și dacă sediul social este identificat numai prin localitate, fără indicarea străzii și numărului, informația referitoare la adresă este prezentă, întrucât pe raza unui județ nu pot exista mai multe societăți cu aceleași date de identificare, acesta fiind și rolul verificării disponibilității de firmă, element de identificare ce trebuie să se conformeze dispozițiilor Legii nr. 26/1990, nefiind lipsit de importanță faptul că codul d e identificare fiscală este unic pentru orice subiect de drept care devine titular de drepturi și obligații într-un raport juridic de drept fiscal, așa cum rezultă din conținutul art. 69 din nr.OG 92/1993.
Dispozițiile legale în vigoare la care decizia nr. 5/2007 face referire, sunt cele individualizate în art. 155 alin. 8 Cod fiscal, care este actul juridic cu forță superioară.
Chiar dacă dezlegarea dată de instanța de recurs ar fi intrat în contradicție cu decizia nr. 5/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii, instanța de trimitere era obligată să respecte hotărârea instanței de recurs, ca expresie a principiului imutabilității verificării jurisdicționale. Numai astfel se poate asigura securitatea juridică și se poate garanta stabilitatea raporturilor juridice.
Nu mai era posibilă repunerea în discuție a problemelor de drept dezlegate cu prilejul primului ciclu procesual.
Pentru toate aceste considerente, întemeiat pe dispozițiile art. 312.pr.civ. raportat la art. 304 pct. 5.pr.civ. Curtea va admite recursul declarat și va dispune casarea sentinței civile nr. 705/2008 și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Curtea a optat pentru soluția casării și a trimiterii cauzei spre rejudecare pentru a asigura părților dreptul la o procedură echitabilă în care, cu respectarea principiului contradictorialității și a dublului grad de jurisdicție să se stabilească situația de fapt de către instanța care rejudecă fondul,prin prisma modului în care a fost rezolvată problema de drept din speță și să se administreze probele pe care Curtea le-a considerat necesare cu prilejul primei judecăți.
Dat fiind că nu s-a cercetat fondul și că din punct de vedere al normelor contenciosului administrativ, teoretic, oad oua casare cu trimitere nu ar fi fost posibilă, Curtea a conchis totuși că dispozițiile art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 vin în contradicție cu prevederile art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în condițiile în care în recurs examinarea cauzei nu putea fi realizată în lipsa probațiunii necesare și prin restrângerea ei numai la înscrisuri, soluția neputându-se întemeia numai pe prezumții ori indicii.
Reabordarea fondului trebuie să se realizeze plenar cu respectarea tuturor principiilor procesuale ca și garanție a realizării dreptului la apărare, ceea ce definește în realitate natura unei proceduri echitabile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - - împotriva sentinței civile nr. 705 din 18.04.2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.SS/dact.
3 ex./12.09.2008
jud.apel:
Președinte:Floarea TămașJudecători:Floarea Tămaș, Mirela Budiu, Simona Szabo
