Contestație act administrativ fiscal. Decizia 26/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 19.10.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 26
Ședința publică din 12 Ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 3: Răzvan
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 1275/26.08.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect contestație act administrativ fiscal
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în reprezentarea reclamantei intimate avocat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței, întâmpinare din partea reclamantei intimate.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantei solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, pentru motivele arătate în întâmpinare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 04.08.2009, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice A și a cerut obligarea pârâtei la restituirea taxei speciale pentru autoturisme și vehicule în sumă de 6.554 lei actualizată cu rata dobânzii legale până la data plății, conform art. 124 Cod procedură fiscală.
În motivarea acțiunii arată că a achiziționat în cursul anului 2008 din Germania un autoturism second-hand, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligată să plătească în contul bugetului de stat suma de 6.554 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule percepută în temeiul art.2141-2143Cod fiscal, reglementare care contravine Tratatului Comunității Europene, care în art.90 interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiului tratatului.
Prin aceste reglementări reclamanta consideră că este încălcat principiul discriminării produselor importate față de produsele interne, din analiza aplicării taxelor rezultând că aceasta este percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în Comunitatea Europeană și reînmatriculate în România, în timp ce pentru autoturismele deja înmatriculate în România la o nouă înmatriculare taxa nu mai este percepută.
Mai arată reclamanta că a formulat către pârâtă cerere de restituire a sumei achitate și la plata dobânzilor legale, dar pârâta i-a respins atât cererea de restituire cât și contestația formulată împotriva refuzului de restituire.
Alături de restituirea taxei speciale achitate, pârâta trebuia să suporte și prejudiciul cauzat prin imposibilitatea folosirii sumei respective pentru perioada cuprinsă între data efectuării plății și data restituirii acesteia și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinare pârâta a cerut respingerea acțiunii, parțial ca neîntemeiată și parțial ca fiind fără obiect.
Pârâta consideră că acțiunea reclamantei este fără obiect în ceea ce privește restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule așa cum prevede art.11 din nr.OUG50/2008 care a intrat în vigoare la 01.07.2008, care stabilește că se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență aprobate prin nr.HG686/2008 și care face trimitere la art.117 din nr.OG92/2003.
Pentru suma care se restituie și care reprezintă taxa pe poluare, pârâta consideră că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, taxa pe poluare fiind instituită prin nr.OUG50/2008, tocmai ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Mai susține pârâta că nr.OUG50/2008 este rezultatul discuțiilor și analizelor dintre Guvernul României și Comisia Europeană.
Prin sentința civilă nr.1275/26.08.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada admis acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice
A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6.554 lei reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule cu dobânzi calculate conform art. 124 Cod procedură fiscală și la plata sumei de 1041 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a importat în anul 2008 un autoturism marca BMW, an de fabricație 2004 și pentru înmatricularea acestuia în România în temeiul art.2141- 2143Cod fiscal a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule în sumă de 6.554 lei (fila 11).
În privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art.2141Cod fiscal.
Întrucât s-a apreciat că prin aceste reglementări au fost încălcate prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene, care interzic statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului, România a fost supusă procedurii de infrigement datorită acestei taxe, iar instanțele de judecată constatând nelegalitatea acesteia au dispus restituirea ei.
Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin nr.OUG50/2008, prevederile art.2141- 2143Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008.
Ca modalitate de restituire, art.11 din nr.OUG50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Normele metodologice au fost aprobate prin nr.HG686/2008.
Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.11 din nr.OUG50/2008 raportat la art.15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008 ar datora taxa pe poluare.
Prin Decizia nr.1344/09.12.2008 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art.11 din nr.OUG50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.
Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamantă în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Acțiunea reclamantei este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit.d din nr.OG92/2003.
În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului nr.1899/2004, reclamanta s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că prevederile art.2141din Legea nr.571/2003 sunt în vigoare și nu sunt îndeplinite condițiile cerute de nr.1899/2004.
Or, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia instituit nelegal taxa specială.
În condițiile în care reclamanta nu datorează taxa pe poluare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art.116 (1) din nr.OG92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța a apreciat că reclamanta este îndreptățită la restituirea integrală a taxei speciale.
Pentru aceste considerente a fost admisă acțiunea și în temeiul art.117 (1) din nr.OG92/2003 a fost obligată pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 6.554 lei taxă specială pentru autoturisme și autovehicule cu dobânzi calculate conform art.124 (1) și (2) din nr.OG92/2003.
În temeiul art.274-276 Cod procedură civilă a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice A să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 1.041 lei reprezentând onorar de avocat 1.000 lei și taxa judiciară de timbru 41 lei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
Astfel, în motivare se arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică în sensul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Se arată astfel că acțiunea reclamantei este inadmisibilă câtă vreme chitanța de plată a taxei de primă înmatriculare nu reprezintă un act administrativ fiscal în sensul art.43 alin.3 Cod procedură fiscală iar în lipsa actului administrativ nu se poate vorbi despre un litigiu de contencios administrativ.
Prin motivele de recurs s-a invocat și lipsa calității procesual pasive a A în condițiile în care taxa de primă înmatriculare a fost instituită de Statul Român și nu de instituția pârâtă. Astfel, instanța de fond a motivat hotărârea raportat la nelegalitatea stabilirii prin legea internă a taxei speciale care ar încălca art.90 din Tratat fără să se exercite rolul activ în stabilirea calității procesual pasive a recurentei.
Un alt motiv de recurs vizează faptul că prima instanță a încălcat limitele generale de competență, depășind atribuțiile puterii judecătorești în condițiile în care nici o lege în vigoare nu permite unei instanțe judecătorești de drept comun să se pronunțe asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale.
Pe fondul cauzei se arată că prima instanță este nelegală și netemeinică în condițiile în care autoritățile naționale au competență luării măsurilor corespunzătoare pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Se mai arată faptul că prin intrarea în vigoare a nr.OUG50/2008 acțiunea reclamantului a rămas parțial fără obiect întrucât dispozițiile legale în prezent în vigoare reglementează procedura de restituire a sumelor reprezentând diferențe de taxe plătite.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.4, pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică arătând că în mod corect Tribunalul Arada reținut aplicarea directă a prevederilor art.90 alin.1 din Tratat, sub acest aspect jurisprudența națională fiind unanimă. Se mai arată că disp. art. 11 din OUG nr. 50/2008 nu sunt aplicabile prezentului litigiu întrucât taxa de poluare este în vigoare din 01.07.2008 iar intimata a achitat taxat de primă înmatriculare înainte de această dată și nu se poate vorbi despre o compensare între sumele achitate anterior și cele datorate în temeiul OUG nr. 50/2008 întrucât cele două impuneri au naturi diferite.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art.3041Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.1275/2608.2009 a Tribunalului Arads -a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu A și totodată a fost obligată pârâta la restituirea taxei de primă înmatriculare în sumă de 6554 lei actualizată cu dobânda legală conform art. 124 Cod procedură fiscală.
Motivul de recurs legal de încălcarea atribuțiilor puterii judecătorești prevăzut de art.304 pct.4 Cod procedură civilă nu poate fi reținut în cauză, considerentele recurentei legale de faptul că instanțele judecătorești de drept comun nu se pot pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constituția și cu tratatele internaționale fiind nepertinente. Aceasta deoarece prima instanță în mod corect a reținut aplicarea directă a Tratatului în ordinea juridică internă întrucât odată cu aderarea României la Uniunea Europeană la 01.01.2007 Tratatul face parte din ordinea internă de drept a României iar compatibilitatea legilor interne cu dispozițiile cuprinse în tratatele comunitare se analizează de însăși judecătorul național care este primul judecător comunitar.
În consecință, nu se poate reține motivul de recurs reglementat de art.304 pct.4 Cod procedură civilă privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și ca atare nu se impune casarea sentinței recurate conform art.312 alin.3 Cod procedură civilă.
Referitor la excepția privind lipsei calității procesual pasive a A în analizarea acesteia Curtea reține că este neîntemeiată întrucât chiar dacă taxa specială a fost instituită de legiuitorul român prin dispozițiile art.2141- 2143Cod fiscal în fapt aceasta a fost încasată de către pârâta recurentă A conform chitanței existente la fila 16 dosar fond și în condițiile în care se solicită restituirea taxei față de care se apreciază că a fost încasată în mod nelegal, calitatea procesual pasivă aparține instituției ce a încasat taxa respectivă, mai precis recurentei - pârâte, astfel încât instanța va respinge această excepție.
Referitor la excepția privind inadmisibilitatea acțiunii pe considerentul inexistenței unui act administrativ în condițiile în care adresa eliberată reclamantei reprezintă doar un răspuns de informare ce nu este de natură a produce efecte juridice din partea organului fiscal și care nu îmbracă natura unui act administrativ fiscal și în consecință de vreme ce nu există un act administrativ nu se poate vorbi despre existența unui litigiu de contencios administrativ, instanța urmează a respinge această excepție reținând că taxa de primă înmatriculare a fost achitată de reclamantă prin chitanța seria - 4A nr. -/06-05.2008 emisă de A pentru suma de 6554 lei iar la data de 01.07.2009 reclamanta a înregistrat o cerere de restituire a acestei taxe. Taxa a fost achitată conform procedurii prevăzută de Codul fiscal, operațiunea tehnică de înmatriculare a autoturismelor în România nefiind posibilă fără plata acestei taxe. Or, în aceste condiții Curtea reține că plata taxei operează automat ca o condiție obligatorie la înmatricularea autoturismelor, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată reclamanta nu-l poate constitui decât cererea de restituire a acestei taxe. La această cerere recurenta a răspuns prin adresa aflată la fila 9 dosar fond, în care s-a menționat faptul că dispozițiile Codului fiscal erau pe deplin aplicabile la data plății, astfel încât nu se poate da curs solicitării de restituire a taxei de primă înmatriculare.
Raportat la acestea, Curtea reține că la demersul prealabil al reclamantei privind restituirea taxei, prin adresa nr.-/13.07.2009 Aar efuzat restituirea taxei respective aspect ce este de natură a conferi acestei adrese caracterul unul act administrativ atipic de vreme ce constată refuzul autorității recurente de a da curs soluționării favorabile a cererii reclamantei, act ce a fost emis în aplicarea dispozițiilor art. 214 ind.1 - 214 ind. 3 Cod fiscal și produce efecte juridice în sarcina acesteia astfel încât sunt întrunite caracteristicile prevăzute de art.2 alin. 1 lit. c) Legea 554/2004 și se impune respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.
Pe fondul cauzei Curtea retine ca potrivit disp.art.90 al.1 din Tratatul CE. nici un stat membru nu aplica direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare. Ca atare prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Se interzice astfel discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă de natură similară. Art. 90 din Tratat se referă la o discriminare determinată de o diferența între impozitele aplicate produselor altor state membre și impozitele interne de orice natură care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare al produselor altor state membre ale UE în comparație cu nivelul de impozitare al produselor de pe piața internă a Statului Este de necontestat că taxa de primă înmatriculare s-a plătit de către toți particularii care procedau la înmatricularea pentru prima data în România a unui autovehicul indiferent de unde provine acesta, însă taxa de prima înmatriculare s-a aplicat numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România. Cu toate acestea taxa stabilita de art. 214 ind. 1 Cod fiscal nu s-a perceput in cazul reînmatriculării în România după 1.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în România dar s-a perceput în cazul înmatriculării în România după 1.01.2007 a unui autovehicul care a fost anterior înmatriculat în alt stat membru al E decât România. Ori, in aceste condiții se constată o diferență de aplicare a taxei ce introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele din E aduse în România în scopul reînmatriculării cu situația în care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență față de vehiculele înmatriculate deja în România pentru care la reînmatriculare nu se mai percepe o asemenea taxă.
Se mai observă că discriminarea operează și între nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România anterior datei de 1.01.2007 când Statul Raa derat la UE și au intrat în vigoare disp.art.214 ind. 1 Cod fiscal și nivelul de impozitare a autoturismelor înmatriculate în România ulterior datei de 1.01.2007 și în consecință instanța constată ca art. 90 din Tratatul CE este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă și contestată în prezenta cauză.Disp.art.214 ind. 1 Cod fiscal sunt astfel incompatibile cu disp.art.90 din Tratatul CE motiv pentru care se impune menținerea soluției de obligare a pârâtei la restituirea acestei taxe.
Instanța națională este primul judecător comunitar și este abilitata să analizeze dispozițiile legislației interne prin raportare la prevederile dreptului comunitar. Potrivit art. 148 al.2 din Constituția României prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne iar autoritatea judecătoreasca este obligată să aducă la îndeplinire obligațiile rezultate din aceste prevederi, ținând cont și de principiul efectului direct a art.90 al.1 din Tratatul CE pentru ordinea juridică internă a României.
Mai este de observat astfel, conform practicii constante a CJCE (cauza Simmenthal nr. /77 din 9.03.1978) ca "judecătorul național însărcinat să aplice în cadrul competentei sale, dispozițiile dreptului comunitar are obligația de a asigura realizarea efectului deplin a acestor norme, lăsând la nevoie neaplicata orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioara, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabila a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional".
Ca atare față de practica constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene, a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar, Curtea reține ca instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin a dreptului comunitar, la însăși înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții naționale contrare.
În ceea ce privește susținerile recurentei legate de fondul cauzei, potrivit cărora se impunea admiterea în parte a acțiunii prin aplicarea dispozițiilor art.11 din nr.OUG50/2008 instanța constată că aceste susțineri sunt neîntemeiate în condițiile în care taxa specială ce face obiectul cauzei a fost încasată în baza legislației interne în vigoare anterior data de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare astfel încât s-a dat eficiență principiului potrivit căruia statul membru ce a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin aplicarea acestuia. Or, în aceste condiții reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale iar restituirea doar a diferenței între taxa specială și taxa de poluare instituită prin nr.OUG50/2008 pune inevitabil problema aplicării noului act normativ și pentru trecut astfel încât taxa specială s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui act normativ ce nu era în vigoare la data nașterii și consumării raportului juridic de drept fiscal întrucât la data achitării taxei erau incidente prevederile art.2141- 2143Cod fiscal.
Se mai observă astfel, că noua taxă instituită de nr.OUG50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație, iar admiterea în parte a acțiunii reclamantului așa cum solicită pârâta recurentă ar însemna înlăturarea considerentelor potrivit cărora taxa specială prevăzută anterior de Codul fiscal era impusă de Statul Român prin nerespectarea dispozițiilor art.90 alin.2 din Tratatul și echivalează cu însăși validarea acesteia, de vreme ce pârâta - recurentă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate și văzând și dispozițiile art. 312 alin.1 teza a II-a c Cod Penal instanța urmează a respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâtă.
În baza art. 274 și urm c Cod Penal, recurenta fiind în culpă procesuală va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs către intimată, în sumă de 1000 lei reprezentând onorariu avocațial,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice A împotriva sentinței civile nr. 1275/26.08.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Obligă recurenta la plata către intimata a sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.MB - 19.01.2010
Tehnored LM- 19.01.2010
2 expl/SM
Prima instanță - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Maria Belicariu, Răzvan
