Obligația de a face. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1.781/2009
Ședința publică de la 21 Mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Ungur
JUDECĂTOR 2: Delia Marusciac
JUDECĂTOR 3: Lucia Brehar
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții CONSILIUL LOCAL B M - COMISIA DE APLICARE A LEGII NR. 15/2003 și PRIMARUL MUNICIPIULUI BMî mpotriva sentinței civile nr. 202 din 26 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, privind și pe intimatul-reclamant, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic pentru recurenți, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că nu s-a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar aferente recursului, deși recurenții au fost legal citați cu mențiunea achitării acestora, sub sancțiunea anulării cererii.
Reprezentantul recurentului depune la dosar delegația de reprezentare și dovada achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 2 lei și timbrul judiciar mobil în valoare de 0,15 lei, astfel că se constată că recursul este legal timbrat.
Curtea solicită precizări cu privire la persoana care a formulat prezentul recurs, având în vedere enunțul din partea introductivă a acestuia, unde sunt menționați atât Consiliul local BMc ât și Primarul mun. B M, recursul fiind semnat doar de către Primar.
Reprezentantul recurentului arată că recursul este formulat de către Consiliul local al municipiului BMp rin Primar, ca reprezentant convențional și legal al titularului recursului, în baza HCL nr. 154/2007.
Totodată, acesta depune în probațiune copia declarației de avere a reclamantului, astfel cum fost făcută publică pe internet, pe site-ul Instituției Prefectului județului M, arătând că prin acest script dorește să dovedească faptul că reclamantul-intimat deține o locuință în altă localitate, fapt care nu-i dă dreptul să beneficieze de prevederile Legii nr. 15/2003.
Întrebat fiind de curte dacă apreciază că instanța de fond, prin soluția pronunțată, a tranșat fondul cauzei, reprezentantul recurentului arată că instanța de fond nu a tranșat fondul cauzei ci doar a obligat pârâții la soluționarea cererii. Instanța de fond a încălcat însă de prevederile art. 10 din OG nr. 27/2002, conform cărora autoritatea publică nu avea obligația de a răspunde cererii, fiind vorba de o petiție succesivă, la care petentului i s-a răspuns anterior, cererile ulterioare fiind clasate. Astfel trebuia tratată cererea reclamantului și de către instanța de fond și, prin urmare, acțiunea introductivă trebuia respinsă.
Mai precizează faptul că cererea de atribuire formulată de reclamant nu a putut fi soluționată, întrucât nu exista un inventar al terenurilor libere.
La întrebarea instanței dacă petentului i s-a dat un răspuns care să reflecte refuzul justificat, reprezentantul recurentului arată că i s-a dat un răspuns, acesta fiind atașat la fila 12 din dosarul de fond. Toate cererile ulterioare au fost considerate ca având același obiect și au fost clasate.
Curtea mai solicită reprezentantului recurentului să certifice înscrisul depus la termenul de azi și să facă unele precizări în cuprinsul acestuia, înscrisul fiind, pe alocuri, ilizibil.
Constatând că nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, curtea, după deliberare, închide faza probatorie și acordă cuvântul părții prezente.
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de către reclamant, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 202 din 26 ianuarie 2009 Tribunalului Maramureșs -a admis acțiunea formulată de către reclamantul, iar pârâții CONSILIUL LOCAL B M - COMISIA DE APLICARE A LEGII NR. 15/2003 și PRIMARUL MUNICIPIULUI B M au fost obligați să soluționeze cererea reclamantului înregistrată sub nr. 17.203 din 7 august 2003 în termen de 20 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că reclamantul s-a adresat pârâtelor cu cererea înregistrată sub nr. 17.203/7.08.2003 pentru atribuirea în folosință gratuită a unei suprafețe de 250 mp. teren aflat în domeniul privat al mun. BMp entru construirea unei locuințe, în forma și condițiile prev. de Legea nr. 15/2003.
Ulterior, reclamantul a mai revenit cu alte solicitări, având același obiect, ultima fiind din data de 28 februarie 2007.
A apreciat instanța de fond că la adresele anterioare, pârâta a comunicat reclamantului un răspuns rezonabil prin care a justificat întemeiat întârzierea în soluționarea cererilor prin finalizarea aplicării legilor de restituire a bunurilor imobile, respectiv Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 10/2001, însă ultimei solicitări a reclamantului nu i s-a mai răspuns.
A arătat instanța de fond că această situație reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, deoarece motivele de întârziere menționate de pârâtă anterior, nu mai pot fi primite, fiind inacceptabil ca un act normativ care prevede acordarea unor drepturi unei categorii de persoane nu își găsește aplicarea nici după mai bine de 5 ani de la intrarea în vigoare.
A evidențiat instanța de fond că trecerea timpului implică și neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererilor, fără ca acest lucru să fie imputabil solicitanților.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Au arătat pârâții în motivarea recursului că față de cererile multiple depuse de reclamant sunt incidente dispozițiile art. 10 din nr.OG 27/2002 referitoare la clasarea petițiilor cu același conținut.
A mai arătat pârâtul că hotărârea privind acordarea sau neacordarea terenurilor se poate emite doar ulterior aprobări PUZ pentru terenurile identificate de către comisia numită în baza Legii nr. 15/2003.
Au susținut pârâții că reclamantul nu îndeplinește toate condițiile cerute de lege pentru atribuirea în folosință a terenului pentru construire de locuință proprietate personală, întrucât nu au fost stabilite încă criteriile de prioritate, nu se poate depăși limita de vârstă de 35 ani la data atribuirii și nu la data depunerii cererii și nu este îndeplinită cerința art. 3 alin. 1 lit. b din Legea nr. 15/2003, reclamantul deținând teren și casă într-o altă localitate.
S-a mai arătat în motivarea recursului că nu au fost parcurse toate etapele Legii nr. 15/2003, astfel încât nu se poate încă proceda la soluționarea cererii depuse de către reclamant.
Reclamantul nu a depus întâmpinare.
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate, Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat din următoarele considerente.
La data apariției Legii nr. 15/2003, rivind p. sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală,reclamantul s-a considerat ca fiind îndreptățit să beneficieze de dispozițiile acestui act normativ și a formulat o cerere în acest sens.
Este adevărat că Legea nr. 15/2003 prevede necesitatea parcurgerii unor etape atât pentru administrația publică, chemată să realizeze punerea în practică a acestui act normativ, cât și de către solicitanți.
A apreciat în mod corect instanța de fond că până la un moment dat, întârzierea în rezolvarea cererii depuse a fost justificată în mod rezonabil de către autoritatea publică.
În prezent, așa cum se arată și în cuprinsul motivării recursului, pârâții susțin că nu este posibilă rezolvarea cererii deoarece nu a fost întocmit PUZ pentru zona în care se află terenurile identificate și care ar putea fi atribuite solicitanților.
Mai mult decât atât, a arătat pârâta, că nu au fost stabilite încă criteriile de prioritate. Curtea reține, cu privire la acest aspect, că nimic nu împiedica ca încă de la data apariției legii aceste criterii să fie stabilite, deoarece, n mod evident, acestea nu au nici o legătură cu identificarea terenurilor și cu întocmirea formalităților pentru atribuirea efectivă.
În cuprinsul motivării recursului, pârâții evidențiază motivele pentru care cererea reclamantului de atribuire a unui teren, în condițiile Legii nr. 15/2003 nu este admisibilă, respectiv împlinirea vârstei de 35 ani și deținerea unui alt teren în proprietate.
Față de conținutul cererii de chemare în judecată și obiectul recursului, ce îl constituie hotărârea instanței de fond, instanța de recurs nu poate realiza o analiză a temeiniciei motivelor care justifică refuzul tacit al autorității publice de a soluționa cererea reclamantului.
În ipoteza în care pârâtele susțin că motivele din recurs justifică respingerea cererii reclamantului adresată autorități publice, au obligația și posibilitatea de a comunica acest refuz explicit în interiorul termenului de 20 de zile stabilit de către instanța de fond.
Refuzul explicit va putea fi atacat în contencios de către reclamant, urmând ca doar apoi să fie cenzurată legalitatea refuzului, în situația în care s-ar lega un contencios adminiatrativ.
Tot în același interval de 20 de zile, pârâtele pot să analizeze și să găsească cererea reclamantului ca fiind întemeiată, urmând a-i comunica acestuia rezultatul pozitiv.
Întârzierea invocată nu mai apare ca fiind justificată din prisma motivelor arătate, fiind inacceptabilă, așa cum s-a exprimat și instanța de fond, nesoluționarea unei cereri într-un interval de timp ce a depășit în prezent de 5 ani.
Față de cele menționate anterior se va respinge recursul și se va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BMr eprezentat prin PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 202 din 26 ianuarie 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Maramureș, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.
Dact./2 ex./05.06.2009.
jud.fond:.
Președinte:Liviu UngurJudecători:Liviu Ungur, Delia Marusciac, Lucia Brehar