Refuz acordare drepturi protecție sociala( persoane cu handicap, protecția copilului). Decizia 29/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr- - 14.10.2009
DECIZIA CIVILĂ Nr. 29
Ședința publică din 12 Ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Maria Cornelia Dascălu
JUDECĂTOR 2: Maria Belicariu
JUDECĂTOR 3: Răzvan
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de recurentele Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-S și împotriva sentinței civile nr.424/22.05.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, având ca obiect refuz acordare drepturi protecție sociala
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamanta recurentă personal, lipsă fiind pârâta recurenta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare din partea reclamantei recurente.
Nemaifiind formulate alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Cu privire la recursul declarat de către pârâta recurenta Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-S, pune concluzii de respingere a acestuia.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată, la Tribunalul Arad sub nr-, din data de 09.03.2009, reclamanta, în contradictoriu cu Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-S, a solicitat ca pârâta să fie obligată la plata indemnizației lunare pentru creșterea unuia dintre copiii gemeni, pe care i-a născut la data de 26.03.2006 și pentru care nu a fost emisă decizie și nu i-a fost plătită indemnizația cuvenită perioadei 11.05.2006 - 27.03.2008; indemnizația legală lunară de care a fost lipsită de 800 lei/lună pentru perioada 11.05.2006 -31.12.2006 (art. 1 alin. 1 din OUG. nr. 148/2005); indemnizația legală lunară de care a fost lipsită de 600 lei/lună, pentru perioada 01.01.2007 - 27.03.2008 (art. 2 din OUG nr. 148/2005), obligarea pârâtei la plata acestor sume, reactualizate cu indicele de inflație, la zi, la data plății acestora.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 24.000 lei (adică câte 1.000 lei pentru fiecare din cele 24 luni de privare de drept), reprezentând daune morale pentru greutățile și lipsurile la care, pârâta a supus-o pe ea și copiii ei timp de 2 ani, pentru îngrijorarea permanentă și pentru starea psihică pe care pârâta i-a cauzat-o și întreținut-o în toată această perioadă, pentru afectarea existenței și demnității acestora, pentru punerea în pericol a dezvoltării și creșterii normale a copiilor, precum și pentru punerea în pericol a sănătății copiilor, prin lipsurile generate de neprimirea indemnizației lunare cuvenite pentru creșterea unuia dintre copii și obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată generate de acest litigiu.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că, la data de 26.03.2006 a dat naștere la două fetițe, respectiv și și că, prin Dispoziția nr. 2196/5.05.2006, emisă de Primarul orașului, i-a fost stabilită individualizat dreptul la alocația de naștere pentru cel de-al doilea copil, respectiv pentru una din fetițele. S-a arătat că la aceeași dată, respectiv 5.05.2006 instituția primarului orașului a emis Dispoziția nr. 2198, prin care a fost stabilită individualizat, alocația de naștere pentru cel de-al treilea copil, respectiv pentru cea de-a doua geamănă. Reclamanta a arătat că anterior nașterii celor două fetițe, era deja născută o altă, respectiv, născută la 16.05.1993.
Reclamanta a susținut că la data de 23.06.2006, Direcția de Muncă Solidaritate Socială și Familie C-S a emis Decizia nr. 2985, prin care i-a fost stabilită și acordată, începând cu data de 11.05.2006, indemnizație pentru creșterea copilului, în cuantum de 800 lei pe lună.
Reclamanta a arătat că, procedându-se astfel, în realitate i-a fost stabilită și acordată indemnizația de creștere doar pentru un singur copil, cu toate că ea a născut și urma să crească și să îngrijească doi copii, respectiv cele două fetițe.
Reclamanta, criticând Decizia nr. 2985/23.06.2006, a arătat că au fost încălcate disp. art. 6 al.1 al Ordonanței de Urgență nr.148/2005, care prevăd că "indemnizația lunară. se cuvine pentru fiecare dintre primele trei nașteri, sau, după caz, pentru primii trei copii ai.".
S-a mai susținut că, în pofida acestor prevederi ale OG. Nr. 148/2005, prin Hotărârea de Guvern nr. 1025/2006, care a adoptat Normele Metodologice de Aplicare a acestei Ordonanțe de Urgență, s-a modificat nelegal înțelesul și întinderea aplicării textului de lege.
În susținerea acțiunii, reclamanta a invocat și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 1947/4.04.2007, care a constatat că prev. art. 2 din Normele Metodologice aprobate prin HG. Nr. 1825/2005, sunt nelegale, deoarece, prin acestea, se definește aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, ce adaugă astfel actului normativ cu forță superioară, în aplicarea căruia a fost adoptat și încalcă principiul egalității de tratament între copiii proveniți dintr-o sarcină simplă și una multiplă.
Reclamanta, în motivarea petitului privind obligarea pârâtei la plata daunelor morale, a susținut că nașterea celor două fetițe care s-au născut prematur, a necesitat mai multă preocupare, timp, atenție, liniște sufletească și costuri, decât în cazul copiilor născuți la termen.
De asemenea, a arătat că timp de doi ani a avut ca unică sursă de venit indemnizația de creștere pentru un singur copil, bani din care a trebui să acopere toate cheltuielile gospodărești și a trebuit să crească și să îngrijească doi, precum și pe fetița cea mare, fapt ce a condus la afectarea gravă și permanentă a sa și a familiei sale din punct de vedere moral și psihic.
În drept, au fost invocate prevederile a art.16 alin. 1, art. 21, 47, 49 alin. 1 și 2 precum și art. 52 din Constituția României; art. 2, 7, 8 și 25 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; art. 6 alin. 1, art. 13 și 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale; art. 1 din Protocolul nr. 12 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale; partea I - a pct. 12,13,16,17,30, art. 13 pct. 1, 2, 3; art. 16, 30 și articolul privind "nediscriminarea" partea V -a, a Cartei Sociale Europene ratificată prin Legea nr. 74/1999.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției de necompetență materială a Secției Civile a Tribunalului C-S, admiterea excepției de inadmisibilitate a acțiunii, admiterea excepției privind tardivitatea introducerii acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală.
În ce privește excepția de necompetență materială a Secției civile a Tribunalului C-S, pârâta a invocat faptul că decizia criticată constituie un act administrativ unilateral, cu caracter individual și că potrivit art. 10 al.1 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 2 pct.2 lit. d din Codul d e procedură civilă, secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ, privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene.
Referitor la excepția de inadmisibilitate a acțiunii, pârâta a susținut că potrivit art. 7 al.1 din Legea Contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată, într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile, de la data comunicării actului, revocarea în tot sau în parte a acestuia.
S-a arătat că, în cauză, reclamanta nu a formulat plângere prealabilă la instituția emitentă a Deciziei nr. 2985/23.06.2006 și nici la AJPS C-S, ca serviciu public deconcentrat, succesor în drepturi și obligații a C-S, în ceea ce privește gestionarea prestațiilor sociale la nivel teritorial.
În ce privește excepția tardivității introducerii acțiunii, s-a susținut că acțiunea formulată de reclamantă este tardivă întrucât aceasta trebuia să conteste Decizia nr. 2985/23.06.2006, în termen de 30 de zile de la data când actul administrativ în discuție a fost comunicat.
Pârâta, pe fondul cauzei, a arătat că textul legal invocat de reclamantă, respectiv disp. art. 6 al.1 din OUG. nr. 48/2005, prevede acordarea indemnizației pentru naștere, și, nu pentru fiecare copil rezultat în urma unei nașteri.
De asemenea, s-a arătat că disp. art.3 al.1 din Normele Metodologice de Aplicare a OUG. nr. 148/2005, privind susținerea familiei, în vederea creșterii copilului, aprobate prin HG. nr. 1025/2006, definesc nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii.
În același timp, s-a arătat că măsurile de protecție socială prev. la art. 1 și 2, precum și stimulentul prevăzut la art. 3 din OUG. nr. 148/2005, urmăresc îmbunătățirea echilibrului social economic al familiei, prin susținerea acesteia, în vederea creșterii copilului și, pe cale de consecință, nu reprezintă măsuri de protecție a copilului. De asemenea, s-a mai arătat că, în conformitate cu art. 5 al.1 din același act normativ, de indemnizația și stimulentul prevăzut de actul respectiv beneficiază, opțional, oricare dintre părinții firești ai copilului, și nu copilul.
Pârâta a mai susținut că în acest sens sunt și disp. Deciziei nr. 937 din 19.12.2006, a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art. 6 al.1 din OUG. Nr. 148/2005, prin care a fost respinsă această excepție, în raport cu art. 16 din Constituție.
În ce privește acordarea daunelor morale, pârâta a susținut că reclamanta nu a arătat în ce anume constă pretinsul prejudiciu moral suferit, că suma în cuantum de 24.000 lei apare ca fiind prea mare și, ca urmare, acordarea acesteia ar conduce la dispariția efectului compensatoriu, ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a reclamantei.
În drept, a invocat dispozițiile Codului d e procedură civilă, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, OUG. nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, Normele Metodologice de Aplicare a Prevederilor OUG nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, aprobate prin HG nr. 1025/2006, cu modificările și completările ulterioare.
Prin sentința civilă 424/22.05.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins acțiunea formulată de reclamanta, împotriva pârâtei Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
În primul rând, în temeiul art.137 cod procedură civilă, Tribunalul s-a pronunțat asupra excepțiilor de procedură invocate de către pârâtă.
Referitor la excepția necompetenței materiale a Secției civile a Tribunalului C-S, aceasta a fost admisă, dispunându-se prin încheierea din ședința publică din data de 15 aprilie 2009 transpunerea cauzei la Secția comercială și de contencios fiscal din cadrul aceleiași instanțe.
În ce privește lipsa procedurii administrative prealabile, susținerile pârâtei sunt întemeiate.
Ordonanța de urgență nr.148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, cu modificările și completările ulterioare, constituie o reglementare specială care face trimitere implicită la legea generală în materia contenciosului administrativ, respectiv Legea nr.554/2004.
În atare situație, pentru ca acțiunea în contenciosul administrativ să poată fi admisă trebuie îndeplinite, printre altele, condiția procedurii administrative prealabile, în cazul existenței unui act administrativ de autoritate sau a unui refuz nejustificat al administrației publice.
În cauză,reclamanta susține că obiectul juridic al acțiunii sale îl constituie obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești, respectiv stabilirea indemnizației de creștere în cazul sarcinilor gemelare și că a promovat acțiunea de față, în urma pronunțării Deciziei nr.3386/9.10.2008, de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Or, reclamanta nu putea solicita drepturile bănești în litigiu, decât ca urmare a emiterii Deciziei nr.2985/23.06.2006 de către Direcția de Muncă și Protecție Socială C-S, și pe cale de consecință, implicit aceasta a criticat și acest act administrativ.
Totodată, faptul că a sesizat instanța de contencios în baza Deciziei nr.3386/9.10.2008 pronunțată de instanța supremă, nu poate avea relevanță juridică atâta timp cât decizia în discuție este o decizie de speță și, deci, nu are caracter obligatoriu pentru celelalte instanțe.
În ce privește faptul că reclamanta nu atacat actul administrativ în litigiu, în termenul de 30 zile de la comunicarea acestuia, problema juridică este strâns legată de îndeplinirea procedurii administrative prealabilă sau recursul administrativ, condiție, care așa cum s-a menționat mai sus, nu a fost îndeplinită.
Referitor la fondul cauzei, Tribunalul a constatat că prin Decizia nr. 2985/ 23.06.2006, Direcția de Muncă și Protecție Socială C-S a stabilit reclamantei dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului, în cuantum de 800 lei, în baza OUG nr. 148/2005 modificată și completată, privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului precum și a Normelor de aplicare ale acesteia, aprobate prin HG NR.1825/22.12.2005.
Reclamanta, prin acțiunea de față, a criticat interpretarea dată de către pârâtă a dispozițiilor legale în materie, susținând că legiuitorul a avut în vedere plata acestei indemnizații, pentru fiecare copil născut, în speță, naștere concomitentă (gemeni).
Or, din însăși preambulul actului normativ în discuție, rezultă că acesta a fost adoptat "din necesitatea îmbunătățirii echilibrului social-economic al familiei, prin susținerea acesteia în vederea creșterii copilului, în scopul stimulării creșterii natalității și diminuării fenomenului de abandon al copiilor."
Cu alte cuvinte, indemnizația pentru creșterea copilului, în viziunea legiuitorului, nu constituie altceva decât o formă de protecție socială destinată familiilor cu copii în vârstă de până la 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
De altfel, în susținerea acestui punct de vedere vin și dispozițiile art. 1 al.1 din OUG. nr. 148/2005 modificată și completată, care stipulează că "persoanele care în ultimul an anterior datei nașterii copilului, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului.precum și de o indemnizație lunară în cuantum de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4000 lei".
În același timp, printre condițiile prevăzute de art.7 din OUG nr. 148/2005, pentru acordarea acestor drepturi nu apare condiția privind sexul solicitantului, ceea ce demonstrează o dată în plus, că actul normativ în discuție privește indemnizația respectivă, ca pe o formă de protecție socială a familiei cu copii, până la vârsta de 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap, aceasta nefiind legată de actul fiziologic al nașterii.
Reclamanta a mai afirmat că, prin aplicarea de către pârâtă în emiterea deciziei criticate a prevederilor art.3 lin.1 din HG. Nr. 1025/2006, se încalcă prevederile art.16 alin.1, art.49 alin.1 și 2 din Constituția României instituind, astfel, discriminare între persoane aflate în situații identice, respectiv între copii proveniți dintr-o naștere concomitentă și cei rezultați dintr-o naștere simplă.
Tribunalul, a considerat că dat fiind scopul avut în vedere de legiuitor la adoptarea actului normativ în materie nu sunt încălcate dispozițiile constituționale invocate de reclamantă.
Pe de altă parte, definind noțiunea de discriminare art.2 al.2 din OG. nr. 137/2000 republicată, prevede că "nu este discriminatorie deosebirea, excluderea, restricția sau preferința atunci când este bazată pe un criteriu justificat obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare".
Privind cauza de față, prin prisma acestei definiții, Tribunalul a considerat că nu este aplicabilă, în speță, atâta timp cât această formă de protecție socială, instituită prin actul normativ în discuție, vizează un scop legitim, determinat pe baza unor criterii obiective.
Și, în sfârșit, chiar dacă s-ar considera că actul normativ este criticabil - implicit decizia în litigiu - în sensul arătat de reclamantă, rolul judecătorului este acela de a interpreta legea și nicidecum de aom odifica substituindu-se, astfel Executivului sau, cu încălcarea principului separării puterii în stat.
Ca urmare, față de considerentele de fapt și de drept reținute, Tribunalul a respins acțiunea reclamantei.
Pe cale de consecință, au fost respinse capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata indemnizației lunare pentru creșterea unuia dintre gemeni, pentru perioada 11.05.2006-27.03.2008 precum și la plata daunelor morale în cuantum de 24.000 lei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs recurentele Agenția Județeană pentru Prestații Sociale C-S și.
În motivarea recursului declarat de pârâtă se arată că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală în condițiile în care a admis excepția de tardivitate și inadmisibilitate a acțiunii. Referitor la excepția tardivității se arată că decizia nr. 1296/06.02.2006 a fost comunicată reclamantei în termen de 5 zile de la emitere, aceasta având obligația de aoa taca în termen de 30 de zile de la comunicare, termen ce a fost depășit în speță.
Referitor la acordarea mai multor indemnizații pentru fiecare copil, recurenta apreciază că soluția primei instanțe este netemeinică întrucât de indemnizația ce face obiectul art. 6 alin.1 din OUG.148/2005 beneficiază opțional oricare dintre părinții firești ai copilului și nu copilul, iar conform art. 3 alin. 1 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 nașterea este definită ca fiind aducerea pe lume a unuia sau a mai multor copii vii și ca atare la o singură naștere se acordă o singură indemnizație. În acest sens sunt și dispozițiile Curții Constituționale care prin decizia 937/19.12.2006 a reținut că dreptul la concediu prevăzut de OUG nr. 148/2005 este un drept complex format din două componente indisolubil legate, cea nepatrimonială ce se constituie din perioada de timp pe care persoana îndreptățită o dedică exclusiv creșterii copilului, și cea patrimonială reprezentată de indemnizația lunară de care beneficiază persoana pentru această perioadă.
Referitor la daunele morale acordate de instanță, se arată că acestea au fost acordate în mod greșit întrucât reclamanta nu a arătat în ce constă pretinsul prejudiciu moral suferit ca urmare a faptei pârâtei, aceasta nedovedind consecințele negative suportate sub aspect fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate și urmările produse prin lezarea lor.
În drept, s-au invocat dispozițiile Codului d e procedură civilă, legea 554/2004 și OUG nr. 148/2005.
Prin recursul declarata de reclamanta se solicită modificarea sentinței recurate în sensul admiterii în totalitate a daunelor morale solicitate prin acțiunea introductivă.
În motivarea recursului se arată că, deși prima instanță a constat existența unor prejudicii grave pentru care reclamanta a solicitat daune morale, a procedat la aprecierea greșită a cuantumului acestora, fără a preciza considerentele avute în vedere pentru aceasta.
Daunele morale solicitate de reclamantă se justifică față de suferința produsă, lipsurile și greutățile indurate, umilințele la care au fost supuși precum și consecințele privării de un drept ce au afectat însăși viața minorilor.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304, 3041.
Prin încheierea nr. 793/706.10.2009 prezenta cauză a fost scoasă de pe rolul Secției civile a Curții de APEL TIMIȘOARA fiind trimisă spre competentă înregistrare la Secția de Contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtă arătând că soluția primei instanțe este corectă în privința acordării indemnizației pentru fiecare din cei doi copii, sens în care s-a pronunțat în mod constant Înalta Curte de casație și Justiție, care a constatat că normele metodologice de aplicare a OUG 148/2005 sunt nelegale în ceea ce privește definirea nașterii prin lipsirea copiilor gemeni sau tripleți de plata indemnizației.
A mai solicitat respingerea excepției tardivității acțiunii, arătând că prezenta acțiune a avut ca obiect plata drepturilor bănești cuvenite, acțiune ce a fost introdusă în termenul general de prescripție.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv art. 3041c Cod Penal Curtea reține că ambele recursuri sunt neîntemeiate după cum urmează:
La data de 12.07.2005 reclamanta a dat naștere copiilor gemeni și iar prin decizia nr.1296/06.02.2006 i s-a aprobat indemnizația pentru creșterea copilului în cuantum de 800 lei doar pentru un singur copil.
Prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat acordarea indemnizației și prin raportare la cel de al doilea copil din aceeași naștere, astfel încât prin raportare la obiectul acțiunii în mod corect prima instanță a reținut că, de vreme ce nu este atacată decizia nr. 1296/06.02.2006 atunci nu se impune nici exigența privind îndeplinirea procedurii prealabile prin contestarea acesteia la C-S și nu poate fi reținută nici tardivitatea introducerii acțiunii, acțiunea fiind introdusă în termenul general de prescripție, de 3 ani.
De vreme ce instanța reține că reclamanta nu a solicitat anularea deciziei 1296/06.02.2006, nefiind obligatorie procedura prealabilă anterior menționată, prin urmare nu se poate reține nici tardivitatea invocată de pârâtă care se raportează exclusiv la termenul în care trebuia formulată plângerea prealabilă.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că hotărârea primei instanțe prin care s-a procedat la obligarea pârâtei la plata către reclamantă a indemnizației lunare în sumă de 800 lei pentru perioada 01.03.2006- 31.12.2006 și 600 lei pentru perioada 01.01.2007 - 28.96.2008 și pentru cel de al doilea copil rezultat din aceeași naștere este legală și temeinică realizându-se astfel o corectă interpretare a dispozițiilor legale aplicabile în speță.
Astfel este adevărat că potrivit art. 6 al.1 din OUG nr. 148/2005 concediul și indemnizația lunară la care se referă art. 1, respectiv art. 2 se cuvin pentru fiecare dintre primele 3 nașteri sau după caz pentru primi 3 copii adoptați, luați în plasament sau în plasament în regim de urgență, ori încredințați în vederea adopției. De asemenea Hotărârea Guvernului nr.1025/2006 de aprobare a Normelor Metodologice pentru aplicarea OUG nr.147/2005 definește nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mulți copii vii.
Din coroborarea celor 2 texte legale pârâta a reținut că indemnizația în cuantum de 600 lei respectiv 800 lei se acordă pentru o singură naștere indiferent de numărul copiilor rezultați din aceasta, fiind un drept de care beneficiază părintele aflat în situația prevăzută de art. 1 și 2 din OUG nr. 145/2005.
O asemenea interpretare nu poate fii însușită de instanța de recurs, întrucât interpretarea corectă a dispozițiilor cuprinse la art. 6 al.1 din OUG nr. 148/2005 trebuie să conducă la concluzia că acordarea indemnizației lunare se raportează la numărul de copii născuți și nu la numărul nașterilor, întrucât această din urmă interpretare este de natură a încălca evident principiul egalității de tratament între copii proveniți dintr-o naștere simplă sau dintr-una multiplă.
Este de observat astfel că în prezent art. 2 din OUG nr. 148/2005 așa cum a fost modificat prin Legea nr. 341/2009 prevede că plata indemnizației se majorează cu 600 lei pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți începând cu cel de al doilea copil. Chiar dacă aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în speță, neputând retroactiva în situația reclamantei, această modificare legislativă este de natură a confirma punctul de vedere emis de instanță și anume cel potrivit căruia cuantumul indemnizației trebuie raportat la numărul de copii născuți, iar nu la numărul nașterilor, modificarea legislativă intervenită ulterior dovedind astfel că legiuitorul a conștientizat carența ce rezulta din interpretarea dispozițiilor cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1025/2006 care definea nașterea ca fiind aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii.
Totodată se reține că pârâta nu se poate prevala de dispozițiile art. 8 al.1 și 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1025/2006 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a OUG nr. 148/2005 întrucât normele metodologice sunt emise în aplicarea unei legi și în nici un caz nu pot deroga de la dispozițiile legii și nici nu pot fi în contradicție cu acestea, ori modul în care este definită nașterea în cuprinsul normelor metodologice vine în contradicție cu scopul în sine al OUG nr. 148/2005 ce urmărea astfel acordarea unor măsuri de protecție părinților în cazul nașterii unui copil, iar criteriul de determinare a acestui drept trebuie să-l constituie existența unui copil născut, dreptul la indemnizația lunară multiplicându-se în cazul gemenilor din aceiași naștere.
Referitor la obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei Curtea reține că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică și sub acest aspect, prima instanță ținând cont de privațiunile și suferințele morale la care a fost supusă reclamanta, rezultate direct din refuzul pârâtei de a proceda la acordarea indemnizației și pentru cel de al doilea copil cu atât mai mult cu cât există o practică constată și unitară a instanțelor judecătorești, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a reținut că indemnizația ce face obiectul prezentei cauze trebuie acordată prin raportare la numărul copiilor născuți.
În ceea ce privește critica formulată de reclamantă la adresa primei instanțe și care constă în aceea că aceasta nu a acordat în totalitate daunele morale solicitate, Curtea reține că o asemenea critică este neîntemeiată întrucât deși, art. 1 alin. 1 din Legea 554/2004 dă dreptul celui vătămat într-un drept sau interes legitim de către o autoritate publică să obțină recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce a fost cauzate, iar conform art. 18 alin. 3 din aceeași lege instanța se va pronunța și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, acestea despăgubiri trebuie să vizeze prejudiciul moral sau material suferit de reclamantă ca urmare a acțiunii sau inacțiunii pârâtei ce reprezenta autoritatea publică îndreptățită la aplicarea prevederilor OUG nr.148/2005. Sub acest aspect Curtea reține că suma de 10.000 lei acordată de prima instanță estre de natură a compensa prejudiciul moral suferit de reclamantă ca urmare a atitudinii pârâtei, reclamanta fiind prejudiciată de atitudinea excesiv de restrictivă pe care pârâta a avut-o în interpretarea și aplicarea OUG nr. 148/2005. Daunele morale acordate se pot raporta numai la acest fapt păgubitor pentru reclamantă și nu pot avea în vedere prejudiciul moral pe care aceasta l-a suferit prin aducerea pe lume și creșterea în condiții precare a celor doi gemeni ce suferă de handicap grav, prejudiciu ce nu poate fi cuantificat și care nu are se află într-o legătură directă de cauzalitate cu fapta pârâtei.
Curtea reține așadar că suma de 10.000 lei acordată cu titlu de despăgubiri morale este suficientă pentru repararea prejudiciului moral suferit de reclamantă, prejudiciul material fiind acoperit de plata indemnizației actualizată cu indicele de inflație la zi la data plății efective astfel încât de impune conform art. 312 akun.1 teza a II-a c Cod Penal respingerea ambelor recursuri ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurentele AGENȚIA JUDEȚEANĂ pentru PRESTAȚII SOCIALE C-S și împotriva sentinței civile nr.424/22.05.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.MB - 19.01.2010
Tehnored LM- 19.01.2010
2 expl/SM
Prima instanță - Tribunalul C-
Judecător -
Președinte:Maria Cornelia DascăluJudecători:Maria Cornelia Dascălu, Maria Belicariu, Răzvan
