Litigiu privind funcționarii publici (legea nr.188/1999) . Decizia 2141/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - lit. funcț.publici -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA COMERCIALĂ,CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 2141
Ședința publică din 10 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Remus
JUDECĂTOR 2: Nastasi Dorina
JUDECĂTOR 3: Andrieș Maria
Grefier - -
Pe rol judecarea pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră S, cu sediul în municipiul R,--25, județul S, împotriva sentinței nr.1409 din 3 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică de la 4 decembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când din lipsă de timp pentru deliberare pronunțarea s-a amânat pentru data de 10 decembrie 2009.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față,constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscal sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pârâții Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră S, Direcția Poliției de Frontieră R și Ministerul Internelor și Reformei Administrative, solicitând:
1)suspendarea executării dispoziției nr. S 1.804.607 din 05.03.2008 a Șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră S;
2) anularea dispoziției nr. S 1.804.607 din 05.03.2008 a Șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră S;
3) în subsidiar, modificarea dispoziției de sancționare nr. S 1.804.607 din 05.03.2008 a Șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră S în sensul înlocuirii măsurii disciplinare a destituirii din poliție cu o altă măsură dintre cele prevăzute de art. 58 lit. a-c din Legea nr. 360/2002.
În motivarea contestației reclamantul a arătat că dispoziția atacată este nelegală întrucât este dată de către o persoană care, potrivit normelor legale în domeniu, nu avea competența de a dispune măsura destituirii din poliție față de persoana sa, această măsură fiind de competența Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Română.
Mai arată reclamantul că la aplicarea sancțiunii nu s-au avut în vedere criteriile prevăzute de lege. Aceste criterii sunt analizate cumulativ și limitativ, nu separat și presupun o analiză obiectivă, nu discreționară cum a fost făcut în cazul de față de către șeful inspectoratului, care a avut în vedere la aplicarea sancțiunii, așa cum rezultă și din rezoluția pusă pe încheierea consiliului de disciplină, doar gravitatea faptei și necesitatea prevenirii și controlului asupra unor asemenea abateri disciplinare, criteriu care nu face parte dintre cele prevăzute de lege la alegerea unei sancțiuni disciplinare și care nu poate fi luat în considerare la aplicarea unei sancțiuni disciplinare. Aceeași analiză discreționară a făcut-o și Consiliul de disciplină, care a recomandat o sancțiune disciplinară mai "blândă", dar doar în baza analizei unui singur criteriu: vinovăția agentului de poliție.
Precizează reclamantul că în ceea ce privește activitatea desfășurată și-a îndeplinit cu conștiinciozitate atribuțiile de serviciu și dispozițiile primite de la șefii ierarhici, prea multe despre activitatea desfășurată neputându-se menționa întrucât a fost încadrat timp de mai puțin de 8 luni de la absolvirea școlii de agenți de poliție.
În privința gravității faptei, reclamantul a arătat că își recunoaște greșeala comisă, însă fapta în sine nu este de o gravitate ridicată care să impună destituirea sa din poliție, art. 57 din Legea nr. 360/2002, prevăzând abateri disciplinare mult mai grave, existând totodată forme mult mai grave ale art. 57 lit. a și b, care ar putea impune destituirea din poliție. Fapta în sine, prin materialitatea ei, prezintă o gravitate scăzută, fapt care poate fi apreciat de orice persoană care analizează situația cu obiectivitate.
În ceea ce privește consecințele abaterii disciplinare, reclamantul a arătat că în urma acestei fapte nu au existat nici un fel de consecințe negative, întrucât staționarea mașinii a durat preț de 1-2 minute, iar în acest interval nu a survenit vreun eveniment care să necesite intervenția reclamantului.
Privitor la gradul de vinovăție, reclamantul recunoaște săvârșirea faptei, însă aceasta a fost comisă din culpă, neavând intenția de dormi în timpul serviciului, neputându-se vorbi de o intenție directă în săvârșirea faptei.
Totodată arată reclamantul că fapta de a ațipi/dormi în timpul serviciului fie constituie neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, fie constituie comportare necorespunzătoare în serviciu care aduce atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției.
Pe de altă parte, pentru a fi dată abaterea disciplinare prev. de art. art. 57 lit. a din Legea nr. 360/2002 este necesar ca această comportare necorespunzătoare să fi adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului sau prestigiului instituției, această condiție nefiind îndeplinită, iar faptul că în presa locală s-a descris cazul nu presupune în mod direct că este îndeplinită condiția mai sus amintită.
Reclamantul apreciază că singura abatere care i se poate imputa este cea prevăzută de art. 57 lit. b din Legea nr. 360/2002.
Prin concluziile scrise depuse la dosar a mai arătat reclamantul că a fost sancționat în baza unei proceduri disciplinare profund viciate întrucât Ordinul MIRA nr. 400/2004 nu fusese primit spre publicare până la data emiterii adresei emise de Regia Autonomă Monitorul Oficial.
Conform art. 10 din Legea nr. 24/2000, ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de organele administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României.
Neexistând un asemenea demers este evident că Ordinul MIRA nr. 400/2004, deși există, nu a început să producă efecte juridice, nefiind intrat în vigoare.
Pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Sad epus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii și menținerea celor două dispoziții contestate ca fiind legale și temeinice,întrucât din ansamblul probelor administrate în cauză rezultă, fără putință de tăgadă, că abaterea disciplinară a existat, constând în faptul că reclamantul a dormit pe timpul misiunii încredințate, creând o stare de pericol asupra securității frontierei de stat pe acea direcție, unde în trecut s-au produs evenimente de frontieră negative despre care reclamantul avea cunoștință (trecerea unui camion despre care se presupune că era încărcat cu țigări din Ucraina, găsit ulterior abandonat în interiorul țării)
Gravitatea faptei reclamantului este dată și de situația că reclamantul a mai fost surprins dormind pe timpul altei misiuni, la o distanță de timp relativ mică, aplicându-i-se o sancțiune disciplinară, în urma căreia nu a tras nici un fel de învățăminte necesare îndreptării comportamentului față de necesitatea îndeplinirii cu responsabilitate a atribuțiilor de serviciu pentru care era retribuit, astfel că s-a respectat principiul gradualității în aplicarea sancțiunilor.
Pe de altă parte, aplicarea unei sancțiuni disciplinare de către șeful unității unui agent de poliție din subordine, acesta avea competența necesară potrivit Anexei nr. 2 din Ordinul nr. 400/2004 (f 110 dosar), respectiv art. 52 lit. i din Ordinul MIRA nr. 600/2005 (f 21 dosar) privind competențele de gestiune a resurselor umane, care prevede că șeful unității aprobă încetarea raporturilor de serviciu pentru agenții de poliție, destituirea din poliție fiind și ea o formă de încetare a unor astfel de raporturi. Toate referirile la competența inspectorului general din acest din urmă ordin se referă la agenții de poliție repartizați la Inspectoratul general sau din structura centrală.
Legalitatea actului administrativ atacat rezultă din faptul că în cauză s-a făcut cercetare disciplinară, a fost consultat Consiliul de disciplină care, chiar dacă a propus o sancțiune mai puțin aspră, șeful unității avea, potrivit art. 54 alin. 2 din Ordinul MAI 400/2004, dreptul să aplice o sancțiune mai gravă, măsurile de clemență dispuse anterior în cazul reclamantului nedând rezultatele scontate.
Pârâtul a concluzionat că s-a dat dovadă de fermitate în aprecierea conduitei agentului de poliție, aplicând în mod corect și legal sancțiunea disciplinară, comportamentul acestuia fiind nedemn de un polițist de frontieră, având în vedere cerințele din partea societății privind atât modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, cât și responsabilitatea pentru asigurarea unui climat de siguranță la frontiera de stat a României, urmând a se vedea și imaginea negativă creată a instituției prin mediatizarea evenimentului în cauză.
Prin încheierea de ședință nr. 1933/08.07.2008, instanța a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării dispoziției nr. S - din 05.03.2008 a Șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră
Prin sentința nr.1409 din 3 iulie 2009 Tribunalul Suceava - secția comercială, de contencios administrativ și fiscală a admis acțiunea, dispunând anularea Dispoziției nr. S - din 5.03.2008 emisă de Șeful Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră S și Dispoziției nr.- din 13.03.2008 emisă de Direcția Poliției de Frontieră
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că abaterile disciplinare pentru care a fost sancționat reclamantul, cât și procedura cercetării prealabile sunt prevăzute de Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor, ori acest act normativ nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 24/2000, în vederea intrării lor în vigoare, legile și celelalte acte normative adoptate de Parlament, hotărârile și ordonanțele Guvernului, deciziile primului-ministru, actele normative ale autorităților administrative autonome, precum și ordinele, instrucțiunile și alte acte normative emise de conducătorii organelor administrației publice centrale de specialitate se publică în Monitorul Oficial al României, Partea
Sancțiunea nepublicării Ordinului în cauză este inexistența sa, astfel încât măsura destituirii reclamantului apare ca fiind lipsită de temei legal.
În aceste condiții, a concluzionat instanța de fond, devine inutilă analiza celorlalte motive de nelegalitate invocate de către reclamant, instanța urmând a admite contestația, așa cum a fost formulată, și a dispune anularea celor două dispoziții atacate de reclamant.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră
În motivare, recurentul critică sentința pentru nelegalitate, arătând că eronat instanța de fond i-a admis acțiunea reclamantului, reținând practic, în motivarea sentinței un singur motiv, faptul că abaterile disciplinare pentru care a fost sancționat reclamantul, și respectiv procedura cercetării prealabile, sunt prevăzute în Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr.400/2004, act normativ care nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, fapt ce atrage inexistența sa, astfel încât măsura destituirii reclamantului apare ca fiind lipsită de temei legal.
Arată recurentul că acest unic argument este total eronat, întrucât cele două dispoziții ce formează obiectul litigiului de față au fost întemeiate pe disp.art.57 lit."a" și "b" din Legea nr. 360/2002, aspect reținut chiar și de instanța de fond, ordinul menționat reluând practic în cuprinsul art.12 aceleași abateri disciplinare.
Pe de altă parte arată recurentul, în mod greșit a reținut instanța de fond obligativitatea publicării în Monitorul Oficial al României ordinului menționat, întrucât acesta era exceptat de la obligația publicării, conform art. 27 alin.3 din Anexa la nr.HG555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de acte normative spre adoptare, emisă în temeiul art.80 din Legea nr.24/2000.
De menționat este faptul că acest act normativ a fost abrogat prin art.3 din nr.HG50/2005 care însă a reluat respectiva excepție prin art.35 alin.3.
Mai arată recurentul că intimatul a invocat, la instanța de fond, excepția de nelegalitate a Ordinului nr.400/2004, indicând aceleași motive (încheierea din 18.09.2008), însă a renunțat la această excepție ( încheierea nr.14 din 23.01.2009), astfel încât se poate aprecia că instanța din oficiu a invocat această excepție pe care nu a supus-o dezbaterii părților și a soluționat-o fără a avea competența materială necesară.
Examinând recursul de față, întemeiat pe disp.art. 304 pct.9 Cod pr.civilă și prin prisma art.304/1 Cod pr.civilă, curtea constată următoarele:
Prin Dispoziția Șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră nr. S/-/5.03.2008 reclamantului i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară de "destituire din poliție" prevăzută de art. 58 lit. "d" din Legea nr.360/2002 pentru "comportare necorespunzătoare în serviciu" respectiv "neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici", constând în aceea că la data de 26.02.2008, fiind planificat să execute o misiune specifică de supraveghere a frontierei de stat, a fost depistat de către șeful Sectorului Poliției de Frontieră, dormind împreună cu agentul de poliție, eveniment ce a fost ulterior mediatizat de mai multe publicații locale și naționale.
Împotriva Dispoziției de sancționare, în termen legal, reclamantul a depus contestație la structura poliției de frontieră ierarhic superioară, respectiv Direcția Poliției de Frontieră R, care prin Dispoziția nr. -/13.03.2008 a respins această cale de atac.
În motivarea soluției de admitere a acțiunii cu consecința anulării celor două dispoziții contestate de către reclamant, instanța de fond a reținut ca unic aspect de nelegalitate nepublicarea în Monitorul Oficial al României a Ordinului nr.400/2004, contrar prevederilor art.10 din Legea nr.24/2000.
Ori, apare neechivoc faptul că temeiurile de drept ce au stat la baza emiterii atât Dispoziției nr.S - din 5.03.2008 a Șefului Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră S prin care s-a luat măsura disciplinară a destituirii din Poliție a reclamantului intimat (97 dosar fond), cât și a Dispoziției nr.- din 13.03.2008 prin care s-a respins contestația împotriva dispoziției de sancționare (17 dosar fond), le-au constituit în principal dispozițiile Legii nr.360/2002 privind statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare, respectiv art.57 lit. "a" și "b", art.58 lit."d", art.59, art.61 al.3, art.69 lit. "g", art.70 și art.73 al.2 și în subsidiar, OG nr.38/2003 aprobată prin Legea nr. 353/2003, modificată prin OG nr.8/2004, nr.400/2004, nr.132/2004, nr.600/2005.
Ori cum instanța de fond s-a raportat, în argumentarea soluției, doar la Ordinul nr.400/2004, ignorând faptul că la emiterea celor două dispoziții în litigiu s-au avut în vedere, în principal, dispozițiile Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, fapt ce echivalează cu necercetarea fondului, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare, ocazie cu care se vor verifica și celelalte critici invocate în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră S, cu sediul în municipiul R,--25, județul S, împotriva sentinței nr.1409 din 3 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția comercială, contencios administrativ și fiscal în dosar nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Jud.fond:
2 ex./6.01.2010
Președinte:Sas RemusJudecători:Sas Remus, Nastasi Dorina, Andrieș Maria
