Contestație act administrativ fiscal. Decizia 217/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 217/CA
Ședința publică din 01 iunie 2009
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Revi Moga
JUDECĂTOR 2: Ecaterina Grigore
JUDECĂTOR 3: Nicolae Stanciu
Grefier ---
Pe rol, judecarea recursului contencios administrativ și fiscal declarat recurenta-reclamantă - cu domiciliul în B, sector 5,-,.3E,.1,.2,.10, în contradictoriu cu intimatul-pârât COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA - cu sediul în B, sector 6,-, împotriva sentinței civile nr.2800/23.12.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18.05.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în temeiul art.156 al.2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 25.05.2009 și, având nevoie de timp pentru delibera, în temeiul art.260 al.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la 1.06.2009, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea la nr-, reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 25/14 martie 2008 Comisiei Superioare de Disciplină a Colegiului Medicilor din România, prin care a fost admisă în parte contestația formulată împotriva Deciziei nr. 10/2007 a Comisiei de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor T precum și anularea deciziei nr. 10/22.05.2007.
In motivare, reclamanta arată că este angajată a Spitalului Județean T în calitate de medic specialist dermato-venerice, iar prin Decizia nr. 10/22 mai 2007 Comisiei de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor Taf ost sancționată cu interdicția de a exercita profesia de medic pe o perioadă de 1 an și obligația de a efectua cursuri de pregătire profesională, măsură dispusă în urma reclamației formulată de către, mama minorului în vârstă de 4 luni, căruia i-a efectuat o intervenție chirurgicală pentru fimoză în cabinetul ambulatoriu, și care a pretins că acesta a avut o hemoragie postoperatorie.
Mai precizează reclamanta că la Comisia Superioară de Disciplină a Colegiului Medicilor din România unde a formulat contestație i s-a redus sancțiunea la 3 luni, reținându-se că nu s-a putut face dovada existenței consimțământului mamei sugarului pentru intervenția chirurgicală efectuată și că, în competențele sale, nu intră operația de fimoză. Reclamanta arată că nu s-a putut obține consimțământul în scris pentru că mama copilului a insistat vehement să realizeze operația și a refuzat să părăsească cabinetul insistând să aline suferința copilului ce avea dureri mari la care nicio metodă încercată nu dăduse rezultate, însă are competența necesară efectuării acestui gen de intervenție fiind medic specialist dermatolog și urmând numeroase cursuri de perfecționare în domeniu.
Reclamanta mai susține că în autorizația de liberă practică pe care o deține este specificat faptul că activitățile autorizate se pot desfășura cu îndeplinirea condițiilor minime de dotare. În specificul cabinetului dermato-venerice intră consultația și tratamentul chirurgical al afecțiunilor cutanate, operația de fimoză nefiind dificilă și nu necesită investigații de laborator, iar manevra chirurgicală s-a efectuat corect, în condiții normale, fiind exclusă secționarea unui de sânge pentru că, după sutură, hemostaza a fost perfectă și nu a apărut nicio sângerare până la aplicarea pansamentului final.
Se mai învederează că nu se verifică ipoteza că ar avea lacune în pregătirea profesională medicală generală și de specialitate, pentru că a avut un comportament corect, și-a îndeplinit corespunzător sarcinile de serviciu și a perfecționat permanent pregătirea profesională, participând la diverse acțiuni și cursuri postuniversitare, așa încât măsura dispusă este mult prea aspră, chiar și în condițiile în care s-ar reține o ușoară culpă medicală.
In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 451 din Legea nr. 95/2006 și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 554/ 2004.
In dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar, în copie, înscrisuri, solicitând și proba cu interogatoriu.
In apărare, pârâtul a depus întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 2800/23.12.2008 acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
Au fost avute în vedere următoarele argumente:
Prin Decizia nr. 10/22 mai 2007, Colegiul Medicilor din Tad ispus sancționarea reclamantei - doctor, cu interdicția de a exercita profesia de medic pe o perioadă de 1 an și obligația de a efectua cursuri de perfecționare profesională, reținându-se că doctor, medic specialist dermato-venerice, s-a comportat nedeontologic, oferindu-se să opereze sugarul deși acesta avea de la medicul de familie bilet de trimitere către medicul de chirurgie infantilă și fără a se consulta cu medicul pediatru din policlinică, că și-a depășit competența profesională, operând un de 4 luni într-un cabinet din ambulatoriu, deși cabinetul funcționa în policlinica spitalului în vecinătatea secției de chirurgie infantilă, că nu a respectat regulile de asepsie și antisepsie minime obligatorii oricărei manevre medico-chirurgicale, că a dat dovadă de incompetență profesională efectuând anestezie după metoda proprie și neștiind să completeze în regulă o rețetă medicală, că nu cunoaște legislația în domeniu în vigoare, fapt dovedit de neconsemnarea consimțământului mamei, în scris, asupra actului operator.
De asemenea, s-a constatat că doamna Dr. are lacune serioase în pregătirea medicală generală și de specialitate, necunoscând și nerespectând principii de bază ale activității medicale ca: cel al comportamentului deontologic, cel al profilaxiei, cel al respectării asepsiei și antisepsiei, cel al respectării drepturilor pacienților.
Împotriva Deciziei nr. 10/2007 reclamanta a formulat contestație iar prin Decizia nr. 25/14 martie 2008, Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România a admis în parte contestația și a aplicat sancțiunea interdicției de a exercita profesia pe o perioadă de 3 luni, în temeiul art. 104 alin. 1 lit. e din Statutul Colegiului Medicilor din România și art. 447 alin. 1 lit. e din Legea nr. 95/2006, precum și obligarea medicului sancționat la efectuarea de cursuri de perfecționare profesională în specialitate dermato-venerice.
S-a reținut în cuprinsul deciziei contestate că sugarul, în vârstă de 4 luni și 5 zile, din comuna, județ T, s-a prezentat în data de 16 mai 2007 la cabinetul de dermato-venerologie din ambulatoriul de specialitate al Spitalului Județean T cu bilet de trimitere de la medicul de familie către chirurgie infantilă, cu diagnosticul "fimoză" (fila 16 dosar) și că, în urma consultului medical, medicul de specialitate dermato-venerologie "având în vedere că era o fimoză strânsă" decide și practică circumcizie și prescrie tratament gratuit conform Rp cu, apă oxigenată.
, medicul a trimis sugarul la domiciliu cu recomandarea de a reveni la control a doua zi.
La câteva ore postintervenție, părinții, observând o hemoragie abundentă, s-au adresat medicului de familie care trimite sugarul cu salvarea și bilet de trimitere către chirurgia Spitalului Județean T, cu diagnosticul " prepuțială iatrogenă (fimoză)" conform biletului de trimitere fila 15 dosar, nr. registru consultații 864/16 mai 2007.
a fost internat în secția de chirurgie II a Spitalului Județean T, cu FO 3753 din 16 mai 2007, ora 15,51 - 21.05.2007.
Cu acordul tatălui sugarului dat sub formă scrisă, s-a efectuat refacerea hemostazei cu catgut cromat 3.0 și sutura "cutaneomucoasă 12 fire".
S-a argumentat de către Comisia Superioară de Disciplină că opiniile științifice din literatura medicală de specialitate și expertiza efectuată în cauză au concluzionat că doamna doctor nu ar fi trebuit să intervină în cazul prezentat, având în vedere că patologia pacientului și biletul de trimitere indicau o intervenție de specialitate chirurgie infantilă; chirurgicală a fimozei nu figura în programa de pregătire pentru specialitatea dermatovenerologie și nici în Național de Programe de Studii Complementare pentru medicii dermatologi; sterilizarea instrumentarului nu s-a făcut conform normelor în vigoare; doamna doctor nu a obținut consimțământul scris al mamei înaintea intervenției; în privința netestării sensibilității la, nu se consideră că se putea vorbi de neglijență sau eroare profesională, întrucât această testare nu era în mod uniform acceptată și recomandată de ghidurile de practică, așa încât, valorificând aceste concluzii, se constată că faptele și împrejurările au constituit abatere de la buna practică medicală astfel: nu se face dovada existenței acceptului mamei sugarului pentru intervenția chirurgicală efectuată, conform art. 58 și 60 din Codul Deontologic și art. 6 din Legea nr. 46/2003; în conformitate cu Ordinul n 418/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 489 din 9 iunie 2005, pentru aprobarea ui Național de Programe de Studii Complementare în vederea obținerii de atestate de către medici și a medicului specialist, în specialitatea dermato-venerologie, în competențele doamnei doctor, care lucrează în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență, nu intră operația de fimoză, respectiv circumcizia.
Probele administrate în cauză nu au relevat că reclamanta ar fi obținut consimțământul informat al părintelui - reprezentant legal al minorului, anterior intervenției chirurgicale, consimțământ impus prin art. 58 și 60 din Codul deontologic dar și de Legea nr. 46/2003 ce reglementează drepturile pacientului, unde se regăsește și dreptul de a fi informat asupra intervențiilor chirurgicale propuse și a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, respectiv asupra alternativelor existente la procedurile propuse.
In speță, reclamanta - medic de specialitate dermatovenerologie, a primit la Cabinetul de dermatovenerologie al Spitalului Județean T pe minorul, în vârstă de 4 luni, practicând o circumcizie în urma diagnosticării cu fimoză, cu toate că, la o diferență de câteva etaje, în aceeași clădire, se afla secția de pediatrie a aceluiași spital.
In aceste condiții, un medic bine intenționat l-ar fi îndrumat pe părintele copilului către respectiva secție și chiar l-ar fi putut însoți personal, dat fiind urgența reclamată de starea pacientului, dar și distanța foarte mică între cele două sectoare, și nu ar fi decis să procedeze la o intervenție chirurgicală pentru care nu avea competență întrucât specialitatea sa era alta, chiar dacă urmase cursuri sau specializări în domeniul respectiv, și mai mult, cabinetul nu dispunea de condițiile și instrumentele necesare efectuării operației în discuție.
Indiferent de insistențele părinților, datorate probabil neinformării și panicii provocate de starea copilului, o bună practică medicală excludea modalitatea în care a înțeles să procedeze reclamanta.
De altfel, multe alte nereguli au fost constatate de către Comisia de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din T, respectiv act operator efectuat fără un examen pediatric și fără investigațiile de laborator minime obligatorii; folosirea de instrumentar nesteril; nu s-au consemnat în registrul cabinetului medicamentele de anestezie administrate, doza, cantitatea; s-a eliberat mamei copilului operat o rețetă cu antibiotic fără a se consemna doza și modul de administrare, aspecte înlăturate fără explicații de către Colegiul Medicilor din România dându-se dovadă de suficientă indulgență prin reducerea perioadei pentru care s-a dispus interdicția de a exercita profesia.
Relevantă este și declarația asistentei medicale de la Cabinetul de dermato-venerice (fila 68 verso) care a învederat că trusa chirurgicală era sterilizată de către reclamantă - la domiciliu, prin fierbere, dar și propria declarație a doctorului (fila 70 - 71) ce recunoaște mare parte din deficiențele imputate, inclusiv modul defectuos de completare a rețetei (este inadmisibil ca într-o rețetă să nu se consemneze doza prescrisă pentru că i s-a explicat părintelui modul de administrare al medicamentului.
, Colegiul Medicilor din România nu face discuție și nu stabilește ce anume a determinat hemoragia apărută ulterior intervenției chirurgicale - situație ce a declanșat cercetarea disciplinară a reclamantei și a cărei gravitate este ignorată, deși putea conduce la consecințe mult mai grave, dacă un alt coleg al reclamantei - chirurg pediatru - nu ar fi intervenit prompt și cu pricepere.
Practica adoptată de către reclamantă în cazul dat nu este una recentă, aceasta având antecedente serioase în astfel de practici, după cum reiese din istoricul comunicat la dosar de către Colegiul Medicilor din T, indiferent dacă ele au fost sau nu sancționate în timp, respectiv: efectuarea unei operații de hemoroizi pacientului, pacient ce a ajuns în stare de șoc la secția de chirurgie a Spitalului Județean T (referat nr. 409 din 25 aprilie 2002 Dr., medic primar șef secție dermato-venerice); operațiile efectuate la două persoane în cabinetul dermato-venerice la ochiul stâng pentru papilonee pleoapă superioară și respectiv epiteliom, deși diagnosticul de trimitere era ulcer corneean central (Sesizare nr. 379/9 noiembrie 2005 formulată de doctor oftalmolog -), Sunt doar câteva din mulțimea de sesizări formulate de foști pacienți și chiar colegi medici ai reclamantei (fila 40 - 41) ce au atras sancționarea reclamantei în foarte multe rânduri, și care ar trebui să alarmeze tocmai pentru că se persistă în astfel de metode incorecte.
S-a încercat, în cursul procesului, a se construi o apărare vizând legalitatea deciziei contestate, deși o atare critică nu a fost cuprinsă în acțiunea în anulare promovată, dar, trecând pe lângă acest aspect, este de subliniat că, în art. 97 din Statutul Colegiului Medicilor din România, abaterea disciplinară este definită ca fiind acea faptă săvârșită cu vinovăție prin care se încalcă jurământul depus, legile și regulamentele specifice profesiei de medic, Codul deontologic, prevederile prezentului Statut, deciziile obligatorii adoptate de Colegiul Medicilor din România, precum și orice altă faptă săvârșită în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care este de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau a corpului profesional.
De asemenea, art. 101 alin. 1 din același statut stipulează că în cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează și funcționează comisia de disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în complete de 3 membri, abaterile disciplinare săvârșite de medicii din acel colegiu, iar potrivit art. 101 alin. 2, la nivelul Colegiului Medicilor din România se organizează și funcționează Comisia Superioară de Disciplină care judecă în complete de 5 membri contestațiile formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplină teritoriale.
Coroborând definiția menționată cu dispozițiile ce reglementează competențele Comisiilor de disciplină, prima instanță a reținut că faptele imputate reclamantei constituie abateri disciplinare și puteau face obiectul verificării de către respectivele Comisii.
Soluția a fost atacată cu recurs de către reclamantă.
Prin motivele de recurs se susțin următoarele:
-prima instanță a analizat probele existente numai în defavoarea reclamantei;
Astfel, au fost reținute mai multe abateri decât cele reținute de către comisia de disciplină, nu au fost luate în considerare probele menite să atenueze vinovăția, cum ar fi declarația asistentei care a participat la operație și opiniile unor specialiști în domeniu, nu se menționează nimic despre faptul că mama copilului s-a adresat în mod greșit cabinetului său și a insistat ca minorul să fie operat, manevra s-a efectuat în condiții normale de asepsie, au fost apreciate reale unele afirmații deși realitatea era alta (faptul că instrumentarul nu ar fi fost sterilizat corespunzător).
-instanța nu și-a însușit critica referitoare la faptul că atribuțiile de sancționare ale comisiilor de disciplină din cadrul Colegiului Medicilor au fost oarecum depășite prin aspectele reținute și sancționate;
Acestea au atribuții de sancționare a medicilor numai când este vorba de culpă medicală, nu atunci când este vorba de alt gen de culpă, respectiv de ordin moral, administrativ etc. Recurenta apreciază că în speță nu poate fi vorba de culpă medicală. Faptul că nu s-a luat consimțământul scris al mamei înainte de intervenție nu ține de culpa profesională ci reprezintă o chestiune formală, administrativă. Recurenta arată că nu a considerat necesar un consimțământ scris întrucât mama insista vehement ca operația să fie efectuată.
-instanța s-a pronunțat cu privire la pretinsa eroare medicală în necunoștință de cauză sau doar în baza afirmațiilor părții adverse;
Actul operator s-a efectuat corect, hemostaza a fost perfectă iar la o examinare ulterioară recurenta constatând că nu au fost complicații locale, anestezia a fost făcută după metoda prof. dr. de la clinica " ", rețeta a fost corect completată. ulterioară putea avea cauze externe fără legătură cu hemostaza sau cu actul chirurgical propri-zis.
Recurenta apreciază că avea competența necesară pentru efectuarea intervenției, fiind medic specialist dermatolog cu numeroase cursuri de perfecționare în domeniu. În autorizația de liberă practică deținută se specifică faptul că activitățile autorizate se pot desfășura cu îndeplinirea condițiilor minime de dotare, iar în specificul cabinetului de dermato-venerice intră consultația și tratamentul chirurgical al afecțiunilor cutanate.
-instanța a ignorat considerentele de ordin umanitar, social și profesional prezentate;
I-au fost astfel compromise șansele de ași câștiga existența până la ieșirea la pensie,dat fiind vârsta pe care o are.
Recurenta mai arată că toate acuzațiile anterioare s-au dovedit a fi nefondate.
Intimatul depune întâmpinare prin care solicită respingerea recursului întrucât reclamanta a avut un comportament nedeontologic față de colegii săi și pacient, nu avea competența profesională să efectueze intervenția, reclamanta a recunoscut că instrumentarul nu a fost sterilizat conform normelor în vigoare și nu a obținut consimțământul scris al mamei pentru intervenție.
La dosar se depun de către recurentă înscrisuri privind competența profesională.
Instanța de recurs reține următoarele:
Prin Decizia nr. 10/22 mai 2007, Colegiul Medicilor din Tah otărât sancționarea reclamantei - doctor, cu interdicția de a exercita profesia de medic pe o perioadă de 1 an și obligația de a efectua cursuri de perfecționare profesională.
Au fost avute în vedere următoarele abateri:
1.Doctor, medic specialist dermato-venerice, s-a comportat nedeontologic, oferindu-se să opereze sugarul deși acesta avea de la medicul de familie bilet de trimitere către medicul de chirurgie infantilă și fără a se consulta cu medicul pediatru din policlinică;
2.Și-a depășit competența profesională, operând un de 4 luni într-un cabinet din ambulatoriu, deși cabinetul funcționa în policlinica spitalului în vecinătatea secției de chirurgie infantilă;
3.Nu a respectat regulile de asepsie și antisepsie minime obligatorii oricărei manevre medico-chirurgicale;
4.A dat dovadă de incompetență profesională efectuând anestezie după metoda proprie și neștiind să completeze în regulă o rețetă medicală;
5.Nu cunoaște legislația în domeniu în vigoare, fapt dovedit de neconsemnarea consimțământului mamei, în scris, asupra actului operator.
S-a mai constatat că doamna Dr. are lacune serioase în pregătirea medicală generală și de specialitate, necunoscând și nerespectând principii de bază ale activității medicale ca: cel al comportamentului deontologic, cel al profilaxiei, cel al respectării asepsiei și antisepsiei, cel al respectării drepturilor pacienților.
Împotriva Deciziei nr.10/2007 reclamanta a formulat contestație soluționată prin Decizia nr. 25/14 martie 2008.
Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor din România a admis în parte contestația și a aplicat sancțiunea interdicției de a exercita profesia pe o perioadă de 3 luni, în temeiul art. 104 alin. 1 lit. e din Statutul Colegiului Medicilor din România și art. 447 alin. 1 lit. e din Legea nr. 95/2006, și a obligat medicul sancționat la efectuarea de cursuri de perfecționare profesională în specialitate dermato-venerice.
S-a reținut în cuprinsul deciziei că sugarul, în vârstă de 4 luni și 5 zile, s-a prezentat în data de 16 mai 2007 la cabinetul de dermato-venerologie din ambulatoriul de specialitate al Spitalului Județean T cu bilet de trimitere de la medicul de familie către chirurgie infantilă, cu diagnosticul "fimoză" și, în urma consultului medical, medicul de specialitate dermato-venerologie "având în vedere că era o fimoză strânsă" decide și practică circumcizie și prescrie tratament gratuit conform Rp cu, apă oxigenată.
, medicul a trimis sugarul la domiciliu cu recomandarea de a reveni la control a doua zi.
La câteva ore postintervenție, părinții, observând o hemoragie abundentă, s-au adresat medicului de familie care trimite sugarul cu salvarea și bilet de trimitere către chirurgia Spitalului Județean T, cu diagnosticul " prepuțială iatrogenă (fimoză)" conform biletului de trimitere nr. registru consultații 864/16 mai 2007.
a fost internat în secția de chirurgie II a Spitalului Județean T, cu FO 3753 din 16 mai 2007, ora 15,51 - 21.05.2007.La motivele internării se menționează: tegumente palide,hemoragie arterială la nivelul frenului, hematom extins la nivelul glandului.
Cu acordul tatălui sugarului dat în formă scrisă, s-a efectuat refacerea hemostazei cu catgut cromat 3.0 și sutura "cutaneomucoasă 12 fire".
S-a argumentat de către Comisia Superioară de Disciplină că în baza opiniilor științifice din literatura medicală de specialitate și expertizei efectuată în cauză, au concluzionat că doamna doctor nu ar fi trebuit să intervină în cazul prezentat, având în vedere că patologia pacientului și biletul de trimitere indicau o intervenție de specialitate chirurgie infantilă; chirurgicală a fimozei nu figura în programa de pregătire pentru specialitatea dermatovenerologie și nici în Național de Programe de Studii Complementare pentru medicii dermatologi; sterilizarea instrumentarului nu s-a făcut conform normelor în vigoare; doamna doctor nu a obținut consimțământul scris al mamei înaintea intervenției; în privința netestării sensibilității la, nu se consideră că se putea vorbi de neglijență sau eroare profesională, întrucât această testare nu era în mod uniform acceptată și recomandată de ghidurile de practică, așa încât, valorificând aceste concluzii, se constată că faptele și împrejurările au constituit abatere de la buna practică medicală astfel: nu se face dovada existenței acceptului mamei sugarului pentru intervenția chirurgicală efectuată, conform art. 58 și 60 din Codul Deontologic și art. 6 din Legea nr. 46/2003; în conformitate cu Ordinul n 418/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 489 din 9 iunie 2005, pentru aprobarea ui Național de Programe de Studii Complementare în vederea obținerii de atestate de către medici și a medicului specialist, în specialitatea dermato-venerologie, în competențele doamnei doctor, care lucrează în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență, nu intră operația de fimoză, respectiv circumcizia.
Potrivit art. 442 din legea nr. 95/2006 "Medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea legilor și regulamentelor profesiei medicale, aCodului d e deontologie medicalăși a regulilor de bună practică profesională, aStatutului Colegiului Medicilor din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România, precum și pentru orice fapte săvârșite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul profesiei sau ale Colegiului Medicilor din România.
Răspunderea disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor din România, potrivit prezentei legi, nu exclude răspunderea penală, contravențională sau civilă, conform prevederilor legale".
"Plângerea împotriva unui medic se depune la colegiul al cărui membru este medical" (art. 443 alin. 1).
Conform art. 444 alin. 1 și 2 din legea nr. 95/2006 "În cadrul fiecărui colegiu teritorial se organizează și funcționează comisia de disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în complete de 3 membri abaterile disciplinare săvârșite de medicii înscriși în acel colegiu.
La nivelul Colegiului Medicilor din România se organizează și funcționează Comisia superioară de disciplină, independentă de conducerea colegiului, care judecă în complete de 5 membri contestațiile formulate împotriva deciziilor comisiilor de disciplină teritoriale",procedura judecării abaterilor fiind cea prevăzută în Statutul Colegiului Medicilor din România.
În concluzie, în mod corect a fost sesizată comisia de disciplină teritorială, abaterile reținute încadrându-se în enumerarea art. 442 alin. 1 din lege. Împotriva hotărârii comisiei teritoriale a fost formulată contestație, aceasta fiind soluționată legal de către Comisia superioară de disciplină.
Cele două comisii nu și-au depășit atribuțiile, recurenta fiind cercetată pentru o abatere disciplinară. Așa cum prevede însă art. 442 alin. 2, răspunderea disciplinară nu înlătură răspunderea penală, contravențională sau civilă, în cadrul răspunderii penale putând fi cercetată, eventual, culpa medicală despre care vorbește recurenta.
În mod corect a apreciat recurenta că instanța nu poate reține mai multe abateri decât cele pentru care s-a aplicat sancțiunea. Probele administrate trebuie să vizeze săvârșirea sau nu a faptelor reținute, instanța neputând da o hotărâre pe considerente de ordin umanitar, cum ar fi vârsta recurentei și apropiata pensionare a acesteia.
Comisia Superioară de Disciplină a reținut în final două abateri, respectiv inexistența acceptului scris al mamei la intervenția chirurgicală și efectuarea unei intervenții care nu intră în specialitatea dermato venerologie.
Recurenta recunoaște că nu a avut acceptul scris al mamei, iar aspectele referitoare la insistențele mamei nu sunt de natură să înlăture răspunderea disciplinară.Codul Deontologic impune existența unui accept scris, acesta urmând a fi luat indiferent de circumstanțele cauzei. Efectuarea unei intervenții chirurgicale în alte condiții decât cele impuse de lege poate atrage răspunderea disciplinară, chiar și în lipsa unor efecte negative ale intervenției.
De asemenea, operația de fimoză nu intră în specialitatea unui medic dermato venerolog iar recurenta nu aduce nici un fel de argumente în sprijinul afirmației că avea competența profesională (dreptul ) să efectueze intervenția. În acest sens nu au nicio relevanță abilitățile profesionale ale recurentei, faptul că aceasta a urmat cursuri de specializare, că operația era una simplă și că un dermato venerolog poate efectua intervenții chirurgicale în condiții minime de dotare specifice unui cabinet de dermato venerice. Totodată, nu are nici o relevanță rezultatul operației, aceasta putând fi chiar una de excepție. Nu are relevanță nici faptul că mama copilului s-a adresat în mod greșit cabinetului de dermato venerologie, deși avea trimitere pentru chirurgie.Ceea ce prezintă relevanță este faptul că un medic cu specialitatea dermato venerice nu putea efectua (Ordinul 418/2005 pentru aprobarea ui Național de Programe în vederea obținerii de atestate de către medici și medicului specialist) o intervenție chirurgicală pentru fimoză.
Având în vedere aceste abateri, recurenta a fost sancționată disciplinar, Comisia Superioară de Disciplină reducând semnificativ sancțiunea aplicată de către comisia de disciplină teritorială, tocmai datorită circumstanțelor cauzei.
Pentru aceste motive recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul contencios administrativ și fiscal declarat recurenta-reclamantă - cu domiciliul în B, sector 5,-,.3E,.1,.2,.10, în contradictoriu cu intimatul-pârât COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA - cu sediul în B, sector 6,-, împotriva sentinței civile nr.2800/23.12.2008, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 01 iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, --- |
Jud.fond:
Red.dec.-jud.Gr.
2 ex./4.06.2009
Președinte:Revi MogaJudecători:Revi Moga, Ecaterina Grigore, Nicolae Stanciu
