Contestație act administrativ fiscal. Decizia 220/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA COMERCIALĂ, contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr- DECIZIE Nr. 220/2009
Ședința publică de la 12 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Morina Napa
JUDECĂTOR 2: Vera Stănișor
JUDECĂTOR 3: Mona Gabriela
Grefier -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Astăzi a fost pe rol soluționarea cererii de revizuire a deciziei nr. 643 din 02 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, formulată de revizuienta O, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat pentru revizuienta, lipsă fiind intimatele B și Activitatea de Control Fiscal
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul revizuientei depune la dosar un număr de 24 documente medicale, în fotocopie, acte prin care înțelege să facă dovada că revizuientul a fost în imposibilitatea obiectivă de a formula în termen cererea de revizuire, solicitând în consecință a fi repus în termenul de depunere a cererii de revizuire.
Instanța arată că prin cererea de repunere în termen, apărătorul revizuientului invocă faptul că acesta a depus acte medicale care l-au împiedicat în formularea în termen a cererii de revizuire, susțineri față de care i se pune în vedere să indice actul din care rezultă situația invocată.
Avocat arată că actul medical care dovedește imposibilitatea revizuientului de a formula în termen cererea de revizuire este adeverința medicală eliberată de medicul de familie și pe care a depus-o astăzi la dosar.
Instanța constată că cererea de repunere pe rol formulată astăzi de apărătorul revizuientului a fost timbrată corespunzător, fiind depusă în cuantum suficient(fila 25 dosar) pentru toate cererile formulate. De asemenea, pune în discuție termenul de depunere a cererii de repunere în termen a cererii de revizuire, având în vedere dispozițiile art.103 alin.2 Cod procedură civilă și pune în vedere revizuientului să formuleze concluzii și asupra termenului de depunere a cererii de revizuire.
Avocat având cuvântul pentru revizuient solicită repunerea în termenul de depunere a cererii de revizuire, având în vedere dovezile medicale depuse astăzi, care atestă că revizuientul a fost în imposibilitatea obiectivă de a exercita această cale extraordinară de atac. În ce privește fondul cererii de revizuire, solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată având în vedere ansamblul probatoriului administrat în cauză din care rezultă că instanța de recurs nu a analizat atent situația, luând în calcul o factură care a fost anulată și care a stat în mod eronat la baza impozabilă. În concluzie solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA,
Deliberând,
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 643/02 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU - Secția Comercială și de Contencios Administrativ în dosarul nr-, s-a admis recursul promovat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, în nume propriu și în numele Activității de Inspecție Fiscală B, împotriva sentinței civile nr. 608 din 19 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- (nr. în format vechi 1034/2006) în contradictoriu cu intimata - reclamantă L O, s-a modificat în tot sentința recurată, în sensul că s-a respins acțiunea reclamantei ca nefondată.
Împotriva acestei decizii, reclamanta " " Lap romovat prezenta cerere de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă (potrivit precizărilor depuse la data de 05 februarie 2009), invocând faptul că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri ce nu s-au cerut și nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.
Intimatele - pârâte DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B și Activitatea de Control Fiscal B, prin reprezentant, au invocat - la termenul din 05 martie 2009 - tardivitatea cererii de revizuire, având în vedere temeiul juridic precizat de revizuientă și faptul că cererea fost promovată la mai mult de o lună de la data luării la cunoștință a deciziei curții.
Față de această excepție, revizuienta a solicitat repunerea în termenul de formulare a cererii de revizuire și respingerea excepției de tardivitate a cererii.
În susținerea acestor cereri, revizuienta a depus la dosar acte medicale.
În aplicarea dispozițiilor art. 137 al. (1) Cod procedură civilă, curtea va analiza cu prioritate aspectele legate de tardivitatea revizuirii și cererea de repunere în termen.
Potrivit art. 103 al. (1) Cod procedură civilă, "neexecutarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea căii de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel saucând partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei".
Din actele medicale depuse la dosar rezultă că administratorul revizuientei s-a aflat în concediu medical în perioada 15.10.2008 - 28.10.2008 (așa cum rezultă din certificatul seria - nr. -), iar celelalte acte medicale (filele 45 - 67), atestă faptul că susnumitul suferă de anumite afecțiuni cronice.
Adeverința medicală depusă în copie la fila 44 dosar atestă faptul că, în perioada septembrie - decembrie 2008, administratorul revizuientei a prezentat o agravare simptomatologiei, care a necesitat îngrijiri prelungite și repaus la pat.
Art. 103 al. (3) Cod procedură civilă prevede că, în cazul în care partea a fost împiedicată să promoveze o cale de atac, dintr-o împrejurare mai presus de voința ei, "actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării; în același termen vor fi arătate și motivele împiedicării".
Curtea constată că aceste dispoziții legale nu au fost respectate în speță, întrucât chiar dacă se reține că, așa cum rezultă din actele medicale, administratorul revizuientei a fost în imposibilitate de a promova cererea de revizuire până la sfârșitul lunii decembrie 2008, cel puțin de la 01 ianuarie 2009 începe să curgă termenul de 15 zile reglementat de art. 103 al. (2) Cod procedură civilă.
Ca urmare, revizuienta avea obligația de a formula cerere de repunere în termen și de a arăta motivele care au împiedicat-o să promoveze revizuirea în termen - până - cel târziu la data de 15 ianuarie 2009.
Cum revizuienta a formulat și motivat cererea de repunere în termen la data de 12 martie 2009, curtea urmează a constata că, în raport de dispozițiile art. 103 al. (2) Cod procedură civilă, cererea de repunere în termen este tardiv formulată.
Întrucât cererea de repunere în termen nu a fost admisă, curtea va analiza excepția de tardivitate a cererii de revizuire, cu privire la care reține următoarele:
Potrivit art. 324 al. (1) pct. (1) Cod procedură civilă, termenul de revizuire, în cazul prevăzut de art. 322 pct. (2) Cod procedură civilă, este de o lună de la pronunțarea hotărârii (în cauză fiind supusă revizuirii o hotărâre a instanței de recurs care evocă fondul).
Hotărârea a cărei revizuire se cere în speță, a fost pronunțată la data de 02 octombrie 2008, ca urmare, termenul de promovare a cererii de revizuire se împlinește la 02 noiembrie 2008.
Cererea de revizuire a fost promovată la data de 08 decembrie 2008, condiții în care urmează a se constata că excepția de tardivitate cererii de revizuire este întemeiată, cererea de revizuire să fie respinsă pe acest considerent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D D
Respinge, ca tardivă, cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire.
Admite excepția tardivității cererii de revizuire.
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire a deciziei nr. 643 din 02 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosarul nr-, formulată de revizuienta, în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și ACTIVITATEA DE CONTROL FISCAL.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi,12 martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red.
tehnored. 2 ex.
27 martie 2009
Președinte:Morina NapaJudecători:Morina Napa, Vera Stănișor, Mona Gabriela