Contestație act administrativ fiscal. Decizia 1785/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1785/2009
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta - S & - SRL împotriva sentinței civile nr.2103 din 7 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, privind și pe intimatele-pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C și DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE C, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat și pentru recurentă și consilier juridic pentru pârâtele-intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul este legal timbrat, precum și faptul că la data de 20 mai 2009 s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare formulată.
Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentanta recurentei, care depune la dosar copia certificată a Deciziei administratorului nr.2/03.04.2008, pe care o comunică și cu reprezentanta părților adverse.
Întrucât părțile prezente arată că nu au alte cereri prealabile de formulat, curtea, în temeiul art. 150 pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pentru concluzii asupra recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului formulat și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive, pentru argumentele expuse pe larg în memoriul de recurs. În mod greșit a fost admisă acțiunea la fond, prin menținerea greșelii organului fiscal. Subliniază că, pentru stabilirea stării de fapt fiscale, organul fiscal nu este ținut de documentele contabile, ci poate analiza toate documentele societății.
Reprezentantul recurentei arată că organele de inspecție fiscală nu au verificat toate documentele, neapreciind în ansamblul probelor, așa cum prevede Codul d e procedură fiscală. Sub acest aspect, hotărârea organului fiscal și a instanței de fond sunt eronate.
Cu privire la dispozițiile art. 160 alin 2 Cod fiscal, arată că acestea au fost greșit interpretate de către instanța de fond, ca făcând trimitere la OUG nr.16/2001 în ansamblul său. Art. 160 alin 2 fiscal este o normă de trimitere specială, căci ipoteza ei urmează a se completa cu un element determinat, individualizat din OUG nr. 16/2001.
Solicită obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată la instanța de fond.
Reprezentanta pârâtelor solicită respingerea recursului formulat și menținerea hotărârii instanței de fond, ca temeinică și legală.
Codul fiscal, prin art. 160 alin 2, face trimitere la OUG nr. 16/2001 în ansamblul său, și nu doar la anexa 2, așa cum interpretează reclamanta. Aceasta face abstracție de prevederile art. 12 din OUG nr.16/2001 și ale HG nr.856/2002, în care se menționează în mod expres că tipurile de deșeuri sunt definite printr-un cod complet format din șase cifre. Evidențierea și codificarea bunurilor era obligatorie, codificarea fiind opozabilă și față de alte organe, cum ar fi cele de protecția mediului, iar absența codificării produce consecințe fiscale. Nu solicită cheltuieli de judecată.
În replică, reprezentanta recurentei arată că trimiterea din Codul fiscal se face doar la anexa 2 a OUG nr.16/2001, respectiv, la definirea deșeurilor, și nu la întreaga ordonanță. Lipsa codificării ca deșeu atrage alt tip de sancțiuni decât cele fiscale.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2103 din 7 noiembrie 2008 Tribunalului Clujs -a respins acțiunea formulată de reclamanta - S & - SRL C-N împotriva pârâților ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI C-N și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-
În motivarea hotărârii, prima instanță a reținut că organele fiscale au calculat corect și legal TVA la facturile aferente livrărilor efectuate de - SA sub denumirea generică de "fier vechi provenit din demontări", întrucât acestora nu li se pot aplica măsurile simplificate prevăzute de art. 1601Cod fiscal, reclamanta având obligația ținerii evidenței deșeurilor industriale reciclabile conform art. 12 din OUG nr. 16/2004, cu obligația codificării acestora cu șase cifre.
Au fost înlăturate toate apărările reclamantei conform cărora organele fiscale trebuiau să se limiteze doar la încadrarea în fapt a produselor vândute, și cu privire la nerelevanța lipsei codificării din punct de vedere fiscal pentru aplicarea măsurilor simplificate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta - S & - SRL C-N solicitând admiterea acestuia, modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii reclamantei așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta susține că îi sunt aplicabile măsurile simplificate prevăzute de art. 160 Cod fiscal în privința livrărilor de deșeuri industriale reciclabile către - SA D T-S care vizează sistemul fiscal de "taxare inversă", nefiind vorba despre o simplă livrare de bunuri în sensul art. 128 alin. 1 Cod fiscal cum susțin organele fiscale.
Aceasta, deoarece norma prevăzută de art. 160 alin. 2 lit. a Cod fiscal este o normă incompletă, de trimitere, cu caracter special, trimițând în ceea ce privește doar definirea noțiunii de "deșeu" la OUG nr. 16/2001, și nu la ansamblul ei, cum apreciază organele fiscale și a reținut, în mod eronat, și prima instanță.
Recurenta susține că a probat faptul că livrările în cauză au vizat astfel de deșeuri, iar pentru stabilirea stării de fapt fiscale, organul fiscal nu este ținut de înregistrările în contabilitate, care sunt o simplă reflectare scriptică a unor operațiuni patrimoniale și nu sunt de natură să creeze prin ele însele un drept.
În consecință, prevederile art. 6 din Codul d e procedură fiscală trebuie aplicate ca atare.
Intimatele Direcția Generală A Finanțelor Publice A Județului C Și Administrația Finanțelor Publice A Municipiului C-N prin întâmpinarea depusă la data de 20 mai 2009 solicită respingerea recursului ca nefondat cu consecința menținerii hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică (24-26).
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a art. 3041Cod procedură civilă curtea reține următoarele:
Art. 160 din Codul fiscal prevede ca măsură de simplificare, aplicarea sistemului de "taxare inversă" pentru anumite operațiuni economice, respectiv prin evidențierea TVA, dar fără colectarea acesteia, cu condiția ca ambii operatori economici să fie înregistrați ca plătitori de TVA.
La art. 160 alin. 2 lit. a se prevede că această măsură simplificată se aplică deșeurilor și materiilor prime secundare, rezultate din valorificarea acestora, astfel cum sunt definite de OUG nr.16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile.
Se observă, așadar, că norma legală cuprinsă în Codul fiscal este incompletă și, în același timp, de trimitere, pentru că trimite la un alt act normativ.
Trimiterea nu este însă cu caracter general, ci special, în scopul definirii noțiunii de "deșeu", care se realizează în cazul OUG nr. 16/2001 în primul paragraf al Anexei 2, intitulată " termenilor specifici".
Astfel, prin "deșeu" se înțelege "orice substanță sau orice produs din categoriile prevăzute în anexa nr. 1, pe care deținătorul nu îl mai utilizează sau pe care are intenția ori obligația să nu îl mai utilizeze".
Anexa 1 "Grupe de deșeuri industriale reciclabile" cuprinde: deșeuri metalice feroase,neferoase, de hârtii-cartoane, de sticlă, de mase plastice, de și textile.
Rezultă din această logică faptul că prevederile fiscale cuprinse în art. 160 alin. 2 lit. a Cod fiscal se completează doar cu prevederile Anexei 2, coroborate cu Anexa 1 din OUG nr. 16/2001, care oferă o definiție completă a noțiunii de "deșeu", constituind din acest punct de vedere o normă completă, alte prevederi ale ordonanței neavând consecințe fiscale în sensul art. 160 din Codul fiscal, privind taxarea inversă.
Astfel s-a susținut că, art. 12 din OUG 16/2001 care se referă la ținerea evidenței deșeurilor după modalitatea prevăzută de HG nr.856/2002 era obligatoriu pentru aplicarea de către reclamantă a măsurilor simplificate.
S-a imputat reclamantei, în concret, nerespectarea, dispozițiilor art. 5 din HG nr. 856/2002 care prevede evidențierea deșeurilor în litigiu, printr-un cod complet format din șase cifre.
Aceste susțineri nu sunt întemeiate având în vedere argumentele dezvoltate pe larg anterior, cu privire la caracterul normei de trimitere a art. 160 alin. 2 lit. a Cod fiscal.
De altfel, rolul evidenței gestiunii deșeurilor în conformitate cu HG nr. 856/2002 vizează controlul respectării normelor de protecția mediului, așa cum rezultă din art. 1 care prevede: "scopul prezentei ordonanțe îl constituie asigurarea gestionării eficiente a deșeurilor industriale reciclabile în condiții de protecție a mediului și a sănătății populației".
Așadar, rolul acestei evidențe e menită să asigure controlul asupra modului în care deșeurile sunt clasificate, stocate, prelucrate și valorificate și mai ales, verificarea faptului că toate normele în vigoare vizând protecția mediului sunt respectate.
În ceea ce privește argumentarea din sentință care se referă la încadrarea unor produse într-o anumită categorie și despre care se statuează că, în lipsa codificării, produse vândute nu pot fi considerate din punct de vedere legal ca deșeuri, curtea va reține incidența dispozițiilor art. 6 din OG nr.92/2003 conform cărora "Organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză".
Cu alte cuvinte, în materie fiscală trebuie avută în vedere întotdeauna substanța operațiunii economice, nu exclusiv forma acesteia, deoarece acuratețea aplicării prevederilor legale în materie fiscală, nu permite stabilirea unei stări de fapt exclusiv în baza unor evidențe, în principal datorită modului în care ia naștere orice obligație de plată a unei taxe.
Astfel, în speță, obligația de plată a taxei a luat naștere la data efectuării livrării, iar nu la momentul menționării acestui fapt juridic într-o evidență sau alta.
Pe tărâm probator, din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/2006 încheiat între reclamantă și - SA D T-S, precum și lista detailată a facturilor emise cu ocazia livrărilor de marfă reiese faptul că obiectul livrărilor l- constituit deșeurile metalice feroase rezultate din operațiuni de dezmembrare, sortare, tăiere, mărunțire a unor bunuri metalice feroase reciclabile, nemaiutilizate de societate, încadrându-se în categoria "deșeurilor industriale reciclabile" așa cum sunt ele definite de OUG nr. 16/2001.
În baza acestor considerente, în temeiul art. 312 alin. 1, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul reclamantei, cu consecința modificării în întregime sentinței atacate și rejudecând pe fond, se va admite acțiunea în sensul anulării deciziei nr. 32 din 29 februarie 2008 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C și anulării în parte a deciziei de impunere nr. 912/26 noiembrie 2007 emisă de pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului C-N cu privire la TVA stabilit suplimentar.
Totodată se va anula în parte raportul de inspecție fiscală nr. 44946/29 noiembrie 2007, pct 9.3.3 prin care s-a stabilit suplimentar TVA colectat, în sumă de 363.263 lei.
Conform art. 276 Cod procedură civilă pârâtele vor fi obligate în solidar să-i achite reclamantei suma de 21.572,30 lei, cheltuieli de judecată reprezentând: 21.560 onorariu avocațial în primă instanță (86), taxe judiciare de timbru și timbru judiciar (f3).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - SRL C-N împotriva sentinței civile nr.2103 din 7 noiembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe care o modifică în tot și rejudecând în fond:
Admite acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantă și ca o consecință:
Anulează Decizia nr.32/29.02.2008 emisă de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE a județului C și anulează în parte Decizia de impunere nr. 912/26.11.2007 emisă de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE C-N cu privire la TVA stabilită suplimentar și anulează în parte Raportul de Inspecția Fiscală nr. 44946/29.11.2007 pct. 9.3.3 prin care s-a stabilit suplimentar TVA colectat în sumă de 363.263 lei.
Obligă pârâtele să plătească în solidar reclamantei suma de 21.572,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fața instanței de fond.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar
