Contestație act administrativ fiscal. Sentința 190/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

Secția Comercială și de contencios Administrativ și Fiscal

DOSAR NR-

SENTINȚA nr. 190

Ședința publică din data de 22 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Maria Pohoață

Grefier - - -

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată potrivit legii contenciosului administrativ de reclamanta - SRL,cu sediul în P,--18, județul P, în contradictoriu cu pârâtaADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU,cu sediul în B, nr. 294, -orp A, sector 6.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns reclamanta - SRL, reprezentată de avocat din Baroul Prahova, lipsind pârâta Administrația Fondului pentru Mediu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, învederându-se că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul registratură, întâmpinare formulată de pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, prin care se solicită și judecarea cauzei în lipsă.

Instanța înmânează reclamantei, prin apărătorul său, copie de pe întâmpinarea formulată de pârâtă.

Avocat pentru reclamantă, solicită proba cu înscrisuri, probă pe care instanța o încuviințează, apreciind-o ca fiind utilă și concludentă pentru lămurirea cauzei.

Avocat pentru reclamantă, depune la dosar copia adresei nr. 26083/03.09.2009 prin care pârâta recunoaște că în evidențele sale au fost regăsite cele 4 documente de plată. Menționează că nu are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.

Curtea, luând act că reclamanta nu are alte cereri de formulat, iar pârâta a solicitat,prin întâmpinare, judecarea cauzei în lipsă, conform art. 242 alin. 2 Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Avocat, având cuvântul pentru reclamantă, solicită admiterea cererii, în sensul anulării Deciziei nr. 43/14.04.2009 și a titlului executoriu nr. 104/01.04.2009, deoarece obligațiile către bugetul de stat au fost achitate. Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Prin acțiunea înregistrată sub nr-, reclamanta societatea

SRL a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să anuleze Decizia 43/14.04.2009 emisă de Administrația Fondului de Mediu prin care i-a fost respinsă contestația.

Reclamanta a arătat că a achitat taxa de mediu într-un cont greșit al Agenției pentru Protecția Mediului P- P în loc de contul Administrației Fondului de Mediu B, însă consideră că întrucât ambele instituții sunt subordonate Ministerului Mediului și-a achitat obligațiile către bugetul de stat.

Se mai arată că, prin adresa 3630/24 aprilie 2009, Agenția pentru Protecția Mediului P confirmă că a încasat eronat suma totală de 588.206.779 lei ROL și precizează că le-a virat ulterior în contul Administrației Fondului pentru Mediu.

Solicită admiterea plângerii, desființarea Deciziei de soluționare a contestației și anularea titlului executoriu ca nelegal și netemeinic.

În susținerea acțiunii au fost depuse acte.

Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și obligarea reclamantei și la plata majorărilor și penalităților de întârziere pentru obligațiile fiscale neachitate în termen.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

Prin decizia 43/14.04.2009 pârâta Administrația Fondului pentru Mediu a respins contestația formulată de reclamantă împotriva Titlului executoriu nr. 104/8653/1.04.2009 prin care i se stabiliseră obligații de plată în sumă totală de 181.869 lei, compuse din: contribuție pentru perioada 12.2002-12.2008 în suma de 58.551 lei, majorări de întârziere și penalități în sumă de 123.318 lei.

Pârâta a respins contestația motivând că declarația fiscală este asimilată cu o decizie de impunere și produce efectele juridice ale înștiințării la plată de la data depunerii acesteia, iar sumele plătite de către reclamantă, cu ordinele de plată indicate în mod expres, nu au fost luate în considerare deoarece nu au creditat contul Administrației pentru Mediu.

Pârâta a mai reținut în motivarea deciziei prin care s-a respins contestația că, din examinarea copiei documentelor de plată, rezultă că reclamanta a efectuat viramente în contul Agenției pentru Mediu P, care nu are și nu a avut niciodată atribuții cu privire la colectarea, gestionarea sau încasarea contribuțiilor la Fondul pentru Mediu.

Însă, la dosarul cauzei, au fost depuse copii xerox ale ordinelor de plată din care reiese că, în perioada august 2002- decembrie 2003, reclamanta a achitat în contul Agenției de Mediu P suma ce face obiectul titlului executoriu contestat.

Susținerea pârâtei Administrația Fondului de Mediu referitoare la neluarea în considerare a sumelor plătite de reclamantă deoarece au fost depuse într-un cont greșit urmează a fi respinsă ca nefondată având în vedere că sumele plătite de reclamantă au fost virate imediat către pârâtă, așa cum rezultă din adresa 3630/24.04. 2009 și cum se face dovada cu ordinele de plată emise de Agenția pentru Mediu P ( la acea dată Inspectoratul de Protectie a Mediului P) și extrasele de cont depuse pentru fiecare sumă( filele 17-29 ).

În cuprinsul ordinului de plată Agenția de Mediu Pai ndicat și ce reprezintă suma virată pârâtei: contravaloare fond mediu - SRL (sumă virată de Agenția pentru Mediu ca fiind plătită de reclamantă este chiar mai mare decât cea indicată de însăși reclamantă) astfel încât pârâta Administrația Fondului de Mediu nu se poate apăra că sumele plătite de reclamantă nu au ajuns în contul său imediat după ce reclamanta a formulat declarația de mediu și nu are niciun motiv să calculeze penalități și majorări de întârziere.

De altfel, prin adresa 26083/3.09.2009, la 5 luni după emiterea Deciziei 43/2009 care a fost contestată în prezentul dosar, pârâta comunică reclamantei că au fost găsite patru documente de plată ce au fost preluate în evidența pe plăți a societății. Drept urmare, susține pârâta, s-a procedat la recalcularea obligațiilor datorate de reclamantă la Fondul Pentru Mediu.

Rezultă, din cele reținute anterior, coroborate cu conținutul adresei 26083/2009, că Decizia nr. 43/ 2009 este nelegală, fiind emisă fără verificarea susținerilor reclamantei și a documentelor pe care le-a invocat în apărare.

Pentru aceste considerente, se va admite contestația reclamantei, în temeiul art. 18 din Legea 554/2004, și se va anula DECIZIA 43/14.04.2009 și titlul executoriu nr. 104/1.04.2009.

În temeiul art. 274 Cod proc.civ va fi obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 2.000 lei către reclamantă, reprezentând onorariul de avocat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta- SRL,cu sediul în P,--18, județul P, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, cu sediul în B, nr. 294, -orp A, sector 6 și, în consecință:

Anulează decizia nr. 43/14.04.2009 și titlul executoriu nr. 104/01.04.2009.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

GREFIER,

- -

red/tehnored MP

4 ex/18.11.2009

Operator date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Președinte:Maria Pohoață
Judecători:Maria Pohoață

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre Contestație act administrativ fiscal. Sentința 190/2009. Curtea de Apel Ploiesti