Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2133/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2133/2008
Ședința publică din 13 octombrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Sărăcuț
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Cotuțiu G -
JUDECĂTOR 3: Augusta Chichișan
GREFIER: - -
S-a luat în examinarea contestația în anulare formulată de contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B- împotriva deciziei civile nr. 388 din 13.02.2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ, în contradictoriu cu intimații - SRL, DIRECȚIA REGIONALĂ A VĂMILOR - BIROUL VAMAL B și DIRECȚIA REGIONALA PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că, în data de 03.10.2008 s-au înregistrat la dosarul cauzeiîntâmpinaredin partea intimatului - SRL prin care au solicitat respingerea contestației și menținerea hotărârii atacate și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2. proc. civ
Curtea, în urma deliberării, în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază că, prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
CURTEA
deliberând, reține că
Prin contestația în anulare înregistrată la data de 14 august 2008, contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B-N a solicitat instanței ca în contradictoriu cu intimații, DIRECȚIA REGIONALĂ A VĂMILOR - BIROUL VAMAL B și DIRECȚIA REGIONALA PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE C, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea hotărârii atacate cu consecința admiterii recursului împotriva sentinței civile nr. 194 din 11.10.2007 a Tribunalului Bistrița -
În motivarea contestației s-a susținut, în esență, că prin sentința amintită Tribunalul Bistrița -N a admis acțiunea formulata de, B si în consecință s-a dispus anularea Deciziei B-N nr. 25/31.05.2007 si a decizie nr. 10/29.03.2007 pentru regularizarea situației privind obligatiile suplimentare stabilite de controlul vamal emisă de Biroul Vamal
A mai arătat contestatoarea că împotriva hotărârii primei instanțe au declarat recurs atât B-N, cât și Direcția Regională pentru Accize si Operațiuni Vamale C, iar prin decizia civilă nr. 388/13.02.2008, instanța de recurs, respectiv Curtea de APEL CLUJ, a respins recursurile declarate, menținând în întregime soluția instanței de fond.
S-a apreciat de către contestatoare că având în vedere starea de fapt, dispozițiile legale imperative aplicabile în speță, soluția instanței de recurs este neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 318 teza a II-a pr.civ. deoarece principalul motiv al recursului a fost cel a incorectei interpretări și aplicări a legislației în vigoare privitoare la perioada pentru care se datorează și calculează majorări de întârziere aferente drepturilor de import stabilite suplimentar (taxe vamale, comisioane vamale si taxa pe valoarea adăugată) în corelație directă cu momentul nașterii datoriei vamale, în condițiile în care dovezile de origine prezentate au fost ulterior invalidate, fiind neconforme cu normele imperative ale Protocolului.
In concret, arată contestatoarea, instanța de recurs a apreciat că data nașterii datoriei vamale (data de la care, implicit curg si accesoriile aferente) este data încheierii actului constatator, respectiv data la care mărfurile au fost plasate sub un alt regim vamal, urmare a controlului a posteriori, prin procesele-verbale nr. 9 si nr. 10 din 29.03.2007.
Astfel, deși instanța de recurs a constatat că Tribunalul Bistrița -N și-a întemeiat soluția pe o normă legală abrogată (art. 61, alin. 3 din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României), a menținut hotărârea dată la judecarea fondului, confundând data nașterii datoriei vamale reflectata în declarațiile de import, cu data în care s-au constatat diferențele de drepturi de import prin procesele-verb ale nr. 9 si nr. 10 din 29.03.2007 ( diferențe stabilite ca urmare a faptului ca dovezile de origine prezentate de operatorul economic la data introducerii în tară a bunurilor au fost invalidate de autoritățile vamale germane), pe de o parte, iar pe de alta parte, echivalează termenul de plată stabilit prin cele două acte de control, cu termenul de scadenta a creanțelor bugetare (drepturi de import) determinate suplimentar, în condițiile în care operatorul economic a prezentat dovezi de origine neconforme cu cerințele Protocolului.
In speță, relevă contestatoarea, importul celor doua semiremorci s-a făcut în data de 11.10.2005 conform declarațiilor vamale de import nr. 17861 si 17862, situație în care, conform art. 141 alin. 1 din Codul vamal, cuantumul drepturilor de import se stabilește pe baza elementelor de taxare din momentul nașterii datoriei vamale și deși momentul nașterii datoriei vamale este cert (momentul înregistrării declarației vamale), instanța de recurs, în mod eronat, invoca prevederile art. 148, alin. 2 din Codul vamal, în cauză nefiind în ipoteza în care nu ar fi fost posibilă stabilirea cu exactitate a momentului în care se naște datoria vamală.
Cu privire la echivalarea termenului de plată stabilit prin actele de control, cu termenul de scadență a creanțelor bugetare determinate suplimentar, în condițiile prezentării cu ocazia importului a unor dovezi de origine neconforme cu cerințele Protocolului, contestatoarea susține că aprecierea instanței de recurs, conform căreia termenul de plată stabilit prin actele constatatoare constituie si termenul de scadență a creanțelor bugetare determinate suplimentar, prin prisma actelor normative, este greșită, invocând în drept dispozițiile art. 111 alin. 1 și art. 120, alin. 2 din Codul d e pr. fiscală.
Astfel, potrivit art. 111, alin. 1 din Codul d e pr. fiscală, creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prev. de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează, iar în speță legea care reglementează datoria vamală si scadenta acesteia, raportat la perioada în care a avut loc importul, este Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României.
Având în vedere că importul, ca regim vamal definitiv, constă în intrarea în tară a mărfurilor străine și introducerea acestora în circuitul economic, scop în care autoritatea vamală realizează procedura de vămuire si de încasare a datoriei vamale înainte de acordarea liberului de vamă, este cert că scadenta drepturilor de import coincide cu data înregistrării declarației vamale, iar scadența obligației principale este cea stabilită prin Codul vamal si ea corespunde cu data înregistrării declarației vamale de import.
Contestatoare a mai considerat că atât instanța de recurs cât și Tribunalul Bistrița -N au făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 61, alin. 3 din Codul Vamal, această dispoziție fiind abrogată, tocmai pentru a uniformiza procedurile de urmat pentru toate impozitele si taxele, inclusiv pentru cele datorate în vamă, eliminând tratamentul discriminatoriu aplicat până la data abrogării acestei norme.
Analizând contestația în anulare formulată de către contestatoarea B-N prin prisma dispozițiilor art. 318.pr.civ. Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318.pr.civ.hotărârile instanțelor de recursmai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța respingând recursul sau admițându-l doar în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Este cunoscut, însă, faptul că dispozițiile art. 318.pr.civ. vizează doargreșelile materialecare înseamnă o greșeală de ordin procedural de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite; prin urmare, greșelile instanței de recurs care deschid calea contestației în anulare sunt greșeli de fapt șinugreșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.
În speță se constată că ipoteza normei legale instituită de legiuitor prin dispozițiile legale amintite mai sus nu sunt întrunite. Astfel, contestatoarea susține că hotărârea instanței de recurs este netemeinică și nelegală întrucât s-a făcut o aplicare greșită a unor prevederi legale despre care se susține că sunt abrogate, greșelile imputate instanței de recurs vizând presupuse greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare și aplicare a unor dispoziții legale ceea ce este nepermis pe calea unei contestații în anulare.
Cât privește susținerea contestatoarei că instanța de recurs a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare se poate observa că aceasta nu a menționat care este motivul de casare sau modificare neanalizat de către instanța de recurs. Din cuprinsul contestației formulate se poate deduce, însă, că nemulțumirea contestatoarei vizează soluția pronunțată de către instanța de recurs fiind reiterate toată motivarea recursului declarat anterior.
În consecință, Curtea va aprecia cererea ca fiind nefondată iar în temeiul art. 322.pr.civ. coroborat cu art. 318.pr.civ. urmează să o respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI B- împotriva deciziei civile nr. 388 din 13 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ, pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - G - - - - -
Red.
dact./2 ex/28.10.2008.
Președinte:Mihaela SărăcuțJudecători:Mihaela Sărăcuț, Gheorghe Cotuțiu, Augusta Chichișan
