Contestație act administrativ fiscal. Decizia 253/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- - 04.12.2008
DECIZIA CIVILĂ NR.253
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 19.02.2009
PREȘEDINTE: Claudia LIBER
JUDECĂTOR 2: Mircea Ionel Chiu
JUDECĂTOR 3: Maria Cornelia
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, împotriva sentinței civile nr.732/29.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanta - intimată, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamanta - intimată, lipsă, avocat în substituirea avocatului, lipsă fiind pârâta - recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantei - intimate depune la dosar delegație de substituire.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul pârâtei - intimate pune concluzii de respingere a recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.732/29.09.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa admis acțiunea formulată de reclamanta formulată împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE
A dispus anularea actului administrativ nr.66564/21.01.2008.
A obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 6.287 lei RON, reprezentând taxa specială auto la prima înmatriculare achitată de reclamantă cu chitanța seria - nr.-, cu dobânda legală de la data de 19.10.2007 până la restituirea efectivă.
A respins excepțiile privind nemotivarea corespunzătoare a acțiunii, excepția prematurității acțiunii, a inadmisibilității formulării capătului de cerere privind anularea actului administrativ precum și a lipsei calității procesuale pasive formulate de
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În sprijinul rezolvării problemelor de drept deduse judecății în prezenta speță, vin prevederile art. 148 alin.2 din Constituția României care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Alineatul 4 al aceluiași articol, prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin.2 menționat.
Analizând dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, invocat de reclamantă, instanța a constatat că acesta prevede că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
În consecință, prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90 (I) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențialul acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementarii interne, se remarcă că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în codul fiscal prin Legea nr.343/2006, sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343 prin nr.OUG110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.), cât și situații de scutire de la plata taxei, în cazul vehiculelor istorice etc.
Potrivit reglementarii în vigoare la data importului autoturismului de către reclamantă, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art.214 ind.1 din Codul fiscal.
Cuantumul taxei speciale, datorată bugetului statului, se calculează după formula prevăzută de art.214 ind.1 alin.3 în funcție de capacitatea cilindrică, vechimea autovehiculului și unii coeficienți de corelare ori de reducere a taxei prevăzuți în anexele speciale ale legii. Esențialul rămâne că taxa specială nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și aceasta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare, și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniența, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe.
Între principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art.148 alin.2 și 4 din Constituție, face referiri la supremația dreptului comunitar, în speță a art.90 (I) din Tratat și conchide că prin modificarea codului fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct a art.90 (I) din Tratat pentru ordinea juridică internă a României, instanța este datoare să constate că art.214 ind.1 - 214 ind. 3 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și că nu pot fi menținute în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementari impun concluzia că taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului de către reclamantă în cuantum de 6.287 lei RON, a fost încasată în contul bugetului statului, cu încălcarea art.90 (I) al Tratatului, inclusiv a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat de România prin Legea nr.157/2005, care prevede că de la data aderării, dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare, sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin Tratate și prin actul de aderare.
Apărarea pârâtei că acțiunea este inadmisibilă întrucât nu se solicită anularea unu act administrativ fiscal de plată a taxei este neîntemeiată și speculativă. Într-adevăr, reclamanta a achitat taxa conformându-se dispozițiilor citate din codul fiscal, precum și a unei calculații privind taxele speciale pentru autoturisme și care este afișată, în formă electronică, în mod public. Astfel cum pârâta confirmă, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor second- hand importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu este posibilă fără plata taxei. Într-adevăr, nici un organ administrativ din România, nici cel care înmatriculează autoturisme, nici cel care încasează taxa și nici Ministerul Finanțelor care administrează bugetul statului, nu emite un act fiscal, titlu de creanță, care să o materializeze. În consecință, însăși obligația de plata a taxei, de natură legală și condiționarea înmatriculării de dovada plății acesteia, echivalează cu existența unui act administrativ de obligare la plată care nu are un suport material, ci doar așa cum s-a arătat, o bază legală de reglementare și calcul și o calculație efectivă, afișată electronic de Ministerul Finanțelor.
A considera că reclamanta nu poate contesta încălcarea dreptului comunitar prin reglementarea și perceperea în acest mod a taxei speciale pentru autoturisme, în lipsa unui titlu de creanță cu suport material, ar echivala cu negarea dreptului reclamantei de a avea acces liber la justiție și ar contraveni art.21 alin.1 din Constituția României care statuează că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime, în timp ce nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Din aserțiunile anterioare rezultă că art.90 (I) din Tratat face parte, de la data de 1 ianuarie 2007, din ordinea internă de drept a României și astfel reclamanta, se poate adresa autorităților administrative precum și instanțelor judecătorești în scopul de a-i restabili drepturile conferite de aceasta reglementare comunitară de baza și care i-au fost încălcate prin aplicarea reglementarilor dreptului național cu caracter contrar de către autoritățile administrative cu ocazia reînmatriculării în România a autoturismului cumpărat din străinătate.
Prin urmare, actul administrativ - fiscal, vătămător pentru reclamantă, îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta prin dispozițiile Legii contenciosului administrativ și ale codului d e procedură fiscală, sunt asigurate prin cererile de restituire a taxei depuse de către reclamantă la Administrația Finanțelor Publice
Considerând demonstrată încălcarea art.90 (I) din Tratat prin instituirea taxei speciale pentru autoturisme, de la 1 ianuarie 2007, prin art.214 ind.1 - 214 ind.3 Cod fiscal, instanța a admis acțiunea reclamantei stabilind că taxa a fost ilegal încasată, obligând pe pârâta să o restituie. -o pe reclamantă în mod nelegal de suma de 6.287 lei RON de la data plății sumei, pârâta datorează și dobânzile legale aferente, până la data restituirii efective, prejudiciul cauzat reclamantei numai în acest fel putând fi reparat integral astfel cum prevăd dispozițiile art.1084 cod civil raportat la art.1082 Cod civil, fără cheltuieli de judecată, nesolicitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice T, solicitând modificarea sentinței civile atacate fie în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, fie în sensul respingerii acesteia ca inadmisibilă ori în sensul admiterii în parte și obligării pârâtei T la restituirea diferenței între suma achitată de către reclamantă și suma ce reprezintă taxa pe poluare instituită de nr.OUG 50/2008.
În motivarea recursului, pârâta a că în cauză este incident motivul prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă întrucât prima instanță nu a avut în vedere procedura de restituire parțială instituită de nr.OUG 50/2008 și întrucât dispozițiile prevăzute de art. 124, art. 117 aliniatul 2 și art. 70 din nr.OG 22/2003 privind Codul d e procedură fiscală nu permit aplicarea dobânzilor legale.
A mai arătat că acțiunea reclamantei nu este motivată corespunzător, nefiind precizate elementele de identificare a autoturismului importat, că în mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția prematurității precum și excepția inadmisibilității, nefiind dovedit că reclamanta ar fi formulat o plângere finalizată prin emiterea unei decizii de soluționare a contestației și că ar exista un act administrativ care să intre sub incidența Legii nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că în urma apariției nr.OUG 50/2008 care reglementează taxa pe poluare, reclamantei i se cuvine doar diferența dintre taxa achitată și taxa de poluare prevăzută de actul normativ menționat și că obligarea autorității la plata dobânzilor legale este lipsită de temei legal întrucât art.2141- 2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu prevăd că taxa de primă înmatriculare ar fi purtătoare de dobânzi.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Acțiunea reclamantei este motivată atât în fapt cât și în drept, cuprinzând datele de identificare ale autovehiculului importat, astfel încât excepția nemotivării acțiunii invocată de către recurentă este neîntemeiată.
Sunt neîntemeiate de asemenea și criticile vizând modul de soluționare a excepțiilor prematurității, respectiv inadmisibilității acțiunii, prima instanță reținând în mod corect că însăși obligarea la plata unei taxe care nu are un suport material echivalează cu existența unui act administrativ. În plus, Curtea reține că nu se poate susține prematuritatea acțiunii determinată de inexistența plângerii prealabile întrucât reclamantul a solicitat restituirea sumelor achitate, pârâta refuzând să dea curs acestei solicitări, fiind astfel incidente în cauză dispozițiile art.7 aliniatul 5 din Legea nr.554/2004, potrivit cărora nu este obligatorie plângerea prealabilă în cazurile prevăzute la art. 2 aliniatul 2 din același act normativ. Cum aceste din urmă dispoziții reglementează refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, rezultă că reclamanta nici nu avea obligația de a formula o plângere prealabilă în privința răspunsului dat la solicitarea sa.
Cât privește fondul cauzei, Curtea subscrie argumentației juridice din considerentele hotărârii atacate cu privire la aplicabilitatea directă în ordinea internă de drept a României a dispozițiilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, reținând totodată că articolele 2141-2143din Codul fiscal au fost abrogate.
Sunt neîntemeiate susținerile recurentei că în cauză ar trebui avută în vedere apariția nr.OUG50/2008 pentru restituirea taxei pe poluare, astfel încât reclamantei i s-ar cuveni doar diferența dintre taxa de primă înmatriculare, achitată în baza dispozițiilor Codului fiscal, și taxa pe poluare ce ar urma să fie achitată în baza nr.OUG50/2008. Concluzia se impune întrucât cele două acte normative constituie temeiuri de drept diferite și întrucât însăși denumirea taxelor reglementate prin acestea au scopuri diferite.
Mai mult decât atât, Curtea nici nu a fost învestită de către reclamantă cu analizarea legalității și temeiniciei taxei pe poluare, taxă în privința căreia nici nu a fost emis un act fiscal care să poată fi supus cenzurii instanței potrivit legislației fiscale.
Cât privește dobânzile acordate de prima instanță, Curtea apreciază că sunt nejustificate susținerile recurentei întrucât aceste dobânzi nu au fost acordate în baza art. 2141-2143Cod fiscal ci în considerarea prejudiciului cauzat reclamantei prin lipsirea de folosință a sumei încasate cu încălcarea dispozițiilor art.90 din Tratatul Comunității Europene.
Având în vedere considerentele menționate, constatând neîntemeiat recursul promovat, Curtea, în baza art. 312 Cod procedură civilă, urmează a-l respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice T, împotriva sentinței civile nr.732 din 29.09.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 februarie 2009.
Pentru PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- LIBER - - - - -
aflată în semnează
vicepreședinte
-
GREFIER,
RED:/16.03.09
TEHNORED:/17.03.09
2.ex./SM/
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Judecător -
Președinte:ClaudiaJudecători:Claudia, Mircea Ionel Chiu, Maria Cornelia
