Contestație act administrativ fiscal. Decizia 209/2010. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ Nr. 209
Ședința publică de la 25 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mona Gabriela Ciopraga
JUDECĂTOR 2: Morina Napa
JUDECĂTOR 3: Vera
Grefier șef secție comercială
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a venit pe rol judecarea recursurilor formulate de recurenta-reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 134/CF/2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- și de recurenta-pârâtă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A CONTRIBUABILI, formulat împotriva aceleiași sentințe, precum și împotriva sentinței nr.151/CF/29.10.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, în același dosar, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare s-a constatat lipsa părților.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care, instanța, constatând că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursurilor contencios administrativ de față constată următoarele:
Prin sentința nr.134/CF/20.08.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost admisă în parte contestația formulată de contestatoarea în contradictoriu cu pârâta -Direcția Generală a Contribuabili, au fost anulate în parte deciziile nr. 181/28.12.2007, respectiv decizia de impunere nr.162/10.07.2007 privind impozitul pe dividende calculat în sarcina contestatoarei. Totodată s-a dispus restituirea către contestatoare a sumei de 92.440 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a fost supusă inspecției fiscale pentru perioada 1.05.2005-31.12.2005 reținându-se că acesta a înregistrat dividende nete repartizate și neachitate în sumă de 1.756.398, la data de 31.12.005 rămânând neachitată conform soldului 457 suma de 974 936 lei; constatând că operațiunea din 20.12.2004 de constituire a dividendelor în sumă de 2.339.432 lei din profitul realizat anterior anului 2004 fost evidențiat în bilanțul contabil depus pentru 2004 înregistrat la DGFP N, organele de inspecție fiscală au stabilit că se aplică cota de 10 % aferent dividendelor în sumă de 1.756.398 lei. Contestația formulată de societate cu privire la aceste aspect a fost respinsă ca neîntemeiată.
Potrivit art. 67 din HG 84/2005, aplicabil în cauză:
(1) Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sume primite ca urmare a deținerii de titluri de participare la fondurile închise de investiții, se impun cu o cotă de 5% din suma acestora (procent modificat la 10% prin OUG 138/29.12.2004 ce a intrat în vigoare la data de 1.01.2005). Obligația calculării și reținerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice o dată cu plata dividendelor către acționari sau asociați. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acționarilor sau asociaților până la sfârșitul anului în care s-a aprobat bilanțul contabil, termenul de plată a impozitului pe dividende este până la data de 31 decembrie a anului respectiv.
În speță, expertul a stabilit că sumele distribuite la 20.12.2004 sunt sume care au sursă profitul înregistrat în anii precedenți - 2002, 2003, proveniența acestora fiind reflectată în contabilitatea analitică, respectiv fișele conturilor 117 și 457. Reține astfel că se aplică cota de impozitare de 5%, că impozitul stabilit a fost achitat la data de 11-02-2005 - aspect confirmat chiar de organul fiscal prin întâmpinarea depusă la dosar.
Față de acestea, s-a apreciat ca întemeiată contestația cu privire la cuantumul cotei de impozitare aplicabil, dispunându-se anularea în parte a deciziei 181/2007 și a deciziei de impunere 162/2007. Cererea de restituire a sumelor achitate cu titlul impozit, majorări de întârziere și penalități de întârziere a fost admisă doar cu privire la sumele confirmate a fi achitate.
Prin sentința civilă nr.151/CF/ 29.10.2009 pronunțată de aceeași instanță a fost admisă cererea de completare formulată de contestatoarea, fiind completată sentința civilă nr.134/CF/ 20.08.2009, în sensul obligării intimatei - Direcția Generală a Contribuabili la plata către contestatoare a sumei de 1539 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Petenta a formulat cerere pentru acordarea cheltuielilor de judecată la termenul de judecată din data de 13-08-2009, cerere cu privire la care instanța nu s-a pronunțat - aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 281 ind. 2 Cod procedură civilă și, în consecință, a admis cererea de completare a hotărârii.
Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța a apreciat-o ca întemeiată, astfel, potrivit art. 274 Cod procedură civilă partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată; având în vedere admiterea contestației, intimata a fost obligată la plata taxei judiciare de timbru și a onorariului expert, achitate de către petentă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta, legal timbrat cu timbru judiciar de 0,30 lei și taxă judiciară de timbru - 20 lei, cât și pârâta prin Direcția Generală Juridică, scutit de plata taxei de timbru potrivit dispozițiilor art.17 din Legea nr.146/1997.
În motivarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr.134/CF/2009 reclamanta a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la capătul de cerere referitor la restituirea sumei de 46.854 lei, reprezentând accesorii, având în vedere că aceste sume au fost achitate de către societate potrivit probelor administrate, iar raportat la concluziile raportului de expertiză, organul fiscal s-a aflat în eroare atât în ceea ce privește calcularea impozitului suplimentar, cât și a accesoriilor. Pe de altă parte, s-a arătat că deși s-a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca fiind partea căzută în pretenții, instanța nu le-a acordat.
În motivarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr.134/CF/20.08.2009 pârâta a susținut că potrivit dispozițiilor art.67 alin.1 din Codul Fiscal termenul de plată al impozitului pe dividende este stabilit în funcție de data la care se plătesc dividendele, respectiv de data aprobării situațiilor financiare anuale pentru dividendele distribuite, care nu au fost plătite și nu în funcție de anul fiscal căruia îi aparține profitul repartizat pentru plata de dividende, respectiv de data aprobării situațiilor financiare anuale pentru dividendele distribuite. În consecință, pentru perioada verificată, 1.05.2005- 31.05.2005, în mod temeinic organele de inspecție fiscală au aplicat cota de 10% valabilă la data plății dividendelor, conform dispozițiilor OUG138/2004. Referitor la obligarea la restituirea sumei de 92.440 lei, s-a susținut existența unei proceduri speciale prevăzute de nr.1899/2004 cu respectarea și a dispozițiilor art.117 Cod procedură fiscală.
În motivarea recursului promovat împotriva sentinței civile nr.151/CF/29.10.2009, pârâta a susținut că în mod nelegal a fost admisă cererea privind plata cheltuielilor de judecată fără a fi îndeplinite condițiile art.274 alin.1 Cod procedură civilă și fără a fi reținută existența culpei personale a pârâtei.
Cu privire la recursurile formulate de pârâta reclamanta a solicitat respingerea acestora prin întâmpinările depuse la dosar, majorarea cotei de impozit de la 5% la 10% producându-se prin modificarea adusă de OUG138/2004, în vigoare de la data de 1.01.2005, fără a fi aplicabilă în cauză, în condițiile în care privea dividendele distribuite, iar nu plătite, începând cu anul fiscal 2005. Referitor la cheltuielile de judecată s-a susținut că acestea sunt determinate de atitudinea pârâtei de rea credință manifestată anterior declanșării litigiului, atitudine care a generat conflictul ce a declanșat litigiul.
Examinând recursurile promovate pentru motivele arătate, în condițiile art.304, 3041Cod procedură civilă instanța reține următoarele:
Impozitul pe veniturile sub formă de dividende a fost reglementat de dispozițiile art.71 alin.1 Cod fiscal în forma în vigoare până la data de 31.12.2004, în sensul că obligația calculării și reținerii impozitului revine persoanelor juridice odată cu plata dividendelor către acționari sau asociați. În ipoteza în care dividendele distribuite nu au fost plătite acționarilor sau asociaților până la sfârșitul anului în care s-a aprobat bilanțul contabil, termenul de plată al impozitului a fost stabilit până la data de 31 decembrie a anului respectiv, potrivit dispozițiilor art.71 alin.1 teza finală.
Aceste condiții generale nu au suferit modificări în urma intrării în vigoare a nr.OUG138/2004 la data de 1.01.2005, modificarea vizată de dispozițiile menționate constând în cota de impozitare care a crescut de la 5%, anterior datei de 1.01.2005, la 10%, ulterior acestei date.
În acest cadru normativ instanța constată că în prezenta cauză bilanțul contabil în care s-a consemnat repartizarea dividendelor a fost înregistrat la. N sub nr.5107/31.05.2005.
În perioada 1.05.2005 - 31.12.2005 au fost plătite dividende nete în cuantum de 1.756.398 lei, iar pentru cele rămase în sold societatea a calculat impozitul prin aplicarea cotei de 5% prevăzută de dispozițiile art.71 alin.1 Cod fiscal, în forma în vigoare până la data de 31.12.2004.
Instanța apreciază că aplicarea acestei cote de impozitare s-a realizat de către societate cu nerespectarea dispozițiilor OUG138/2004 în vigoare după data de 1.05.2005 având în vedere faptul că dispozițiile Codului fiscal atât anterior, cât și ulterior datei de 1.01.2005, stabileau obligația calculării și reținerii impozitului la data plății dividendelor, iar pentru cele neplătite, termenul fiind 31 decembrie a anului, respectiv 2005 în prezenta cauză.
Aceste dispoziții generale nu au suferit modificări, relevând voința legiuitorului de a stabili drept criteriu pentru calcularea impozitului data plății, iar nu data distribuirii, iar în cazul neplății, sfârșitul anului calendaristic.
În acest context instanța apreciază că în mod eronat reclamanta se raportează pentru calculul impozitului la data repartizării, în condițiile în care repartizarea sau distribuția dividendelor nu echivalează cu plata acestora. Astfel, distribuirea sau repartizarea de dividende reprezintă recunoașterea și stabilirea drepturilor cuvenite asociaților din profitul obținut, proporțional cu părțile sociale deținute, în timp ce plata constă în executarea obligației corelative dreptului recunoscut asociaților, în sensul remiterii sumei de bani corespunzătoare dividendelor repartizate, având în vedere dispozițiile generale în această materie cuprinse de art.67 din Legea nr.31/1990 republicată în forma în vigoare în perioada analizată, care disting între distribuirea și plata dividendelor către asociați. Cum în prezenta cauză nu a fost contestată împrejurarea că dividendele au fost plătite parțial până la data de 31.12.2005, în mod legal au fost aplicate dispozițiile art.67 alin.1 din Codul fiscal modificat prin OUG138/2004, în sensul calculării impozitului în cotă de 10%.
Față de aceste considerente, acțiunea reclamantei se dovedește a fi nefondată, inclusiv cu privire la accesoriile calculate de organele fiscale, care au fost contestate prin recursul promovat doar din perspectiva inexistenței obligației principale privind impozitul suplimentar, precum și cu privire la cererea de restituire a sumei de 92.440 lei.
Consecința directă a caracterului nefondat al acțiunii cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de către reclamantă este neîndeplinirea condițiilor esențiale prevăzute de art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, privind culpa procesuală a pârâtei și, drept urmare, nici cererea accesorie privind cheltuielile de judecată nu este fondată.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1,3 coroborat cu art.304 pct.9, 3041Cod procedură civilă vor fi admise recursurile formulate de împotriva sentinței civile nr.134/CF/2009 și 151/CF/2009, vor fi modificate în tot ambele hotărâri, în sensul respingerii ca nefondate, a acțiunii și a cererii de completare a hotărârii.
Totodată, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă va fi respins ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în B,-, Sector 5, împotriva sentințelor civile nr. 134/CF din 20.08.2009 și nr.151/CF/29.10.2009 pronunțate de Tribunalul Neamț.
Modifică în tot ambele sentințe și, prin urmare, respinge, ca nefondate acțiunea și cererea de completare a hotărârii.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta cu sediul în comuna, județul N, împotriva sentinței civile nr. 134/CF/2009 a Tribunalului Neamț.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 februarie 2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier șef secție comercială, |
Red.
Red. 12.03.2010
tehnored. 19.03.2010
ex.5
Președinte:Mona Gabriela CiopragaJudecători:Mona Gabriela Ciopraga, Morina Napa, Vera
