Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2043/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2043/2008
Ședința publică din 3 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Sergiu Leon Rus
JUDECĂTORI: Sergiu Leon Rus, Rodica Filip Eleonora
-
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU B împotriva sentinței civile nr. 1100 din 16 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - S SA, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei intimate - S SA, avocat de la Baroul Sălaj, în a avocat, care depune delegație de la dosar, lipsă fiind părțile în proces.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul se află la al doilea termen de judecată, nu este timbrat, precum și că prin însuși memoriul cuprinzând motivele de recurs s-a solicitat, potrivit art. 242 alin. 2.pr.civ. judecarea cauzei în lipsă.
Se constată că cererea de reexaminare formulată de recurentă împotriva modului de determinare a cuantumului taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar a fost respinsă ca fiind tardivă.
La data de 25 septembrie 2008 recurenta a înregistrat la dosar concluzii scrise însoțite de o serie de înscrisuri în probațiune.
Declară reprezentanta intimatei că nu are alte cereri.
Curtea găsește cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la recursul formulat.
Reprezentanta reclamantei intimate - S SA, avocat în, solicită anularea recursului ca netimbrat, iar pe fond respingerea recursului și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, cu plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2380 lei reprezentând onorariul avocatului titular, conform mențiunii de pe împuternicirea avocațială și facturii fiscale aflată în copie la fila 16 din dosar.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 454 din 29 februarie 2008 Tribunalului Sălajs - admis acțiunea reclamantei - SA Z, în contradictoriu cu pârâta ADMINSTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, și în consecință s-a anulat Decizia nr. 4 din 19.01.2007 precum și înștiințarea de plată nr.14.399/15.12.2006 emisă de pârâtă privind obligațiile suplimentare în sumă de 55. 239 lei aferente perioadei iunie 2002-septembrie 2006.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 4/19.01.2007, anularea înscrisului întitulat,Înștiințare de plată" nr.14399 din 05.12.2006 cu consecința anulării obligațiilor suplimentare stabilite prin cele două acte, în sumă de 55.239 RON pretinse pentru perioada iunie 2002- septembrie 2006 și cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 208/13.04.2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în cauza de mai sus, acțiunea reclamantei fost admisă în parte și în consecință a fost anulată Decizia nr.4/19.01.2007 precum și înștiințarea de plată nr.14399/05.12.2006 emisă de pârâtă privind obligațiile suplimentare în sumă de 55.239 lei aferente perioadei iunie 2002- septembrie 2006. Pârâta a fost obligată la 2004,3 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs. Prin decizia 4109/26.10.2007 pronunțată de în dosar - recursul declarat de pârâtă a fost admis, sentința atacată a fost casată, iar cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Sălaj, unde cauza a fost înregistrată sub nr.131/15.01.2008.
Tribunalul a reținut că prin Înștiințarea de plată nr. 14.399/05.12.2006, intimata a notificat reclamanta că figurează în evidențele sale cu obligații restante față de bugetul Fondului pentru mediu în sumă de 55.239 lei reprezentând: - contribuție pentru perioada 2002-2006 = 7.705 lei; - majorări de întârziere(dobânzi) până la 25.10.2006 = 36.633 lei; - penalități de întârziere până la 31.12.2005 = 10.901 lei
Debitele s-au stabilit pe baza declarațiilor privind obligațiile la Fondul pentru mediu, întocmite pe proprie răspundere și înregistrate la Administrația Fondului pentru Mediu. Aceste debite - potrivit înștiințării - urmau a fi achitate în termen de 15 zile de la comunicare. Au fost indicate ca și temei legal următoarele acte normative: 73/2000, OUG 196/2005 precum și OG 92/2003.
La aceeași dată, respectiv 05.12.2006, pârâta comunică reclamantei adresa nr.14.398. Împotriva documentelor de mai sus reclamanta a depus contestație, soluționată prin Decizia nr.4/19.01.2007, împotriva căreia este îndreptată acțiunea.
Reclamanta își motivează acțiunea, în esență, astfel:
1.Înscrisul, Înștiințare de plată" nr.14399/05.12.2006 emis de pârâtă trebuie anulat integral întrucât nu îndeplinește niciuna din condițiile de legalitate și oportunitate prevăzute de lege pentru actele administrative. Nu se mai regăsește definită în cuprinsul Codului d e procedură fiscală.
2. Decizia nr.4/2007 se impune a fi anulată în întregime sub motivația că nu există act administrativ individual fiscal.
3. În evidențele contabile ale reclamantei a fost determinată contribuția datorată la fondul de mediu. Aceasta a fost înscrisă în declarațiile lunare depuse la pârâtă. Pârâta, în momentul încasării contribuției avea datoria să obligația, potrivit destinației pe care debitorul o precizează.
4. În perioada 07.06.2002-31.12.2005 reclamanta a fost controlată - sub aspectul modului de constituire, virare a contribuției la fondul de mediu-de alte 2 instituții, respectiv S și Comisariatul de Mediu În urma controalelor efectuate nu s- constata neplata obligațiilor către fondul de mediu.
Pe de altă parte, potrivit art. 92(2) din Codul d e procedură fiscală, pârâta nu mai avea dreptul să efectueze un alt control.
În susținerea pârâtei, înștiințarea de plată, nu constituie act de executare silită și prin urmare nu poate constitui obiectul contestației la executare".
De asemenea, în Decizia nr.4/2006 se prevede faptul că înștiințarea de plată nr.14.399/05.12.2006 nu reprezintă rezultatul inspecției fiscale, dar este actul prin care se stabilesc obligațiile la fondul pentru mediu.
Față de aceste împrejurări valoarea înștiințării de plată echivalează cu valoarea unei adrese oficiale.
6. Reclamanta nu are nici o obligație restantă datorată cu titlu de contribuție de 3% pentru comercializarea de deșeuri feroase și neferoase.
7. Pârâta solicită obligarea reclamantei la plata accesoriilor obligației de plată în baza OUG 196/2005, intrată în vigoare la 03.01.2006.Se încalcă astfel principiul neretroactivității legii;
8. Legea 73/2000 stabilește obligativitatea contribuției de 3%, fără aod efini ca fiind creanță bugetară și fără a se prevedea care sunt sancțiunile pentru neplata ei la termen.
Prin întâmpinare pârâta a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantei. Întâmpinarea face referire la titlul executoriu nr. 514/2006 precizând faptul că după stabilirea sumelor datorate de către reclamantă la fondul de mediu s-a procedat la înștiințarea acesteia și la declanșarea procedurii de executare silită emițându-se în acest sens somația de plată 16.543/27.12.2006 și titlul executoriu 514/2006.
Se precizează faptul că emiterea înștiințării de plată nu este rezultatul unui control fiscal ci numai o determinare a obligațiilor societății pe baza declarațiilor depuse și a plăților efectuate.
În accepțiunea pârâtei, declarația lunară privind obligațiile la Fondul pentru mediu constituie titlu de creanță. Pentru menținerea acestei poziții sunt invocate mai multe acte normative. Calculația privind obligarea pentru plata contribuției la fondul de mediu s-a făcut cu respectarea ordinii de stingere a datoriilor.
Este neîntemeiată susținerea reclamantei potrivit căreia, referitor la contribuția de 3%, legea nu prevede dobânzi și penalități în caz de neplată la termen. Această poziție se întemeiază în principal, pe prevederile G 11/1996, 500/2000, OG. 61/2002, OUG 196/2005.
Față de aceste precizări, concluzia pârâtei este aceea că obligațiile la Fondul pentru mediu constituie obligații bugetare, urmând regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și al altor sume datorate bugetului general consolidat, fiindu-le aplicabile dispozițiile G 92/2003.
Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantei este întemeiată, fiind admisă pe baza următoarelor considerații:
Contribuția de 3% pentru fondul de mediu a fost reglementată prin dispozițiile 73/2000 privind fondul pentru mediu. Sub aspect procedural sunt incidente prevederile 72/1996 privind finanțele publice. Reclamanta a fost înștiințată că datorează contribuția pentru fondul de mediu aferent perioadei 2002-2006 precum și dobânzi și penalități de întârziere. Art.9 din 73/20000 prevedea data până la care, în fiecare lună, trebuia achitată contribuția la Fondul de mediu.
Nerespectarea datei nu avea prevăzută nici o sancțiune, iar neplata contribuției putea atrage răspunderea civilă, contravențională sau penalități după caz.
În alin. (2) al aceluiași text de lege se prevedea că obligația calculării și vărsării sumelor revine persoanelor fizice și juridice care desfășoară activitățile prevăzute în cuprinsul legii.
Potrivit propriilor susțineri ale pârâtei, cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar creanța reclamantei a fost stabilită de către pârâtă pe baza declarațiilor depuse de reclamantă. Pe de altă parte, reclamanta susține că în evidența sa contabilă, nu sunt identificate sume care să reprezinte debite față de pârâtă.
Spre o astfel de concluzie conduce și situația depusă la dosarul cauzei care atestă că în perioada 25.07.2002-23.11.2006, reclamanta a plătit la Administrația fondului pentru Mediu suma de 2.658.056,93 lei.
Comparând această sumă cu suma prevăzută în calculația debitului la obligațiile constituite, depusă la dosar se constată că aceasta din urmă este mai mică, respectiv de 2.639.297,32 lei.
Pârâta nu a dovedit că reclamanta datorează suma cuprinsă în înștiințarea de plată cu atât mai puțin majorările și penalitățile de întârziere.
În altă ordine de idei, în cuprinsul înștiințării de plată se prevede faptul că aceasta a fost emisă în temeiul art.137 alin 3 și 4 din G 92/2003.
Temeiul legal de mai sus se referă la executarea silită.
Până a se ajunge la executarea silită, pârâta trebuia să facă dovada unui titlu executoriu astfel cum prevăd dispozițiile art.136 din OG92/2003.
Înștiințarea de plată este act premergător executării silite și nu titlu executoriu.
Art. 136 alin (5) din G 92/2003 prevede toate elementele pe care trebuie să le conțină titlul executoriu, iar art.139 din același act normativ prevede obligativitatea ca în toate actele de executare să fie indicat titlul executoriu.
În cele din urmă, pârâta a emis titlul executoriu nr.514 (64) la data de 30.01.2007, dată ulterioară soluționării contestației depusă de reclamantă(19.01.2007).
La aceeași dată a fost emisă somația de plată (63) care semnifică începerea executării silite. Lipsa titlului executoriu în etapa anterioară contestației reclamantei este dovedită prin emiterea acestuia ulterior soluționării contestației.
Prin sentința civilă nr. 1100 din 16 mai 2008 Tribunalului Sălajs -a admis acțiunea reclamantei S, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL MEDIULUI ȘI GOSPODĂRIRII APELOR - ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU și s-a dispus completarea sentinței civile nr. 454 din 29.02.2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr- în sensul admiterii cererii reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta a fost obligată la 7.074,30 lei cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr- reclamanta "" Z în contradictoriu cu Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor - Administrația Fondului Pentru Mediu, a solicitat completarea sentinței civile nr. 454 din 29.02.2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, arătând în motivare că instanța a omis să se pronunțe asupra petitului II din acțiunea introductivă de instanță, respectiv plata cheltuielilor de judecată ocazionate de procesul purtat în contradictoriu cu pârâta, cheltuielile totale care sunt în sumă de 7.074,30 lei și constau în plata taxelor judiciare și onorariu avocațial pentru toate fazele procesuale.
Prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 454/29.02.2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr- a fost admisă actiunea reclamantei SA Z în contradictoriu cu pârâta Administrația Fondului pentru Mediu B, iar prin acțiunea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, fiind incident art. 274 alin. l Cod procedură civilă care prevede că: "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
A mai reținut tribunalul că procesul a parcurs mai multe etape:
S-a judecat în fond la Curtea de Apel Cluj dosar nr. -, iar prin Sentința civilă nr. 208/13.04.2007 pârâta a fost obligată la 2004,3 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei; recursul în contra acestei sentințe s-a judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 4109/26.2007 pronunțată de în dosar nr. -, sentința pronunțată de C a de Apel Cluja fost casată, iar cauza a fost trimisă Tribunalului Sălaj pentru o nouă judecată. Onorariul avocațial pentru susținerea recursului, în sumă de 1785 lei este dovedit prin factura seria - nr. 00124 din l8.2007 (17 dos.-).
În rejudecare, după casare, onorariul avocațial a fost tot de 1785 lei și este dovedit prin factura fiscală nr. 188/2008 (17 dosar -).
La cele de mai sus se adaugă taxa judiciară și timbru judiciar. Prin urmare reclamanta face dovada cheltuielilor de judecată spesate în litigiul cu pârâta.
Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu (), solicitând admiterea acestuia, modificarea in întregime a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea recursului s-a arătat că sentința civilă nr. 454/29.02.2008 pronunțată de Tribunalul Sălaj nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7.proc.civ.)
Așa cum a fost interpretată în doctrină această dispoziție legală, ea este aplicabilă și constituie temei de modificare a hotărârii atacate și atunci când "lipsește motivarea soluției sau aceasta este superficială". Consideră recurenta că este sugestivă pentru modul superficial în care a fost soluționată cauza, motivarea sumară a hotărârii judecătorești pronunțată de instanța de contencios administrativ în raport de complexitatea cauzei, instanța făcând o greșită aplicare a legii.
În doctrină au fost formulate exigentele pe care trebuie să le îndeplinească această parte esențială a hotărârii judecătorești: "motivarea trebuie să demonstreze în mod logic deplina concordanță dintre solutia din cauza respectivă și realitate. Motivarea este de esența hotărârilor, constituie o garantie pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție, și oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar. Analiza pe care o face judecătorul trebuie să aibă putere de convingere".
Or, este de puterea evidentei că motivarea din hotărârea atacată pe calea prezentului recurs este departe de a întruni exigentele exprimate în doctrină. Sentința civilă nr. 454/29.02.2008 pronunțată de Tribunalul Sălaja fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9. Proc. Civ.)
Astfel, contrar susținerilor instanței de fond potrivit cărora "pârâta nu a dovedit că reclamanta datorează suma cuprinsă în înștiințarea de plată cu atât mai puțin majorările și penalitățile de întârziere", s-a precizat că, debitul în sumă de 55.239 lei RON stabilit în sarcina intimatei este evidențiat chiar în situatia depusă de pârâtă la dosarul cauzei sub denumirea de Calcul de debit la obligațiile constituite și în care se arată, în mod detaliat, parametrii de calcul ai debitului anterior.
Referitor la modul de calcul al penalităților și majorărilor de întârziere s-a arătat că în perioada iunie 2002 - septembrie 2006 cu privire la care s-au constatat obligații de plată în sarcina intimatei, erau în vigoare dispozițiile Legii nr. - privind Fondul pentru mediu, modificată prin oua nr. - și prin Legea nr. 293/2002.
Dispozițiile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 73/2000 prevedeau că Fondul pentru mediu se constituie, se gestionează și se utilizează în conformitate cu prevederile acestei legi și ale Legii nr. 72/1996 privind finantele publice, care, în art. 1 dispunea că această lege stabilește normele privind formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice.
Prin urmare și contribuțiile prevăzute de Legea nr. -, prin trimiterea făcută la dispozițiile Legii nr. 72/1996, sunt resurse financiare publice ce se constituie și gestionează conform prevederilor Legii nr. 72/1996 și fac parte din bugetul general consolidat.
Dispozițiile Legii nr. 72/1996 au fost abrogate prin art. 80 din Legea nr. -, astfel că începând cu data de 01.01.2003 au devenit aplicabile prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice care, la art. 2 lit. g stabilesc că acestea se aplică și bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, cum este și cazul Administrației Fondului pentru Mediu.
Chiar dacă dispozițiile OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, prin care s-a abrogat Legea nr. -, în vigoare din ianuarie 2006, prevăd în mod expres că taxele și contribuțiile la Fondul pentru mediu reprezintă creanțe bugetare, aceasta nu înseamnă că, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, aceste contribuții nu erau creanțe bugetare, deoarece chiar dacă Legea nr. - nu prevedea expres acest lucru, prin faptul că făcea trimitere la dispozițiile Legii nr. 72/1996 privind finanțele publice, înseamnă că legiuitorul a înțeles să le includă în categoria resurselor financiare publice, respectiv în bugetul general consolidat.
Din analiza acelor normative anterior menționate, rezultă fără putință de tăgadă faptul că obligațiile la Fondul pentru Mediu, fond de a cărui gestionare răspunde, potrivit prevederilor legale, administrația Fondului pentru Mediu, constituie obligații bugetare și urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat.
Prin urmare, este perfect legal modul în care inspectorii pârâtei au determinat obligatiile restante ale - S SA la Fondul pentru mediu, precum și accesoriile aferente (dobânzi și penalităti de întârziere), temeiul legal pentru perceperea acestora din urmă reprezentându-l dipozițiile cuprinse în OG nr. 11/1996, OG nr. 61/2002 privind colectarea creantelor bugetare și OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală.
S-a mai arătat că nu pot fi reținute nici susținerile instanței de fond potrivit cărora "înștiințarea de plată este un act premergător executării silite și nu titlu executoriu. Până a se ajunge la executarea silită, pârâta trebuia să facă dovada unui titlu executoriu astfel cum prevăd dispozițiile art. 136 din OG 92/2003".
Referitor la legalitatea înștiințării de plată nr. 14399/05.12.2006 s-a arătat că acest document reprezintă un act administrativ emis de Administrația Fondului pentru Mediu cu respectarea prevederilor Ordinului nr. -.
Astfel, în temeiul art. 196 alin. 4 din OG nr. - privind Codul d e procedură fiscală, text care prevede că "Formularele necesare și instrucțiunile de utilizare a acestora, privind realizarea creanțelor bugetului general consolidat administrate de alte organe, se aprobă prin ordin al ministrului de resort.", ministrul mediului și gospodăririi apelor a emis Ordinul nr. 658/2006 prin care au fost aprobate modelele formularelor utilizate în domeniul colectării creanțelor la Fondul pentru mediu.
Art. 1 din acest act normativ prevede: "Se aprobă modelele, precum și caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare și de păstrare ale următoarelor formulare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin: înștiințare de plată;
Referitor la temeiul legal al emiterii acestui act administrativ, temei la care se face referire în considerentele sentinței recurate pe calea prezentului recurs, s-a arătat că Ordinul nr.16 în formularul 1 - înștiintare de plată prevede:"Această înștiintare de plată vă este comunicată în temeiul art. 137 alin. (3) și (4) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare".
Din prevederile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu potrivit cărora "Sumele prevăzute la art. 8 alin. 1 lit. a)-g) și n) se declară și se plătesc până la data de 25 ale lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea.", și ale art. 11 alin. 1 din OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu potrivit cărora "Sumele prevăzute la art. 9 alin.1 lit. a), b), e) și f) se declară și se plătesc lunar până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea.", rezultă că obligatia reprezentând contributia de 3% aferentă deșeurilor feroase și neferoase are ca data scadentă 25 ale lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea, acest termen fiind și data limită pentru depunerea declaratiei corespunzătoare privind obligatiile la Fondul pentru mediu, declaratie care potrivit actelor normative mentionate constituie titlu de creanță, iar în data de 25 ale fiecărei luni devine titlu executoriu.
Prin urmare, înștiințarea de plată nr. 14399/05.12.2006 reprezintă intr-adevăr un act administrativ fiscal, în înțelesul dat de art. 41 din Codul d e procedură fiscală, premergător executării silite, nu un titlu executoriu, fiind emisă, cu respectarea tuturor prevederilor legale sus-menționate, în baza calculului efectuat și tinându-se cont de declaratiile privind obligatiile la Fondul pentru mediu depuse de reclamanta-intimată, declaratii care, potrivit legii, constituie titluri de creantă și devin executorii în conditiile legii.
In termen de 15 zile de la comunicarea înștiințării de plată nr. 14399/05.12.2006, în conformitate cu prevederile legale, recurenta a demarat procedura de executare silita, prin somatia de plată 16543/27.12.2006 si titlu executoriu nr. 514/2006, urmand ca pana la recuperarea integrala a creantei să fie aplicate toate procedurile de recuperare prevazute de OG nr. 92/2003, privind Codul procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare.
Având în vedere că toate actele emise împotriva - S SA, respectă întocmai formularele aprobate prin Ordinul nr. 658/2006, nu se poate sustine, în nici un caz, că recurenta nu a respectat procedura prevăzută de lege.
Prin întâmpinarea depusă, reclamanta -""SA S, a solicitat respingerea recursului promovat de recurenta-parata B si mentinerea sentintei civile nr. 454 din 29 februarie 2008, completata prin sentinta civila nr. 1100 din 16 mai 2008, pronuntate de Tribunalul S in dosarul nr-, hotarari care sunt temeinice si legale.
În motivare, reclamanta a susținut, în esență, legalitatea și temeinicia hotărârii atacate.
Analizând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins.
Din punct de vedere formal, ecizia administrativă atacată este nemotivată.
Prin Rezoluția Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei nr. (77)31 cu privire la protecția individului în relația cu actele autorităților administrative, s-a recomandat statelor membre să se ghideze în dreptul și practica lor administrativă de anumite principii enunțate în rezoluție, în scopul protecției persoanelor, fizice sau juridice, în procedurile administrative.
În implementarea acestor principii, cerințele unei administrații bune și eficiente, precum și interesele terților și interesele marelui public trebuie să fie în mod adecvat luate în considerare, pentru a asigura cel mai ridicat grad posibil de echitate.
Principiul IV din Rezoluție impune ca atunci când actul administrativ este de o așa natură încât afectează în mod negativ, drepturile, libertățile sau interesele persoana vizată trebuiesă fie informată cu privire la motivelecare stau la baza actului.
La rândul său, art. 3 alin. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94 din 29 iunie 2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prevede obligația Comisiei speciale de retrocedare de a analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și de a dispune,prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază ca aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială.
Potrivit art. 721. pr. civ. dispozițiile Codului d e procedură civilă alcătuiesc procedura de drept comun în materie civilă și comercială; ele se aplică și în materiile prevăzute de alte legi în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu cuprinde astfel de dispoziții potrivnice în privința motivării actului administrativ, ci dimpotrivă, prin art. 28 alin. 1, trimite de asemenea, pentru completare, la Codul d e procedură civilă.
Așadar, în privința conținutului motivării, art. 261. pr. civ. impune ca hotărârea să cuprindă,alia, obiectul cererii și susținerile în prescurtare ale părților cu arătarea dovezilor; motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților; cel puțin aceste elemente trebuie aplicatemutatis mutandisși în cazul motivării actului administrativ.
Procesul de deliberare al administrației nu poate fi considerat efectiv decât dacă temeiurile care se găsesc la baza solicitării sunt într-adevăr examinate de organul administrativ. Curtea consideră că în speță, având în vedere faptul că în discuție sunt drepturi ocrotite de Convenție și că standardul intern de motivare nu diferă de cel al CEDO, se pot preluaservatis servandiscerințele pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului le-a stabilit pentru motivarea hotărârilor judecătorești. De altfel, prin punctul III al Recomandării (2004) 5 Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei către statele membre cu privire la verificarea compatibilității proiectelor de legi, legilor în vigoare șipracticii administrativecu standardele prevăzute în Convenția Europeană a Drepturilor Omului se cere statelor membre să asigure adaptarea, cât de rapid posibil, a legilor și practicii administrative în scopul prevenirii încălcării Convenției. Prin urmare, atât după dreptul intern, cât și potrivit angajamentelor internaționale asumate de România obligația de motivare a administrației nu diferă esențial sub aspectul conținutului de cea a autorității judecătorești, cel puțin nu atunci când este vorba despre un drept ocrotit de Convenție.
Din această perspectivă, Curtea Europeană consideră că, fără a impune un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, această obligație presupune, totuși, ca partea vătămată să se poată aștepta la un răspuns specific și explicit față de elementele decisive pentru rezultatul procedurii în cauză (cauzaRuiz și împotriva Spaniei, 1994, cauzaDulaurans împotriva Franței, 2000, și cauzaLiakopoulou împotriva Greciei, 2006). În cazul unui element cu incidența decisivă, este necesar elaborarea unui răspuns special și explicit.
În lumina acestor principii, prima instanță a reținut în mod corect inexistența unui temei de fapt și a unuia de drept în actul administrativ atacat.
Reclamanta a fost înștiințată că datorează contribuția pentru fondul de mediu aferent perioadei 2002-2006 precum și dobânzi și penalități de întârziere, sumă stabilită de către pârâtă pe baza declarațiilor depuse de reclamantă.
Pe de altă parte, reclamanta susține că în evidența sa contabilă, nu sunt identificate sume care să reprezinte debite față de pârâtă. În același sens este și situația depusă la tribunal care atestă că în perioada 25.07.2002-23.11.2006, reclamanta a plătit la Administrația fondului pentru Mediu suma de 2.658.056,93 lei. Comparând această sumă cu suma prevăzută în calculația debitului la obligațiile constituite, depusă la dosar se constată că aceasta din urmă este mai mică, respectiv de 2.639.297,32 lei.
Pârâta nu a explicitat, motivat și dovedit că reclamanta datorează suma cuprinsă în înștiințarea de plată cu atât mai puțin majorările și penalitățile de întârziere. De asemenea, în cuprinsul înștiințării de plată se prevede faptul că aceasta a fost emisă în temeiul art.137 alin 3 și 4 din G 92/2003, temeiul legal care se referă la executarea silită, fără a se dovedi un titlu executoriu în prealabil.
Considerentele reținute adresează motivele de recurs în măsura pertinenței acestora.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1. pr. civ. Curtea urmează să respingă recursul.
În baza art. 274. pr. civ. va obliga recurenta la 2380 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei - S SA
Totodată, va obliga recurenta să plătească taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU B, împotriva Sentinței civile nr. 1100 din 16 mai 2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sălaj, pe care o menține în întregime.
Obligă recurenta să plătească taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
Obligă recurenta la 2380 lei cheltuieli de judecată în favoarea intimatei - S SA
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Sergiu Leon Rus, Rodica Filip Eleonora
--- - - - -
GREFIER
-
Red.
08.10.2008
Președinte:Sergiu Leon RusJudecători:Sergiu Leon Rus, Rodica Filip Eleonora
