Contestație act administrativ fiscal. Decizia 2143/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - contest. act fiscal -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2143
Ședința publică din 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Turculeț Ana Maria
JUDECĂTOR 2: Sas Remus
JUDECĂTOR 3: Nechifor
Grefier
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în mun. S,-, jud. S, împotriva sentinței nr. 1282 din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - SRL.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc la data de 19 noiembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea ședinței de judecată de la acea dată, redactată separat și care face parte integrantă din prezenta decizie, și când din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru 26 noiembrie 2009, iar ulterior, față de lipsa unui membru a completului de judecată, pentru 3 decembrie 2009 și apoi pentru astăzi, 10 decembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr.1682/86 din 6.03.2009, reclamanta - SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice S, anularea Deciziei nr.110 din 17.12.2008 emisă de pârâtă prin care a fost suspendată soluționarea contestației formulată de - SRL împotriva deciziei de impunere nr.77195/20.10.2008.
In motivarea cererii s-a arătat în esență, că organul fiscal a reținut că în perioada 1.01.2006-31.12.2007, a efectuat aprovizionări de la diverși furnizori în valoare de 163.632,94 lei, din care 26.123,39 lei TVA și că toate înscrisurile menționate în anexa nr.1 la Raportul de inspecție fiscală parțială nu constituie documente legale de proveniență pentru că atestă operațiuni fictive emanând de la furnizori care nu sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe.
S-a menționat, de asemenea, că suspendarea contestației în temeiul disp.art.214 Cod proc. fiscală este facultativă, acest text nu-și găsește aplicarea în speță și având în vedere disp. Deciziei XX/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de judecată este competentă pe fond să soluționeze cauza și nu numai contestația împotriva deciziei de suspendare și o astfel de soluție se impune în considerarea disp.art.6 din CEDO, care garantează dreptul la un proces echitabil.
S-a mai arătat în cerere că în conformitate cu disp.art.4 al.4 din OG nr.70/1999, cheltuielile din cele 29 facturi sunt cheltuieli deductibile, prin revânzarea mărfurilor respective fiind realizate și înregistrate venituri în contabilitate (cont 707) în anii 2006-2009, în acest sens fiind și concluziile expertului care a efectuat expertiza contabilă extrajudiciară în cauză.
S-a conchis în cerere că organul de control a stabilit în mod legal doar sumele de 221 impozit profit suplimentar, 803 lei impozit pe profit suplimentar, din suma de 758 lei stabilită ca obligație suplimentară de plată la TVA numai suma de 429,10 lei este corect stabilită, deoarece suma de 328,22 lei a fost stornată în luna decembrie 2007.
In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. art.1 și 8 din Legea nr.554/2004.
In dovedirea celor de mai sus s-au depus înscrisuri și anume: Decizia nr.110/2008 (7-13) și raport de expertiză extrajudiciară (14-32)
Prin întâmpinarea formulată pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
S-au anexat întâmpinării decizia nr.110/2008, contestația formulată de reclamantă și înregistrată la. S sub nr.77627 din 5.11.2008, sesizarea penală împotriva - SRL, proces-verbal încheiat la data de 16.10.2008, decizia de impunere nr.77195/2008, raport de inspecție fiscală parțială, înscrisuri atașate la dosar (39-81).
La cererea instanței, Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, prin adresa nr. 333/P/2008 a comunicat că G și - sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.7 și art.9 din Legea nr.241/2005, art. 290 și 291 Cod penal (97).
Prin sentința nr. 1282/2009, prima instanță admis în parte contestația, a anulat în parte decizia nr. 110/2008 și a obligat DGFP să soluționeze pe fond contestația. A fost respins capătul de cerere prin care s-a solicitat anularea în parte a deciziei de impunere nr. 77195/2008.
În motivarea soluției s-au reținut următoarele.
Prin Decizia nr.110 din 17.12.2008 s-a suspendat soluționarea contestației formulată de reclamanta - SRL împotriva Deciziei de impunere nr.77195 din 20.10.2008, motivat de faptul că procesul verbal din data de 20.10.2008, anexă la Decizia de impunere nr.77195 din 20.10.2008 a fost înaintat organelor de cercetare penală cu adresa nr.77195 din 20l.10.2008, existând indiciile săvârșirii unei infracțiuni.
In conformitate cu disp.art.214 din OG nr.92/2003, organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă și soluționarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
Curtea Constituțională a statuat în mod constant că disp. art.214 al.1 lit.a din Codul d e procedură fiscală sunt constituționale, ultima fiind Decizia nr.192/2009.
In speță însă suspendarea s-a dispus la data de 17.12.2008 și în prezent se fac cercetări numai împotriva administratorilor societății și nu împotriva persoanei juridice.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere și anume soluționarea pe fond a contestației și anularea deciziei de impunere instanța a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
In conformitate cu disp.art.205 al.1 Cod proc. fiscală, "împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii".
Curtea Constituțională în mod constant prin Deciziile nr.687/2008, 927/2007, 382/2007 și 194/2009 a respins excepția de neconstituționalitate a disp.art.205 al.1 teza I din OG nr.92/2003 și a statuat că parcurgerea unei proceduri prealabile obligatorii fără caracter jurisdicțional nu îngrădește dreptul la acces liber la justiție atât timp cât decizia organului administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice S, învederând următoarele:
Urmare verificărilor efectuate, organele de inspecție fiscală, prin Decizia de impunere nr. 77195 din 20.10.2008 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. 77195 din 20.10.2008 au stabilit în sarcina societății obligații de plată în sumă totală de 114.903 lei reprezentând impozit pe profit în sumă de 32.925 lei, majorări de întârziere impozit pe profit în sumă de 21.894 lei, tva în sumă de 30.752 lei, majorări de întârziere tva în sumă de 27.932 lei și amenda contravențională în sumă de 1.400 lei.
Procesul verbal de control din data de 20.10.2008, întocmit de Activitatea de Inspecție Fiscală Saf ost înaintat organelor de cercetare penală cu adresa nr. 77195 din 20.10.2008, existând indiciile săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare are o înrâurire asupra soluției ce urmează să fie data cu privire la contestația formulată.
Legea permite organelor care au efectuat activitatea de control să sesizeze organele de cercetare penală în cazul în care există indiciile săvârșirii unei infracțiuni.
Intimatul nu depus întâmpinare.
Recursul formulat nu este întemeiat.
Art. 214 din Codul d e Procedură Fiscală impune ca și condiție suspendării soluționării contestației, existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Simpla existență a unor indicii nu impune însă automat suspendarea soluționării contestației.
Autoritatea fiscală a suspendat soluționarea contestației pentru considerentul că înscrisurile menționate în raportul de inspecție fiscală nu constituie documente legale de proveniență, operațiunile înscrise neputând fi înscrise în contabilitate.
Or, verificarea situației de fapt constând în caracterul legal al documentelor de proveniență sub aspectul conținutului și formei acestora, se poate realiza de către autoritatea fiscală cu prilejul soluționării contestației; în temeiul dispozițiilor legale ce reglementează conținutul și forma documentelor justificative.
Plângerea penală a fost formulată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005 care încriminează fapta de evidențiere în actele contabile sau în alte documente legale, cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive.
Analizarea caracterului legal al documentelor de proveniență poate fi efectuată de către autoritățile fiscale, nefiind necesară o hotărâre judecătorească de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 lit. c din Legea nr. 241/2005.
În plus, trebuie respectat principiul proporționalității și reținut că de la data formulării plângerii penale ( 20.10.2008), autoritatea fiscală nu făcut dovada vreunui demers eficient de către autoritățile de urmărire penală ( efectuarea de acte premergătoare, începerea urmăririi penale, punerea în mișcare acțiunii penale), astfel încât nu poate fi suspendată soluționarea la infinit, prin simpla voință manifestată în cuprinsul unei sesizări penale, sesizare ce rămas fără urmări concrete sub aspect penal.
Pentru considerentele învederate, în temeiul art. 312 al. 1,2 cod pr. civilă,
În numele legii,
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, cu sediul în mun. S,-, jud. S, împotriva sentinței nr. 1282 din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond.
Tehnored.
Ex. 2/15.12.2009.
Dosar nr-
Opinie separată
Contrar opiniei majoritare, am opinat pentru soluția admiterii recursului și modificării sentinței tribunalului, în sensul respingerii contestației formulată de reclamantă, ca nefondată.
Astfel, potrivit disp. art. 214 alin. 1) lit. a) din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală, organul de soluționare competent, poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
În speță, organele de inspecție fiscală au constatat că în perioada 01.01.2006 - 31.12.2007, reclamanta - SRL a făcut aprovizionări de la diverși furnizori în valoare totală de 163.632,94 lei, însă documentele în baza cărora s-au făcute aceste operațiuni comerciale nu constituie documente legale de proveniență, operațiunile înscrise neputând fi înregistrate în contabilitate.
Constatările organelor de inspecție fiscală au fost transmise cu adresa nr. 77195/20.10.2008, spre competentă cercetare organelor de cercetare penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.
Fără îndoială că, în situația în care organele judiciare penale vor constata săvârșirea vreunei infracțiuni legate de documentele folosite de societatea reclamantă în cadrul acelor operațiuni de aprovizionare cu mărfuri, acest lucru ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Este adevărat că din cuprinsul textului de lege mai sus citat rezultă că suspendarea soluționării contestației reprezintă o facultate și nu o obligație a organului de soluționare competent, însă acest lucru nu constituie un argument pentru a înlătura dispoziția luată de acest organ, altfel textul respectiv ar rămâne fără conținut, ceea ce legiuitorul nu a dorit să se întâmple.
Dimpotrivă, se poate aprecia că legiuitorul a demonstrat chiar prea multă larghețe când a lăsat la latitudinea organelor de inspecție fiscală dacă să suspende sau nu judecarea cauzei în cazul constatării existenței unor indicii temeinice referitoare la săvârșirea unei infracțiuni ce ar avea înrâurire hotărâtoare asupra soluției pe care urmează să o dea în procedura administrativă, întrucât, potrivit disp. art. 22 Cod pr. penală:
(1) Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, a persoanei care săvârșit- și vinovăției acesteia.
(2) Hotărârea definitivă a instanței civile prin care fost soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organului de urmărire penală și a instanței penale, cu privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia".
Prin urmare, instanța civilă nu s-ar putea pronunța asupra faptului dacă societatea reclamantă folosit sau nu documente legale de proveniență, iar dacă ar face-o, o astfel de hotărâre nu ar avea autoritate de lucru judecat în fața organului de urmărire penală și a instanței penale.
Mai este de menționat că nu am susținut și în continuare nu susținem că ar fi necesară o hotărâre judecătorească de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru ca analizarea caracterului legal al documentelor de proveniență să poată fi efectuată de către autoritățile fiscale, ci dimpotrivă susținem că, chiar și în cazul unei hotărâri penale de achitare inculpatului, aceasta ar avea autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ce privește existența faptei penale, a persoanei care săvârșit-o și vinovăției acesteia.
Mai explicit, spre exemplu, în cazul în care inculpatul ar fi achitat pentru motivul că fapta de evidențiere în actele contabile sau în alte documentele legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive,nu există, atunci nici autoritățile fiscale și nici instanța de judecată nu ar putea să se pronunțe în celălalt sens, iar dacă s-ar pronunța, hotărârile respective nu ar produce efecte.
Așadar, chiar dacă s-ar reține că nu s-ar fi respectat principiul proporționalității ( deși termenul de aproximativ 8 luni - calculat de la data formulării plângerii penale până la data pronunțării sentinței tribunalului - nu este exagerat de mare având în vedere natura unor astfel de cauze care, de regulă necesită probatorii complexe), soluționarea contestației formulate de reclamantă trebuia să rămână suspendată, din considerentele expuse mai sus, urmând să fie reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
Judecător,
-
Președinte:Turculeț Ana MariaJudecători:Turculeț Ana Maria, Sas Remus, Nechifor
